24/04/2017

Dr. Mircea Gelu Buta, Personalități în dialog, Editura Eikon, 2012

Primită foarte bine de public la Târgul internațional de carte „Gaudeamus” din acest an, cartea de interviuri semnată de Dr. Mircea Gelu Buta este mai mult decât o culegere de dialoguri pe care autorul le-a realizat după o schemă bine gândită. Ne găsim în fața unui proiect cultural de amploare, dar și de mare profunzime, prin care autorul vizează o pagină din istoria civilizației românești, într-n moment dificil, de tranziție, când valorile sunt contaminate de incertitudine iar caracterele supuse unor teste de rezistență. Contemporaneitatea resimte acut nevoia unor demersuri ordonatoare, acolo, unde în aparență s-a instalat dezordinea, demersuri din păcate rare și tocmai de aceea cu atât mai valoroase.

Unele din personalitățile selecționate pentru seria de interviuri, apărute mai întâi ca un serial de televiziune, sunt din primul plan al vieții noastre publice, altele discrete, cunoscute doar în cercurile de specialitate. Împreună, ele alcătuiesc un sistem de repere, desenînd cu acuratețe un fin relief spiritual, necesar atât generațiilor prezente, cât mai ales celor viitorare, când distanța în timp va decide ce este peren și ce rămâne efemer.

Într-o epocă ce se caracterizează prin desacralizare, nesiguranță și invazie a subculturilor de toate genurile, reperele autentice propuse de Dr. Mircea Gelu Buta nu constituie o simplă reacție de autoapărare a intelectualului agasat. Autorul nu reacționează, ci acționează, conștient de vulnerabitatea prezentului și de nevoia continuității unui sistem de valori.

Istoria nu se scrie la tribună, ci în bibliotecă. Acesta este mesajul pe care autorul îl construiește cu argumente solide. Nicolae Miu, Andrei Marga, Ioan Chirilă, Vasile Cristea, Octavian Lazăr Cosma, Toader Nicoară, Mircea Bârsan, Radu Preda, Ovidiu Bojor și Dan Ciachir contribuie, prin dialog, la deschiderea unui orizont diferit de cotidianul adesea derizoriu.

Istoria spirituală a unei națiuni nu se oferă neinițiaților. Pentru a pătrunde în bibliotecă altfel decât în trecere, ca vizitator, e nevoie de timp și de efort. Biblioteca este o arenă a ideilor, nu a aclamațiilor publice. Pentru neinițiați, ea rămâne o clădire impresionantă și probabil inutilă, expusă agresivității ignoranților frustrați de înțelegerea subită că nu poți recupera într-o clipă anii irosiți în afara studiului.

Viziunea autorului este una dialectică, înțelegând și acceptând natura umană complexă și alcătuirea piramidală a societății. Demersul, cu o ușoară tentă pedagogică ,a lui Mircea Gelu Buta are o largă deschidere spre universalitate, tocmai prin sublinierea specificului național, însă niciodată tributar provincialismului intelectual.

Remarcabilă este și abordarea fără complexe a unui prezent confuz la suprafață, dezordonat, aproape haotic în manifestare, care în loc să-l sperie pe autor, îl ispitește fiindcă îi pune la încercare răbdarea de cercetător.

Autorul nu se grăbește cu cocluziile și nu se lasă furat de stări emoționale. Pasiunile de moment, dar și partizanatele asumate cu bună știință, care adesea au întunecat astfel de lucrări antologice, îi sunt străine lui Mircea Gelu Buta. Conștient de imposibilitatea de a păcăli timpul, el se supune disciplinat ritualului metodologic propriu omului de știință. Rezultatul se impune prin coerență și profunzime.

Mircea Gelu Buta nu se mulțumește de creeze un serial de documentare prezentate în formă de dialoguri, cu toate că și un astfel de demers prezintă o evidentă valoare bio-bibliografică. Mai apropiat de filosofie decât de eseu, autorul are viziunea unui sistem, care trebuie mai întâi demonstrat și apoi cercetat. Demonstrația vizează existența și validitatea sistemului. Ea este clară, fără echivoc, lăsând loc unei cercetări spectaculoase, cu care prilej își dau mâna ineditul cu empatia. Rezultatul este cel care sugerează opera completă, setul de argumente și demonstrații care te scutește de căutări repetate în dicționare și enciclopedii.

Cunoscut pentru implicarea sa în lumea academică dar și în cetate, Mircea Gelu Buta are darul de a risipi îndoieli și neliniști, înlocuindu-le cu certitudini tonfiante. „Personalități în dialog” nu este o carte de lectură în sensul obișnuit. Ea nu se pretează unei lecturi „pe nerăsuflate”, da capo al fine. Este o carte la care cititorii vor reveni, cu siguranță, așezând-o în bibliotecă alături de alte lucrări de referință.

Bistrița, 11.12.2012

Zorin Diaconescu

Comentarii

  1. C Romain spune:

    Un tip super tare doctorul Buta

  2. Spital Bistrita spune:

     Profesorul Barsan mi-a operat copilul pe inimaFelicitari pentru carte

  3. C Romain spune:

    Oare cine a facut coperta ?