FOTO: Crețu i-a VRĂJIT! Acum, țiganii se JURĂ că-i mai BINE fără ENCLAVA „Gene 2!”

Ovidiu Crețu e un bun negociator și i-a îmbârligat pe țiganii veniți astăzi la sediul primăriei. Romii au venit convinși că îl fac pe primar să se sucească și să NU le desființeze ENCLAVA Gene 2, dar au plecat de la întâlnire convinși că li se vrea binele. Conform proverbului „am venit bou și m-am întors vacă” familiile au răsuflat ușurate că însuși primarul vrea să-i INTEGREZE, nu să-i DESFIINȚEZE…

La negocieri au fost prezenți cumetrii Neia și Matei Lăcătuș, dar au stat separat și s-au contrazis pe alocuri… Inspectorul general Camelia Tabără a girat această întrunire și a dat garanții că actul educațional nu are de suferit, ba mai mult AJUTĂ la integrarea romilor în societate…

Ziariștii prezenți au fost scoși cu japca de la întâlnire, pe motiv că simpla lor prezență TENSIONEAZĂ situația. La o oră de la discuție, reprezentanții primăriei au trimis un comunicat în care susțin că demersul este unul „în interesul elevilor”, iar pentru orice problemă punctuală care ar putea apărea se va căuta soluția care să se înscrie în prevederile legale și să răspundă așteptărilor părinților. Nici un elev nu va rămâne neinclus în planul de învățământ al anului școlar viitor, iar la repartiție se va ține cont atât de domiciliu cât și de aptitudinile fiecăruia”

Chestiunea ENCLAVEI „Gene 2„ va fi tranșată mâine, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local…

Citește și:

http://bistritaonline.ro/2013/01/31/rasism-sau-administratie-cretu-desfiinteaza-%E2%80%9Egene-2%E2%80%9D-si-zice-ca-acolo-e-o-enclava-a-romilor/


Cosmin Botezat

Join the Conversation

1 Comment

  1. Domnule Cozmin Botezat nu teas dori sa fii profesor sau invatator la o clasa unde 90% sunt copii de etnie roma.
    Initiativa
    laudabila a primarului din Bistrita este doar un pas in directia cea
    buna – oferirea unei educatii de calitate copiilor romi. Important este
    insa ce urmeaza: cum va fi pregatita integrarea lor in noile scoli? ce
    masuri se vor lua pentru a pregati atat copii romi cat si noul mediu
    pentru aceasta transformare? Bineinteles ca este nevoie de a discuta in
    primul rand cu copii si parinti romi pentru a afla temerile si solutiile
    lor. Nu m-as duce insa pana acolo incat sa refuz solutia primariei doar
    ca altii nu si-au facut treaba. “Desegregarea fortata” este o strategie
    de a evita desegregarea – un proces gradual in care sunt implicati
    toate partile cu un interes direct (stakeholders) care consta intr-un
    set de activitati si masuri pentru a realiza dreptul la educatie al
    fiecarui elev. 

    Repet
    insa, faptul ca altii nu au facut treaba asa cum ar fi fost normal nu
    trebuie sa ii faca pe altii sa renunte la principiul egalitatii in
    drepturi si in fata legii. Din contra, ar trebui sa invatam ce nu a mers
    si sa nu repetam aceleasi greseli.

Leave a comment