APAR MINUNILE: astazi, femeia care-i scrie primarului

Scrisoare deschisă către primarul Ovidiu Crețu

Domnule primar Ovidiu Crețu,

Nu doresc să vă distrag atenția de la problemele cu care se confruntă bistrițenii și față de care manifestați atâta preocupare, din păcate, doar aparent, însă trebuie clarificate lucrurile. Astfel, în cadrul ședintei extraordinare, în dezbaterea Consiliului Județean s-a aflat proiectul de hotărâre privind repartizarea unor sume de bani către unitățile administrativ-teritoriale, proiect de hotărâre prin care și municipiului Bistrița i-a fost repartizată o anumită sumă.

Întrebarea adresată domnului președinte Emil Radu Moldovan a fost următoarea: ”Care sunt dificultățile financiare ale municipiului Bistrița care v-au determinat să apreciați că bugetul acestei unități administrativ-teritoriale trebuie echilibrat?”, iar amendamentele formulate de către consilierii județeni PDL nu au vizat diminuarea sumei propuse pentru municipiul Bistrița.

Că întrebarea a fost una legitimă, o demonstrează doar două aspecte: modalitatea în care ați făcut deszăpezirea, aruncând pietriș pe carosabil, ceea ce a distrus mașinile bistrițenilor care plătesc taxe și impozite foarte mari raportat la veniturile pe care le dețin, și infrastructura jalnică a municipiului, în care investiți în fiecare an sume consistente, dar calitate deplorabilă.

Prin urmare, atunci când receptați vreun mesaj și îl transmiteți mai departe, va rog să o faceți cu mai multă atenție, astfel încât să nu transferați eșecul dumnevoastră pe linie administrativă în responsabilitatea altora.

Cu respect, consilier județean Monica Săsărman

Leave a comment