Bogdan Ivan Gruia: „Perseverează, învață, luptă cinstit și câștigă!”

Bogdan Ivan Gruia împlinește azi o frumoasă vârstă, motiv pentru care redacția bistritaonline.ro si echipa Tv Bistrita îi urează un sincer „La mulți ani!”, multă sănătate și putere de muncă pentru a-și împlini visele.

Deși Bogdan este foarte tânăr, împlinește abia 22 de ani, s-a remarcat repede pe plan local datorită seriozității și profesionalismului de care dă dovadă în tot ceea ce își propune să facă.

Bogdan Ivan, cum este cunoscut bistrițenilor, președintele Ligii Studenților Social democrați Bistrița Năsăud, originar din Vatra Dornei, a absolvit anul trecut a absolvit Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Extensia Bistrița.

În iulie 2012, după câștigarea de către USL a alegerilor locale a fost cooptat în echipa de consilieri personali ai președintelui Radu Moldovan. Provocare pe care a acceptat-o și de atunci se ocupă de relația Consiliului Județean cu presa. De aici activitatea sa este cunoscută, dar acest tânăr are un viitor frumos în față și un trecut pe care va construi în continuare.

De la vârstă fragedă, 15 ! 16 ani, a început să se implice în acțiuni de voluntariat care aveau un impact asupra societății, a activat în cadrul Tășuleasa Social, Fundația Inocenții Bistrița, Eurotin Bistrița și altele și a devenit un lider în rândul voluntarilor.

A cochetat și cu media ca și colaborator al unui radio din Dorna, dar și al Realitatea Tv Bistrița. Cu experianța acumulată Bogdan își dorește să se implice acolo unde își poate pune amprenta, normal că politica este un mediu în care se poate dezvolta și impune,mai ales dacă este susținut. Dacă Bogdan Ivan va continua să se ghideze după un principiu pe care l-a subliniat anul trecut într-o scrisoare de motivație pentru o bursă: „perseverează, învață, luptă cinstit și câștigă! Atunci îți vei câștiga locul bine-meritat în societate și vei deveni un model de urmat pentru toți ceilalți!”, atunci nu putem decât să îl încurajăm și să-i dorim o viață frumoasă, poate chiar alături de iubita sa Oana Candrea, alături de care se pare că este foarte fericit.

Geta Sîngeorzan

Leave a comment