VIDEO/FOTO: Hiperdia Bistrița a pus în funcțiune primul RMN din județ

Clinica Hiperdia aducea în anul 2009 la Bistrița Computerul tomograf GE Bright Speed de 16 slice-uri, cu ajutorul căruia s-au efectuat peste 40.000 de examinări, dar azi s-a inaugurat o nouă investiție pentru bistrițeni și nu numai, un aparat RMN de ultima generatie, Siemens Magnetom Esenzza de 1,5 Tesla.

Investiția privată se ridică la peste un milion de euro și va aduce un sprijin real sistemului sanitar din județ și județele limitrofe, deschizand posibilitatea efectuării unor servicii de rezonanță magnetică, complementare Computerului Tomograf.

Dr. Octavian Lebovici, director general Sc Hiperdia SA, prezent la Bistrița pentru inaugurarea noului aparat, a declarat înainte de tăierea panglicii că „activitatea Centrului Hiperdia Bistrița este o carte de vizită și un exemplu pentru un centru care pe parcursul celor 4 ani au efectuat zeci de mii de examinări CT. Sunt mândru că acest centru și CT-ul de patru ani și-a dovedit cu prisosință folosința, a ajutat la creșterea nivelului asistenței medicale printr-un diagnostic, corect, precis și rapid. Acesta este motivul pentru care ne-am dorit să dezvoltăm această platformă de imagistică. Doresc să mulțumesc domnului Radu Moldovan, președintele Consiliului JudețeanJ BN și domnului dr.Buta, directorul  Spitalului Județean, cei care au susținut acest plan și care ne ajută, fără efortul și implicarea lor acest proiect nu s-ar fi putut realiza.”

Clinica Hiperdia Bistrița acoperă în acest moment cea mai complexă arie de servicii de diagnostic imagistic, iar serviciile se adresează tuturor pacienților, atât celor asigurați, prin sistemul public de asigurări de sănătate, cât și celor neasigurați.  Important este și faptul că interpretările examinărilor imagistice se realizează, cu ajutorul unui sistemul informatic integrat avansat, de către medici radiologi ai clinicilor Hiperdia.

Printre cei prezenți la inaugurarea aparatului RMN s-au numărat președintele Consiliului Județean Radu Moldovan, prefectul județului, Ioan Å¢intean, directorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița Năsăud, dr. Mircea Gelu Buta, directorul Policlinicii Bistrița, dr. Petru Orza, directorul Direcției de Sănătate Publică, dr. Anca Andrițoiu, directorul Clinicii Sanovil, dr. Gavrilaș Mureșan, mai mulți doctori și asistenți, dar și omul de afaceri Dorin Stoian, managerul Comelf.

Geta Singeorzan

Leave a comment