24/04/2017

DOREL COSMA: Lumina Sfântă să ne călăuzească paşii spre liniştea şi bunăstarea concitadinilor noştri.

Am parcurs o săptămână încărcată în care definirea bugetului local a constituit atracţia cea mai importantă a momentului. Am fost prezent la aceste dezbateri, evident spre a-mi susţine şi apăra instituţia pe care o reprezint – Centrul Cultural Municipal. Situaţia tensionată şi nervii extinşi la maxim m-au determinat ca expresiile de moment să nu fie cele mai elegante. Precizez însă că nu am folosit nicio trimitere la un partid sau persoane. Totuşi, dacă am lezat pe cineva îmi cer public scuze şi sper ca şi în continuare colaborarea nostră să fie de bună calitate aşa cum a fost şi până în prezent. Regret situaţia creată şi fiind în Postul Paştelui sper ca Lumina Sfântă să ne călăuzească paşii spre liniştea şi bunăstarea concitadinilor noştri. Am susţinut şi sprijinit toate iniţiativele culturale valoroase, indiferent de latura ideologică din care au provenit, preţuiesc instituţia pe care o reprezint şi nu am decât un singur scop: promovarea culturii bistriţene la cel mai înalt nivel naţional şi internaţional

 

Director

Prof.dr. Dorel Cosma