25/09/2017

Biserica de la Coroana a gazduit REUNIUNEA CORALĂ “BARTOLOMEU ANANIA”

În acest sfârșit de săptămână la Bistrița s-a desfășurat cea de-a patra ediție a reuniunii corale “Bartolomeu Anania”.  Șapte formații corale din diferite orașe ale țării, au fost prezente timp de două zile la evenimentul cultural religios, acestea reușind să adune în bisericile din oraș zeci de credincioși. Deschiderea oficială a avut loc sâmbătă la Biserica “Intrarea Maicii Domnului” (Coroana), în prezența edilului orașului, Ovidiu Teodor Crețu, a protopopului Alexandru Vidican,  monseniorului Gered Peter, părintele Ioan Suciu și directorului Cultural Municipal, Dorel Cosma.

Bistrițenii i-au dedicat și în acest an mitropolitului şi arhiepiscopului Bartolomeu festivalul coral, ce-i poartă și numele, manifestare cultural-religioasă deja cu tradiție în orașul nostru. Profesorul preot, Nicolae Feier, mărturisea că “muzica religioasă trebuie să ne apropie de divinitate, aceasta e trăire, e o rugăciune cântată.”

După o săptămână de la cea mai mare sărbătoare creștin-ortodoxă, la o parte din bisericile din Bistrița au participant un număr de șapte formații corale din țară, fiecare având la dispoziție 15 minute pentru a-i încânta cu câteva melodii religioase pe credincioșii prezenți la slujbă.

Preoții Alexandru Vidican, Nicolae Feier, Ioan Suciu, Ioan Frișan, Gered Peter, Ioan Pintea, Simion Bretfelean, Ioan Tudor Bechiș au răspuns cu drag și invitației din acest an de a permite corurilor să susțină un microconcert în fiecare din bisericile în care ei îl slujesc pe Dumnezeu.

Ediția din acest an a Reuniunii Corale “Bartolomeu Anania” organizată de Centrul Cultural Municipal “George Coșbuc”, a adus la Bistrița formațiile corale din Brașov – ” Dyonisos”, dirijor Doscas Dick, Cluj-Napoca – “Viva la Musica”, dirijor Francisc Mureșan și “Magnificat”, dirijor Alexandru Suciu, din Câmpulung Moldovenesc – “Academica”, dirijor Emil Forfotă, Hunedoara – “Doina”, dirijor Marin Dârvă și nu în ultimul rând din orașul gazdă, “Appassionata”, dirijor Francisc Mureșan și “Andrei Mureșanu”, dirijor Pop Cornel.

Doris Gîța