VIDEO/Daniel Moldovan, primarul comunei Cetate, demarează proiecte pentru dezvoltarea turismului

Comuna Cetate organizează de ani de zile o manifestare  care este deja tradițională și atrage sute de oameni  în Șesul Jelnei, mai exact în pădurea de stejar din Orheiul Bistriței, este vorba despre Spectacolul Folcloric Laleaua Pestriță, care va avea loc și în acest an, mai exact în weekend, pe 19 mai, de la ora 12:00. Evenimentul, ajuns la ediția a XIII !a, este organizat de Primăria și consiliul local Cetate  și Centrul Județean pentru Cultură, dar după cum declară chiar Daniel Moldovan, primarul comunei , în acest an au fost alocată o sumă mult mai mică pentru acest eveniment, motiv pentru care va urca pe scenă  ansamblul folcloric ”Laleaua pestriță” al comunei Cetate, solista Roberta Opre, ansamblul profesionist ”Dor Românesc” al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, dirijor Anghel Urs și soliștii Veronica Bălan, Nicolae Cioanca, Cristina Retegan, Anuța Motofelia, Mirela Petruș, Felix Gălan, Ioachim Spân, Domnica Dologa și Ioan Dordoi.

Anul viitor  acest spectacol va fi organizat în alte condiții, administrația locală a prins în buget suma necesară pentru amenajarea pădurii din Șesul Orheiului, pentru ca  zona să devină mai atractivă. Practic prin acest proiect va fi amplasat mobilier pentru picnic, dar se prevede și delimitarea prin împrejmuire a zonei .

Nu doar pădurea de stejar din Orheiul Bistriței este pe agenda de lucru a primarului Daniel Moldovan, acesta a demarat deja un alt proiect care vizează dezvoltarea și deschiderea unei zone cunoscute, Dealul Negru.  Deocamdată  este vizată o suprafață de 3 ha de teren, pentru care s-a făcut întăbularea, urmând a fi parcelată, îndreptată și împărțită pe loturi pentru a fi pusă la dispoziția celor care își doresc să construiască în zonă cabane, case de vacanță, sau chiar pensiuni.

Geta Singeorzan

 

Leave a comment