22/07/2017

Anca Carcu: DUMNEZEU NU ESTE PARTAS LA NEDREPTATE

Domnilor presedinti: In primul rând că eu sunt femeia care știu de unde îmi vine și binele dar și răul. Nu înțeleg de ce domnul președinte Cotuțiu Viorel a zis că eu nu sunt membru al PRM, când eu cu dânsul am fost pe Văile Someșului și am lipit afișe în campania electorală…  de multe ori dânsul îmi spunea că d-nul Vadim nu procedează corect, că e turbat și că d-nul Ioan Aurel Rus habar nu are ce zice când se referea la adeziunea de membru în PRM.

Și uite că nici dansul nu este mai prejos de Vadim și de Ioan Aurel Rus… toți sunt una cu pamântul… oameni buni, voi încercați să mă scoateți din lumea civilizată, voi încercați să mă încriminați de una și alta, îmi terfeliți imaginea, vă bateți joc de mine, ce se întâmplă?

Să știți că eu nu sunt spectator la ceea ce mi se întâmplă. Acum înțeleg toate problemele pe care le are PRM-ul. Acum înțeleg de ce d-nul președinte Vadim era neliniștit și îngrijorat și în privința organizației Bistrița–Năsăud.

Eu sunt un membru care sunt vizibil… vad că asta deranjeză, supără … oameni buni stați, încă nu am făcut nimic și tind să cred că d-nul Cotuțiu e o unealta pe care d-nul președinte Vadim Tudor o folosește în teritoriu pentru a-mi stirbi maginea.

PRM-eul nu face altceva decât să își bată joc de membrii. Așa vă comportați cu o femeie care a cheltuit bani pentru un partid mort, singura fiind la parlamentare din partea PRM-lui pe judet, căăăă daca nu eram eu , nu se mai vorbea de PRM pe la televizor în ultimul timp.

Acest partid, cu voi, e un partid mort. Nu înteleg aceasta nesimțire și neputință din partea voastră în fața unei femei. Asa ceva este inexplicabil, cum este posibil să nu m-a recunoașteți? Cand am facut 30 .000 de afișe am fost buna? Când am vorbit de PRM pe Valea Someșului în zeci de emisiuni televizate, unde ati fost și dvs. d-nule Cotuțiu, atunci am fost buna?!

Nu ați dorit să fiu și eu în studio să îmi spun punctul de vedere, dacă nu aveți nimic de ascuns cu ce vă deranja că eram și eu în emisiune. Eu sunt o femeie, și voi sunteți niște bărbați care vă bateti joc, efectiv … asa vă comportați cu totii, tot călcați în picioare, ați adus partidul la 1 la sută …  poporul roman v-a simțit că sunteti niște inconsecvenți și trăiți printre noi amendați.

Nu vă convine nimic, vă deranjeaza că am devenit cunoscuta, asa vă comportați în fața unei femei, și doriți să stăpâniți, doriti sa faceti ce? Un europarlamentar își permite să mă jignească, face ce îi trece prin cap… să nu uităm domnilor că: buturuga mică răstoarnă carul mare. Sunteți necinstiti cu mine și DUMNEZEU nu este părtaș la nedreptate.

Anca Carcu

Comentarii

  1. Petre spune:

    Anca am citit articolul tau “”DUMNEZEU nu este părtaș la nedreptate”" si mi-a placut mult si sunt sigur ca ai dreptate in tot ce spui. Aceste fosile umane care sunt la sfirsitul vietii sunt invidiosi si plini de ura impotriva tinerilor care au spirit de luptatori, insetati de dreptate si adevar si simpt ca ei pierd teren in favoarea acestora. Asta este cursul firesc al vietii si ei nu pot opri firul normal al vietii. Acestia prin actiunile lor pline de venin, de ura si de invidie au taiat aripile unui om tinar, in floarea vietii, cu perspective, cu vise si nazuinte inalte si curate pentru a face lucruri corecte si bune pentru semenii sai. Anca eu pot sa te ajut acum, sa-ti dau armele cu care sa-i infrunti, sa-i invingi si sa-i umilesti si tu cum au facut ei cu tine. Ridicate si lupta Anca! Petre PSR