Libertatea.ro: Sexy Ancuța își face partid!

După ce a numit-o secretar executiv al Partidului România Mare, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor a uitat de promisiunea pe care i-a făcut-o Ancuței Cârcu, potrivit căreia sexy politiciana ar fi urmat să devină omul său de bază. Iar asta a făcut-o pe tânăra băimăreancă să-și părăsească șeful și să pregătească înființarea propriului său partid.

„Puciul” organizat în urmă cu o săptămână, prin care „Tribunul” a fost demis de la conducerea partidului pe care el însuși l-a înființat în 1991, a avut efecte negative și asupra Ancuței Cârcu, tânăra cu cel mai mare bust din politică. Cunoscută drept o apropiată a „Tribunului”, politiciana, în vârstă de 29 de ani, a fost renegată de conducerea filialei partidului din Bistrița-Năsăud, a cărei membră a fost. Președintele Viorel Cotuțiu a emis un comunicat de presă prin care a anunțat că o dă afară din partid pe cea care a candidat pe listele PRM la alegerile parlamentare de anul trecut.

Leave a comment