25/09/2017

Hemingway, de la La Bodeguita del Medio din Havana, Cuba la Bistriţa

hemingway

Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să scrii o singură propoziţie adevărată. Asta a zis bătrânul lup de mare şi a dispărut.

Primul care a aflat că entitatea spirituală a dispărutului ar fi (şi?) la Bistriţa a fost Poetul Interstelar, care a considerat că în felul acesta destinul îl răsplăteşte pentru nopţile nedormite, frigul răbdat şi supărarea că nu a avut parte de un număr omagial al revistei literare la împlinirea unei vârste rotunde.

În conul spaţio-temporal cu paralaxa în Havana, în modesta Bodeguita del Medio în care s-a născut băutura preferată a scriitorului, Mojito – s-a produs o glisare a valorimetriei, odată cu modificarea înclinaţiei planetei, preconizată pentru 22.12.2012 şi care mai întârzie pe fondul crizei modiale.

Nasul fin al artistului a sesizat anomalia şi a fost cuprins de speculaţii. Cum şi dacă se va materializa prezenţa siderală a autorului celebrei povestiri „Bătrânul şi Marea”. In corpore? Mai mare spaima, dacă ne gândim câte camere video s-ar fi aliniat să transmită evenimentul în direct (la ultima numărătoare fuseseră 24), câţi jurnalişti-filosofi ar fi căutat adevărul sub şapca sciitorului, câţi ar fi sărit precum cangurii în jurul lui ca să-l tragă în chip şi să-l posteze online, offline, underline, hotline şi sexline. Greu de crezut că i-ar fi făcut plăcere aşa ceva.

Aşa că scriitorul şi-a îndesat şapca pe creştet, şi-a mângâiat barba sură şi a poposit discret la o terasă, pe pietonal. Să fie o întâmplare? Să fie un aranjament? Nu va şti nimeni, fiindcă a plecat la fel de discret cum a venit, iar poetul care îl reperase s-a decis să tacă.

A rămas în urma lui doar reţeta băuturii preferate, pe care o mai găsiţi pe pietonal, la Terasa Doamnelor, până nu le alungă frigul toamnei.cuban-mojito-picture

Eviva el Comandante. La padria o muerte. Venceremos!

Zorin Diaconescu