Doris Moldovan se întoarce la Bistrița, pentru a face din organizația municipală a PDL un centru al acțiunii și revitalizării!

Doris cu coadaDoris Moldovan și-a depus candidatura pentru șefia organizației municipale a Partidului Democrat Liberal. Speră să obțină voturile colegilor, deoarece vrea să aducă o schimbare, un suflu nou în organizație.

Doris s-a declarat a fi un om de echipă. Peste tot pe unde a activat a știut că acest gen de muncă e calea spre reușită. Întotdeauna și-a apreciat colegii și  efortul depus de fiecare în parte, nu a făcut diferențe între diverse categorii.

Vrea ca de această dată, ajutată de colegii ei, să schimbe imaginea organizației PDL Bistrița, „din locul unde timp de patru ani nu se intampla nimic, în centrul acțiunii și revitalizării”.

„Dorinta de schimbare ,nemultumirile colegilor si activitatea slaba a organizatiei m-au determinat sa fac acest pas. A venit momentul sa facem concret ceva, pentru asta am revenit la Bistrita”.

Doris și-a motivat astfel candidatura, făcând această paralelă între ce se întâmplă acum în Bistrița și ce ar vrea toată lumea să se întâmple, lucruri pe care abia așteaptă să le îndeplinească, dacă va fi aleasă. 

doris_cu cocDoris Moldovan a condus Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, iar de doi ani a activat ca director al unui departament din cadrul Primăriei Municipiului București.

Claudia Dunca

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment