Liceanca Roxana Lăpuște coordonează o trupă de majorete, pe care o vom vedea în ianuarie la „România Dansează”

roxana2Lăpuște Roxana, din Lechința,  are 18 ani și are în coordonare trupa de majorete, „Cheers”.

„Ce pot sa spun despre mine e faptul ca sunt o persoana sociabilă,îmi place sa mă implic in diverse activitați ,îmi ajut prietenii la nevoie ,dar cel mai important din viața mea este sportul și dansul.Pot sa spun ca sunt o fire ambitioasa , care nu da inapoi atunci cand vine vorba de o provocare, un bun exemplu in acest sens il reprezinta proiectul “Cheers” ,am principii proprii pe care le-am urmat indiferent daca famlia sau alti preteni mi-au spus ca sunt gresite, eu am  reusit sa le demonstrez ca succesul poate fi atins prin intermediul acestor principii. De asemenea pot sa spun ca desi trupa “Cheers” imi ocupa o mare parte din timpul liber, niciodata nu am uitat de familie sau de prietenii copilariei,  alaturi de care imi petrec  fiecare weekend .Un lucru care ma caracterizeaza si pe care prietenii mi-l spun foarte des este faptul ca ma distrez si aduc buna dispozitie cu mine ,mereu aranjata si ingrijita chiar daca programul este aglomerat si trebue sa fug dintr-un loc in altul, am suficienta energie pentru a le finaliza pe toate intr-un mod distractiv dar serios, așa se descrie bistrițeanca.roxana1

Înca de mica, de la vârsta de 12 ani, Roxana a început sa practice dansul, respectiv dans sportiv, cu ajutorul profesoarei Șanta Maria, pe care  pasiuneai pentru dansul sportiv a condus-o în Lechința pentru a o insufla și altora. Din păcate doamna Șanta a fost nevoită să plece în strainătate și  nu a apucat decât un an să se ocupe de elevii din Lechința.

Roxana Lăpuște  nu a renunțat în totalitate la dans, pentru ca în școala gimnaziala am activat în trupa de dans a școlii. Mai departe Roxana a dorit să încerce ceva nou și a practicat astfel handbalul.roxana3

Am prins drag de acest sport și, ușor-ușor, s-a transformat într-o pasiune, un sport pe care l-am practicat timp de 6 ani ,avându-i ca antrenori pe domni profesori  Neamțu Gheorghe și Florian Picu, iar în ultimii 2 ani și pe domnul profesor Horațiu Pașca. Iubesc să fac parte dintr-o echipă și să simt ca într-o familie acolo. Handbalul m-a ajutat să simt asta și datorită acestuia am facut primii pași in lumea sportului .IN HANDBALL DACA LUPȚI POȚI PIERDE, DAR DACA NU LUPȚI ESTI PIERDUT. Mă simt norocoasa că am avut ocazia să fac parte dintr-o echipă de exceptie și să am cei mai buni antrenori alături de mine. Am obținut o mulțime de premii în aceasta perioada la diferite concursuri.

 Am participat 4 ani la rând la Campionatul Național de Handbal,la nivel de școala gimnazială,unde am obținut locurile V , IV și III. În același timp, este un sport care cere sacrificii, multe zile petrecute în sala de antrenament, meciuri, cantonamente, dar toate acestea pentru mine sunt momente unice, petrecute împreună cu cea de a doua familie a mea.În ciuda faptului că acest capitol din viata mea s-a incheiat ,intotdeauna voi privi în trecut și imi voi aduce aminte de cele mai minunate clipe petrecute alături de echipă. Am învatat ca : A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes!”, ne-a povestit Roxana despre capitolul „Handbal”, un capitol din viață drag sufletului ei

Venind la liceu în Bistrița Roxana Lăpuște a încercat și alte sporturi :atletism, taekwando, aikido.

De asemnea bistrițeanca este pasionată de teatru și a facut parte dintr-o trupă de teatru din Bistrița timp de un an, când a avut ocazia să joace diferite roluri în scurt metraje și filme realizate de Grigo Nimigean. Din primul an de liceu, Roxana a fost și voluntar al poliției, adăugând încă un lucru la șirul ei de activitați extrașcolare, fiind îndrumată de  Mea Moldovan si Florin Nicula. „Toate acestea m-au ajutat să acumulez o mulțime de noi informații și experiențe care m-au ajutat și înca îmi sunt folositoare”, a mărturisit aceasta.

 

„Elevă fiind la Colegiul Național Andrei Mureșanu, în clasa a X-a, mi-am dorit să pun bazele unei trupe de majorete a liceului alături de domnul profesor Nicolae Grigore. Visul meu înca din generală era să fac parte dintr-o echipă de majorete, iar acum am avut ocazia să îmi îndeplinesc acestă dorință. Din cauza lipsei de timp a domnului profesor Nicolae, a trebuit să încep de una singură toată această activitate. Astfel ,mi-am înfiintat propria trupă de majorete, din 13 fete ,eleve ale Colegiului Național Andrei Mureșanu. La început a fost foarte greu ,din cauza lipsei unui antrenor specializat,unui spațiu special amenajat dar și  pentru că nici una dintre noi nu avea nici o legatură cu dansul profesionist sau gimnastica. Deși am întâmpinat multe probleme am reușit să trecem împreună peste ele ca o adevarată echipă. La fiecare antrenament se vedea progresul nostru ,iar mie îmi placea tot mai mult ceea ce faceam,devenise o pasiune pentru mine. A fost un drum lung pe care l-am parcurs alaturi de aceasta trupă ,dar am fost ajutată de oamenii din jurul meu și de asemenea de Anamaria Antal ,cu care am avut o scurtă colaborare. Trupa a suferit multe schimbări în ceea ce priveste numărul de persoane.Am început în numar de 13 fete,iar în urma cu un an s-au alăturat trupei și 5 baieți,dar în prezent trupa e formată din 25 de membri:15 fete și 11 baieți cu vârste cuprinse între 11 și 21 de ani. Ceea ce facem noi se numește „cheerleading” și nu e practicat de foarte multe trupe din țara. Acest tip de sport îmbina mai multe calitați ale unei persoane și anume:mobilitate,forța ,curaj și spirit de echipă.De asemenea băieții au un rol foarte important în echipă pentru că fără ei nu am reuși să facem toate acele ridicări ,piramide,aruncări la un nivel destul de înalt. Deși e cam ciudat pentru un băiat să facă parte dintr-o trupă de majorete ,ei trebuie să știe ca cuvântul „majoretă” nu face referire  doar la niște fete cu fustița scurta și pampoane, ci e vorba de multă muncă și ceva cu totul diferit. Lumea nu cunoaște acest sport, nu face diferența între animatoare și sportul în sine. Poate de asta sunt evenimente la care organizatorii sunt reticienți să ne invite. Fetele pot face adevărate spectacole, pot dansa orice, se pot adapta la orice cerință.Ne antrenăm singuri, eu coordonez trupa, iar coregrafiile le concep tot eu dar cu ajutor din partea trupei pentru că ei au libertatea de a veni cu idei noi”, așa ne-a prezentat Roxana, cu multă emoție, activitatea trupei Cheers.

 

Primul concurs la care au participat, a reprezentat un esec pentru ei, fiind opriți în preselectii.

Dar s-au ambiționat și au ajuns la  show-ul „Romania Danseaza”, dar si la competitii de majorete:Campionatul Cupa Valahia din Targoviste unde au obtinut locul II, Campionatul Judetean de Majorete unde au iesit pe locul I si Campionatul National de Majorete unde au luat locul IV.

În 26 octombrie 2013 au participat, cu forte proaspete, la show-ul „Romania Danseaza”, a doua editie, unde au trecut de primele preselectii iar in ianuarie merg la Bucuresti.

Neavând sală de antrenamente, trupa Cheers s-a pregătit în parc, la sala polivalenta si in una din salile de festivitati de la Hotel Metropolis.

Cu ajutorul Iuliei Dragu si a Ficăi Chifa au o sala unde sa își desfasoare antrenamentele si totodata sprijinul doamnei profesoare Pasmangia Doina.

„Pot spune ca pasiunea mea pentru cheerleading a devenit un stil de viata .Am reusit in tot acest timp sa imbin scoala cu antrenamentele si toate activitatile. Orele petrecute la antrenament sunt ore de bucurie pentru mine. Mi-am propus sa merg foarte departe cu aceasta trupa, sa participam la cat mai multe concursuri si sa ajungem la un nivel de performanta cat mai inalt. In acest sens pentru o mai buna pregatire am participat la un workshop de cheerleading, organizat la Floresti fiind invitati antrenori din Ungaria, care ne-au ajutat sa invatam elementele de baza din cheerleading. De asemenea acum urmez un curs de instructor, organizat de Sportul pentru toti, a concluzionat Roxana cu aceeași bucurie pe față și în glas.

In final bistrițeanca a ținut să le multumească celor care au fost intotdeauna alaturi de ea, fiind vorba de Bogdan Ivan Gruia si parintii ei,  care o spijina in tot ceea ce face.

 

 

Claudia Dunca

Leave a comment