24/09/2017

Ioan Bâca, către tineri: “Vă iubesc și vă aștept sus de tot”!

baca1Anul 2013 a  fost un an bun pentru Ioan Bâca, şef de lucrări dr. în cadrul UBB Cluj, pentru care sănătatea sa și familiei sale sunt pe primul loc. Pe plan profesional, Ioan Bâca a  scris  o carte: Geomorfologie turistică și a terminat o alta de scris, care va intra la tipar anul acesta, Turism sportiv.

Realizările nu se opresc aici, acesta realizând o serie de filmări pentru Emisiunea fără nume, a participat la un proiect internațional în Estonia.

Tot la capitolul realizări, Ioan Bâca a amintit şi de întâlnirea cu stră-strănepotul  lui Bram Stoker.

Întrebat de eșecuri, dr. Bâca ne-a declarat că nu a avut: “Știu să intuiesc lucrurile sortite eșecului și, atunci, le evit”.

baca2

Legat de părere pe care o are despre evolutia sistemului de invatamant din Romania, Ioan Bâca ne-a spus: “E paradoxal, dar nu am nicio părere. Consider că cei care îl diriguiesc sunt lipsiți de imaginație și de creativitate. Am avut ocazia să văd o parte din sistemele de învățământ din Europa și pot spune, în mod obiectiv, că acestea nu seamănă cu al nostru. Clădirile sunt altfel, curțile școlilor sunt altfel, programele școlare sunt altfel, lecțiile sunt altfel, caietele elevilor sunt altfel, baza materială e altfel, elevii sunt altfel, profesorii sunt altfel, directorii sunt altfel, inspectorii sunt altfel. Eu lucrez în învățământul universitar și aici e altfel, în sensul că  e mai multă libertate și  se cere mai multă ingeniozitate. Dar și aici, România mai are multe de învățat și de aplicat (bugete pentru cercetare, criterii pentru avansare, dotări, etc.). Deci, despre ceva (sistemul românesc de învățământ) care nu seamănă cu altceva (sistemul European de învățâmânt) nu pot avea nicio părere în acest moment”.

 

 

Ioan bâca are o serie de pasiuni, care îl țin în formă și îi definesc personalitatea: sporturi (ski, drumeție, cicloturism, ascensiune montană, canyoning, escaladă, etc.), foto-video, televiziune, lectura, instrumentele muzicale (chitară, percuție, muzicuță, vioară), scrisul.

“Și, deoarece nu sunt un om perfect și complet, sigur vor apare și alte pasiuni. Dacă vrei să afli mai multe despre un om, ia în considerare pasiunile lui. Acestea spun totul despre el”, a fost concluzia şefului de lucrări al UBB.

 

Pentru că toată viaţa si-a dedicat-o tinerilor, l-am provocat pe Ioan Bâca să le adreseze un gând, la început de an.

Răspunsul a fost acesta: “Lucrez cu tineri de când mă știu, așa că le spun să nu se lase. Să nu se lase doborâți de orașul acesta agro-industrial; să nu se lase doborâți de gânduri pesimiste; să nu se lase pradă kitsch-ului și non-valorii; să nu se lase manipulați; să nu se lase păcăliți; să aibă idoli de valoare; să citească mult; să asculte toate muzicile pământului; să meargă la cinema; să viseze la lucruri mari; să fie înțelepți; să studieze; să fie frumoși; dacă pot, să fie romantici; când vin din străinătate să fie civilizați, nu grandomani; să facă sport; să mănânce echilbrat; să iubească natura. Dar astea, sunt mai degrabă îndemnuri. Un gând adevărat: vă iubesc și vă aștept sus de tot”.

 

 

Claudia Dunca