25/09/2017

Nicholas Kazan: Ioan Oltean, sabotorul dezvoltării Bistriței

marsh01În vara anului 1947 s-a lansat Planul Marshall, destinat reclădirii economiilor europene devastate de război. Astfel, țările Europei Vestice s-au dezvoltat vertiginos și rezultatul este palpabil. Însă Moscova a interzis țărilor din estul Europei să accepte această infuzie de fonduri, ceea ce a avut efecte crunte.

După aderarea României la UE, i-a fost acordată accesarea la un fond imens de dezvoltare, mult necesar. Revista The Economist scria un articol în vara anului 2012. Se începe cu un proverb român: „Dumnezeu îţi dă, da nu îţi bagă în traistă”. Pe urmă vin un şir de realităţi: „a doua cea mai săracă ţară din UE, România continuă să eşueze în privinţa absorbţiei fondurilor europene. La aproximativ 7,4%, este ţara cu cea mai mică rată de absorbţie din UE. Capacitatea de absorbţie indică modul în care un stat este capabil de a cheltui ajutorul financiar dat de UE într‑un mod eficient… După ce România a devenit parte din UE, i s‑a spus că poate accesa 20 miliarde de euro până în anul 2013 pentru a‑i putea prinde din urmă pe membrii avansaţi din UE. Însă România nu a reuşit să o facă”. The Economist a continuat: „Analiştii indică corupţia din România, lipsa de motivaţie şi de informaţie, capacitatea administrativă inadecvată şi deficienţe majore în înţelegerea felului în care funcţionează UE.

marsh02

Ce va urma este dezavuarea modului în care un efort extraordinar de a accesa aceste fonduri europene a fost nu doar neglijat, dar realmente sabotat, iar grație PDL-ului sub conducerea lui Ioan Oltean, Bistrița a pierdut șansa de a crea mii de slujbe în oraș și în zonă.

 

Începând cu toamna anului 2008, am pregătit un proiect care ar fi pus Bistrița pe harta lumii, prin înființarea unui muzeu internațional de textile tradiționale și moderne la Bistrița. Am conceput și dezvoltat proiectul cu ajutorul unora dintre cei mai buni specialiști în textilă și muzeistică din lume: Florica Zaharia, directoarea Institului de Textile din cadrul Muzeului Metropolitan din New York (originară din Făgețel, Deva), și a lui Florea Dumitru, directorul de marketing al celei mai mari companii de interioare de muzee din lume, GlassBauhan din Frankfurt. Unul dintre cei mai binecunoscuți arhitecți de muzee din lume, Richard Meier, s-a angajat să facă clădirea, fără comision! Sprijinul venea și de la alte instituții mondiale. Toți cei care sprijineau proiectul, specialiști de talie mondială, erau deplin convinși de reușita unui astfel de proiect, dat fiind diversitatea fără egal a textilelor etnice din Transilvania, plus de nivelul mondial al textilistelor moderne, ca Ana Lupaș, Zoe Vida Geza, Doina Sbârciu…marsh03

Proiectul se califica la Comisia Europeană, îndeplinind toate condițiile de finanțare. Ar fi adus Bistriței o investiție în exces de 50 milioane de euro. S-ar fi creat efectul Bilbao la Bistrița, adică, când se construiește o clădire de către un arhitect celebru, condusă de o echipă de management internațional, vizitatorii vin în număr mare, din toată lumea, după cum studiile indică. Bistrița ar fi atras peste 150,000 de vizitatori anual, din întreaga lume; centrul orașului s-ar fi transformat economic; iar institutul muzeului ar fi stimulat potențialul economic al județului, mai ales pentru că marile companii de textile tip boutique de lux trimit comenzi la domiciliu, așa-numita “cottage industry”, dar și prin creșterea eco-turismului în zonă.marsh04

Deși proiectul a fost bine pregătit, pentru îndeplinirea cererii de finanțare, beneficiarul trebuia să fie un minim parteneriat între ONG, primărie și consiliul județean. Dacă primarul Ovidiu Crețu a susținut proiectul, PDL-ul, prin mulții funcționari în pozițiile cheie, l-a sabotat în mod oribil, sabotare cuvenită deciziei supreme, cea a lui Ioan Oltean. Nu doar jocul politic, dar iresponsabilitatea profesională a acestui politician investit a cauzat o colosală eșuare.
Dețin documente, am martori, și tot ce se cere pentru a acuza acest deputat pe drept. De menționat este că m-am angajat la acest proiect fără intenția de a profita, singura satisfacție fiind doar aceea de a-mi ajuta orașul natal. Mai mult, pierderile pe care le-am suferit datorită abandonării intereselor pe care le dețineam în SUA, dar și sumele mari de bani pe care le-am cheltuit din propiul buzunar, m-au dus la convingerea că degringolada politică care domnește trebuie analizată la rece, iar cei responsabili eliminați de la conducere, în scopul creării unui climat dinamic, care să răspundă mai bine nevoilor societății.

 

Este imposibil ca România să se ridice din situația calamitoasă în care se află, fără asistența financiară pe care UE o oferă țării noastre. Iar când Romania se plasează alături de Nepal la scandaloasa rată din PIB alocată educației de doar 3,5%, deci la jumătatea ratei UE!, lipsa de competență și abuzurile sesizate de The Economist devin strigătoare la cer.

marsh05

Orice bun cetățean trebuie să acționeze, iar exemple ca cel de mai sus – caz de incompetență crasă, realmente de sabotare a interesului public – trebuie să ne conducă deciziile politice.

 

Nicholas Kazan

Comentarii

  1. ion spune:

    cei care au dus la dezastru zona industriala din bistrita si au distrus peste zece mii de locuri de munca in perioada 2000- 2002 au fost subalternii puscariasului adrian nastase care era prim ministru !!
    asta asa pentru adevar !!