20/08/2017

Sub semnul cifrei „trei” . . . aşa a fost clădită cariera maestrului Viorel Simionca!

DSCN1284  Ne mândrim cu toţii de reprezentanţii folclorului bistriţean, dar nu trebuie să uităm nici de talentele aparţinând altor genuri muzicale. Viorel Simionca, aflat în căutarea sponsorilor atât pentru lansarea propriului album, cât şi pentru căutarea şi promovarea tinerilor talentaţi, în special solişti vocali, crede cu tărie că se pompează prea mulţi bani către folclor, fiind uitate celelalte genuri, un fapt deloc lăudabil pentru aleşii noştri.

Absolvent al Conservatorului, unde a studiat trombonul, abia mai târziu s-a îndreptat spre pian, Viorel simionca predă sintetizatorul (orga) în cadrul Şcolii de Arte Bistriţa.simionca3

Pentru cei care îi iubesc muzica şi îi apreciază munca, Viorel va lansa un nou album „Urma amintirilor”.

Nu vrem să trecem foarte repede peste talentul şi vocea care l-au consacrat pe Simionca, asa că vom prezenta un scurt parcurs muzical al său.

În primul an de Conservator, Viorel cântă alături de „Revox”, cunoscută drept trupa studenţilor clujeni.simionca2

După terminarea facultăţii, s-a căsătorit şi viaţa sa a luat o altă turnură. În 1986 a fost cooptat de cei de la Prefix 990, alături de care a obţinut Marele Premiu al Festivalului de Rock de la Târgu Mureş şi locul I la un alt  festival de profil din Râmnicu Vâlcea.simionca1

În 1988, Prefix 990 şi Compact pleacă pentru 10 zile într-un turneu prin marile oraşe din ţară.

Timp de  câteva luni au cântat într-un local de noapte din Austria.

Pe urmă Viorel Simionca s-a alăturat trupei Nordica, a cărei componenţa era: Claudiu Copaciu, Lică Negrea, Mircea Cornea. Cei trei ani petrecuţi cu Nordica s-au soldat cu lansarea albumului: „Întâlnim prieteni” şi videoclipul piesei „Un cântec simplu”, înregistrat la Bucureşti cu sprijinul lui Teo Peter (Compact).

Cu Nordica a cântat pe un vas de croazieră, ce se deplasa pe ruta Passau (Germania) – Budapesta, având contract pe câteva luni.

Viorel Simionca îşi aminteşte cu drag şi de albumele solo: „Viaţă de câine”, „Tehno cu ţuică bistriţeană”, care a avut cel mai mare succes, „Cântece pentru copii”, pe care îl consideră cea mai mare realizare a sa.

La sugestia prietenului său Gabriel Cociş, au reînfiinţat trupa Prefix 990, cu care au lansat albumul: Frunze îngălbenite”.

Şi cum cifra trei pare a fi magică şi a se repeta constant în viaţa sa, după trei ani Viorel Simionca se retrage din trup, urmând o activitate muzicală solo. În 2010 a lansat albumul Nori de argint”, la Sinagoga Bistriţa, unde a invitat trupele reprezentative din oraş.

 

Claudia Dunca