Raluca Buta trăiește prin dans!

buta2Ne place când auzim și citim despre tineri care sunt atât de dedicați pasiunii lor, muncii pe care o desfășoară și bucuria este cu atât mai mare când aflăm de bistrițeni care tind și ajung sus, unde și-au dorit de mici.

Drumul Ralucai Buta în domeniul dansului a fost deschis de dansurile de societate, de care a aflat de la varsta de patru ani.

„Dansul este parte din mine, ma relaxeaza si este arta prin care eu ma pot exprima liber”. Așa vorbește Raluca despre pasiunea sa, ocupația momentană și lucrul pe care visează să-l facă toată viața.

buta1

Raluca a inceput dansurile de societate la Clubul De Dans Sportiv Floris, Bistrita, apoi a decis sa incerce și altceva, diferit față de tot ce făcea si s-a alăturat trupei  In Action StreetDance.

Acum activează în cadrul Casei de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca, alături de trupa de street dance JumpIn.

Dansul nu a lipsit nici din alegerile Ralucăi cu privire la studiile sale, aceasta fiind momentan elevă a Liceului de Coregrafie si Arta Dramatica “Octavian Stroia”, Cluj Napoca, la profil de dans si balet.

buta3

Raluca Buta a evoluat pe scena amplasată în central orașului cu ocazia manifestărilor dedicate Zilelor Bistritei, in fiecare an, pana in 2012.

Legat de visele și planurile pe care le conturează încet pentru viitor, bistrițeanca are răspunsuri concrete. Știe sigur că vrea sa ajungă sa predea Balet si Dans Contemporan, intr-o scoala de dans, preferabil in strainatate.

Dansul a ajutat-o și pe plan personal, făcându-și prieteni în toată țara, este o fire sociabilă, îi place să se plimbe.

 

Claudia Dunca

Join the Conversation

4 Comments

  1. Care-i faza cu articolul asta?…..nu inteleg care sunt realizarile ei pana acum…sunt o gramada care fac chestia asta.

  2. Par sa fie articole “sponsorizate”, pentru a face sa se vorbeasca despre niste domnisoare.

  3. Se pare ca daca eu fac ce imi place, nu e interesant. Totusi, puteati ignora articolul daca tot nu vi se pare OK.

  4. Raluca, nu am zis ca ceea ce faci nu este intereant. Articolul nu mi se pare unul interesant pt ca tot ce am aflat despre tine din el e ca esti la un liceu de dans si ca-ti place sa dansezi. Nu am gasit altceva interesant si de luat in considerare. SUCCES in continuare si sa ajungi acolo unde-ti doresti!!!

Leave a comment