Aflați câte sacrificii se ascund în spatele zâmbetului și a grației specifice baletului!

oana3  De multe ori rămânem fascinați de ceea ce vedem pe o scenă de balet. Pentru noi totul e simplu, e relaxant, dar am vrut să pătrundem în spatele scenei și să aflăm, de la o persoană care face balet de 14 ani, de câtă muncă este nevoie pentru a străluci pe scenă.

Rusti Oana,în varsta de 17 ani, eleva la Colegiul National Liviu Rebreanu  Bistrița, este pasionată de balet și dans, o pasiune pentru care e dispusă sa facă sacrificii și căreia să-I dedice cea mai mare parte a timpului.

De mica Oana a avut ca motto, următoarea expresie : “Dansul si baletul sunt grele doar atunci cand nu exista pasiune”.

Pprima data a auzit de balet de la televizor, pe la varsta de 3-4 ani si din clipa aceea și-a dorit sa danseze.

Oana exersa zilnic șpagatul, piruete, sarea, iar parintii, care, de fapt, nu aveau cunostinte despre balet, s-au hotarat sa o trimita la dansuri.

„Îmi amintesc ca prima data intr-o sala de dans a fost de cosmar, atat pentru coregrafa cat si pentru mama. În ciuda faptului ca imi doream sa fac asta, am izbucnit in lacrimi si tipete de frica”, ne-a spus Oana Rusti.oana2

De atunci a facut parte din clubul de dans Beneritm al doamnei Pantiru Mariana, avand ca si coregraf pe Jana Tintelecan, timp de 14 ani.

A făcut și dans modern, însă gândul îi era la balet.

„Spectatorul vede numai partea frumoasa a baletului si a dansului: gratia, zambetul, dar in spatele acestei lumi pline de farmec se ascunde multa munca, stres, durere fizica, psihica, emotii, cateodata distrugatoare, frica de a nu lua un kilogram in plus, de a nu fi in forma si la nivelul cerut de director.

Dansatorul uita toate acestea atunci cand a facut primul pas pe scena, toate acestea le simt inca de la o varsta foarte frageda. Copilaria mi-am petrecut-o mai mult in sala de dans decat afara, jucandu-ma.oana1

Acum, la fel, am foarte putin timp pentru alte activitati, asta incluzand invatatul sau iesitul cu prietenii. Viata mea si timpul liber sunt in continuare in sala de dans și timpul ce imi ramane il petrec cu familia si studiind.

De multe ori ma antrenez pe ascuns iar asta, din cauza mamei care nu vrea să accepte faptul ca a devenit deja o pasiune pentru mine.

Prima pereche de poante m-a fascinat extrem de mult, prima data cand am pus piciorul in asa ceva nu m-am mai putut descalta de fericire”, ne-a declarat Oana Rusti.

Ca și orice ale copil, Oana a visat să ajungă profesoară sau medic, dar pasiunea aceasta i-a intrat în „vene” și nu mai are cale de întoarcere.

Bistrițeanca își dorește să se transfere la Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, pentru a-și continua studiile.

Nouă nu ne rămâne decât să îi dorim succes și să o vedem pe marile scene ale lumii!

 

Claudia Dunca

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment