24/04/2017

Rochiile bistriţencei Fritsch Alexa se află în vitrinele magazinului Budoir Designers Boutique!

alexa2  Bistriţeanca Fritsch Alexa, cea care s-a întors de ceva vreme în ţară, după ce a studiat la Institutul Marangoni Milano, unul dintre cele mai renumite în lumea modei, de unde a primit titlul de „fashion designer” şi a creat ţinute pentru Roberto Cavalli şi Moschino, a lansat o nouă colecţie pentru primăvară.

Noua colecţie, numită “Glamour”, a fost prezentata la Cluj, în cadrul Beauty Forum Cluj, pe 13 aprilie.

La baza colecţiei sunt culorile negru şi rosu, combinate cu o tendinta de auriu. Rochiile sunt feminine dar si sexy,  ducând puţin spre stilul mai vechi. De asemenea dantelele cu paiete, le conferă rochiilor o eleganţă aparte.alexa4

Talentul tinerei din Bistriţa a fost remarcat, astfel că rochiile Alexei pot fi găsite în vitrinele magazinului  Budoir Designers Boutique.alexa3

“M-am bucurat foarte mult ca am avut sansa sa ajung si la Cluj si ca sunt apreciate colectiile mele”, ne-a declarat Fritsch Alexa.

Pentru prezentarea de la Cluj, Alexa a fost ajutată de specialiştii de la Dany Studio care au avut grijă ca frezele si machiajul fetelor să fie în ton cu îmbrăcămintea, pentru ca succesul să fie maxim.01alexa

Tânăra creatoare nu pierde vremea. Deja se gândeşte la următoarea colecţie, pentru vară, care este posibil sa fie prezentata la Mamaia.

 

Claudia Dunca

Costumul popular e sfânt! . . . aşa da, dragoste şi voce!

onigas1  Iulia Onigaş, o perfecţionistă a muzicii populare bistriţene, ne dezvăluie câteva din hobby-urile sale.

Nu are doar o voce minunată, capabilă la resusciteze orice inimă, oricât de împietrită, ci şi un suflet cald, iubindu-şi prietenii şi fiindu-le aproape mereu.

“ Sunt meticuloasa,imi place ca tot ceea ce fac sa fie perfect. Imi plac provocarile, de asemenea”, a spus Iulia.onigas2

Am mai aflat vorbind cu interpreta noastră că îi place să aibă grijă de florile din grădină, ea însăşi având un chip de floare, care completat cu vocea-i blândă ne creează impresia că suntem tot timpul înconjuraţi de culori, de petale, de frumuseţe, atunci când o ascultăm.

Cantă inca de la gradinita, a facut parte din Ansamblul folcloric Balada, locul in care a cunoscut oameni minunati alaturi de care a participat la numeroase festivale si spectacole!

“Cantecul pot sa spun ca e viata mea! Traiesc prin cantec, iar costumul traditional pentru mine e SFÂNT! Imi iubesc nespus familia si le multumesc pentru sprijin! Am cea mai minunata familie din lume!”, a mai completat Iulia Onigaş, pentru acest interviu.onigas3

Vestea bună pentru Iulia şi nu numai, ci şi pentru cei care o cunosc, care o îndrăgesc, iar ceilalţi care nu se încadrează în nici o categorie, dar care sigur ar fi încântaţi să o asculte, este că în acest moment interpreta din Teaca lucrează la un album, pe care speră să îl realizeze cât mai repede.

 

Claudia Dunca

Bistriţa are potenţial . . . cu chitara!

tolca2 Tolca Ionut Emanuel are doar 18 ani, impliniti in 17 aprilie şi se descrie drept un tip căruia îi place să iasă cu prietenii în oraş, este glumet şi foarte deschis. Până aici totul pare normal, poate chiar banal, dar sigur v-aţi dat seama că Ionuţ are ceva aparte, pentru care l-am abordat pentru realizarea acestui articol.

De acum doi ani Ionuţ Emanuel a început o pasiunea pentru chitara. I-a plăcut la nebunie să cânte. Bistriţeanul îşi aminteşte cum se juca cu chitara acustică, visând să ajungă tot mai sus.  Tatal său a remarcat faptul că Ionuţ e tot mai îndrăgostit de muzică, de chitară şi nu a putut sta deoparte, pentru a se risipii talentul fiului.  Zis şi făcut, chitaristul nostru a ajuns să se pregătească cu Labiş Florentin, “un profesor excelent, care te face sa zambesti mereu”, după cum l-a descris însăşi elevul său, Tolca Ionuţ.

Trecând peste toate greutăţile binecunoscute ale unui început, Ionuţ a progresat, ajungând în scurt timp şi la bass.

De ce a ales bass-ul? În viaţă lucrurile se întâmplă şi se aşează, pentru a ajunge acolo unde trebuie.tolca1

“La studioul TradArtis avem o trupa. Avea nevoie de un bassist si m-am oferit eu. Am invatat repede notele in cheia fa pentru bass si am studiat melodiile pe care trebuia sa le cântăm”, ne-a spus Ionuţ.

Şi cum talentul şi munca şi-au spus cuvântul, Ionuţ şi ceilalţi din trupă au început să aibă şi audiţii.

Tot în cadrul aceluiaşi studio activează şi trupa Ars Nova, Ionuţ fiind parte şi din aceasta, unde fac un trio de chitara clasica si percutie.

“Prima mea auditie a fost anul trecut, la Sinagoga din Bistrita, unde am inceput cu ArsNova si o piesa individuala la chitara, si anume, studiul 1 de Francesco Tarrega. Am avut foarte mari emotii, dar a iesit foarte bine.

A doua mea auditie a fost anul acesta in 23 februarie, tot la Sinagoga, dar de aceasta data am cantat si la bass cu trupa, piese rock, dar si Ars Nova si o piesa individuala numita Malaguena care mi-a dat putina bataie de cap”, ne-a mai povestit Ionuţ, din experienţele sale.tolca3

Muzica nu a fost doar o întâmplare în viaţa sa, doar o experienţă pasageră. Este ceea ce îşi doreşte să facă şi pe viitor, dorind să studieze cât mai mult pentru a fi tot mai bun în ceea ce face.

Pe lângă chitară între hobby-urile sale se numără şi fotbalul si pianul.

Tolca Ionuţ Emanuel este o tânără speranţă a muzicii bistriţene şi ne dorim să continue pe acest drum!

 

Claudia Dunca

A cunoscut succesul de tânără, însă printre pasiunile sale se numără gătitul şi pescuitul! Aflaţi cine este frumoasa interpretă care ne uimeşte prin tot ce face!

Iubeste muzica populara inca de mica şi a început sa cânte, in adevaratul sens al cuvantului, când s-a înscris la Liceul de Muzica “Tudor Jarda”, din Bistriţa, fiind o voce îndrăgită şi o prezenţă plăcută. Dacă încă nu ştiţi despre cine este vorba, nu cred că trebuie să vă spun mai multe, doar că este “fata frumoasă”, Roberta Opre. opre3

Roberta a prins drag de muzica populară si a mostenit şi talentul de la bunica sa, participantă la Festivalul “Floarea din gradină”. Din păcate aceasta nu şi-a putut indeplini visul de a cânta pentru români, deoarece căsătorindu-se, a trebuit să îngrijescă de casă şi de copii.opre1

În martie 2012 Roberta Opre a lansat primul său album ”Tată ai fată frumoasă”, un album ce contine 13 melodii , lansarea având loc la Sala Polivalenta , de unde nu au lipsit: Varu Sandel, Tinu Veresezan, Florentina si Petre Giurgi, ansambluri de dansuri populare şi artisti ai judetului nostru.

Adoră sa calatorească, să viziteze locuri interesante, să facă sport, să citească şi, chiar dacă nu vă vine să credeţi, foarte mult îi place sa gatească si sa pescuiească.

Peste un an va fi la Cluj, dorind să urmeze Facultatea de Drept,  profil Ştiinte juridice si Conservatorul.opre2

Roberta Opre are un gând de mulţumire pentru cei care i-au fost alături în carieră până acum: sotii Giurgi, Varu sandel, Mirela Petrus si Nicu Cioanca.

Noi îi dorim de asemenea mult succes şi cât mai multe împliniri pe toate planurile!

 

 

Claudia Dunca

Beclenarii s-au exprimat prin vot privind programul Zilelelor Oraşului

Primăria Beclean a decis în acest an să întrebe direct cetăţenii ce program îşi doresc pentru zilele oraşului. Astfel, în anumite puncte din oraș au fost instalate urne de vot, iar locuitorilor le-au fost împărțite buletine de vot pe care să le completeze în funcție de preferințe.20140415_093548

Pe lângă variantele imprimate de organizatori pe buletinele de vot, beclenarii au avut şansa de a adăuga şi alte propuneri. Timp de câteva săptămâni cei care şi-au dorit să se implice au avut de bifat pe buletinul de vot o listă  cu artiști de muzică ușoară, o listă cu artiști de muzică populară şi momente artistice.20140415_094401

Conform autorităților locale, în funcție de rezultatele acestui sondaj, Primăria va demara negocierile cu trupele care au ieșit câștigătoare, iar dacă acestea sunt disponibile, vor fi invitate la Zilele Orașului Beclean, care vor avea loc,  la finalul lunii iunie, mai exact 27,28,29 iunie.20140415_102203

Sub sloganul “Implică-te!”, “Tu decizi formaţia dorită!” beclenarii au decis programul “Zilelor Becleanului” pentru câţiva ani. Acţiunea a avut un succes deosebit, interesul stârnit de cele 5.000 de buletine de vot, la o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori, s-a contabilizat în această săptămână.20140415_103858

Practic s-a pus punct campaniei, cele  20 de urne amplasate în magazine, la sediul administraţiei publice locale, la chioşcuri, în locuri frecventate de beclenari au fost ridicate şi transportate la Primărie, unde o comisie, desemnată de primarul Nicolae Moldovan, a început centralizarea informaţiilor.20140415_101057

S-a desigilat urnă după urnă, s-au luat la mână mii de buletine de vot,  s-au contabilizat mii de preferinţe, fiecare opţiune exprimată a contat, numărătoarea publică a durat ore în şir. În prezența mass-mediei, dar şi  a curioşilor, membrii comisiei au aflat ce gusturi au beclenarii, ce îşi doresc şi cum îşi doresc să serbeze Zilele Becleanului.20140415_112724

Propunerile administraţiei locale la cele trei categorii aflate în discuţie: concerte, muzică populară şi alte momente artistice, au fost completate de propunerile cetăţenilor, care de care mai interesante, unele haioase, altele mult prea pretenţioase.

20140415_104145
În Consiliul Local, discuţiile pe tema zilelor oraşului au început de la finalul evenimentelor de anul trecut, şi pentru că administraţia vrea ca beclenarii să fie cât mai mulţumiţi, necesitatea organizării unei astfel de campanii nu a fost contestată. Rezultatul voturilor a fost de îndată prezentat primarului şi consiliului local …

Aşadar în ultimul weekend din iunie vor fi organizate Zilele Becleanului, timpul este scurt, dar administraţia cunoaşte doleanţele beclenarilor şi va încerca să ţină cont de clasamentul realizat cu ocazia acestei campanii.

Geta Singeorzan

Domnule prefect, aveți cuvânt? Dați-vă demisia!

După divorțul oficializat dintre PSD și PNL, teama epurării pe motive politice a încolțit printre liberali. În județul nostru, problematica demiterilor nu a fost atât de acută, cu toate că înlocuirea lui Dan Băbuțan de la AVAS trebuia să-i pună pe gânduri pe șefii PNL-BN. Totuși, în ultimele două luni, colaborarea PSD-PNL de la nivelul județului a părut una indestructibilă, mai ales că declarațiile de dragoste dintre Radu Moldovan și prefectul Ioan Țintean s-au ținut lanț. Radu Moldovan a avut chiar o declarație în care spunea că prefectul Țintean poate să rămână prefect dacă vrea, întrucât nu-l va deranja nimeni. În ciuda acestei asigurări, pe prefect l-a mâncat undeva și a declarat că în cazul în care se vor face schimbări și demiteri ale șefilor de deconcentrate susținuți de liberali el își va da demisia! Tintean a jucat frumos rolul de liberal onorabil. Frumos, dar cât de credibil? Momentul solemn al demisiei a sosit, deoarece Crin Pântea a fost schimbat de la șefia Fiscului!

08191149-392922953

Într-o biografie politică luată de pe Google, Ioan Țintean este un liberal adevărat dacă este să ne luăm după data înscrierii în PNL, 19 februarie 1990. Până atunci activase în Partidul Comunist Român, între anii 1980-1989, dar fără vreo funcție politică pe timpul odiosului și sinistrei sale soții. Din 1993 până în 1997 a fost președinte al organizației municipale PNL, apoi vicepreședinte pe județ până în 2008. Să nu uităm că în 2000 a candidat la funcția de primar al Bistriței iar în perioada 1996-2004 a fost și consilier municipal. Din 2008 până în 2012 a fost deputat în Parlamentul României, iar din 2009 până la finele lui 2012 a fost președinte al PNL-BN. Într-un clasament al activității parlamentare pe parcursul celor patru ani de investitură, deputatul Ioan Țintean a ocupat locul 284!!! Am parcurs traseul său politic tocmai pentru a demonstra că Ioan Țintean a fost fidel PNL. Aceeași fidelitate și același spirit liberal l-a determinat să conceapă alături de Radu Moldovan alianța USL. Nu știm dacă dezinteresat în plan personal sau dacă dorințele de progres și prosperitate ale cetățenilor i-au dat ghes, cert este că pe 22 decembrie 2012 a fost numit prefect! Absolut întâmplător, la cârma Consiliului Județean era celălalt părinte al USL-BN, Radu Moldovan. În concluzie, lupta pentru o viață mai bună, mai demnă pentru locuitorii județului putea să înceapă. Întrucât prefectul este apolitic pe timpul mandatului său, la cârma PNL-BN a venit Stelian Dolha. Mulți au spus că viziunea lui Dolha asupra liberalismului era total diferită de cea a lui Țintean, iar unii liberali, vezi Dorin Popescu, Dorin Dobra, Dan Băbuțan ar fi, de fapt, instrumentele din partid ale prefectului…apolitic Țintean.

tinti 2

S-a rupt lanțul de iubire, asta e tot fericire!

Odată cu ruperea USL, liberalilor numiți în funcții la instituții ale statului au început să le tremure nădragii. Debarcarea lui Dan Băbuțan de la AVAS a fost un semnal de alarmă, estompat imediat de Radu Moldovan care l-a asigurat pe Țintean, tot în stil apolitic bineînțeles, că poate să rămână prefect. Probabil, demiterea lui Băbuțan a fost catalogată drept un accident nefericit. E adevărat, dintr-un război al ideologiilor rezultă și pierderi colaterale, așa ca Băbuțan. Țintean s-a liniștit definitiv când premierul Victor Ponta a spus că nu vor exista epurări în teritoriu pe criterii politice: “Noi nu suntem precum pedeliștii!”. Totuși, pentru a-și asigura spatele liberal, atât la nivel central cât și la nivel local, Țintean scoate pe 26 februarie porumbelul din gură: “Rămân pe funcția de prefect al județului Bistrița-Năsăud atât timp cât sunt păstrați pe funcții directorii de la serviciile deconcentrate ai PNL. Sunt solidar cu acești colegi ai mei, nici nu se pune altfel problema”. Imediat după această declarație, apolitică evident, site-ul pesurse.ro dă publicității un raport intern al PNL, comandat de Crin Antonescu, care analiza situația tuturor organizațiilor județene. Iată ce se spune despre organizația PNL-BN: “Se semnalează probleme între președintele organizației județene, deputatul Stelian Dolha, și prefectul Ioan Țintean care, deși prin lege apolitic, se vrea în continuare șeful de facto. Potențialul de vot al organizației este unul scăzut în aceste condiții”. La finele lunii martie, deputatul Stelian Dolha readuce în prim-plan declarația lui Țintean în care acesta și-ar da demisia din scaunul de prefect în caz de Doamne ferește cu șefii de instituții susținuți de liberali. După numai două săptămâni, același Stelian Dolha, reiterează într-o conferință de presă: “Eu repet ceea ce a spus prefectul Ioan Țintean. Își va da demisia din funcție dacă se vor face schimbări și demiteri ale șefilor de deconcentrate susținuți de PNL”. Oare lui Țintean i-o fi părut rău că a vorbit? Dacă timpul ar fi reversibil…Margareta Pâslaru știe ea ce știe….

Când te mănâncă limba

 

După ruperea USL la nivel central, deputatul Stelian Dolha a avut destule contre cu unii reprezentanți ai PSD, pe probleme punctuale, în temeiul mesajelor venite de la centru conform cărora ori ești în opoziție, ori nu ești. De partea cealaltă, apoliticul Ioan Țintean, prin instrumentele sale din partid, îndemna la calm din confortul unei funcții care îi asigura și controlul asupra partidului în teritoriu. Mesajele apolitice au venit ba din sursa Dorin Popescu, ba din sursa Dorin Dobra, ultimul având curajul politic să susțină public că “nu pot spune că mai iubesc PSD, dar în niciun caz nu-l urăsc!”. În concluzie, Dobra nu are nimic cu PSD, chiar dacă această formațiune îi trage-n țeapă pe liberalii șefi de la deconcentrate!!! Mai mult, prezent la o conferință a femeilor liberale, unde fusese invitată și Lucia Varga, fost ministru al Apelor și Pădurilor, Dorin Dobra a oferit o dovadă de dragoste nețărmurită pentru PSD! Lucia Varga o critica pe Doina Pană că întârzie legiferarea codului silvic, iar Dobra s-a trezit vorbind: “Așa cum o cunosc eu pe Doina Pană, sunt sigur că vă va invita la dezbaterea pe tema codului silvic”. Întrebată fiind de presă dacă întradevăr a primit vreo invitație de la Doina Pană, Lucia Varga s-a făcut roșie de rușine și a răspuns vizibil încurcată că nici vorbă de vreo invitație!! Suntem convinși că deputatul Dobra nu a vorbit de capul lui, ci a ținut să reafirme că PSD-ul nu e chiar atât de rău pentru PNL, probabil în urma indicațiilor apoliticului Ioan Țintean. Același Țintean care i-a promis candidatura la fotoliul de primar al Bistriței în 2016. Greu de desfăcut sunt ițele liberale, dar existența a două tabere, a doi șefi, unul politic, altul apolitic în PNL este evidentă, iar membri simpli șușotesc pe la colțuri unde să se poziționeze. Acum după ce Crin Pântea a fost sacrificat de Victor Ponta, a venit ora adevărului pentru politicul sau apoliticul Ioan Țintean. Ori își dă demisia așa cum a declarat, ori se umple de penibil, de oprobiul publiuc și se va ține cu mâinile încleștate de scaun. Grea alegere, dar numai una-i onorabilă. Păi, vorba unui vestit băiețaș de cartier care nu are legătură cu ce am scris noi mai sus, dar care sună bine: “Ori suntem golani, ori nu mai suntem?”.

 

 

 

 

P.S. „Cei mai mulţi îşi închipuie că politica e un fel de distracţie, cu foloase şi onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viaţa şi viitorul ţării tale”. Așa a spus Ion I.C.Brătianu. Un liberal. Cu onoare.

Viorel Negru

Domnule senator, o aveți mică! Avem și dovada!

dobra1 Senatorul care a promis un mall pentru tineri este același care a promis și alimentare cu apă potabilă pentru toți locuitorii de pe Valea Bârgăului. Același senator a promis un parc industrial, locuri de muncă, proiectul Dracula, o grădină zoologică într-o comună etc. Tot senatorul respectiv a promis că pe timpul cât va fi parlamentar va face un credit la bancă pentru a-și cumpăra o mașină pentru confortul său personal. Ce credeți că a reușit senatorul respectiv din tot ceea ce a promis? Ați ghicit, dragi contribuabili, o mașină. Mercedes. Nou-nouț. Pentru confortul său.

pnl

Despre senatorul respectiv se pot spune multe. Se poate spune clar că a profitat de valul nemulțumirii din 2012 și a fost votat. Mulți dintre cei care l-au votat nu-și mai aduc aminte numele său deoarece au votat sigla USL, iar dacă sub sigla respectivă erau înscriși Stan și Bran sau Pic și Poc probabil că și ei ieșeau victorioși. Nemulțumirea populară l-a propulsat senator, nicidecum vreun merit politic sau administrativ. Totuși, lumea a spus că un profesor nu se poate face de ocară și, mai mult, nu ne va face de ocară. Au trecut aproape doi ani, iar senatorul care lua în brațe copilașii de la țară, cel care plângea pe umărul părinților cu copii plecați la muncă în străinătate sau care împărțea zâmbete bătrânilor a devenit arogant. Senatorul s-a transformat într-un demagog. Senatorul cetățenilor din Bistrița-Năsăud este senator pentru el însuși. El. Unicul. Maestrul. Profesorul de moralitate. Expertul în civică. Cei care l-au votat și îi plătesc salariul nu au dreptul să îl critice. Presa nu are voie să scoată o vorbă despre ceea ce a promis și ceea ce a realizat. Presa nu are voie să îi pună întrebări incomode. El este intangibil. Are imunitate. El, senatorul, trebuie respectat ca atare chiar dacă a mințit sau taie frunze la câini. El a ajuns acolo, în Parlament, prin forțe proprii, în urma unor lupte politice aprige și nimeni nu are dreptul să-l tragă la răspundere. El este acolo să facă bine poporului, cu de-a sila dacă este nevoie, că doar nu știe el poporul ce vrea. Poporul trebuie să stea cuminte, să suporte birurile legalizate prin votul său, să asculte și să respecte senatorul. În plus, să-i plătească salariul, benzina, mașina, secretara, consilierii, cazarea, masa etc. Să-i facă viața ușoară ca să poată ridica mâna la comandă sau să fie apt să discearnă diferența dintre bila albă și bila neagră atunci când votează o lege sau o moțiune.

 

Nu mai jigniți senatorul!

 

Senatorul respectiv este membru al Partidului Național Liberal. Este, totodată, președinte al organizației municipale PNL, responsabil al campaniei la europarlamentare pe municipiul Bistrița și, conform surselor, viitor candidat la postul de primar al Bistriței. Senatorul a fost invitat într-o emisiune la Radio Someș. În cadrul acelei emisiuni senatorul a spus că el s-a săturat să fie răspunzător pentru ceea ce au făcut ceilalți politicieni. Senatorul nu a suportat să fie întrebat dacă mai are onoare vizavi de cetățenii care l-au votat. Senatorul a certat cetățenii care i-au spus că a mințit și s-a întrebat retoric ce s-ar întâmpla dacă ar jigni și el?! Chiar așa, cum ar fi ca un senator să-și jignească propriul electorat? Ar fi ceva anormal? Și, dragi contribuabili, cum vă permiteți să îl trageți la răspundere? Apoi senatorul a spus că presa este deseori vinovată, răuvoitoare pentru portretul care i se face. Mai mult, același senator a fost foarte intrigat când a auzit că el este plătit din bani publici!!!! A adăugat că mulți copii ai cetățenilor își primesc alocația din taxele și impozitele plătite de el!!! A sărit ca ars când i s-a spus că din taxele și impozitele sale, el își plătește tot salariul său! Domnul senator nu mai este ancorat în realitate, ci s-a rătăcit categoric în meandrele concretului! Domnul senator liberal a făcut o demonstrație  de ipocrizie pură, nealterată de adevărul trăit, zi de zi, de cetățeni. În țară este bine, iar în județ și mai și! Acest senator va veni în campania pentru europarlamentare la dumneavoastră la ușă să vă spună că el garantează pentru eurocandidații PNL! Acest senator vă va zâmbi pe stradă și vă va spune că eurocandidații partidului său sunt asemenea lui! Oare Stelian Dolha, președintele său județean, știe ce spune și cum gândește acest senator? Oare Crin Antonescu este mândru de el? Dar Ludovic Orban? Norica Nicolai îl apreciază și are încredere totală în colegul său de partid? Dacă niciunul dintre cei pomeniți nu a aflat cu ce ardoare a apărat senatorul demnitatea partidului, ne rezervăm dreptul să-i informăm noi. Cine știe, poate acestea sunt liniile politice ale parlamentarilor liberali în relația cu cetățenii, iar noi l-am luat la rost degeaba.

 

Eu nu vreau să-l mai plătesc pe senator!

 

La finalul emisiunii respective, eu mi-am luat angajamentul public să nu mai pomenesc niciodată numele senatorului. De asemenea, aș dori ca niciun bănuț plătit din taxele și impozitele achitate de mine să nu mai fie virat în salariul senatorului! Nu mai vreau să contribui! Este dreptul meu! Clubul celor care nu mai vor să contribuie la salariul senatorului se mărește ceas de ceas! Trebuie să existe o cale civică prin care poporul să amendeze acțiunile, vorbele și ineficiența unui parlamentar! Iar dacă acest senator este un exponent al liberalismului, atunci Brătienii au făcut parte, cu certitudine, dintr-un alt partid! Acesta este senatorul dumneavoastră! Aveți încredere în tot ce spune și  nu cumva să-l deranjați! Vă prezentăm mai jos, integral, dovada insolenței, a aroganței unui senator de Bistrița-Năsăud. In Parlament, în propriile partide își apără interesele acești domni politicieni, își apără cu dinții imunitatea, dar și noi, cetățenii, presa, societatea civilă avem dreptul să ne apărăm interesele. Ei sunt uniți! Noi nu! Pe asta se și bazează politica. Și încă un lucru foarte evident de altfel: Senatorul o are mică! Onoarea, desigur, altfel și-ar cere public scuze cetățenilor și presei pentru comportament.

 

http://www.trilulilu.ro/cuvinte-care-dor-1-1

http://www.trilulilu.ro/cuvinte-care-dor-2

http://www.trilulilu.ro/cuvinte-care-dor-3

 

P.S. Clubul celor care nu mai doresc să doneze bani pentru salariul senatorului are deja câteva sute de membri. Înscrierile se pot face pe adresele de mail ale NewsBN, ObservatorBN, Bistrițaonline și Radio Someș și, de ce nu, ale tuturor redacțiilor de presă care vor permite acest lucru.

Viorel Negru

Lunca Ilvei a finalizat cadastrul general al comunei

DSCN1472    Lunca Ilvei are cadastrul general finalizat! Vineri au fost înmânate primele 15 cerfificate de carte funciară pentru sectorul cu numărul 70. Lunca Ilvei fiind una dintre cele mai mari comune din județul Bistrița-Năsăud, cu o suprafață de 11.300 de hectare de teren, a fost împărțită pe 97 de sectoare, plus cel de ape și drumuri pentru realizarea lucrării de cadastru general.DSCN1484

În prezenţa reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, a echipei care a executat măsurătorile şi a muncit timp de patru ani la acest proiect, dar şi a mai multor invitaţi Emil Mănăşturean, direcorul Oficiul Judeţean pentru Cadastru şi Publicitate Imobiliară a înmânat fericiţilor proprietari actele.
DSCN1463
Până la sfârșitul anului, potrivit autorităților locale şi județene, se vor preda certificatele pentru încă zece sectoare. După mai bine de 100 de ani cetăţenii din Lunca Ilvei intră în posesia unor certificate de carte funciară, printr-o lucrare care a rezolvat problema terenurilor şi a proprietăţilor întregii comunităţi. Există persoane care abia acum vor deţine primul act de proprietate, fără de care nu puteau face tranzacții cu pământurile lor, sau mai grav nu puteau intra în posesia unor subvenții.DSCN1482   DSCN1584 DSCN1588 DSCN1590

Cetăţenii din Lunca Ilvei au plătit pentru măsurători sume simbolice, primarul comunei, Flaviu Lupşan, a declarat că lucrările au costat 2 milioane de lei şi au început în 2010, primăria contribuind cu 1,7 milioane de lei pentru acest proiect,  din bugetul local, iar proprietarii au suportat şi ei o sumă modică. Întăbularea a fost însă gratuită, fiind prima din programul pilot C.E.S.A.R., realizat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

Momentul a fost unul istoric, de maximă importanţă pentru locuitorii comunei, este prima zonă în care există acum ordine, un inventar exact al terenurilor private, a vecinătăţilor, a proprietarilor şi nu în ultimul rând a domeniului public.DSCN1475

DSCN1478

DSCN1486 DSCN1487 DSCN1492 DSCN1495 DSCN1497 DSCN1502 DSCN1516 DSCN1519 DSCN1545Geta Singeorzan

Am dezlegat misterul “cozilor late” ale Alinei Ceuca!

Bistrițeanca Alina Ceuca mai poartă “cozile late”, specific în trecut fetelor care urmau să se mărite, mama sa fiind printre puţinii din ţară care ştiu să realizeze această coafură.

Coafura a fost specifică zonei Sălăuţei şi Văii Someşului.ceuca

Zeci de șuvite sunt împletite cu măiestrie în două cozi late prin care se trece o panglică, ce era specifică fetelor de măritat. Conform tradiţiei ultima dată când ţi se realiza această coafură era în ziua nunţii. Toate fetele care jucau în cadrul horilor organizate în zona Sălăuţei, erau împletite astfel, iar la nunţi, mireasa şi domnişoarele de onoare aveau dreptul să fie aranjate în acest fel. Dacă atunci multă lume cunoştea taina acestei împletituri, astăzi mai sunt doar câteva femei, printre care şi mama tinerei interprete Alina Ceuca, din Salva.

Alina are părul frumos, de aceea am ţinut neapărat să o împletesc, completând costumul popular. În general îmi ia cam cinci – şase ore să îi realizez aceste împletituri. De obicei îi fac 50 de şuviţe, dar când avea părul mai bogat, aceasta fiind o condiţie esenţială în acest caz, i-am făcut şi 98 de şuviţe. O împletesc astfel când merge la concerte, fiind un mijloc prin care ne deosebim de restul zonelor”, ne-a declarat mama Alinei Ceuca.

Pentru a începe împletitul, părul trebuie udat, iar fiecare şuviţă trebuie aleasă cu grijă, iar toate să fie egale între ele.alina ceuca

Se împleteşte o cununiţă în trei, iar după cap părul se împarte în două, de aceea i se mai spune “în două ape”, iar din fiecare parte se mai aleg şuviţe, care se împletesc în continuare. Spre vârful cozii, unde părul este mai subţire, se poate pune o aţă de culoarea părului, pentru a-l susţine. Panglica care se aplică la sfârşit poate fi albă cu roz sau albastră, împodobind vârful cozii.

“Pe vremea când toate fetele mergeau la joc împletite astfel, arătau foarte frumos, asemeni unei grădini cu flori”, a mai adăugat doamna Ceuca.

Suntem de acord că este o adevărată artă, care din fericire, datorită unor astfel de oameni, nu s-a pierdut.

 

Claudia Dunca

Aceasta e pasiune şi dragoste, precum cea a Domnicăi Dologa pentru cântecul popular!

dologa2 Dacă vorbim de Domnica Dologa, o doamnă a cântecului populat bistriţean, cuvântul de ordine ar trebui să fie respectful. Fie că vorbim de ea ca persoană, fie că ne referim la tradiţia pe care o respectă şi pe care o prezintă cum ştie ea mai bine pe scenă.

Dacă artiştii din zilele noastre, cei tineri mă refer, ar fi întrebaţi despre sacrificiile pe care le fac pentru a cânta, nu ştiu câţi ne vor impresiona cu poveştile lor, însă Domnica Dologa are un trecut frumos, de care este mândră cu siguranţă.

Nimeni nu credea că se poate trăi din muzică, astfel bistriţeanca a fost nevoită să înveţe o meserie, să-şi câştige existenţa şi abia apoi când a ajuns pe picioarele ei, a putut să-şi îndeplinească şi marele vis, acela de a cânta, debutând la 26 de ani.

Se consideră un character demodat, format în “internat”, când punctualitatea şi disciplina erau la ordinea zilei. Şi a păstrat aceste attribute în toate domeniile în care activează.dologa3

În 1995, Domnica Dologa a câştigat concursul pentru tineri interpreţi, la Radiodifuziunea Română, concurs de cântece populare, iar în 1998 a obţinut şi Crizantema de Aur, pe partea de romanţe.

Domnica Dologa poartă cu respect şi bucurie costumele populare primite de la bătrâni, care cu siguranţă dacă ar mai trăi ar fi mândrii de ea.

A lansat pe piaţă şapte albume, ultimul fiind imprimat cu maestrul Ştefan Cigu, “Mai dă-mi Doamne voie bună”.dologa1

Ţine cu orice preţ ca tradiţiile noastre să fie duse mai departe. Nu vrea să renunţe la muzica populară autentică. Tocmai de aceea refuză invitaţiile la nunţi, und ear fi obligată să cânte altceva.

Ne uimeşte şi ne încântă fidelitatea arătată pentru această mare pasiune a sa, pentru cea care a insuflat-o, care i-a alinat dorul toată viaţa, muzica populară.

 

Claudia Dunca