24/04/2017

CONGRESUL DE FOLCLOR ȘI TURISM SPANIA 2015

În perioada 17-19 aprilie 2015, în orașul Ourense – Spania s-a desfășurat Congresul Internațional de Folclor și Turism. Manifestarea s-a desfășurat pe două secțiuni:

-         Secțiunea turism în cadrul căreia reprezentanți din 20 de țări au susținut comunicări și filme turistice de promovare a țărilor de unde provin.România a prezentat un film, realizat de Mihai Berbunschi,  cu accent pe zona Bistriţei.

-         Secțiunea  folclor a cuprins un program atractiv de dezbateri și manifestări culturale ale Uniunii Mondiale de folclor I.G.F., cuprinzând delegaţii din 20 de ţări cu programele culturale pe 2015.

Întâlnirea a fost deschisă de președintele I.G.F. prof.dr. Dorel Cosma – director Centrul Cultural Municipal Bistriţa  care a mulțumit gazdelor și în special lui Antonio Vinas pentru excelenta organizare a evenimentului. Apoi a prezentat revista I.G.F. Nr. 23 insistând pe capitolele mai importante ale revistei și pe programul acțiunilor din anul 2015.

Au fost salutate delegațiile noi prezente la ședință care și-au exprimat dorința de aderare la I.G.F: Finlanda, Peru, Portugalia.

O analiză importantă s-a făcut cu privire la CARAVANA I:G:F -2015 -  care se va desfășura în perioada20-30 Iunie 2015 pe ruta: Portugalia – Spania (Ourense) – Franța (Voiron) – Italia (Roma, San Giovanni Rotondo).

La sediul oficial din San Giovanni Rotondo va avea loc finalul Caravanei cu acordarea premiilor speciale și un mare Bal I.G.F cu participarea tuturor membrilor I.G.F. Artiștii prezenți în Caravană sunt din: Bulgaria, Spania, România, Israel, Argentina, Franța, Cipru, Lituania, Portugalia, Belarus, Serbia, Croația.

Gala I.G.F. Awards (ex. Oscar) 2015  - I.G.F. GOLD STAR  se va desfășura în Haifa – Israel în perioada 21-23 octombrie 2015. Președintele Federației din Israel a prezentat în cadrul I.G.F. Board programul acestor importante premii care sunt acordate anual de I.G.F. pentru 5-7 personalități din lumea folclorică – mondială. La manifestare vor fi invitate importante autorități din Israel. Premiile vor fi acordate pentru personalități culturale din: Israel, Franța, Spania, Belarus, Italia, Letonia.

I.G.F. General Meeting 27-29 august 2015 – Nimes – Franța.

Președintele adjunct I.G.F. Nicolas Charlety a prezentat programul important al întâlnirii de la Nimes. Pentru realizarea concursului World Folk Stars sunt propuse ansambluri folclorice din: Croația, Italia, Spania, România, Serbia, Bulgaria care vor cuprinde maximum 20 de membri: aceste ansambluri vor primi la final titlul de ansamblu folcloric emerit internațional. Pe lângă aceste șase ansambluri vor participa încă 11 ansambluri folclorice din Franța.

Pentru România întâlnirea de la Qurense a fost foarte benefica constând în:

-         un turneu pe litoralul din Croaţia pentru Teatrul „ Alexandru Misiuga” al Centrului Cultural Municipal şi ansamblul de dansuri „D’ Fantezy”.

-         participarea ansamblului „ Cununa de pe Someş” la Festivalul internaţional de folclor din Santiago de Compostela.

-         schimb cultural între ansamblul din Leşu şi ansambluri din Bulgaria.

-         prezenţa la Festivalul „Nunta Zamfirei” a ansambluri  folclorice din Peru, Franţa şi Israel.

S-au mai stabilit numeroase schimburi culturale, pe domenii diferite, pentru anul 2015, atât pentru Bistriţa  cât şi pentru multe alte localităţi din ţară.

0424201512194911182273_1592003751058056_8247043988773794993_n 0424201512195910410673_1592003854391379_8357039804328476171_n 0424201512201811159957_1592003917724706_7280089997051066794_n