23/07/2017

CARAVANA I.G.F. VA DEBUTA ÎN PORTUGALIA ÎN 21 IUNIE

În săptămâna ce urmează, duminică 21 iunie 2015, va debuta a treia ediție a Caravanei Internaționale de folclor I.G.F. care timp de zece zile va promova valorile culturale din diferite părți ale Europei.

Manifestarea, organizată de Uniunea europeană şi extraeuropeană de folclor I.G.F. , este menită să promoveze muzica populară, tradițiile și soliștii vocali din diferite părți ale lumii. Caravana a debutat acum trei ani, prin efortul deosebit depus de președintele I.G.F. – prof.dr. Dorel Cosma – dar și cu ajutorul a patru Federaţii Naţionale de folclor : România, Italia, Franţa şi Spania.

În acest an Caravana I.G.F. va debuta în Portugalia iar de acolo ștafeta culturală va fi predată Spaniei unde dl. Antonio Vinas Mira – preşedintele Federaţiei de folclor din Galiţia şi vicepreşedinte I.G.F. va găzdui artiștii europeni în oraşul Ourense. Manifestarea culturală va continua în Franţa, unde preşedintele Confederaţiei franceze- dl. Nicolas Charlety – preşedinte adj. I.G.F. va primi delegația artiștilor europeni timp de trei zile în localitatea domniei sale Voiron. În cele din urmă Caravana I.G.F. va poposi în Italia – la dl. Benito Ripoli care este şi vicepreşedintele I.G.F. – unde se va și încheia în data de 29 iunie cu un impresionant Bal cultural prin care se vor decerna premii pentru artiștii participanți la Caravană.

Artiştii participanţi la această impresionantă manifestare sunt solişti valoroşi de muzică popular din : România, Italia, Spania, Bulgaria, Israel, Serbia, Lituania, Croația și Belarus. Toţi vor primi distincţii şi diplome iar în spectacole vor fi invitate ansambluri folclorice de mare valoare din ţările organizatoare. Sperăm ca manifestarea să fie apreciată de toţi spectatorii şi ne dorim ca și această ediție să fie un nou pas în realizarea, într-un viitor apropiat, a unei ediţii Eurovision de muzică populară.

10502243_831683493593539_3015923010263068718_n Anamaria Marti Dajana Garic image002 img IMG_5139 Inoria Bande accordion player Ion Dragan Isidora Javier Lopez Novoa Jovana