25/09/2017

SFÂNTA CUVIOASA PARASCHEVA: CE NU TREBUIE SĂ FACI PE 14 OCTOMBRIE

Sfânta Parascheva este sărbătorită pe 14 octombrie. S-a născut la începutul secolului al XI-lea, în satul Epivat, nu departe de Constantinopol, din părinți bogați și binecredincioși. La vârsta de zece ani, auzind în biserica cuvintele: “Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), răspunde imediat strigătului dumnezeiesc: își schimbă hainele cu îmbrăcămintea unui cerșetor.

Tradiţii şi obiceiuri pentru 14 octombrie: Este interzis în această zi să calci, să coși, să faci mâncare sau alte treburi în gospodărie dacă vrei să eviți durerile de cap și cele oculare.

Conform unei superstiții străvechi, printre bucatele mâncate sau date de pomană NU trebuie să se numere și poamele cu cruce, nucile, castraveții sau pepenele roșu. Împarte în schimb must și vin nou, dar și pâine sau lipie.
   
Sfânta Parascheva se roagă lui Dumnezeu și pentru femeile însărcinate. Dacă urmează să devii mămica, se spune în popor că este bine să împarți din bucățele tale unor copii sărmani. Vei avea astfel parte de ocrotirea Sfintei la naștere, iar nașterea ta va fi una ușoară, fără dureri.

Mai mult, se fac previziuni ale vremii în funcție de starea vremii în ziua de 14 octombrie, dar și ținând cont de somnul oilor. Dacă oile dorm înghesuite și strânse laolaltă în această zi, ciobanii cred că iarna care va veni va fi una lungă, grea și friguroasă. Dacă în schimb oile dorm risipite, iată un semn că iarna care va veni va fi domoală și blândă.

Se crede că în apropierea sărbătorii, Sfânta Parascheva se arată în visele multora, uneori pentru alinarea celor bolnavi sau în suferinţe sufleteşti, alteori pentru a-i dojeni pe cei care fac rău.

racla_sfanta_parascheva26__2__1_

sfanta-parascheva

CEA MAI VECHE PROFEȚIE

Cea mai veche profeție despre Al Treilea Razboi Mondial rămâne profeția cavalerului templier Ioan de Vezelay, cunoscut și sub numele de  Ioan de la Ierusalim. El și-a redactat viziunea lui în anii 1099.

Cunoscută de templieri.

Profeția lui Ioan de la Ierusalim descrie cu o exactitate uimitoare  istoria lumii  pana  în anul 3000, iar ceea ce a descris pana în anul 2000 s-a  împlinit deja.
Iata ce spunea el atunci în anul 1099, adica în urma cu 914 ani:

 „Văd și știu. Ochii mei citesc in adancurile cerului întamplarile viitoare si eu trec dintr-un singur pas pragul Timpului. O mana ma conduce spre ceea ce voi nici nu vedeti si nici nu stiti.
Peste o mie de ani Ierusalimul nu va mai fi orasul lui Cristos.
Crestinii veniti în pelerinaj de departe nu vor mai putea intra dupa voia lor acolo unde ei aveau dreptul sa intre, în locurile care sunt  leaganul credintei lor. Crestinii nu vor mai îndrazni sa se apropie de Sfantul Mormant si de relicvele credintei lor care vor fi în întregime sub paza si supravegherea evreilor care îsi vor ridica din nou aici templele lor si tara lor. Evreii vor umple lumea si o vor domina de la un capat la celalalt capat al ei si oamenii îsi vor pierde credinta în Isus pe tot Pamantul.
Continente si lumi  la care Herodot nici nu visa macar  vor fi descoperite de oameni dincolo de marile paduri de care vorbeste Tacit si dincolo de oceanul nesfarsit de apa care începe imediat dupa Coloanele lui Hercule (este vorba despre descoperirea Americii, care pe vremea lui Vezelay nu era descoperita si se afla dincolo de Gibraltar numit in antichitate Coloanele lui Hercule – n.n.).

Peste o mie de ani de aici încolo toate micile  tari din Europa si cateva tari mari si puternice se vor uni într-un singur imperiu (Uniunea Europeana n.n.). Apoi razboaie fara numar vor începe cu popoarele Rasaritului.
Peste o mie de ani oamenii vor scotoci fundul marilor cu corabii care merg pe sub ape si vor zbura cu navele  Fehler! Es wurde kein Dateiname angegeben. în cer printre stele. Ei vor tine în pumnii lor puterea soarelui si
se vor crede dumnezei si vor înalta spre cer mii de cladiri cat Turnul lui Babel pe toata fata Pamantului.
Fiecare oras va deveni o Sodoma. Obiceiuri spurcate vor deveni firesti. Oamenii vor fi multi ca nisipurile, vor popula pustiurile si marile si vor fi puternici ca niste dumnezei si se vor crede chiar dumnezei. Omul va deveni asa de însetat de putere ca setea lui de putere nu va mai putea fi potolita. Dar la capatul acestui drum îl va pandi prabusirea in abis.
Peste o mie de ani foametea va domni pe cea mai mare intindere a Pamantului, va arde maruntaiele oamenilor si  oamenii vor dori cu ardoare sa schimbe lumea.
Atunci vor apare negustorii de iluzii, dar iluziile pe care ei le vor vinde oamenilor vor otravi sufletele, vor pangari trupurile si vor întuneca mintile. Atunci se vor porni razmerite si razboaie cumplite, vor fi comise omoruri si nelegiuiri si viclenii asa de mari ca lumea întreaga va deveni un iad si fiecare zi va fi precum o apocalipsa.
Oamenii vor cade în pacate trupesti înfioratoare, barbatii si femeile se vor destrabala la vedere. Femeia va fi cutezatoare si semeata în destrabalarea ei.
Popoarele  se vor topi într-o unire fara rost, vor forma  o adunatura  în care fiecare se va simti singur, legea va fi uitata, traditia pierduta, credinta abandonata.
Peste o mie de ani femeile se vor culca cu femeile si barbatii cu barbatii, batrînii se vor culca cu copilele si aceste cumplite faradelegi se vor petrece în vazul întregii lumi si vor fi considerate de toti ca lucruri firesti. Toate aceste spurcaciuni vor fi întarite prin legi.
Dar din pricina acestei destrabalari si a acestui marasm sangele va deveni impur, raul se va intinde dintr-un pat în alt pat precum focul de la o casa la alta casa, boli cumplite si molime înfricosatoare se vor abate peste locuitori, trupurile vor putrezi de vii adunand în ele toate bolile pamantului, fetele se vor acoperi de rani si bube cu puroi, membrele se vor descarna si dragostea trupeasca va fi o primejdie de moarte pentru oricine (sida –n.n.).
Peste o mie de ani peste tot se vor raspandi ca o apa revarsata ereziile. Ura cea mai crancena va domni între popoare.
Peste o mie de ani lumea va ajunge la un cinism si o prefacatorie asa de mari încat cel  care este putred de bogat si doarme pe sacii plini cu aur va primi ajutor si sprijin si va primi hrana de pomana, iar el la randul sau se va preface ca  îi ajuta pe saraci, dar ce va da el saracilor cu o mana le va lua inapoi înzecit cu cealalta mana.

Peste o mie de ani lumea întreaga va deveni o piata în care fiecare lucru îsi va avea pretul lui si totul va fi de vanzare. Carnea si munca  omului îsi  vor avea si ele  pretul lor, ochi de om si inimi de om scoase din piepturi ca niste bucati de carne se vor vinde altora (transplantul de organe –n.n.). Cuvîntul dat, onoarea sau credinta nu vor mai valora nimic. Omul va ajunge cu adevarat stapanul pamantului, dar pamantul va fi sterp, apa otravita  si putreda, vazduhul va fi dogoritor.
Peste o mie de ani viata se va scumpi fiindca bogatiile pamantului vor secatui, bogatul va trai ascuns in bogatia lui ca lupul în vizuina.
Peste o mie de ani cei care vor conduce lumea nu vor avea nici un dumnezeu, vor fi suverani fara credinta si onoare, al caror nume nimeni nu-l va cunoaste,  vor porunci multimilor nestiutoare si indiferente si le vor hotarî soarta de la adapostul palatelor lor ascunse de ochii lumii, de dinapoia zidurilor impenetrabile.
Nimeni nu va participa la adunarile lor si la sfatul lor. Vor face în asa fel încat orice  om ducand o viata de sclav sa se creada liber si fericit.
Peste o mie de ani soarele va dogori cu putere si va parjoli  campiile, apa se va ascunde tot mai adanc sub pamant si se va împutina, vazduhul nu va mai apara omul de caldura soarelui, lumina va arde pielea si ochii.
Peste o mie de ani cei saraci si lipsiti de drepturi, cei fara acoperis deasupra capului vor porni un razboi distrugator în care vor fi ocupate multe tari si în care luptele cumplite vor aminti de navalirile barbare de odinioara.”(La Prophetie  de Ioan de Ierusalem )

Profetia lui Ioan din Ierusalim este de fapt o descriere completa si fidela nu doar a actualei societatii in care noi traim azi ci si a situatiei ecologice planetare actuale.

Prof. Gheorghe PANAITESCU

apocalipsa1greek_orthodox_church_bethany_beyond_the_jordan