20/08/2017

CETĂȚENI DE ONOARE CU VOCI DE AUR – SOPRANA ANITA HARTIG ȘI TENORUL ȘTEFAN POP !

Miercuri, 18 noiembrie, la Sinagoga din Bistriţa, în prezenţa unei asistenţe selecte, elitele municipiului, a avut loc ceremonia de înmânare a titlurilor de Cetăţeni de Onoare ai municipiului Bistriţa, pe anul 2015, artiştilor lirici Anita Hartig – soprană la Opera din Viena, şi tenorul Ştefan Pop – de la Opera din Roma.
Evenimentul cultural – concert vocal simfonic extraordinar – a fost organizat de Primăria Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal „G. Coşbuc”, cei doi artişti lirici fiind acompaniaţi de Orchestra Română „Academica” din Iaşi, dirijor Aurel Balac.
La ceremonie au fost prezenţi şi prefectul judeţului – Ioan Ţintea, Dorin Popescu – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, viceprimarul George Avram şi secretarul municipiului Bistriţa – Floare Gaftone.
De-a lungul anilor, Bistriţa – Poartă a Transilvaniei – şi-a onorat cetăţenii cu merite culturale, artistice, ştiinţifice, academice ori economice prin decernarea, cu prilejul „Zilelor Bistriţei”, în fiecare an a Titlurilor de Cetăţeni de Onoare, amintind aici, printre alţii pe Corneliu Mureşan (primul primar român al Bistriţei), filozoful academician Andrei Marga, politicianul liberal Crin Antonescu, istoricul Teodor Tanco, lingvistul dr. Livia Ana Tătar, scriitorii Aurel Rău, Dinu Flămând, Al. Cristian Miloş, pictorul Marcel Lupşe, cântăreaţa Cornelia Ardelean Archiudean, ing. Dorin Stoian (Comelf SA), ing. Ioan Repede (Rombat SA), atleta Gabriela Szabo şi antrenorul de box Nicolae Zăpârţan, dirijorul Cornel Pop, coregraful Corneliu Botoş, prof. Georg Franchy şi prof. Horst Gobel – Germania etc.
Evenimentul a fost deschis de primarul european al Bistriţei, ing. Ovidiu Teodor Creţu (care a venit însoţit, în sală, de soţia sa, dr. Carmen Creţu), care a făcut o trecere în revistă a meritelor şi motivelor ce au determinat membrii Consiliului Local Bistriţa să acorde aceste titluri de Cetăţeni de Onoare ai Bistriţei, pe anul 2015, subliniind, în repetate rânduri, faptul că artiştii lirici – soprana Anita Hartig şi tenorul Ştefan Pop – au concertat pe marile scene lirice ale lumii, la New York, Londra, Milano, Roma, Paris, Berlin, Viena, Tokyo, Seul, Shanghai, făcând astfel onoare şi mai ales cunoscut numele oraşului lor natal – municipiul Bistriţa, cât şi al României, pe meridianele artistice ale mapamondului.
Hotărârile Consiliului Local au fost citite de preşedintele de şedinţă a Consiliului Local, prof. Constantin Rus – director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa. Aprecieri de la nume celebre: Ileana Cotrumbaş, Nicolae Herlea, Placido Domingo, Ian Holander. „Laudatio” către cei doi proaspeţi Cetăţeni de Onoare ai Bistriţei a fost făcută de prof. dr. Dorel Cosma, director al Centrului Cultural Municipal „G. Coşbuc”, amintindu-se aici puncte de reper în bogata biografie artistică a artiştilor lirici laureaţi de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda”, la Conservatorul de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca, la câştigarea Concursului Naţional de Canto „Hericleea Darclee” şi a Concursului internaţional de canto de la Milano, de la rolul în operele „Boema”, „La Traviatta”, colaborarea cu operele din Bucureşti, Cluj, Timişoara, până la celebrele scene ale Operei din Viena şi Roma. Bine aţi revenit acasă, la Bistriţa, în România!
Primarul Ovidiu Creţu a înmânat celor doi artişti lirici Diplomele de Cetăţeni de Onoare ai Bistriţei 2015 şi câte un Struţ Aniversar, emblemă medievală a burgului transilvan.
Cei doi Cetăţeni de Onoare ai Bistriţei au mulţumit tuturor celor prezenţi, Consiliului Local, primarului Ovidiu Crţeu, profesorilor lor de la liceul de muzică şi de la Conservator, prietenilor, rudelor, fraţilor, părinţilor, în sală aflându-se şi părinţii Anitei Hartig – Garofiţa şi Thomas Hartig, cât şi rude ale lui Ştefan Pop, cunoscuţi oameni de cultură, oameni de afaceri, artişti, admiratori.
A urmat un memorabil concert extraordinar, vocal şi simfonic, susţinut de soprana Anita Hartig şi tenorul Ştefan Pop, care a cuprins arii celebre din opere.
Asistenţa, bună cunoscătoare a muzicii de calitate, de valoare, a bisat şi a aplaudat minute în şir în picioare, prestaţia artistică, de excepţie, profesionistă, artistică, de suflet, de înaltă tradiţie, cultură urbană şi spiritualitate românească, omenească! O zi de muzică şi poezie!
O zi de toamnă târzie, cu bogate roade artistice, muzicale, în care soarele , al muzicii sferelor şi a vocilor, parcă îngereşti, au răsunat binevoitoare peste zăngănitul armelor din lume, într-un imn de slavă către paşnicul, iubitorul şi luminosul Dumnezeu Ceresc! Căci „La început a fost cuvântul” şi prin sunetul muzicii!
De la care ştim şi credem că: „Ars longa vita brevis!”

Alexandru Cristian Miloș

12219585_860867454009925_4008960279659435631_n 12226979_860867800676557_3255036397446752270_n 12227794_860867897343214_521203584874953241_n 12240132_860867717343232_4496012751400355023_n 12249798_860867597343244_34117215874208906_n 12278778_860867794009891_144598890750626498_n

UN TEMPLU CONSTRUIT CU TEHNOLOGIE “EXTRATERESTRĂ”?

Enigme si mistere
Templul din Kailasa este un templu indian, construit într-o singură stâncă. Este monumentul central al unui complex de 34 de temple de la peştera Ellora din India. Peştera din Ellora se află în statul indian Maharashtra. 12 temple din acest complex arhitectural sunt budiste, două sunt jainiste, iar celelalte sunt hinduse. În această ultimă categorie se înscrie şi măreţul Templu Kailasa.
Ceea ce este absolut uimitor pentru această construcție este faptul că este realizată dintr-o singură bucată de piatră, cioplită de sus în jos!!!
În India, templele din acest complex au putut fi vizitate dintotdeauna, dar pentru restul lumii acest lucru a fost posibil doar începînd cu anul 1794. Britanicul Charles Weir a scris despre aceste miracole arhitecturale dând naştere unui adevărat interes în vizitarea lor.
Conform variantei oficiale, Templul Kailasa a fost construit în secolul VIII, în perioada conducerii lui Dantidurga, în dinastia Rashtrakut şi a fost dedicat zeului hindus Shiva din Munţii Himalaya.
Dar ce este atât de special despre acest templu? Pentru că nu a fost construit prin adăugarea de blocuri de piatră, ci un întreg munte a fost sculptat pentru a fi creat. Templul constituie singurul exemplu din întreaga lume unde un munte a fost tăiat de sus, pentru a crea o structură. În toate celelalte temple şi peşteri, chiar și în Ellora, stânca a fost tăiata din față și sculptată de-a lungul său şi nu de sus şi de-a latul cum este cazul templului Kailasa.
Pentru a înţelege această tehnică trebuie să ne uităm la pilonul templului, care este foarte înalt. În mod normal, pentru a crea un astfel de pilon imens, ar fi nevoie de ani de muncă pentru a realiza o astfel de sculptură exact pe o astfel de stânca uriașă. Dar acest pilon a fost sculptat ca şi când s-au dat la o parte toate bucăţile de munte în jurul său. O cantitate de stânca enormă, care a fost eliminată pentru a se crea acest pilon.
Aşadar: a fost mâna omului capabilă de o astfel de inginerie în acea perioadă a vremii? Arheologii confirmă că peste 400.000 de tone de rocă au trebuit să fie scobite, lucru care ar fi durat extrem de mulți ani.
Deși arheologii fixează data realizării acestui complex în secolul VIII, multe voci spun că este greu de crezut că oamenii acelor vremuri aveau cunoștințe atât de avansate și instrumente tehnice  așa de performante încât, cioplind muntele de sus în jos, să obțină o astfel de capodoperă, desăvârșită din punct de vedere arhitectural, de o complexitate uluitoare…
Și atunci, cine să fie realizatorii acesteia: o civilizație străveche ale cărei urme s-au pierdut, extratereștrii?!?… Probabil că speculațiile nu se vor opri niciodată, la fel cum misterul acestui loc și grandoarea realizării nu se va opri din a-i uimi pe vizitatori.
”Prietenia este firul de aur care leagă inima întregii lumi”               iar voi, sunteți lumea mea!
11182015130537templul-din-kaliasa-620x264 11182015130554hram_3 11182015130601kailasa-1-1024x768 111820151305452530b9007a1ef3e4766d5b4573918f28

CULORILE DRAPELULUI ROMÂNESC

Incepind cu anul 175 d.h. stindardul Dac s-a impus ca standard al majoritatii legiunilor romane, ca urmare a faptului ca majoritatea legiunilor care actionau in imperiul romande apus ereau formate din mercenari daci liberi proveniti din fosta Dacie Romana. Aceasta stare de fapt se regaseste si in cea de-a doua jumatate a secolului al IV , perioada in care mercenari daci au triumfat in luptele duse de romani in partea devest a Europei Prezenta dacilor in structurile militare romane este consemnata in scrierile istoricului Ammeiu Marcelius facute cu prilejul vizitei la Roma a imparatului Flavius Iulius Constantinus, fiul imparatului Constantin I, care aprecia vitejia dacilor si disciplina acesora din forturile romane.
Conform datelor cuprinse in NOTITIA DIGNITARIUM , un document militar, nedatat dar istoriografic incadrat in sec III , aflat in arhiva militara romana aflata in custodia Vaticanului, stindardul de lupta al Dacilor purta culorile rosu,galben, albastru, aranjate orizontal cu galben la mijloc si albastru sus. De retinut ca acestea ereau acelesi culori de pe stindardurile purtate de primele legiuni geto- dace cantonate in Bretania si Capadochia.
Dupacaderea Imperiului Roman de Apua, stindardul Dacilor a fost preluat si folosit de armatele byzantine pina la finele sec X . Imparatul bizantin Justinian a infiintat in anul 535 doua cetati dunarene , Recidava si Literatta, locuite de luptatori descendenti ai dacilor, care si-au pastrat emblem, capul de lup, dar si stindardul de lupta al stramosilor ,respective cele trei culori.
In ceeace priveste cele trei culori , alegerea lor de catre daci nu este intimplatoare, avind profunde semnificatii astfel:
cele trei culori sunt culori fundamentale ale spectrului luminous ne fiind rezultatul unui amestec al altor culori;
spectrul de lumina , curcubeul cu cele 7 culori incepe cu culoarea rosie cu cea mai are lungime de unda dar cu o frecventa redusa de 700 nanomerti, urmeaza galbenul ,intrmrdiar si in final albastru caracterizat printr-o frecventa inalta ,dar cu o mina frecventa.:
rosul face parte din culorile fierbinti, reprezintain cultura indoeuropeana chakra radacina, iar pentru Daci reprezenta existentialitatea , radacina originii care isi gaseste izvorul in energia telurica a Terei, generind vitalitatea, curajul si mai ales increderea in sine;
galbenul reprezinta incununeaza puterea zeilor ,puriterea luminii solare , puritatea aurului iar in spectrul uman reprezinta intelepciunea, claritatea si stima de sine
albastrul face parte din culorile reci , reprezinta energia ancestrala a spatiului nemarginit , intruchipeaza cunoasterea, sanatatea si nu mai putin capacitatea de decizie.
Normalitatea energetica a acestor trei culori este pozitionarea pe orizontala asa cum este si desfasurarea curcubeului
Din anul 535 si pina in anul 1185 nu au putut fi identificate izvoare istorice sau artefracte arheokogice din care sa rezulte elemente legate de cele trei color, aceasta ne insemnind nici pe departe ca acestea au fost date uitarii sau ca nu au mai reprezentat elemente de continuitate in viata oamenilo acestor meleaguri.
In anul 1185 frati valahi Petru,Asan si Calaian au condus o armata contra bizantinilor(mentiune din istoria bizantului, ai caror soldati aveau pe sulite flamuri cu reproducerea dragonului – lup al dacilor plus cele trei culori. De precizat ca pe unele sulite se afla capul de lup ,plasat aproape de virful acestora si care in sarja cavaleriei producea sunete, ce reproduceau urletul lupilor, cu effect moral asupra dusmanilor.
In anul 1821 cele trei culori se regasesc in drapelul de lupta al lui Tudor Vladimirescu, fiind asezate pe orizontala. In anul 1848 ca steag al revolutionarilor cele trei culori sunt pozitionate pe vertical , dupa moda revolutionarilor francezi, forma ramasa si in present ,desi nu are nici o semnificatie enrgetica si ancestrala.
Precizam ca la marea adunare nationala de la Blaj asa cum documentele vremi consemneaza evenimentul, romani ardeleni au arborat drapelul tricolor in forma lui initiala ,pe orizontala.
Stam si astazi sub semnul marelui Zamolxes, chiar daca unii dintre noi nu avem habar de asta.

11182015130157regiune-subdezvoltata-romania

CELE MAI CUNOSCUTE SIMBOLURI ALE LUMII

„Simbol = semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analoge) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment”. Aceasta este definiția de dicționar. Pentru cei care le utilizează însă, simbolurile sunt chei cu care pot fi deschise porțile anumitor dimensiuni spirituale și energii. Ele reprezintă interfața lumii fizice cu cea astrală. Vă invităm să cunoașteți câteva dintre multiplele simboluri ale umanității și semnificația lor.

Obeliscul este un pilon înalt, cu patru laturi care se îngustează la vârf sub forma unei piramide. Dedicat de egipteni celui mai important zeu al lor, Zeul Soare Ra, acest monument păgân, care reprezintă energia masculină, poate fi întâlnit astăzi în foarte multe orașe importante din lumea creștină, musulmană, budistă etc.: Roma, Londra, Paris, Istanbul, Washington, Montreal, Dublin, Delhi, Buenos Aires, Jakarta, Rio de Janeiro, Phenian… Atunci când cele mai mari orașe din lume și-au declarat independența, acestea au decis să ridice obeliscuri, ca simbol al puterii lor depline.
Cu decenii înainte ca Hitler s-o adopte ca emblemă politică, svastica era deja răspândită în Europa de Vest, ca semn al norocului și bogăției. Hitler a ales-o cu același gând, ca semn distinctiv al Partidului Nazist. De fapt, svastica este un simbol antic, găsit pe obiecte vechi de 4.000-10.000 de ani î.e.n. Populațiile din Valea Indusului (Pakistanul de azi) și religii ca hinduismul, budismul și jainismul încă folosesc acest simbol, care semnifică fie protecția divină, fie razele soarelui benefic. În budism, se spune că, înainte de a fi înmormântat, lui Buddha i-a fost desenată o svastică pe piept, cunoscută sub numele de Sigiliul inimii. Cea mai veche atestare a svasticii pe teritoriul României este în cultura Cucuteni, acum 7.000 de ani!
Înainte ca religia creștină să o adopte ca emblemă, crucea a fost un simbol păgân al Zeului Soare Ra, divinitatea lor supremă, și semnifica uniunea perfectă dintre energia masculină și cea feminină. Inițial, crucile aveau axele egale, iar Papa încă mai poartă această cruce de formă originală, fapt explicabil, dacă ne gândim că creștinii îl consideră pe Iisus fiul lui Dumnezeu, divinitatea lor supremă, echivalentul lui Ra. Constantin cel Mare, primul împărat roman convertit la creștinism, obișnuia să practice venerarea Soarelui, așa că este posibil ca adoptarea creștinismului ca religie principală și apoi a crucii, ca simbol principal, să nu fie o coincidență.
Deși hexagrama este astăzi simbolul primar al statului Israel, reprezentând Scutul lui David, originea ei este mult mai veche. Prima consemnare istorică a utilizării acestui simbol de către evrei datează din anul 1018 e.n. Templele indiene, datând cu mii de ani înaintea erei noastre, aveau reprezentate hexagrame (unele alături de svastici) care le împodobeau la exterior. Hindușii utilizează hexagrama în mandala (simbol ritualic, reprezentând Universul), pentru a ilustra chakra inimii. În „Cartea tibetană a morților” există imagini cu svastici desenate în interiorul unei hexagrame, care simbolizează forța creatoare a Universului. Așadar, când Hitler a folosit hexagrama pentru a-i reprezenta pe evrei ca malefici, a greșit. Hexagrama este un simbol folosit în multe religii din întreaga lume, semnificând întotdeauna un principiu pozitiv.
Deși utilizarea simbolurilor sfinte este interzisă prin lege la musulmani, luna crescătoare împodobește steagurile câtorva națiuni de această religie, și a fost adoptată pentru a simboliza, neoficial, credința islamică. Luna crescătoare este unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanității, reprezentând aspectul feminin al vieții, venerat sub forma zeiței grecești Artemis, al cărei cap era întotdeauna înconjurat de o lună crescătoare. În timpul Imperiului Roman, același simbol a însoțit-o pe Diana, zeița vânătorii și a Lunii, despre care se spune că proteja fecioarele.
Ochiul lui Horus este un simbol antic egiptean, de protecție și putere regală. Acest simbol sacru se regăsește pe aproape toate operele lor de artă. Era considerat o sursă de fluid magic, ochiul-lumină purificator. Americanii spun că faimosul ochi de pe bancnota de 1 dolar a Statelor Unite reprezintă ochiul lui Dumnezeu, veghind asupra teritoriului țării. Masonii spun că utilizează acest simbol pentru a-și reaminti că gândurile și faptele lor sunt tot timpul vegheate de marele arhitect al Universului. Egiptenii l-au înfățișat pe Horus, zeul protector al țării lor, cu un singur ochi, înconjurat de raze de soare, în timp ce în budism, „ochiul lui Dumnezeu” înseamnă porțiunea deschisă din vârful piramidei, poarta Soarelui, care este conștiința divinității.
Peștele este, desigur, un simbol al elementului apă. În mitologia indiană, el este călărit de Varuna și asociat cu nașterea sau restaurarea ciclică. Peștele este unul dintre avatarurile lui Vishnu, care-l salvează de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual; tot peștele îi înmânează apoi Vedele, dezvăluindu-i știința sacră. În China, peștele este simbolul norocului, dar și al fecundității, datorită uluitoarei sale capacități de a se reproduce. În islamism, peștele este asociat tot cu ideea de fertilitate, fiind legat și de cea de prosperitate. În iconografia popoarelor indo-europene, peștele este simbolul înțelepciunii. Peștele trăiește în adâncurile insondabile ale creației, fiind un purtător de mistere. Dar poate cel mai elevat simbol ezoteric al peștelui, reprezentat prin două arcuri ce se intersectează, este acela de Salvator sau Mântuitor, pe care este fundamentată religia creștină. Simbolul a fost inițial folosit de creștini ca un semn secret de identificare, pentru a evita persecuțiile.
Hamsa este un simbol utilizat în producerea de amulete, obiecte de decor sau bijuterii. Musulmanii o numesc „mâna Fatimei”, iar creștinii, „mâna Fecioarei Maria”. Reprezintă o palmă deschisă, în mijlocul căreia se găsește un ochi (evreii înlocuiesc uneori ochiul cu Steaua lui David). „Hamsa” în limba arabă înseamnă „cinci”, după numărul degetelor de la mână. Sub formă de amuletă, este folosită ca protecție împotriva deochiului. Simbolul mâinii deschise a fost folosit în mai multe culturi vechi. În budism înseamnă a transmite învățături, în timp ce în hinduism, palma deschisă cu degetele în jos semnifică „a dărui”.
În grădina Raiului, Lucifer a luat legendara formă de șarpe, strecurându-se pe lângă pomul cunoașterii și îndemnând-o pe Eva să muște din fructul oprit de Dumnezeu. Aceasta, la rândul ei, l-a convins pe Adam să facă același lucru și, ca urmare, au fost alungați din Paradis. Însă înainte ca Vechiul Testament și cartea Tora să demonizeze șarpele pentru totdeauna, acesta era un simbol sacru în religiile gnostice, semnificând înțelepciune. Gnosticismul a împrumutat de la hinduism conceptul de energie kundalini. În hinduism există credința că cei doi nervi de la baza coloanei vertebrale pot oferi experiența iluminării. Cea mai recentă reprezentare a doi șerpi încolăciți este cea a ADN-ului uman, oglindind simbolul sumerian similar. Un al simbol modern al șerpilor încolăciți în jurul unui baston înaripat este caduceul. În antichitate, era un simbol al comerțului, asociat zeului Hermes, mesagerul zeilor. Caduceul este folosit în America de Nord ca simbol al medicinii, în timp ce simbolul european, tradițional, este „toiagul lui Esculap”, cu un singur șarpe și fără aripi.
Pentagrama este o stea cu 5 colțuri, realizată din 5 linii drepte. Deși lumea modernă o asociază cu venerarea diavolului, pentagrama se întâlnește pretutindeni în istoria umanității și nu a fost niciodată asociată cu forțele răului. Cea mai veche atestare a acestui simbol este cea din jurul anului 3.500 î.e.n., din orașul Ur, în vechea Mesopotamie. Reprezenta puterea imperială și cu acest sens s-a răspândit ulterior în restul lumii. În Sumer, cele 5 puncte ale pentagramei erau legate de cele 5 planete cunoscute, iar grecii din vremea lui Pitagora afirmau că este o perfecțiune matematică și cheia către o cunoaștere superioară. Pentagrama este un simbol precreștin, asociat venerării naturii. Este reprezentativă pentru componenta feminină a lucrurilor, un concept numit în religii „femininul sacru”. Pentagrama inversată, cu un cap de țap în interior (Baphomet), căruia i se închinau cavalerii templieri, este un simbol folosit în timpurile moderne de către sataniști.
11182015113323obelisc 11182015113340svastica 11182015113415steaua_lui_david 11182015113428crescent_moon 11182015113443ochi_horus 11182015113503peste 11182015113522hamsa_fatima 11182015113536sarpele 11182015113549pentagrama