23/09/2017

PARADĂ MILITARĂ, SPECTACOL DE FOLCLOR ȘI RETRAGERE CU TORȚE, DE 1 DECEMBRIE LA BISTRIȚA

Programul de 1 Decembrie din acest an, pe lângă semnificaţiile istorice, îşi propune să adune în centrul municipiului Bistriţa pe cât mai mulţi dintre cei care simt şi trăiesc româneşte. Ziuna Naţională a României trebuie să ne facă să ne gândim la înaintaşi, dar, în acelaţi timp, trebuie să ne aducă bucurie în suflete, aşa cum se întâmplă peste tot în lume.

De la ora 12.30, îPiaţa Centrală, va avea loc un ceremonial militar-religios, urmând să fie depusă o coroană de flori, în numele tuturor instituţiilor, la statuia poetului Andrei Mureşanu.

De la ora 13.00, pe traseul str. Dornei – Şincai, va avea loc parada militară la care participă, cu personal şi tehnică, unităţile Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, ISU Bistriţa-Năsăud, Penitenciarul Bistriţa, Direcţia Judeţeană de Informaţii BN, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Locală Bistriţa, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, Crucea Roşie, Cercetaşii României. În acest eveniment vor fi implicate aproximativ 500 persoane şi peste 50 mijloace tehnice aflate în dotarea instituţiilor militarizate.

Ulterior, pe scena de pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” va debuta concertul folcloric extraordinar „Noi suntem ai României”, susţinut de orchestrele reunite ale Centrului Judeţean pentru Cultură şi Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, cu participarea Ansamblului Profesionist „Dor Românesc” (dirijor Anghel Urs) şi ansamblurilor folclorice „Cununa de pe Someş”, „Balada”, „Doiniţa”, „Baladele Bistriţei”. Îi vor încânta pe bistriţeni interpreţii Petre Petruse, Nicolae Cioanca, Ioan Dordoi, Domnica Dologa, Mirela Petruş, Felix Gălan, Anuţa Motofelea, Ioachim Spân, Cristina Retegan, Veronica Bălan, Oana Matei, Mărioara Sigheartău, Ioana Maria Ardelean, Cristina Bugnar, Paul Ban, Adina Băieşiu. Evenimentul folcloric include şi lansarea albumului „Ţi-am cântat, lume, o viaţă” al apreciatei interprete Cornelia Ardelean Archiudean. Invitat de onoare este Dinu Iancu Sălăjeanu. Vin să se bucure cu bistriţenii, de Ziua României, şi artiştii Ansamblului Folcloric Lujo Davico din Belgrad.

De la ora 18.00 este programată retragerea cu torţe şi intonarea Imnului Uniunii Europene în Piaţa Petru Rareş. Detaşamentul se va deplasa pe str. Dornei, în faţa Primăriei municipiului Bistriţa, urmând să fie intonat Imnul Naţional, itinerariul cuprinzând străzile Şincai, Gării, B-dul Republicii, str. 1 Decembrie, spre Cazarmă.

afis_1

Comentarii

  1. Raluca spune:

    A fost frumos.

  2. Nina spune:

    Mie mi-a placut partea cu tortele.