”COLȚUL DE RAI” DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD, CU AER PUR CA-N ALPI

O micuță localitate din Bistrița-Năsăud este a doua din țară care are aerul la fel de pur ca în Munții Alpi. Este vorba despre Colibița, o viitoare stațiune, amenajată în munte, lângă un lac de acumulare. Deși se știa de acum câteva decenii despre proprietățile aerului de aici, abia anul precedent s-a făcut un studiu în acest sens.

Deși pare greu de crezut, într-o mică localitate din Bistrița-Năsăud, aerul este la fel de ozonat și pur ca în Munții Alpi. Este vorba despre Colibița, o viitoare stațiune situată la doar 50 de kilometri de Bistrița, la o înălțime de 800 de metri. Doar două locații din România au privilegiul de a avea aerul așa de pur.
Dacă până acum nu exista un document oficial care să atesta asta, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a cerut un studiu în acest sens, iar rezultatele au confirmat ceea ce se știa de acum 100 de ani.
„Rezultatele studiului confirmă că nivelul de ozon din Colibița este similar cu cel din Munții Alpi, la cote de peste 2000 de metri altitudine. Valoarea concentrației de ozon măsurată în Colibița este de 90 micrograme/m3. Valoarea medie în România este de 72,6 micrograme/m3”, a explicat președintele de Consiliu Județean Radu Moldovan.

CALITATEA AERULUI DE LA COLIBIÅ¢A ESTE CUNOSCUTĂ DE UN SECOL

Informații despre proprietățile curative ale aerului din Colibița au început să circule încă din 1883, atunci când o tânără din Bistrița se spune că s-a vindecat de tuberculoză datorită aerului din această zonă, foarte bogat în ozon.
Un sanatoriu pus pe picioare în satul Colibița din Bistrița-Năsăud de Olivia Deleu, soția unui fost primar al Clujului din perioada interbelică, a ajuns în preajma celui de-al doilea Război Mondial oaza de sănătate a studenților, elevilor și orfanilor din întreaga Transilvanie. Sanatoriul „Caritatea” și-a încheiat activitatea în anul 1944, când a fost incendiat.
„O regiune excelentă pentru a-și adormi origine greutățile neajunsurilor de peste an, a-și alunga afecțiunile pulmonare inspirând un aer ozonat de brad, având posibilitatea de a face cură la razele de soare ultra-violete, cură care făcută în laboratorii medicale cu lampa „Quartz” costă parale multe și nu poate sta la nivelul curiei naturale”, se scria în „Frăția Românească” din anul 1927.

CUM S-A NĂSCUT „MAREA DE LA MUNTE”?

În anul 1850 chiar pe locul unde acum se află lacul de acumulare Colibița se găseau doar 14 locuitori, care și-au construit o „moară” pentru tăiat lemne și o biserică în 1869. În același an se construiește și un drum care leagă Colibița de Mureșenii Bârgăului, pentru a favoriza transportul de material lemnos.
Numele  de Colibița vine de la „colibe”, locuințele temporare construite de primii ciobani care au transformat locul pitoresc într-o localitate. Primul care numește noul sat „Colibița” este preotul de atunci, Vasile Pavel.
În jurul anului 1918, la Colibița vine tâmplarul de origine germană W. Ianitchi care construiește mai multe case și vile pentru sașii din Bistrița. Odată cu prima vilă, construită în anul 1922 se pun bazele unei stațiuni nerecunoscută oficial nici astăzi.
Vilele și casele sașilor sunt completate de așezămintele construite de către locuitorii văii Bârgăului. În 1966 localitatea avea deja 689 de locuitori, pentru ca în 1974 să ajungă la 818. De asemenea, până în anul 1967 funcționează la Colibița și o tabără pentru elevi, care devine stațiune. Aceasta dispare odată cu construirea barajului de acumulare.
În anul 1979 satul este strămutat pe dealurile din apropiere, la Mița, întrucât încep lucrările hidrotehnice, rezultatul acestora fiind acoperirea vetrei satului și lacul de acumulare.
Strămutarea nu a dus însă la dispariția totală a satului, ci din contră la dezvoltarea acestuia în noua locație. După construirea lacului de acumulare apar primele vile de vacanță pe malurile acestuia, iar Mița, localitatea care îi adăpostește pe cei strămutați începe să fie numită Colibița.
SURSA: Adevărul.ro - Autor: Bianca Sara
02062016124003974x468 02062016124020646x528

Leave a comment