28/05/2017

LA CLUJ-NAPOCA, ȘCOALA ARDELEANĂ RADIO, PROIECT DE ANVERGURĂ CU BISTRIȚENI. PRINTRE INVITAȚI HORIA BĂDESCU, DOREL VIȘAN, DUMITRU FĂRCAȘ

Locul unde nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă nu ar fi programat şi organizat scriitorul Cornel Udrea un eveniment intitulat „Şcoala Ardeleană Radio”.
Sala „Transilvania” a Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj- Napoca a fost neîncăpătoare pentru participanţii la susţinerea unui demers de salvare a patrimoniului cultural, într-un moment de răscruce când emisiunile de artă, de literatură lipsesc cu desăvârşire din grila de programe a Studioului Regional Cluj. Din partea Societăţii Scriitorilor „Conexiuni”, Bistriţa, au avut bucuria să fie prezenţi Dorel Cosma, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian şi Victor Ştir.
„Şcoala Ardeleană Radio”, pe modelul „Şcolii ardelene” iluministe, îşi propune o activitate de restituire a înregistrărilor existente în fonoteci, de tipărire a lor în dicţionare monografice de literatură, de teatru, de muzică, de arte plastice, de recuperare a vocilor şi a documentelor, dar şi de imprimare a altor voci ale personalităţilor existente în spaţiul transilvănean şi redarea lor circuitului naţional şi universal, spre cunoaştere, promovare şi răspândire a valorilor adevărate.
Proiectul este unic în România şi aparţine unei singure persoane – Cornel Udrea, care speră să-i mobilizeze pe cât mai mulţi pasionaţi în procesul de salvare ( măcar acum, în al doisprezecelea ceas ), a unui tezaur în destrămare din cauza indiferenţei, a omiterii din lista de priorităţi, a dispariţiei în eter, fără a putea fi cuantificat şi păstrat prin viu grai, prin timbru personal, prin amprentă personală.
Încă de la bun început, proiectul, care este unul de echipă, s-a bucurat de o susţinere călduroasă, prin prezenţa oamenilor de radio, a scriitorilor, artiştilor tineri sau cu experienţă. Au luat cuvântul şi au pus umărul încă din debut – adevărat botez cultural – personalităţi, precum Horia Bădescu, Zorin Diaconescu, Dorel Vişan, Dumitru Fărcaş. Programul a cuprins şi momente de muzică, poezie, dans, tradiţii, divertisment.
Un drum pornit cu dreptul. Un loc unde i-am simţit pe oameni aproape, de-aceeaşi seamă culturală, profesori, intelectuali. Şi unde va sta de-acum încolo piatra de temelie a unui proiect cultural, cu mare impact social, în timp, propus de neobositul cărturar Cornel Udrea, un prieten şi al manifestărilor de elită bistriţene.

Eduard Călinescu

02072016133537dscn1448 02072016133618dscn1440 02072016133625dscn1438 02072016133633dscn1441