18/08/2017

CENTRUL CULTURAL MUNICIPAL BISTRIȚA ÎN PAGINILE REVISTELOR AMERICANE

Începutul anului 2016 ne-a adus bucuria de a lectura paginile unor reviste americane care oglindesc activitatea Centrului Cultural Municipal Bistriţa.

Revista „Mioriţa USA” din Arizona în numărul 107, ianuarie 2016, publică la pagina 5 un amplu material semnat de prof.univ. Anca Sârghie.

„ La împlinirea a 130 de ani de la naşterea pe aceste meleaguri a lui Liviu Rebreanu, un titan al literaturii realiste româneşti, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc” din Bistriţa a alcătuit cu profesionalism impecabil un program bogat, slujit de diferite registre ale artei, de la pictură şi muzică la poezie, de la teatru la dans popular” – îşi începe relatarea distinsa profesoară universitară. Sunt prezenţi apoi sctriitori de la „ Conexiuni” şi marcarea unui deceniu de activitate literară consemnată şi prin lansarea  antologiei semnată de Dorel Cosma şi Elena M. Cîmpan. Întâlnirile şi lansările de carte atât ale bistriţenilor cât şi a unor importante nume din literatura română şi europeană sunt evidenţiate cu grijă şi în amănunţime. Bucuria pentru teatru a fost sesizată de prof. Anca Sârghie cu sensibilitatea a scriitorului implicat în fenomenul artistic şi care a desluşit varietatea montărilor profesioniste susţinute pe scena din Bistriţa,  în acordurile muzicale excepţionale, ale  orchestrei de clarinete din Voiron – Franţa.

Revista „ Lumină Lină” – din New York, an XX, nr. 4, la pagina 117, sub semnătura distinsului prof.univ.dr. Theodor Damian rememorează frumoasa întâlnire a „ Zilelor Lumina Lină” de la Bistriţa, unde a reuşit să-i cunoască şi să stabilească legături deosebite cu scriitorii de la „ Conexiuni”. Aici l-a cunoscut şi pe poetul Alexandru Cristian Miloş, a cărui carte „ Cosmonauţii Albi” o prezintă în continuare apreciindu-l „ ca pe un misionar al ideii că Dumnezeu, în atotputernicia, generozitatea şi bunătatea Sa, a mai creat şi alte lumi posibile, deci că nu suntem singuri în univers”.

Din Canada, revista „ Destine literare”, anul 8, nr.71 – 72, editată de Asociaţia Canadiană a Scriitorilor români, alocă 28 de pagini Centrului Cultural Municipal Bistriţa prezentând şi în imagini diversitatea manifestărilor literare din instituţia noastră.

Materialele semnate de Maria Muguraş Petrescu, Mesut Şenol, Anca Sârghie, Theodor Damian, Esra Alkan vorbesc despre importanţa şi varietatea temelor literare deosebite în cadrul întâlnirilor de la „ Casa cu lei”. Emisiunea tv realizată la TV Bistriţa împreună cu scriitori din Turcia, întâlnirile literare cu scriitori din Hunedoara, cele două cărţi lansate la finalul anului 2015 – „ Un deceniu de „ Conexiuni” şi „ Amintiri de pe o ilustrată”, piesele de teatru jucate la Bistriţa în cadrul Festivalului „ Liviu Rebreanu”, agenda „ Bistriţa Culturală”, revista „ Conexiuni” şi suplimentul „ Bistriţa Culturală News”  sunt tot atâtea teme prezentate pe larg în paginile generoase ale revistei canadiene. Maria Muguraş Petrescu, redactor şef adjunct al revistei „ Destine literare” , subliniază că întâlnirile  de la Bistriţa s-au concretizat în timp „prin nenumărate texte scrise de autori bistriţeni care au fost publicate în aceste reviste cunoscute nu numai în diaspora românească, ci şi în diverse cercuri culturale din străinătate. Menţionez că aceste reviste au apărut continuu timp de peste 20 de ani şi actualmente se bucură de o mare răspândire în rândul cititorilor, care pot ajunge şi la 16.000”. După ce prezintă câteva din marile manifestări artistice precum „ Zilele Operei” sau „ Festivalul Liviu Rebreanu”- autoarea coinchide: „ Trebuie meţionat faptul că la Bistriţa au o concepţie foarte modernă despre cum trebuie condus acest Centru Cultural, despre cum trebuie organizate toate evenimentele, ideea lor de publicitate, contactele pe care le au în rândul colaboratorilor din ţară şi din străinătate. Toată activitatea lor stă sub semnul a trei cuvinte : profesionalism, abnegaţie şi prietenie. Vă dorim succes pe mai departe şi felicitări, prieteni dragi ai Centrului Cultural „ George Coşbuc” de la Bistriţa”. Dacă mai precizăm că articolul este publicat în revistă atât în limba română cât şi în limba engleză, nu pot decât să le mulţumesc în mod deosebit tuturor prietenilor noştri de dincolo de ocean pentru acest excelent cadou oferit la început de an, instituţiei noastre – Centrul Cultural Municipal Bistriţa – care se pregăteşte să îmbrace straie noi de sărbătoare ţesute cu fir auriu – aşa cum stă bine unui Palat al Culturii bistriţene.

Dorel Cosma

12483837_1011837668854794_1559207405_n 12483896_1011837612188133_983320425_n 12527620_1011837645521463_1720493703_n