28/06/2017

„ UN DECENIU DE CONEXIUNI” de Dorel Cosma şi Elena M. Câmpan – carte premiată de Liga Scriitorilor

La Cluj – Napoca, Liga Scriitorilor din România a organizat o execelentă sărbătoare a cărţii. Scriitori din întreaga ţară au fost invitaţi spre a marca premiile de excelentă pentru cărţile mai importante apărute în anul 2015. Un juriu de specialitate a studiat cu atenţie volumele propuse şi categoriile de carte ce urmau a fi premiate. Amfitrionul întâlnirii a fost scriitorul şi preşedintele Ligii – Al. Florin Ţene. Nume importante din cultura română precum Teodor Tanco, Horia Bădescu, academicieni, profesori, ziarişti scriitori din Cluj, Tg. Mureş, Timişoara, Piteşti, Bistriţa, Bucureşti, Alba Iulia, Dej, Iaşi, Hunedoara ş.a. au răspuns invitaţiei la această sărbătoare a cărţii. Pentru Bistriţa un moment important l-a constituit prezentarea Palatului Culturii şi a Socieţăţii Scriitorilor Bistriţeni – „ Conexiuni”. În acest cadru, juriul a decis premierea cărţii „ Un deceniu de Conexiuni” semnată de Dorel Cosma şi Elena M. Câmpan. Antologia apărută la editura „ Nosa Nostra” şi copertată de graficianul Lucian Dobârtă cuprinde 30 de scriitori cu selecţii din operele susţinute sau lansate în cadrul „Conexiunilor”. „Această carte nu avea cum să nu apară. Timpul nu ne-ar fi iertat . Un timp atât de frumos, roditor, în care am mers mână-n mână, Societatea Scriitorilor  „ Conexiuni” care împlineşte 10 ani  de existenţă şi revista de cultură „ Conexiuni”, ajunsă la numărul 30” – afirmă cei doi autori premiaţi la secţiunea cartea de critică, eseu şi istorie literară .

Doris Gîţa

04012016155615dscn3584 04012016155622dscn3564 04012016155630dscn3585 04012016155636dscn3589