25/09/2017

ORA POVEŞTILOR

Ora deschisă a cercului pedagogic de istorie, coordonator, profesor, Claudiu Şular, a … deschis  şi o frumoasă expoziţie  în spaţiul de expunere din faţa Sălii Festive a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, purtând titlul „Ascultaţi-ne poveştile”. În panouri potrivite, elevii ( Andreea Biro, Oana Hudişteanu, Cosmina Guzu, Cristina Roman, Alexandru Frătean, Patricia Maya, Alexandra Istrate, Miruna Jarda, Paula Toma, Andreea Pralea, Octavia Ureche, Raluca Todică, Alexandra Cilean, Alexandra Căluşeri, Andreea Lechinţan, Teodora Moldovan, Nicoleta Herinean) au surprins, în imagini şi text,  momente însemnate din viaţa celor mai cunoscute muzee din Bistriţa- Năsăud. Este vorba despre Muzeul Grăniceresc Năsăud, monument istoric datând din secolul al XVIII-lea, fost sediu al cazarmei Regimentului II românesc de graniţă, cu povestea cătanelor negre şi imagini de altădată, plug şi grapă, despre Muzeul Memorial „George Coşbuc”, unde, „de cum ajungi pe drumul şerpuit al Hordoului, ţi se creionează în minte „Iarna pe uliţă””, despre Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu”, unde „atmosfera devine una aparte, odată ajunşi pe tărâmurile lui Ion şi ale Anei”, şi despre Muzeul de Artă Comparată Sângeorz- Băi, înfiinţat în 1970, în prezent, cu colecţii de sculptură, fotografii, gravură, „un spaţiu al legitimării, dovadă a comunicării, a timpului care nu greşeşte în selecţie, a faptului că din toată experienţa umană ceea ce este valabil rămâne undeva”.

Informaţiile exprimate de elevi, prin cuvânt şi culoare,  constituie un bun exerciţiu pentru orele de şcoală, prin  culegere de date,  prelucrarea lor, sinteză, prin aspect practic şi imediat al cunoaşterii şi, mai ales, prin   conturarea unei conştiinţe a valorilor de aproape, înainte de a căuta şi găsi alte istorii, poveşti, adevăruri, ale lumii de mai departe. Totul porneşte de aici şi de acum. Astfel, tinerii învaţă să descopere, să se bucure, să păstreze şi să respecte. Şi să dea în continuare.

Expoziţia, aparent şcolărească, face trimiteri la multe domenii, repere ale vieţii, prin împletirea  domeniilor, de la tradiţie la modern, de la istorie la prezent, de la literatură la film, de la document la obiectiv turistic, şi oferă posibilitatea profesorului de azi de a capta cât mai mult atenţia elevilor săi, aşa cum este şi cazul lui Claudiu Şular, un model dinamic al acestor vremi. Activităţile lui, precum expoziţia organizată împreună cu elevii, nu sunt pentru o oră, pentru o zi, pentru prezent, ci privesc mereu în zare, se apropie de orizontul de aşteptare al unui învăţământ modern şi arată zorii unui viitor mult mai senin, specific românesc, şi nu altfel.

Sunt patru muzee într-o expoziţie. Dar ce este un muzeu altceva decât locul unde poveştile aşteaptă să fie auzite, înţelese?!… E locul care (ne) aşteaptă. De data aceasta, a venit  muzeul la noi. Îndemnul „Ascultaţi-ne poveştile”, poate fi chiar al muzeelor, al oamenilor muzeelor, al unui neam sau al elevilor, în număr mare, care, prin pasiunea cu care s-au apropiat de aceste locuri alese, demonstrează că istoria locului este pe mâini bune şi că poveşti ştiu spune nu doar cei bătrâni, ci şi cei tineri.

ELENA M. CÎMPAN

13243820_1561958157438016_4138406107120326441_o