18/08/2017

”FECIOARA” LUI GRIGORE BRADEA, EXPUSĂ ÎN PARCUL MUNICIPAL

Marţi, de la ora 20:30, în Parcul Municipal a avut loc dezvelirea monumentului de for public „Fecioara”, operă de artă realizată după o sculptură mică, din 1986, a artistului Grigore Bradea, unul dintre cei mai importanţi sculptori ai municipiului nostru.
La eveniment au luat parte urmașii artistului, Alexandru, Ion și Ioana, de asemenea, președintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, primarul Teodor Ovidiu Crețu, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, directorul Centrului Cultural Municipal ”G. Coșbuc”, prof.dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Județean pentru Cultură, dr. Gavril Țărmure, managerul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu, dr. Alexandru Uiuiu, artiștii plastici Vasile Tolan, Miron Duca, Alexandru Păsat, Elena Nacu, Marcel Lupșe, criticul Oliv Mircea și alţii.
O parte dintre cei amintiţi au rostit alocuţiuni în care au fost subliniate calităţile omului Grigore Bradea, ca profesor şi artist, de asemenea, modul exemplar în care s-a dedicat familiei şi artei sale. Era de loc din Spermezeu, a studiat artele la Cluj-Napoca şi a lucrat ca profesor la Bistriţa. S-a stins din viaţă în anul 1998, la vârsta de 51 de ani, şi a lăsat în urma sa un mare număr de lucrări de sculpură mică.
Dezvelirea „Fecioarei” a fost posibilă prin grija Asociaţiei Culturale „Grigore Bradea” şi cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Primăriei Bistriţa şi al mai multor sponsori.

fecioara_GB_23 Untitled 2 Untitled 3 Untitled