CITIND, AM ÎNVĂÅ¢AT CE ESTE RUGĂCIUNEA

Citind cartea preotului Nicolae Feier, „Puterea rugăciunii”, cu subtitlul „Perlele coroanei liturghiilor ortodoxe”, apărută în Colecția „Identități”, Editura Karuna, Cluj-Napoca 2016, cu binecuvântarea arhierească a mitropolitului Andrei, nu se poate să nu înveți rugăciunea, în spiritul și legea ei, ca la carte, așa cum trebuie, după ce un învățător, precum părintele Feier,  explică, din interior, aspecte multiple în legătură cu această practică ortodoxă. Cartea conține eseuri pe tema rugăciunii, de la „Roadele rugăciunii potrivit sfintelor”, până la „Împăcarea omului cu Dumnezeu”.

Conținutul cărții nu este doar teoretic, ci și aplicat, cu exemple. Dacă în prima parte sunt prezentate abordări ale rugăciunii, din cartea sfântă, în cea de-a doua sunt chiar rugăciuni, ce ajută la buna înțelegere a vindecării de orice fel, prin rostire.

„Cartea aceasta ne propune un popas în Raiul bucuriei Învierii, ne învață rugăciunea neîncetată ca model de comuniune vie cu Domnul nostru Iisus Hristos, Cel străpuns pentru păcatele noastre și Înviat din morți, spre a ne înveșmânta cu har, așa încât să devenim bine-plăcuți locuitori statornici ai Împărăției Învierii Sale, să trăim experiența înveșnicirii noastre prin părtășanie la starea liturgică- euharistică, stare ce unește Cerul cu Pământul într-o singură cântare de slavă și mulțumire…”, scrie Nicolae Feier în motivarea lucrării.

Într-adevăr, coborârea cerului pe pământ e unul dintre dezideratele primordiale ale armoniei și păcii, pentru că „ce ne putem dori mai mult decât să avem în familii, la serviciu și în inimile noastre cerul pe pământ”, preluând din rugăciunea  „Tatăl nostru” sintagma „precum în cer așa și pe pământ”, stare liturgică prezentă și în colindul românesc: „Cerul și pământul în cântări răsună/ Îngeri și oameni cântă împreună”.

Din cuprinsul cărții, se desprind următoarele apropieri ale rugăciunii, ca niște definiții răspândite în univers. Rugăciunea e corabie, ce ne duce spre viața veșnică, într-o lume liberă, fără lacăt pe dinafară, pentru că „în iconografie, ușa nu are mâner pe exterior, ci numai în interior, vrând înadins să arate că Mântuitorul ne respectă libertatea”. Corabie fiind, singuri alegem să călătorim cu ea, să facem ca viață să merite trăită. Rugăciunea e calea și „e important drumul, dar nu e destul”: „cine vrea să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”. Rugăciunea este Cruce, având două dimensiuni: una verticală și alta orizontală. Pe verticală este relația cu Dumnezeu, iar pe orizontală este relația cu semenii. După aceste trei asocieri ale rugăciunii cu elemente ale vieții, aflăm de fapt cheia mult așteptată, și anume că „răbdarea este coroana tuturor rugăciunilor”, de laudă, de cerere, de mulțumire și că „omul e fericit sau nefericit în funcție de cât și cum se roagă și cu cine se compară”.

De ce este răbdarea coroana rugăciunilor? Poate pentru că Nicolae Feier slujește la Biserica de la „Coroana” și, în timp, și-a pus întrebări despre menirea lui și a rugăciunilor prestate în locul nostru. Pentru că în această Biserică de la „Coroana” și-a găsit pacea, liniștea de-a medita, de-a înțelege și de-a scrie.

Rugăciunile date de model, spre rugă, exercițiu și învățare, sunt grupate într-un capitol distinct, pentru a putea fi folosite, la rigoare, fără ca scriitorul să intervină aici prin comentariu, lucru pe care l-a săvârșit deja cu mult înainte, atunci când Nicolae Feier i-a pregătit pe  credincioșii cititori. Sunt rugăciuni pentru cei chemați, pentru credincioși, pentru cuminecare, de pomenire, de mulțumire, pentru pace, de iertare și dezlegare.

Desigur, există cunoscutele „Cărți de rugăciuni”. Ceea ce aduce nou cartea preotului Nicolae Feier este tocmai această rugăciune împreună, de parcă scriitor și cititor se roagă în cor, așa cum există învățatul prin repetare. În această carte, suntem ca niște elevi ce învață să se roage, de pe buzele preotului cărturar. Vegherea și supravegherea lecției despre rugăciune poartă o încărcătură spirituală deosebită. Există aici responsabilitatea celor spuse și împărtășite, cu tot harul și darul pe care Nicolae Feier le are.

În demersul său literar, Nicolae Feier îi ia cu sine, preluându-le din stil, din atitudine, din trăiri, pe Blaga, atunci când aduce în discuție „marea trecere”, pe Eminescu, vorbind despre „valurile, vânturile” rătăcirii, pe Cioran, din „pe culmile disperării”, pe Giovanni Papini, făcând apel la omul sfârșit.

În ziua de azi, când de multe ori simțim sau credem că nu mai știm încotro să mergem, repetând până la epuizare „Quo vadis, Domine?”, cartea lui Nicolae Feier, „Puterea rugăciunii”, are menirea de-a ne arăta mereu nordul, ca o busolă ce promite să nu se strice niciodată, să nu ne inducă în eroare sub nicio formă, să ne repete la infinit, până pricepem că trebuie „să mergem pe propriile noastre picioare și dincolo de granițele lumii acesteia, de o mână cu Dragostea și de cealaltă cu Rugăciunea”. Și pentru aceasta, îndemnul de final este totul: „Rugați-vă neîncetat!”

ELENA M. CÎMPAN

646x404

Leave a comment