23/09/2017

”SCURTA ȘI NEFERICITA VIAȚĂ A LUI MARILYN MONROE” DE MILAN RICHTER

SÂMBĂTĂ, 26 NOIEMBRIE 2016 vă prezentăm „SCURTA ȘI NEFERICITA VIAȚĂ A LUI MARILYN MONROE”, o producție în premieră oferită de Palatul Culturii Bistrița.

Această dramă în două acte (traducere în limba română de Muguraș Maria Petrescu, Editura Călăuza v.b., Deva, 2016, 333 pp.) este una dintre cele mai recente apariții editoriale. A fost prezentată la Salonul Hunedorean al Cărții (pe 20 octombrie, 2016). Cartea va fi lansată la Bistrița, în prezența dramaturgului, iar o scenă din piesă va fi jucată în premieră absolută, la teatrul din aceeași localitate, cu ocazia Festivalului Internațional de Teatru și Literatură ,,Liviu Rebreanu’’, care va avea loc între 26 – 30 noiembrie, 2016. Este o pledoarie între imaginea fascinantă și seducătoare a celui mai celebru sex-simbol, glamour și decădere morală în care ,,Hollywood e locul unde se pot plăti o mie de dolari pentru un sărut și cinzeci de cenți doar pentru sufletul tău’’ (p. 17), dar și o poleială artificială, care sub haina milei și a iubirii, scoate la iveală dorința totală de distrugere. Așa după cum afirma Marilyn Monroe, viața însăși este jertfa pe care o acceptăm de bună voie: ,,a iubi, înseamnă a-i da cuiva puterea de a te distruge.’’

Într-o corespondență particulară, Passionaria Stoicescu spunea: ,,Deșteaptă cine a făcut traducerea, deștept cine a izbândit coperta, deșteaptă editura care a scos cartea, deștept Prof. Dr. Dorel Cosma, Directorul Centrului Cultural ,,George Coșbuc’’ Bistrița, pentru măreția spectacolelor organizate acolo și pentru măreția gesturilor sale! Deșteaptă și biata Marilyn, că s-a lăsat ucisă la vreme, ca să trăiască și peste vreme, înviată atât de deștept de Milan Richter! Spirit al meu, abia aștepți, să te deștepți printre deștepți!’’

BILETELE SE GĂSESC LA SEDIUL PALATULUI CULTURII DE LUNI PÂNĂ VINERI, ÎNTRE ORELE 08:00 – 16:00 IAR PREȚUL UNUI BILET ESTE DE 10 LEI / SPECTACOL

15095726_1252657168138485_9062922539204485999_n