24/04/2017

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU ȘI LITERATURĂ „LIVIU REBREANU”

În aceste zile la Bistrița se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru și Literatură ”Liviu Rebreanu”, ediția cu numărul XII 2016. Acest festival este un omagiu adus scriitorului Liviu Rebreanu, la 131 de ani de la nașterea sa.

Liviu Rebreanu, membru al Academiei Române, s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua, Bistrița Năsăud. Nuvelist, dramaturg, publicist, romancier, Liviu Rebreanu se află în fruntea romancierilor români din perioada interbelică alături de reprezentanți de seamă ai romanului din literatura universală. Romanele sale au provocat un viu interes încă de la apariție și au fost traduse în majoritatea limbilor europene.

În prima zi a festivalului, de la ora 10:00, a avut loc deschiderea oficială în prezența prefectului de Bistrița-Năsăud, Ovidiu Ferenț dar și a scriitorilor naționali și internaționali invitați în aceste zile la Bistrița. A urmat Simpozionul cu tema ”Liviu Rebreanu, dramaturgul”, moderat de către Elena M. Cîmpan și Cornel Udrea. În cadrul simpozionului au susținut comunicări, și-au prezentat cărțile și revistele: Andrei Marga, Maria Muguraș Petrescu, Mariana Pândaru, Milan Richter, Sorin Lucaci, Passionaria Stoicescu, Marin Ecedi, Dorel Cosma, Mircea M. Ionescu, Aurel Rău.

De la ora 11:00, în sala ”Alexandru Misiuga”, actorii trupei de teatru de păpuși pentru copii și tineret ”Alexandru Misiuga” au jucat piesa ”Albă ca Zăpada”, cu o sală plină de copii și părinți, nerăbdători să-și revadă personajele preferate. Personajele din povestea fraților Grimm au convins micii spectatori că și de data aceasta trufia și răutatea pot fi învinse de bunătate și înțelepciune.

Șirul acțiunilor a continuat cu un fragment din ”Scurta și nefericita viață a lui Marilyn Monroe”, fragment jucat în fața publicului bistrițean de către actorii Cosmina Lirca și Dan Rădulescu. O premieră absolută la Bistrița cu ocazia inaugurării Teatrului de Proiecte, Milan Richter, însuși autorul aceste drame în două acte fiind prezent în sala de spectacole.

Iubitorii de teatru au fost poftiți în sala mare de spectacole, de la ora 19:00, pentru vizionarea piesei de teatru ”Interzis sub 18 ani”, în interpretarea actorilor Teatrului ”Excelsior” din București. La 18 ani ești „copil mare”. La 18 ani poți orice. La 18 ani ai voie să ai voie tot. La 18 ani simți că explodezi în zeci de bucățele de libertate care scapă de sub control. La 18 ani spargi zidul interdicțiilor și dai de toți pereții cu tabuuri care ți-au marcat dorințele și ţi-au încătușat așteptările.
Interzis sub 18 ani a fost spectacolul unei confruntări elastic. De o parte au fost copiii care au vrut sî decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor lor decizii, de cealaltă parte au fost părinţii care trăiau între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor.

Doris Cosma

1127201616320815136019_1115482865215048_4569091947015857329_n 1127201616322915241754_1115482681881733_4920869739524148888_n 1127201616323715220141_1115482368548431_4731444195877063034_n 1127201616340415135978_1115486008548067_1666287183684991539_n 1127201616353115171073_1116417988454869_8599096522099102550_n 1127201616370615267735_1116419495121385_7312634888303202055_n 1127201616373015181119_1116421511787850_8212867059059270351_n