24/06/2017

O NEÎNCĂPĂTOARE SĂRBĂTORIRE A LUI MIHAI EMINESCU LA NEW YORK

La început de  an 2017 evenimentele culturale românești din New York curg înmănunchiate, căci la o galerie din downtown expune un grup de pictori din Cluj-Napoca, Tristan Tzara apare în cadrul expoziției majore de la Museum of Modern Art dedicată lui  Francis Picabia, pictorul care a adus dadaismul în SUA ÎN 1918,  pe Broadway s-a jucat scenarizarea romanului  The Encounter: Amazon Beaming de Petru Popescu, la Festivalul  Filmului evreiesc de la Lincoln Centre rulează  filmul regizorului Radu Jude-Scared Faces-, deja cunoscut la recenta ediție a Festivalului filmului românesc din Westchester, la nord de New York City.

Dar între toate, evenimentul intrat în tradiția comunității și așteptat cu mare interes este  Simpozionul anual Mihai Eminescu, organizat de Academia Oamenilor de Știință din România, filiala U.S.A., Institutul  Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă New York, în colaborare cu Societatea Română Creștină“Dorul”, activând în metropola americană din 1903, și, desigur, cu Cenaclul “Mihai Eminescu”, o prezență vie în arealul cultural românesc al metropolei, cu revista lui Lumină Lină, tot mai cunoscută pe mapamond.

Cea de-a XXIV-a ediție a Simpozionului anual Mihai Eminescu, identificată benefic în ultimii ani cu Ziua Culturii Naționale, are drept titlu “…Dar iubirea de moșie e un zid…”. Eminescu, păstrător al valorilor perene ale neamului românesc, concepută de pr.prof.univ. dr. Th. Damian pe două părți, desfășurate în locații diferite. În 14 ianuarie 2017 cu începere de la ora 11 la Restaurantul „Boon” din Sunnyside prof.dr. Th. Damian, ca organizator al manifestării, a salutat pe oaspetele sosit din România, universitara sibiancă Anca Sîrghie, apreciind participarea cu comunicări interesante a unor personalități cunoscute în domeniu. După salutul ing. Cristian F.Pascu, președintele Societății Române Creștine“Dorul”, la microfon a fost invitată Excelența Sa, d-na Consul general Ioana-Gabriela Costache, al cărei cuvânt de început a fost aplaudat entuziast de întreaga asistență. Moderatoarea primei părți a simpozionului a fost Elena Solomon, care a punctat, pe baza unei documentări atente, palmaresul științific și cultural al fiecărui actant, imprimând  evenimentului literar bucuria dialogului.

Prima comunicare a simpozionului, intitulată Goethe și Eminescu: Construcții identitare. Construcții vizionare, a dat prilejul scriitoarei Doina Uricariu, stabilită de mulți ani în metropola lumii, să facă o paralelă între cele două genii, pornind de la aspecte ale geologiei lor interioare, spre a proiecta pentru viitor o nouă cercetare comparată în jurul valorilor  identității și vizionarismului, ale umanității din noi, ca dimensiune profundă, întrucât apropierile multiple între mari creatori ne asigură rezistență interioară. Universitara de la Sibiu Anca Sîrghie, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a prezentat tema Mihai Eminescu și “fratele lui mai mic”, Lucian Blaga, demostrând că între  toți urmașii Luceafărului poeziei naționale a românilor,  de la G.Bacovia și T.Arghezi, la I.Barbu, V. Voiculescu etc.,autorul Poemelor luminii are un statut aparte. Din cercetarea de istorie literară recentă a Ancăi Sîrghie reiese că poetul Mirabilei semințe și-a manifestat admirația  față de Eminescu în forme surprinzător de variate; L.Blaga a realizat antologii cu versuri eminesciene, apoi a tradus  în limba germană poezii ale creatorului Odei (în metru antic), a dovedit cât de profund îi cunoaște opera, devenită un reper în studiile lui de filosofia culturii, chiar polemizând cu  blăjeanul Alexandru Grama, unul dintre detractorii lui Eminescu, și menționându-l  admirativ pe marele poet în discursurile rostite la Academia Română. În concluzie, Anca Sîrghie a reliefat adevărul că Lucian Blaga, care se socotea mândru să se considere doar “fratele mai mic” al lui Eminescu, a contribuit substanțial la promovarea imaginii Poetului –Luceafăr în plin secol XX.

Profesorul traducător Ștefan Stoenescu  a vorbit la simpozion despre structura polifonică a Scrisorii III, pe care Eminescu a creat-o pe fragmente și apoi a asamblat-o. Om al scenei  de tânăr, Eminescu dovedește capacitatea de a construi în Scrisoarea III cea mai pregnant dramatică operă a sa, chiar dacă G. Călinescu va fi deranjat de lipsa unității structurale a poemului, care prin distilări fragmentate a primit aspect de mozaic. Făcând o catagrafiere a imaginii eminesciene, Ștefan Stoenescu apreciază că autorul Scrisorii III  este o sursă a modernismului  românesc. După Vasile Alecsandri, el a creat o sinteză mai modernă a limbii române. Luând ca reper pe L.Galdi cu Introducere în versificația poeziei române, profesorul Stoenescu apreciază că numai de la M. Eminescu încoace putem vorbi de o rimă cu elemente de sugestie în poezia națională.

Istoricul  literar M.N.Rusu  a dezvoltat tema Secvențe eminesciene:Regele Carol al II-lea, Ludovic Dauș și generalul Dombrowski, prezentând contextul cultural în care  regele României încuraja publicarea de cărți și activitatea librăriilor. Cu ocazia împlinirii în iunie 1939  a 50 de ani de la moartea lui Eminescu, primarul general al capitalei propune ca ediția omagială cu 5000 de exemplare puse în vânzare să fie dublată de o nouă ediție, care a ieșit în 2 septembrie 1939. Noile 5000 exemplare au fost numerotate în continuare, ajungându-se la cifra de 10.000 volume cu poezii eminesciene. Prefața a fost scrisă de Ludovic Dauș, iar ornarea cărții s-a făcut cu imagini din creația unor pictori români și cu citate ale Regelui Carol II. În ședința de la Primăria capitalei s-a decis ca o parte din acest tiraj să se ofere gratuit armatei.  Într-un moment când armata română se orienta spre Est, poezia Doina de Eminescu devenea un  imbold pentru ofițerii și soldații care primeau în dar frumosul exemplar copertat în roșu. Asemenea cărți au  însoțit ofițerii și soldații români până la Stalingrad, dar nu s-a mai întors nici măcar un exemplar după potopul care s-a săvârșit acolo. Mulțumirea lui M.N.Rusu este aceea de a arăta publicului la simpozionul de la New York  un exemplar  din acea rară și atât de valoroasă ediție eminesciană.

Prof. univ.Teodor Damian de la Metropolitan College din New York, sub titlul George Bălan:interpretări eminesciene îndoielnice, face referire la cartea Nebănuitul Eminescu, 1984, intrând în domeniul interpretărilor critice. Ca autor al cărții, G.Bălan, specializat în filozofia muzicii,  se dovedește  de data aceasta un compilator de talent, dar ipoteza sa că pesimismul eminescian ar fi consecința pierderii credinței în Dumnezeu este falsă. De-a lungul unor capitole precum Patria spirituală, Cădere în exil și Reintegrarea, printr-un exces de citări scoase din contextul vieții și operei poetului, G.Bălan încearcă să demonstreze că la început Eminescu a fost credincios, apoi și-a pierdut credința în Dumnezeu, pe care în cele din urmă și-a recâștigat-o. În fapt, credința lui Eminescu se cere plasată în contextul vieții și operei sale. Demonstrația lui G.Bălan are un plan preconceput, nerespectându-se cronologia textelor citate. Mihai Eminescu nu a fost lipsit de manifestarea credinței în Dumnezeu, așa cum încearcă să demonstreze George Bălan în exercițiul său hermeneutic, ce se dovedește a fi nerealist.

Profesorul Doru Tsaganea de la Metropolitan College of New York în Națiune și naționalism la Eminescu, prin definiții ale conceptelor de națiune și elită, naționalism, popor, populism și patriotism,  demagogie și naționalism șovin, conchide că naționalismul lui Eminescu trebuie raportat la contextul istoric al epocii când  grecii, italienii, polonezii luptau,  ca și românii, pentru drepturi naționale. Eminescu exprimă dorința de unitate  “de la Nistru pân la Tisa”, ideal național care  se cere discutat  atât în poezie cât și  în publicistică. Naționalismul lui nu avea accente șovine, pentru că Eminescu nu milita pentru dominarea altor popoare, iar minoritățile  din Vechiul Regat, îndeobște grecii, sunt criticați ca urmași ai fanarioților cu mare influență economică. Naționalismul clasic nu are componentă etică, ci politică. Populismul aclamă egalitatea, din interese politice. Eminescu se identifică cu poporul român ale cărui interese le apără.

Valentina Ciaprazi, profesor de franceză la LaGuardia Community College, New York, a prezentat tema Patriotismul în opera lui Eminescu și a romanticilor francezi, făcând  o comparație între Victor Hugo care, inspirat de Războiul franco-prusac  și de perioada uzurpării sub Napoleon a  III-lea,  recurge la cuvinte radicale (tirani, ucigași) în volumul Anul cumplit din 1872 ca în Imn să glorifice martirii, adevărații eroi. Accentele lui patetice amintesc de  poemul Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie creat de Eminescu sub forma unui imn, în care el proslăvește “Îngerul iubirii, îngerul de pace”. Victor Hugo își personifică țara căzută și dorește glorie  celor care s-au jertfit pentru Franța eternă, întocmai lui Eminescu  scriind versurile “Viaţa în vecie, glorii, bucurie, /Arme cu tărie, suflet românesc,/ Vis de vitejie, fală şi mândrie,/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc! “. Epitetul “dulce”, ca atribut al patriei, apărea cu mult înainte de perioada romanticilor francezi, adică în poezia lui Pierre de Ronsard, intrând în titluri de poezie dar, prin idiosincrazie, va fi și termen de dispreț.

Medicul istoric Napoleon Săvescu, președintele Asociației “ Dacia Revival International, New York, a prezentat comunicarea Iubirea de moșie de la Burebista și  Decebal la Eminescu, pledând pentru numele de rezonanță Dacia, pe care ar trebui să-l reia țara noastră.

Galeria Spiritus s-a prezentat la eveniment cu o colecție de lucrări originale ale artiștilor români din țară și din S.U.A., de la Victoria Duțu, eminesciană ca sentiment liric, iconarul Liviu Șoptelea, Alexandra Stoenescu, Luca Văienii, Marius Vătămaru, ei fiind prezentați de  directoarea Viorica Colpacci, care a sosit recent cu noutăți din viața culturală a capitalei.

Partea a 2-a a Simpozionului Mihai Eminescu a debutat în 15 ianuarie 2017 la Biserica “Sf.Apostoli Petru și Pavel” din Astoria cu tradiționala slujbă de pomenire pentru poeții Mihai Eminescu și Grigore Vieru,  mitropolitul Antonie Plămădeală și profesorul George Alexe, gest emoționant și chiar singular în perimetrul diasporei române contemporane.

Programul a continuat în sala socială a bisericii cu recitări din creația eminesciană, moment susținut de Nicole Smits, Valentina Ciaprazi, M.N.Rusu, Felicia Georgescu, Cristian Pascu, Grigore Culian și botoșăneanul Paul Moraru, care, amintindu-și recenta vizită la casa natală a poetului, a citit cu pauze interpretative de mare trăire poezia De-or trece anii, în care vraja feminității se concentrează în jocul expresiilor un “nu ştiu cum” ş-un “nu ştiu ce”.

În cadrul Cenaclului “Mihai Eminescu”, a avut loc o dublă lansare de carte. Ștefan Stoenescu a prezentat volumul de receptări, eseuri și ecouri în prezent, intitulat de autoarea Anca Sîrghie cu o formulare nu lipsită de fantezie Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai (Ed. Technomedia, Sibiu, 2016). “ Genul specific al volumului este ciudat și inedit, în opinia prezentatorului, căci ideea de pluralitate, pe care o sugerează cuvântul “evantai”, alătură lucruri care se împletesc sau se contrazic fertil, prin cele 39 portrete din capitolul Evocări, completând imaginea scriitorului cu imagini  și date noi, cel mai adesea impresionante. În literatura anglo-saxonă circulă termenul de „oral-history”, născut din incapacitatea de a reconstitui  o biografie cu densități de amănunte. Anca Sîrghie a creat o lucrare de mare întindere cu o textură detaliată. Scriitorul se manifestase ca regizor, actor, dramaturg, poet, eseist de marcă într-o perioadă de eclipsă culturală, ceea ce a produs o carență de date, datorită contradicției între biografie și operă. Chiar dacă  antum a rămas prea puțin cunoscut, Radu Stanca a fost o personalitate extraordinară, un creator de excepție al poeziei române, personalitatea cea mai percutantă a Cercului Literar de la Sibiu, care înainte de instalarea comunismului a dialogat în 1943 cu Eugen Lovinescu. În structura Cercului Literar de la Sibiu, I.Negoițescu a fost criticul impresionist prin excelență, întrucât Cornel Regman era o altă voce, iar Șt. Aug. Doinaș dovedea o bipolaritate care l-a adus în prim planul literaturii odată cu Nechita Stănescu, ca neomodernist. Radu Stanca nu era un tradiționalist, după moda timpului, ci un român fantezist, nu epigon al lui Eminescu, cum fusese Vlahuță, ci un poet adevărat. Fără ritmica lui Eminescu, Radu Stanca are o imagistică bogată, ca a “Poetului-Luceafăr”. În lirica lui Stanca este o tristia, o ars doloris definitorie. Ca și în Glossa eminesciană, unde finalul reia începutul  poeziei,  lui Stanca îi sunt caracteristice revenirile la aceleași versuri din debut. Ca un adevărat poet român, Radu Stanca folosește rima, pentru că limba română nu este capabilă să se lipsească de rimă. Aceasta pentru că rima este sigiliul creației divine.” Cartea pe care Anca Sîrghie a oferit-o literaturii române este o istorie orală  a unui portret de scriitor și poate că nu ar strica să-i facă și un indice de nume, care pe profesorul de la Ithaca l-ar ajuta să se orientez mai ușor. “Cert este că nu știam nimic despre Radu Stanca- a mărturisit concluziv Ștefan Stoenescu- și țin să-i mulțumesc scriitoarei Anca Sîrghie că m-a introdus în lumea lui fascinantă”.

M.N.Rusu a vorbit despre cartea  Ancăi Sîrghie intitulată Lucian Blaga și ultima lui muză, care are Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Este  în esență un șocant roman de dragoste, scris sub forma unui dialog, deși cele 3 părți, intitulate “Greierușa” versurilor lui Lucian Blaga, Într-o vară de noiembrie și Un dialog imaginar,  sunt constituite din întrebări puse de autoare și răspunsurile Elenei Daniello, medic clujean, soția celebrului pneumolog, Leon Daniello, ființă delicată și inteligentă care l-a inspirat pe Lucian Blaga în ultimul său deceniu de activitate creatoare. Cartea Ancăi Sîrghie este bazată pe o documentare excepțională, având și o tentă polițistă. Cu o inteligență sclipitoare, autoarea nu creează o idilă în care să apară un Lucian Blaga sentimental, ci reconstituirea se realizează în cheie sociologică, astfel că, dacă  în primele două părți  privirea pleacă din exteriorul existenței sociale spre interiorul operei scriitorului, în partea a 3-a,  cea intitulată Dialog imaginar cu Lucian Blaga, mișcarea se face din interior spre exterior. M.N.Rusu își amintește că a primit de la fiica scriitorului, Dorli, niște scrisori pe care în 1984 le-a publicat. Luând cuvântul, autoarea celor două cărți lansate a mărturisit că pentru prima dată i se întâmplă în activitatea ei de scriitoare ca un dialog, cum fusese cel dintre ea și Elena Daniello, să ia forma unui film documentar, Amintiri despre Lucian Blaga, constituit din două părți cu configurații distincte între ele, și doar apoi el, filmul, să  se metamorfozeze în carte. Desigur că o asemenea carte memorialistică are o matcă mai încăpătoare decât filmul. Pentru cei care nu cunosc încă poezia lui Radu Stanca,  scriitorea de la Sibiu recomandă volumul Scrisori către Doti apărut în 2016 la Editura Muzeul Literaturii Române, ca să înțeleagă din această ediție, realizată impecabil de Ion Vartic, ce rug nestins a fost iubirea poetului pentru anima lui, actrița și soția Dorina Stanca. Fără rezerve, Anca Sîrghie apreciază că aceste 63 scrisori de dragoste sunt cele mai frumoase din câte i-a fost dat să citească în limba română, mai frumoase chiar decât cele ale lui Eminescu către Veronica Micle, în care cei mai mulți dintre noi văd un etalon. Prin anii ’75-’80, când a citit scrisorile în original din arhiva familiei Stanca, doamna Sîrghie a rugat-o insistent pe Dorina Stanca să accepte ca universitara de la Sibiu să le publice, pentru ca povestea lor de dragoste să fie cunoscută, dar soția poetului a socotit că o corespondență intimă ca aceea nu trebuie să ajungă la marele public. După patru decenii, iată că visul prinde viață și cartea poate fi comandată la Editura Muzeul Literaturii Române din București, pentru ca generațiile tinere de cititori să se confrunte cu un model de iubire adevărată, de care în prezent este o presantă nevoie.

Doina Uricariu apreciază cu referire la cele două cărți recent apărute ale scriitorei Anca Sîrghie, că nu este lipsit de importanță că ea se ocupă de ardeleni, realizând o adevărată saga a marilor scriitori, între care găsește conexiuni ideologice și estetice. “Se poate vorbi- a continuat Doina Uricariu- de un năvod cu verigi între scriitori. Marea calitate a cercetătoarei de istorie literară se dovedește faptul că ea are conștiința înlănțuirii, astfel că nu de un lanț de nisip, ci de unul cu verigi reale se vorbește aici, ceea ce dovedește că Anca Sîrghie știe să facă detectivism, având calități de istoric, de estetician, de literat autentic. Interesant este că aici imaginea lui Blaga se completează în zona sa muzicală, mozartiană, a sufletului uman, poetul fiind coborât de pe soclu și Anca Sîrghie captând în text emoția biografică.Tototdată, am descoperit în volumul Lucian Blaga și ultima lui muză un desen al umilinței provocate în “obsedantul deceniu”, cum a fost numit deceniul VI al secolului XX  din cultura română,  de încălcarea valorilor autentice într-un tablou al vieții scriitorilor transilvăneni.”

A urmat filmul Amintiri despre Lucian Blaga, fratele mai mic al lui Eminescu, realizat de Anca Sîrghie, căreia i s-a înmânat apoi o Diplomă de excelență “pentru merite deosebite în activitatea internațională de promovare a valorilor culturii și spiritualității neamului românesc.” Semnează președintele Institutului Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă, Pr. Prof. Univ. Dr. Teodor Damian și redactorul șef al revistei “Lumină Lină“ de la New York, M.N.Rusu.

Ca surpriză, a fost prezentat   de către Cristian Pascu, moderatorul seratei literare, filmul Clipa de poezie, cu mari actori recitând versuri de Eminescu. Cea de-a 2-a parte a simpozionului s-a încheiat cu programul pregătit de prof. Irina Anițului cu copiii și tinerii Școlii de Duminică, dovadă că generațiile ce vin trebuie să păstreze vie amintirea lui Mihai Eminescu. Cea mai longevivă membră a cenaclului, doamna Lucia Columb, într-o alocuțiune rostită strălucit la cei 98 ani pe care îi va împlini în curând, și-a exprimat mândria de a trăi alături de toți conaționalii ei în orașul magnific New York, capitala lumii.

Cu inepuizabila sa energie, pr. Th.Damian a anunțat simpozionul închinat Unirii Principatelor Române, moment de mare lumină a spiritului românesc și  de veselie, care se va încheia cu tradiționala Horă a Unirii. Am plecat de la ediția a XXIV-a a Simpozionului Mihai Eminescu cu o senzație de prea plin sufletesc, mai edificată ca oricând că la New York evenimentele culturale românești se țin lanț, înmănunchiate astfel de niște oameni cu har dumnezeiesc și cu dragoste de țară.

 

DANA ANADAN

16107427_1161392613957406_1273022914326943591_o

LANSARE DE CARTE

Palatul Culturii Bistrița și Societatea Scriitorilor Bistrițeni ”Conexiuni” vă invită joi, 26 ianuarie 2017, ora 18:00, în sala ”Conexiuni” a Palatului Culturii Bistrița la lansare de carte – Dorel Cosma ”Duminică în Manhattan” și Dorin Arsinte ”Întors din Iad”. Prezintă: Nicolae Feier, Zorin Diaconescu, Victor Știr, Elena M. Cîmpan, Dorel Cosma. Moderator: Menuț Maximinian.

16326638_1312111642179415_983186279_o

HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ

Aşa cum se întâmplă cu evenimentele mai mici, dar cu o forţă de trăire aparte, faţă de cele grandioase şi spectaculoase în formă şi mai sărace sau obişnuite în conţinut, Unirea de la 24 Ianuarie are o încărcătură aparte, revoluţionară, culturală, de înaripare a spiritului românesc, de joc, de cânt, de bucurie rară, poate şi pentru că venea la atâta distanţă, poate şi pentru că era atât de aşteptată. Unirea lui Cuza şi întreaga atmosferă premergătoare adevăratei sărbători au fost transpuse în opere literare, muzicale şi plastice. Cadrul istoric a constituit sursă de inspiraţie pentru creatorii vremii.
Însuşi Alexandru Ioan Cuza a studiat la Paris, unde şi-a luat bacalaureatul în litere, iar la întoarcerea în ţară s-a înrolat în armată. Apropierea de scriitorii vremii este justificată, dintre aceştia un loc de seamă îl are Vasile Alecsandri, prieten din şcoală al domnitorului. La rugămintea domnitorului Cuza, Alecsandri scrie „Hora Unirii”, devenită imn al idealurilor vremii. Iar la un an de la Unire, domnitorul înfiinţează Universitatea ce-i poartă numele. Nu altceva, pe lângă atâtea reforme pe care le iniţiază şi de care se ocupă în linişte istoricii adevăraţi, dacă mai există… Făcând parte din epoci diferite, „Hora Unirii” şi „Deşteaptă-te, române” sunt texte ce se supun unei analize paralele. În prima domină ideea romantică de înfrăţire, în a doua imperativul ridicării la luptă, aceasta şi pentru că distanţa dintre „hai să dăm mână cu mână” şi „deşteaptă-te, române” este una de atitudine, prezentă în orice evoluţie, de la naştere până la stingere. Azi, dacă s-ar ivi prilejul unui nou imn, ce-ar mai urma?!…
„Cei cu inima română” devine „cei cu inima europeană”, din Uniune, nu din Unire, chiar dacă Alexandru Ioan Cuza a fost îngropat la Heidelberg, în Germania. Pentru cei ce-au fost la mormântul lui, pentru cei ce-au absolvit Universitatea lui…, Cuza rămâne un nume drag.
Fiind vorba despre un imn, „Hora Unirii” avea nevoie de o melodie. Aceasta a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher ( „flechten”, în germană, înseamnă „a împleti”), împletitorul, de nuiele, de cuvinte, dar şi de note muzicale. Prieten cu Alecsandri, Flechtenmacher era fiul unui sas din Braşov, care studia la Iaşi, bucurându-se de încrederea domnitorului Scarlat Callimachi. Melodia, atât de cunoscută, de îndrăgită şi de murmurată, a fost compusă într-o singură zi, de către cel care avea să devină, mai târziu, primul director, la înfiinţare, al Conservatorului din Bucureşti – Alexandru Flechtenmacher.
Unde sunt acele vremuri? De ce istoria se repetă numai la rău şi nu şi la bine? Suntem liberi de 24 Ianuarie şi atât. Elevii, în loc să meargă la şcoală, să se bucure de Sărbătoare, împreună cu profesorii, colegii, să cânte, să danseze, să înveţe ritmul/ritmurile „Horei Unirii”, să asculte poveşti despre Unire, se bucură de o „mini-vacanţă”, pentru că … „vacanţele mini şi dese, cheia marilor succese”.
Iar 24 Ianuarie este iar loc ( şi timp ) de politicieni. Bine că nu mai e vreo campanie şi că la început de an nu prea sunt alegeri, pentru ca măcar această Unire să rămână frumoasă.

ELENA M. CÎMPAN

0123201718382510410252_636159463156145_8412972376579970110_n

”CONEXIUNI” DE NOIEMBRIE SAU FLORILEGIU UNEI STRÂNGERI DE MÂNĂ

Crestomația intitulată sugestiv “Conexiuni de noiembrie “, apărută anul acesta la Bistrița sub semnătura unor distinși scriitori, Dorel Cosma și Menuț Maximinian, având o ținută tipografică, estetică și stilistică de excepție, datorită Editurii Nosa Nostra, dar și a lectorilor de carte Maria Herineanu, Al.Cristian Miloș și al talentatului grafician Lucian Dobârtă, care a conceput o copertă sugestivă,(degetele unei mâini îndoite a chemare, formate din cinci cărti asezate una lângă alta ), este oglinda desfășurării evenimentului cultural-artistic: a Festivalul Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu “, din 2016.
Antologia se deschide cu două texte, cuprinse în “Cuvânt înainte “ semnate de Ovidiu Teodor Crețu, primarul municipiului Bistrița și de prof.Dr.Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal, care, printre altele, spune: “Ne-am obișnuit ca luna noiembrie să fie marcată de importantul eveniment cultural-artistic:Festivalul Internațional de Teatru și Literatură “Liviu Rebreanu”(… )Dezbaterile literare din perioada 26-30 noiembrie vor aduce în discuție pulsul literaturii române și internaționale.Scriitori, editori, reviste din România, Franța, Germania, Turcia, Austria, Israel, Slovacia, vor completa tabloul acestei impresionante ediții 2016.” Cartea mai cuprinde un test de Cornel Udrea, dar și o amplă discuție dintre Menuț Maximinian și Dorel Cosma, având ca titlu “Să bată gongul “, în care se dezbat idei și proiecte privind Festivalul “Liviu Rebreanu “, dar și despre viitorul Teatru bistrițean.
Practic, această antologie pune baza unei splendide construcții pe care o numesc civilizația Logosului, fiind structurată în cinci capitole, sugerate prin degetele mâinii formate din cărți, încă de pe copertă prin desenul lui Lucian Dobârcă, la care se adaugă “Portrete din festival văzute de Marian Avramescu și Lucian Dobârtă “ și un “Album de festival”.
În condiţiile fenomenului de globalizare şi de integrare europeană a ţării noastre există riscul ca o parte din tezaurul cultural al neamului românesc să se piardă, aşa cum se întâmplă în prezent, sub pretextul îmbogăţirii limbii române cu englezisme şi americanisme, dispar cuvinte din dulcele grai românesc, aşa că, această antologie devine o “ladă de zestre “ a spiritualităţii româneşti și a culturii de pe mapamond.
Lucrările cuprinse în această crestomaţie, fac parte dintr-un evantai policolor.Descoperim lucrări mai din toate genurile literare, fapt ce creează o rezonanţă polifonică, mulţumind toate gusturile cititorilor.
Meritul celor care au antologat lucrările între copertele acestei cărţi este că a înţeles şi a evitat tendinţa unor autori care doreau să devină originali, împingând la extrem originalitatea, fiindcă aceasta nu este originalitate.Adevărata originalitate nu se doreşte, este o rezultantă firească a inspiraţiei libere. Din conţinutul nou rezultă în mod natural forma cea nouă. Căutarea noilor mijloace, dacă se rezumă, spre exemplu, la folosirea unor metafore noi, introducerea unor idei originale, atunci are o anumită valoare, dar arta începe dincolo de această căutare. Nu despre ea este vorba. Este vorba de urmărirea meticuloasă a unor forme estetice, de vizarea exclusiv deliberată a textului, care vrea să exprime exclusiv ilogicul. Aşa cum au procedat postmoderniştii. De aceea, afirmăm că nu este o căutare originală, ci, dimpotrivă, este cea mai uzitată şi uzată, cea mai de rând din zilele noastre.
De această carte cititorul se apropie ca de o iubită. Pe motiv că de fiecare dată descoperă noi şi noi faţete şi valenţe despre autori din țară, dar și de pe diferite meridiane ale lumii şi interesantele lor lucrări. Nu trebuie s-o citeşti decât atunci când ţi-e dor de ea. Cititul în momente nepotrivite este infructuos.De aceea, dacă prin natura sa cititul este instabil, trebuie să citeşti alt autor din această antologie, aşa cum ai citi mai multe cărţi deodată. Pe fiecare la timpul său, în aceeaşi stare sufletească.
Capitolul 1 cuprinde comunicările susținute de participanți la Festivalul Internațional de Teatru și Proză ce a avut loc în luna noiembrie anul trecut. Dramaturgia lui Liviu Rebreanu este analizată cu profesionalism de Antonia Bodea, același lucru îl fac Sorin Lucaci și Elena M.Cîmpan, pe când Al.Florin Țene se apropie de personajul Ion din romanul cu același nume, constatând că acesta este seismograful trăirilor sufletești ale țăranului ardelean. Nu e lipsit de importanță articolul lui Andrei Marga despre perspectiva reconcilierii naționale.
Poezia este bogat reprezentată în capitolul 2 unde sunt antologați poeți din toată țara, pornind de la Mariana Pândaru Bârgău, Elena M. Cîmpan, Menuț Maximinian, până la Titina Nica Țene, Rodica Fercana, Dorel Cosma, Mircea M.Ionescu, Victor Știr, Aurel Rău,Victoria Fătu Nalati, Passionaria Stoicescu, Ana Zegrean, până la poețiil din Turcia,(Mesut Șenol) și Franța(Joel Conte ).
Dacă în Capitolul 3 sunt cuprinse într-un evantai policrom recenziile la cărțile lui Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Anca Sârghie, Alexandru Cristian Miloș și Elena M. Cîmpan, semnate de Antonia Bodea, Al.Florin Țene, Menuț Maximinian și Theodor Damian, în Capitolul 4 sunt cuprinse articole despre efervescența mișcării literar-culturală din Bistrița, frumoase și realiste pagini ce oglindesc inițiativele și întâlnirile de excelent nivel intelectual și artistic de la Festivalul Internațional de Teatru și Proză, cum subliniază Victor Știr, ce îmi aduc aminte de zicerea lui Jorge Luis Borges: “Nu se judecă după ceea ce se scrie, ci după ceea ce s-a citit. “ Aici descoperim semnăturile lui Ioan Radu Văcărescu, Cornel Udrea, Muguraș Maria Petrescu, Emil Cătălin Neghină, Adrian Găzdaru, Bogdan Cioabă, Aurel Pop, Dan Tudor, Esra Alkan, Milan Richter, Nicolae Feier , Al.Florin Țene, Ioan Godja, Vasile Jimboreanu, Doris Cosma, Daniela Gîfu, Zorin Diaconescu, Maria Herineanu, Gheorghe Mîzgan, Nicolae Vrăsmaș, Ioan Lazăr, Milan Richter, Marilena Toxin, Ioana Heidel, Nadia Baciu Fărcaș, și mulți alții, fapt ce denotă că aprecierea este unanimă privind mișcarea culturală din Bistrița.
Capitolul 5 cuprinde interviurile lui Anca Sîrghie despre ultimii ani din viața lui Lucian Blaga în amintirile lui Aurel Rău, Menuț Maximinian discută cu prof.univ.dr.pr.Theodor Damina despre compatibilitatea între vocația preoțească și cea literară, iar în al doilea interviu Menuț Maximinian “sondează” pătrunde cu întrebări în viața scriitorului Al.C.Miloș, scriitor care concluzionează că “acasă pentru mine este undeva prin constelația Pleiade “, fapt ce mă face să reneg zicerea lui Rabindranath Tagore:”Păsările care s-au născut în colivie le e frică mai ales de cer. “
Acest florilegiu se încheie cu capitolele 6 și 7, în care descoperim două percepții ale realității: una văzută prin ochii a doi caricaturiști:Marian Avramescu și Lucian Dobârtă, și altă realitate văzută prin ochiul aparatului de fotografiat.În capitolul 6 sunt portretele caricaturizate ale scriitorilor participanți la diferite acțiuni culturale, din care deducem caractere și stări psihice ale personajelor,prin tușa accentuată a fizionomiilor. Umorul fiind o formă de exorcism. Sunt tablouri surprinse cu mâna sigură și cu instinct al analizei sufletești, aparținând deopotrivă personajului și pictorului de suflete.Iar în capitolul 7 aparatul de fotografiat a surprins clipa multiplelor acțiuni culturale organizate de Palatul Culturii din Bistrița.
Închizând coperțele acestei antologii gândul îmi readuce din lumina memoriei aforismul lui Emile Zola: “O operă de artă e un colț al creațiunii văzută prin prisma unui temperament. “

Al.Florin Țene

16143427_1170020966427904_2210787724760800641_o 16179599_1170020989761235_8503151229054408600_o 01232017184142copertaconexiuni-antologie