HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ

Așa cum se întâmplă cu evenimentele mai mici, dar cu o forță de trăire aparte, față de cele grandioase și spectaculoase în formă și mai sărace sau obișnuite în conținut, Unirea de la 24 Ianuarie are o încărcătură aparte, revoluționară, culturală, de înaripare a spiritului românesc, de joc, de cânt, de bucurie rară, poate și pentru că venea la atâta distanță, poate și pentru că era atât de așteptată. Unirea lui Cuza și întreaga atmosferă premergătoare adevăratei sărbători au fost transpuse în opere literare, muzicale și plastice. Cadrul istoric a constituit sursă de inspirație pentru creatorii vremii.
Însuși Alexandru Ioan Cuza a studiat la Paris, unde și-a luat bacalaureatul în litere, iar la întoarcerea în țară s-a înrolat în armată. Apropierea de scriitorii vremii este justificată, dintre aceștia un loc de seamă îl are Vasile Alecsandri, prieten din școală al domnitorului. La rugămintea domnitorului Cuza, Alecsandri scrie „Hora Unirii”, devenită imn al idealurilor vremii. Iar la un an de la Unire, domnitorul înființează Universitatea ce-i poartă numele. Nu altceva, pe lângă atâtea reforme pe care le inițiază și de care se ocupă în liniște istoricii adevărați, dacă mai există… Făcând parte din epoci diferite, „Hora Unirii” și „Deșteaptă-te, române” sunt texte ce se supun unei analize paralele. În prima domină ideea romantică de înfrățire, în a doua imperativul ridicării la luptă, aceasta și pentru că distanța dintre „hai să dăm mână cu mână” și „deșteaptă-te, române” este una de atitudine, prezentă în orice evoluție, de la naștere până la stingere. Azi, dacă s-ar ivi prilejul unui nou imn, ce-ar mai urma?!…
„Cei cu inima română” devine „cei cu inima europeană”, din Uniune, nu din Unire, chiar dacă Alexandru Ioan Cuza a fost îngropat la Heidelberg, în Germania. Pentru cei ce-au fost la mormântul lui, pentru cei ce-au absolvit Universitatea lui…, Cuza rămâne un nume drag.
Fiind vorba despre un imn, „Hora Unirii” avea nevoie de o melodie. Aceasta a fost compusă de Alexandru Flechtenmacher ( „flechten”, în germană, înseamnă „a împleti”), împletitorul, de nuiele, de cuvinte, dar și de note muzicale. Prieten cu Alecsandri, Flechtenmacher era fiul unui sas din Brașov, care studia la Iași, bucurându-se de încrederea domnitorului Scarlat Callimachi. Melodia, atât de cunoscută, de îndrăgită și de murmurată, a fost compusă într-o singură zi, de către cel care avea să devină, mai târziu, primul director, la înființare, al Conservatorului din București ! Alexandru Flechtenmacher.
Unde sunt acele vremuri? De ce istoria se repetă numai la rău și nu și la bine? Suntem liberi de 24 Ianuarie și atât. Elevii, în loc să meargă la școală, să se bucure de Sărbătoare, împreună cu profesorii, colegii, să cânte, să danseze, să învețe ritmul/ritmurile „Horei Unirii”, să asculte povești despre Unire, se bucură de o „mini-vacanță”, pentru că … „vacanțele mini și dese, cheia marilor succese”.
Iar 24 Ianuarie este iar loc ( și timp ) de politicieni. Bine că nu mai e vreo campanie și că la început de an nu prea sunt alegeri, pentru ca măcar această Unire să rămână frumoasă.

ELENA M. CÎMPAN

0123201718382510410252_636159463156145_8412972376579970110_n

Leave a comment