18/08/2017

MĂRȚIȘOR CU TEATRUL PROFESIONIST ”LIVIU REBREANU” BISTRIȚA. CARAGIALE, JUCAT CU CASA ÎNCHISĂ

În prima zi de Mărţişor, pe scena Palatului Culturii, Teatrul Profesionist „Liviu Rebreanu” Bistriţa a prezentat premiera „O noapte furtunoasă – Renașterea” – de I. L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor, scenografia fiind semnată de Mihai Pastramagiu.
Aflată în patrimoniul comediei românești, inovatoarea piesă a lui I.L.Caragiale are parte de o haină nouă, binemeritată. Umorul inefabil, personajele puse în situații absurde datorate diferenței între aparență și esență. Comicul ridicat la rang de artă, respectarea cu sfințenie a textului original, doar câteva direcții ale noului spectacol “O noapte furtunoasă”.
Măiestria regizorală a lui Dan Tudor este susținută impecabil de cunoscuții actori ai teatrelor bucureștene: Dragoș Ionescu, Afrodita Androne, Tudorel Filimon, Orodel Olaru, Narcisa Pintea, Florin Dobre, conduși surprinzător în ideea redescoperirii lumii și a adevărului piesei – actorii creează adevărate puncte de referință în istoria interpretării celebrelor personaje Caragialești. Dumitrache, Chiriac, Ipingescu, Veta, Zita, Spiridon, Rica – sunt reevaluați, reîncărcați pentru întâlnirea cu publicul de azi.
Bistriţenii au cumpărat din timp bilete, astfel încât comedia lui Caragiale s-a jucat cu casa închisă.Regizorul Dan Tudor ne-a declarat: „O noapte furtunoasă” este cea mai veche şi mai bună comedie românească şi un prag pentru teatrul cult românesc. Din momentul în care s-a scris această piesă a fost o altă viziune a modului de interpretare a teatrului. Limbajul şi lumea lui Caragiale nu permit abateri de la regula teatrului de calitate. Munca de creaţie este una specială, orice cuvânt al lui este de neînlocuit. Faptul că facem acest spectacol după atâta timp şi într-un an special, la 105 ani de la moartea şi 165 de ani de la naşterea lui Caragiale, ne face să fim bucuroşi şi privilegiaţi că avem ocazia să facem această premieră la Bistriţa împreună. Orice renaştere a unei piese de teatru este un crâmpei de viaţă, iar în scenă viaţa este comprimată de zece ori faţă de cotidian, purificând sufletele. Legătura cu Bistriţa devine, pe zi ce trece, serioasă şi puternică şi ne-am dori ca pe viitor spectatorii să-i spună domnului Cosma că vor să revadă piesele regizate de Dan Tudor. Asta ar însemna că ne apreciază şi se bucură de ceea ce facem noi. În această seară, după cum am fost aplaudaţi pot spune că am avut succes. Să dea domnul să avem cât mai multe stagiuni cu Teatrul Profesionist „Liviu Rebreanu” Bistriţa”.
Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a declarat: ” O interpretare de nota 10 a piesei de teatru ”O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, în regia lui Dan Tudor. Felicitări Centrului Cultural Municipal pentru organizarea acestui eveniment de excepție și publicului foarte numeros care a ales să petreacă prima zi a primăverii într-un mod de-a dreptul ”altfel”, în această epocă a internetului și tehnologiei. Vă doresc o primăvară frumoasă tuturor!”.
În sală au fost prezenţi prefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedinţii CJ Ioan Ţintean şi Vasile Puica, purtătorul de cuvânt al CJ, Bogdan Ivan, viceprimarul Cristian Niculae, alături de bistriţenii ce nu vor uita curând această premieră şi care au aplaudat la scenă deschisă prestaţia actorilor, dar şi a gazdelor, managerul Dorel Cosma, împreună cu referenţii de la Palatul Culturii. Un pas important pentru Teatrul Profesionist „Liviu Rebreanu” Bistriţa”. MENUȚ MAXIMINIA0302201708372316992237_1205114646251869_5433279697093302846_o0302201708373217021839_1205115099585157_9053332793612479086_n0302201708374316992343_1205113929585274_4103306026008991006_o0302201708375317098002_1205111919585475_7644291254542773062_o0302201708380317097755_1205112636252070_5233470536294938410_o0302201708381717038729_1205112612918739_62576809778958270_o0302201708383416992117_1205115356251798_6772336181687166516_oN0302201708364016903454_1205112242918776_5683742384866797206_o0302201708364616903565_1205112139585453_720419642365861558_o0302201708365216904582_1205112042918796_3000025560201092351_o0302201708365816904746_1205113476251986_4587640153987734172_o0302201708370616991958_1205112606252073_3052528671012048780_o0302201708371416992046_1205111969585470_4855853684147746619_o