21/08/2017

„CULOAREA NU RĂMÂNE ÎN LOC”, AFIRMĂ ONIŢA MUREŞAN, ARTIST PLASTIC

Recentul vernisaj din foaierul Palatului Culturii din Bistriţa, „Dintre atâte primăveri…”, autoare Oniţa Mureşan, m-a dus cu gândul la Dimitrie Anghel, poetul grădinilor, şi la poezia lui „Din grădină”: „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde…/ Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!/ Râd în grămadă; flori de nalbă şi flori de mărgărint,/ De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.”

Într-un simbolism aparte, în lucrările Oniţei Mureşan îşi dau mâna parfum, culoare, sunet, generând o stare de admiraţie, ca-n faţa unui tablou din natură. Pentru că rolul unei pânze care prezintă natură, fie că sunt flori, copaci, stânci, mare, este de-a aduce aproape, în faţa ochilor, peisajul trăit şi oferit spre trăire mai departe.

Operele Oniţei Mureşan sunt ample, în dimensiuni mari sau mici, inspirate şi pictate pe muzică celebră: Concertul nr. 2 din Rachmaninof oferă un tablou în trei părţi, Simfonia în alb de Ceaikovski se potriveşte bujorilor ca de balerină, Simfonia în roz, de Chopin, Celest al lui Liszt, Fortissimo, al lui Prokofiev, creează o adevărată muzică a florilor, grupată sub genericul „Dor de primăvară”, cu lucrări surate, ce se caută, se aşteaptă şi se completează una pe cealaltă, ca-ntr-o grădină, unde florile înfloresc pe rând, la timpul lor.

Oniţa Mureşan face din culori mişcare, drum, poveşti. Ea spune şi crede că o culoare nu rămâne pe loc. Ea trece, se transformă. De aceea, albul de ghiocel, scrijelit, zgâriat, murdărit, crăpat, oferă etape ale culorii atât de simplă şi atât de semnificativă.

„Dintre atâte primăveri”… „Care lasă malurile, câte oare le vor  sparge/ Vânturile, valurile?…”

ELENA M. CÎMPAN 

Recentul vernisaj din foaierul Palatului Culturii din Bistriţa, „Dintre atâte primăveri…”, autoare Oniţa Mureşan, m-a dus cu gândul la Dimitrie Anghel, poetul grădinilor, şi la poezia lui „Din grădină”: „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde…/ Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!/ Râd în grămadă; flori de nalbă şi flori de mărgărint,/ De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.”

Într-un simbolism aparte, în lucrările Oniţei Mureşan îşi dau mâna parfum, culoare, sunet, generând o stare de admiraţie, ca-n faţa unui tablou din natură. Pentru că rolul unei pânze care prezintă natură, fie că sunt flori, copaci, stânci, mare, este de-a aduce aproape, în faţa ochilor, peisajul trăit şi oferit spre trăire mai departe.

Operele Oniţei Mureşan sunt ample, în dimensiuni mari sau mici, inspirate şi pictate pe muzică celebră: Concertul nr. 2 din Rachmaninof oferă un tablou în trei părţi, Simfonia în alb de Ceaikovski se potriveşte bujorilor ca de balerină, Simfonia în roz, de Chopin, Celest al lui Liszt, Fortissimo, al lui Prokofiev, creează o adevărată muzică a florilor, grupată sub genericul „Dor de primăvară”, cu lucrări surate, ce se caută, se aşteaptă şi se completează una pe cealaltă, ca-ntr-o grădină, unde florile înfloresc pe rând, la timpul lor.

Oniţa Mureşan face din culori mişcare, drum, poveşti. Ea spune şi crede că o culoare nu rămâne pe loc. Ea trece, se transformă. De aceea, albul de ghiocel, scrijelit, zgâriat, murdărit, crăpat, oferă etape ale culorii atât de simplă şi atât de semnificativă.

„Dintre atâte primăveri”… „Care lasă malurile, câte oare le vor  sparge/ Vânturile, valurile?…”

ELENA M. CÎMPAN 

Recentul vernisaj din foaierul Palatului Culturii din Bistriţa, „Dintre atâte primăveri…”, autoare Oniţa Mureşan, m-a dus cu gândul la Dimitrie Anghel, poetul grădinilor, şi la poezia lui „Din grădină”: „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde…/ Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!/ Râd în grămadă; flori de nalbă şi flori de mărgărint,/ De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.”

Într-un simbolism aparte, în lucrările Oniţei Mureşan îşi dau mâna parfum, culoare, sunet, generând o stare de admiraţie, ca-n faţa unui tablou din natură. Pentru că rolul unei pânze care prezintă natură, fie că sunt flori, copaci, stânci, mare, este de-a aduce aproape, în faţa ochilor, peisajul trăit şi oferit spre trăire mai departe.

Operele Oniţei Mureşan sunt ample, în dimensiuni mari sau mici, inspirate şi pictate pe muzică celebră: Concertul nr. 2 din Rachmaninof oferă un tablou în trei părţi, Simfonia în alb de Ceaikovski se potriveşte bujorilor ca de balerină, Simfonia în roz, de Chopin, Celest al lui Liszt, Fortissimo, al lui Prokofiev, creează o adevărată muzică a florilor, grupată sub genericul „Dor de primăvară”, cu lucrări surate, ce se caută, se aşteaptă şi se completează una pe cealaltă, ca-ntr-o grădină, unde florile înfloresc pe rând, la timpul lor.

Oniţa Mureşan face din culori mişcare, drum, poveşti. Ea spune şi crede că o culoare nu rămâne pe loc. Ea trece, se transformă. De aceea, albul de ghiocel, scrijelit, zgâriat, murdărit, crăpat, oferă etape ale culorii atât de simplă şi atât de semnificativă.

„Dintre atâte primăveri”… „Care lasă malurile, câte oare le vor  sparge/ Vânturile, valurile?…”

ELENA M. CÎMPAN         0321201709161617356981_1488789031152582_2039031268_o0321201709185817352759_1487573537940798_1501612051_n03212017091934img9275_0