24/05/2017

DORIAN POPA CAUTĂ STELUȚE LA BISTRIȚA

Concursul „Aş dori să fiu o stea”, organizat de Palatul Culturii, va aduce, anul acesta, la Bistriţa, pe Dorian Popa, jurat la Next Star. Copiii talentaţi la muzică şi dans, cu vârste între 5 şi 15 ani, sunt aşteptaţi să se înscrie la Palatul Culturii până pe 19 mai, zilnic între orele 9-16, relaţii suplimentare putând fi obţinute la tel. 0263.211691. Gala acestui festival va fi de Ziua Copilului, pe 1 iunie, de la ora 17.00, pe scena din Piaţa Culturii Bistriţa, printre invitaţi fiind şi dansatorii de la X-Style Kids din Arad, coordonaţi de Dorian Cosma, prezenţi şi ei la celebra emisiune Next Star de la Antena 1. Premiile concursului sunt 700 euro – premiul I, 500 euro – premiul II şi 300 euro – premiul III. Reamintim faptul că anul trecut preşedinte de juriu a fost Adrian Sînă de la Akcent, iar în recital s-a aflat Pepe, iar trofeul festivalului a fost obţinut de Ansamblul „Doiniţa”.

Menuţ Maximinian

CUNUNA DE PE SOMEȘ, PURTATĂ CU CINSTE PESTE OCEAN, LA NEW YORK

În premieră, Ansamblul profesionist „Cununa de pe Someş” se află, în aceste zile, în Statele Unite ale Americii, unde duce frumuseţea cântecului şi portului năsăudean. Odată ajunşi în New York, cei peste 20 de artişti, coordonaţi de managerul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma, au luat contact cu cultura americană, vizitând câteva din obiectivele simbol pentru America, cum ar fi Statuia Libertăţii, Piaţa Turnurilor Gemene, dar şi celebra zona Broadway, unde au vizitat mai multe teatre, precum şi cea mai vizitată şi aglomerată zonă a New York-ului, Times Scuare. Primul spectacol a fost în New Jersey, într-un spaţiu cu un public exclusiv american. Dansatorii profesionişti au prezentat suite din zona noastră, dar şi din alte părţi ale ţării, în coregrafia lui Teodor Puşcaş, conducerea muzicală Sorin Joldeş, iar cântecul a fost adus de interpreţii Petre Petruse, Mărioara Sighiartău şi Bogdan Berbecar. În acelaşi cadru a fost prezentată şi revista „Conexiuni magazin”, precum şi volumul „Duminică în Manhattan”, semnat de scriitorul Dorel Cosma, iar gazdele au primit Placheta Palatului Culturii Bistriţa. Un punct aparte l-a constituit prezenţa tenorului Florin Urmenişan, care a prezentat momente de muzică cultă. Printre cei veniţi să-i salute pe bistriţeni s-a numărat şi Marcel Rus, fostul dirijor al Muzicii Militare din Bistriţa, stabilit în America. Bistriţenii au avut deja întâlniri şi cu o serie de asociaţii, printre care şi „Doru”, cea mai veche asociaţie românească din America, cu care se va semna un parteneriat în privinţa unor viitoare colaborări. A doua zi, bistriţenii au participat la Sfânta Liturghie, în biserica părintelui scriitor Theodor Damian, Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” fiind prezentă şi în toamnă aici şi la Cenaclul „Mihai Eminescu” cu lansări de carte. Dr. Dorel Cosma a prezentat aici rodul muncii sale după vizita de anul trecut, volumul „Duminica în Manhattan”, ce are deja ecouri frumoase pe piaţa literară. Pentru Biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel”, dr. Dorel Cosma a dăruit două icoane mari achiziţionate de la Mitropolia Iaşiului. După masă, în Quinns, a avut loc o nouă reprezentaţie a Ansamblului profesionist bistriţean, bine apreciată de publicul numeros dornic să se întâlnească cu tradiţiile româneşti. Prin intermediul scriitoarei Muguraş Maria Vnuk, bistriţenii sunt invitaţi deja la inaugurarea unei noi parohii în America, în luna septembrie, acolo unde va fi instalat un preot din judeţul nostru. Sunt zile de sărbătoare pentru folclorul bistriţean care va avea, în continuare, o serie de întâlniri cu iubitorii de tradiţii, prezenţa lor în America fiind deja consemnată în presa de peste Ocean. Este un pas important pentru cultura noastră tradiţională care a reuşit, prin intermediul artiştilor noştri, să poarte cu cinste steagul României pe cel mai important continent, de acolo de unde se dă ora exactă a lumii. Menuţ Maximinian

CONCERT EXTRAORDINAR DE SFINTELE PAȘTI CU ORCHESTRA OPEREI DIN BRAȘOV

Primăria Municipiului Bistriţa şi Palatul Culturii Bistrița organizează în ziua de 18 Aprilie 2017 tradiţionalul Concert extraordinar de Paști, susţinut în acest an de soliștii Cristina Oltean, Florin Ormenișan și Orchestra Operei din Brașov. Dirijor: Alexandru Ilie.

Concertul va avea loc marți 18 Aprilie 2017 în sala de spectacole a Palatului Culturii, începând cu ora 18.00, iar prețul unui bilet este de 15 lei.

BILETELE SE PUN ÎN VÂNZARE LA SEDIUL PALATULUI CULTURII DE LUNI PÂNĂ VINERI ÎNTRE ORELE 11:00-13:00 ȘI  17:00-20:00. 

17858409_1401800023210576_1428180565_o17793316_1401799999877245_918389099_n

POEZIA RELIGIOASĂ, AZI

Dezbaterea pe tema poeziei religioase, care/ dacă se mai scrie azi, la modul general sau sporadic, în opere sau în fragmente de operă, constituie provocarea pentru membrii Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, la întâlnirea din 10 aprilie 2017, de la Palatul Culturii din Bistriţa.

De la poezia din biserică, poezia scrisă de oameni ai bisericii, cu rol de învăţătură, precum pe vremea lui Varlaam sau Dosoftei, şi până la biserica din poezia modernă, ca sfinţenie a celor scrise şi pătimite, există un drum întortocheat, despre care se pot emite păreri diverse, contradictorii.

Aflându-ne în aşteptarea unui moment de aducere aminte asupra Învierii, suntem mai sensibili, mai deschişi cu ceea ce gândim, vorbim şi scriem.

De aceea, o astfel de temă poate aduce rodnicie şi armonie în Societatea noastră, pentru că şi prin cuvânt se produc minuni. Înţelegerea aspectului de religiozitate în ceea ce priveşte textul scris reprezintă o etapă a maturităţii de creaţie.

Totodată, lansarea de carte, prilejuită de apariţia volumului „Şi toamna înfloresc trandafirii”, scris de energo-bio-terapeutul Alexandru Dumitru Bar, din Bistriţa, reprezintă un al doilea punct de atracţie al evenimentului apropiat. Poeziile domnului Bar se înscriu unei poetici venită din afară, cu distanţa corespunzătoare faţă de elementele specifice unei astfel de lumi şi, de aceea, poate, surprind şi devin convingătoare.

Într-o primăvară a dezgheţului, a înverzirii, a înfloririi şi a însoritului timp, să ne însoţim la următoarele „Conexiuni”, cu gând curat, pentru ca inspiraţia să ne însoţească şi ea, la rându-i.

ELENA M. CÎMPAN

POEZIA, STRIGĂT PE DINĂUNTRU

Pornind de la lucrarea pictorului Edvard Munch, considerat un manifest al curentului expresionist în artă, aflată şi pe coperta întâi a cărţii de poezie cu acelaşi titlu, „Strigătul”, de David Dorian, Editura Charmides, 2017, poetul declară încă de la început o afinitate pe care o resimte faţă de singurătate, aşa cum a făcut şi în cazul personajului Tristan, de care s-a simţit atras şi cu care s-a asemănat în alte cărţi.

Citind cartea lui David Dorian, am regăsit imagini transpuse în versuri, culese din însorita Sicilia sau din inepuizabila Elada. Aş spune că „Strigătul” este unul târziu, al ecoului ajuns la coacere, al unor urme ce au săpat  până au dat de forma poeziei. Şi aici, poetul scrie o poezie ca o proză sensibilă şi lirică, intitulându-şi grupajul „Poveşti adevărate”.

De la o călătorie, rămasă în amintire, cu semne care nu se şterg, trecând zi de zi pe stradă, realizând alte şi alte drumuri, ca un ritual, înţelegând detaliile cu un ochi atent şi întors mereu spre sine, David Dorian, „poetul de la bibliotecă”, se defineşte a fi un adept al metaforei şi al imaginii artistice, pe care le amestecă maestru, aşa cum cărţile pe un raft îşi schimbă locul din când în când, cele noi în faţa celor vechi, apoi clasici alături de moderni, în ideea de împrospătare cu aceleaşi elemente.

Prospeţime se degajă şi din poeziile lui David Dorian. Din şi prin cuvinte. Bogate, bine alese, numite „snopi de cuvinte”. Singurătatea, iubirea, fericirea, ruginirea sunt stări care îl cuprind pe poet, atât cât să scrie o poezie de neuitat. La început, aflat în „Călătorie”, simţurile deţin controlul în perceperea noului, ca pe un destin: „Ceea ce simt e o stradă dimineaţa, pe care trece ea (…), în Sicilia/ la Taormina, când ne închipuiam că am fi poeţi celebri/ (…) Noi, vechi poeţi, apreciam priveliştea incendiară;/ nicidecum a vulcanului Etna, profilat în zarea de smalţ şi/ ceramică” sau „Pe Acropole, în cuşca zeilor, amarnic/ măsuram Atena aşternută la tălpi./ Şi marea, ochi depărtat, clipind/ din pleoape de var.” Din „chicoteala singurătăţii”, poetul extrage, ca un admirator de frumos, doar liniile esenţiale, îndepărtând „reprezentări în graffiti”, adulmecând simplitatea de veacuri, ce îl atrage, ca în „Pastel”: „Soarele cade oblic peste casa bătrânului mandarin ce doarme / pe un pat de scânduri./ (…) Toamna e ca mierea sălbatică”…  Iubirea e printre picături, e ceea ce umple golul, „Trup ce se ia singur în braţe, se caută/ în poduri cu ploi leoarcă de amintiri”, „îmbrăţişări fără braţe, sărutări fără buze”. În cele din urmă, poetul  desluşeşte mesajul: „abia acum înţeleg Strigătul, tabloul lui/ Munch: mumia ţipă în sine…/ Pe stada aglomerată/ trec femei, mulţimi de femei; îţi seamănă/ ca două picături de whisky” şi „Când ne trezim singuri bem şi cântăm: aleluiah!/ Strângem la piept iubita de singurătate.” Singurătatea e „încăpătoare” şi până la fericire mai e un pas: „cum să-mi explic fericirea  ce mă inundă/ ca şi cum aş călători sub ape,/ aş merge la nesfârşit luminând abisuri.” În atmosfera creată, „Singurătatea se roagă duminica pe străzi” şi „În iarbă furnicile construiesc/ cimitire”, pe când „înserarea înfloreşte chipurile”. Din umbră, pândeşte sfârşitul, numit la David Dorian „ruginire”, cu un termen din materie, absolut filosofic. Îl găsim aici pe Zeul Pann, iar şi iară, măcinând gândurile poeţilor: „”Sub umbra verde-adormitoare/ a nucului îţi pleci chipul săpat de pâraie, (…) Ce aer nostalgic vieţuieşte acolo/ în lumea neaerului, ce vaier!// Bătăile inimii,/ ce clopote de meduze!” David Dorian simte la fel de bine degradarea, precum înflorirea. Şi anunţă, din timp, prin veştile sale poetice: „Un aer vechi a putrezit în piept./ În singurătatea oraşului,/ ploi ruginite”, „Ţi-s ochii toamne prin care îngerii ruginesc” şi într-o arheologie a poetului se descoperă „cioburi de lună”, când „Lumina iernii/ sfârâie/ la sânul/ unei/ călugăriţe.”

Poezii, precum „Vals”, ce se adună în „Să cânte muzica: vals, vals, vals/ în braţele singurătăţii” şi „Sufletul”, cu trimiteri la o exegeză proprie,  „Îmi pregătesc coborârea în iad./ Iadul e o cârciumioară, la ferestre muşcate, (…) Sufletul, o zăpadă murdară”, rotunjesc universul poetic al lui David Dorian, făcându-l un şaizecist, care scrie poezie ca un optzecist. ELENA M. CÎMPAN 

O VESTE BUNĂ PENTRU ROMÂNIA!

Pentru prima oara in istoria Statelor Unite, Presedintele celei mai puternice natiuni ia o decizie istorica in ceea ce priveste Romania: a numit un roman in pozitia de Ambasador al USA la Bucuresti.

Este vorba despre romanca Joanna Paulson din New York, sotia miliardarului Paulson, o familie extrem de apropiata de familia Trump si unii dintre cei mai infocati sustinatori si sponsori din campania electorala.
In sfirsit, Romania are parte de un Ambasador care cunoaste Romania si ii iubeste pe romani. Joanna Paulson este o femeie extrem de implicata in activitati caritabile in ultimii 15 ani.Daca va amintiti, atunci cind am fost la Washington la inaugurarea Presedintelui Americii, impreuna cu prietenii mei din New York si Florida, Billy, Dr. Savescu, Sebastiano Vicento, Constantin Rauta si Nello Balan, v-am marturisit ca preocuparea noastra era cit de importanta este Romania pentru Trump, in conditiile in care Romania a sustinut-o pe Hillary Clinton. Cu exceptia NASUL TV !

Chiar ne gindeam ce vis frumos ar fi ca Trump sa trimita, in sfirsit, un Ambasador care sa iubeasca Romania si sa o ajute ! Dar nu visam ca acest Ambasador sa fie nascut in Romania.
In sfirsit, as putea spune ca lui Trump chiar ii pasa de Romania, din moment ce o trimite pe Joanna.Stiind bine ca Nelu Balan, „nasul” celebrului restaurant NELLO din Manhattan, este si nasul fetitei lui Joanna, l-am sunat sa il intreb despre aceasta decizie istorica.

Iata ce mi-a spus Nello : ” Joanna este o femeie de succes, inteligenta, frumoasa si un adevarat patriot. Isi iubeste tara si ii iubeste pe romani. Este bogata si a cheltuit sute de milioane de dolari in activitati de caritate. Este o persoana incoruptibila si nu vine in Romania decit pentru a-si ajuta tara de origine. E un moment de mare fericire pentru Romania, pentru romanii din America si din tara. Romania merita de mult o asemenea onoare din partea unui Presedinte al Statelor Unite ! Sint foarte fericit!”

Doamne ajuta ! 

PATRU NUME PENTRU ANSAMBLUL FOLCLORIC PROFESIONIST ”CUNUNA DE PE SOMEȘ”

Începând cu anul 2017, Ansamblul „Cununa de pe Someş” a devenit profesionist, gir al calităţii artiştilor ce de 45 de ani au prezentat pe scenele naţionale şi internaţionale momente de înaltă virtuozitate, prilej pentru publicul spectator de a se întâlni cu tradiţiile, obiceiurile, portul şi dansul popular, nu doar din Bistriţa-Năsăud ci din întreg arealul românesc Dansatorii, soliştii vocali şi orchestra oglindesc frumuseţea vetrei străbune în fiecare cântec, joc, dar şi prin portul străbun, toate altoite pe autenticitate, ce se întorc, fremătând de înţelesuri, spre publicul care se bucură de fiecare dată când bistriţenii evoluează pe scenă. „Cununa de pe Someş” este unul dintre cele mai valoroase ansambluri din ţară, dar şi din Europa, trofeele obţinute de-a lungul anilor arătându-ne că sunt cu adevărat ambasadorii spiritului bistriţean, lecuind suflete şi ţinând lacrima de bucurie în cumpănă pentru sute de mii de spectatori în faţa cărora a evoluat de-a lungul timpului. În urma concursului dat în faţa unei comisii de specialitate, Ionela Toma, Anamaria Marti, Elisabeta Buzu şi Bogdan Berbecar sunt tinerii solişti angajaţi care vor evolua, de acum, alături de cunoscuţii Petre Petruse şi Marioara Sighiartău, sub sigla profesionistă a „Cununii de pe Someş”. Din comisia de concurs au făcut parte oameni avizaţi, amintind aici pe etnomuzicologul Gelu Furdui, artistul profesionist Dorina Oprea, maestrul coregraf Jozsef Molnar din Mureş, prof. univ. Mircea Câmpeanu de la Centrul Creaţiei Cluj, dirijorul Dorel Rohian de la Ansamblul „Mărţişorul” şi Silvestru Peteac, doctor în coreologie. „Dorim să schimbăm concepţia în ceea ce înseamnă un ansamblu profesionist pentru că nu vom avea în repertoriu doar dansuri populare, ci şi dansuri de societate şi moderne, iar concepţia coregrafică va avea o nouă viziune. Chiar dacă va dura un an până când ne vom pregăti aşa cum trebuie, vom ieşi în faţa publicului cu noul ansamblu doar atunci când lucrurile vor fi ca la carte. Îmi doresc ca după acest concurs, şi după pregătire asiduă, când vom urca pe scenă în faţa publicului, să putem spune că la Bistriţa avem unul dintre cele mai frumoase ansambluri profesioniste din ţară”, ne-a declarat managerul instituţiei, Dorel Cosma.

Menuţ Maximinian

BISTRIȚEANCA ANAMARIA MARTI, LAUREATĂ A FESTIVALULUI FLORILE CEAHLĂULUI

Tânăra interpretă de muzică populară, Anamaria Marti, din Feldru, absolventă a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, a obţinut premiul I la Festivalul concurs de muzică populară Florile Ceahlăului, ce s-a derulat zilele trecute la Piatra Neamţ. În cadrul Galei laureaţilor, ce s-a derulat la Teatrul Tineretului, bistriţeanca a urcat pe aceeaşi scenă cu renumita interpretă a cântecului bucovonean Sofia Vicoveanca. Juriul festivalului a fost prezidat de etnomuzicologul Elise Stan de la TVR, specialiştii apreciind vocea frumoasă a conjudeţenei noastre, dar şi repertoriul abordat, Anamaria Marti este unul dintre tinerii care păstrează cu seriozitate folclorul autentic, fiind deţinătoarea mai multor premii importante la festivalurile de profil, iar din anul 2017 angajată a Ansamblului profesionist Cununa de pe Someş. “Cu cât iubim mai mult ceea ce facem, cu atât simțim mai puțin efortul și mai mult bucuria! Am avut parte de alte momente minunate la Piatra Neamț, cu ocazia Festivalului Național de Folclor ,, Florile Ceahlăului“. Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să reprezint cu cinste Zona Năsăudului și mai ales că am venit acasă cu Premiul I” spune Anamaria Marti. Felicitări !

Menuţ Maximinian

ÎN ATENȚIA SCRIITORILOR BISTRIȚENI DIN CADRUL SOCIETĂȚII ”CONEXIUNI”

Dragi Conexionari,

în anticiparea unui 10 aprilie de neuitat, când ne vom întâlni la Palatul Culturii, ora 18.00, după cum am anunţat,
vă propun două teme frumoase, pe care să le aveţi
în vedere:
1. Dezbaterea “Poezia religioasă, azi”, pentru că suntem înainte de Sfintele Sărbători de Paşti,
şi
2. Lansare de carte, Alexandru Dumitru Bar, “Şi toamna înfloresc trandafirii”, poezii, despre care aţi mai auzit în ultimul timp…
Dacă aveţi şi alte idei, transmiteţi-mi-le degrabă.
Afişul va fi realizat în curând.
Cu cele mai primăvăratice gânduri,
ca întotdeauna,
lirică şi critică,
Elena M. Cîmpan, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bistriţeni, “Conexiuni”

INTERNATIONAL FESTIVAL OF DANCE AND SONGS

22nd July – 26nd July

Organizers:

Folklore Festival Association

Municipality of Ohrid

House of Culture Struga

Ohrid Balkan Jerusalem

The intention of our invitation is to celebrate life, love and friendship trough dance and music. The Festival light motive is to present the cultural tradition of different countries and regions, and to provide an opportunity for the members of groups to get together and create long lasting friendships.

The International Folk – Dance Festival “Ohrid waves” will be held for the 13th time in Ohrid during the period from 22nd till 26th July 2017.

Ohrid an immortal town, a magical hill that links ancient and modern times forever. Ohrid has been a living town for 2400 years, notable for having 365 churches, one for each day of the year. Today Ohrid is a cultural, spiritual and tourist centre. Together with Lake Ohrid have been named a world cultural and natural heritage listed city under the protection of UNESCO since 1980. Feel Ohrid for once in your life and you already know why you will return and why it simply cannot be retold.

St. Naum, one of the most beautiful monasteries in Macedonia and an important pilgrimage place. Breathtaking setting on a plateau over Ohrid Lake and Galicica Mountain towering from behind. It was founded in the 910 by St.Naum, but the present-day church was built in the 16th c.

During your free time the Organizer will organize:

 excursion with guide to the historical old part of Ohrid to visit the most famous ancient churches, basilicas, and monasteries where Saints Kliment and Naum (students of Cyril and Methodus) wrote their teachings and formulated the Cyrillic alphabet (50€ per group).

 Boat Trip to St. Naum (9€ per person), a full day boat trip from Ohrid to St. Naum (lunch packet on Boat)

Terms and Conditions

The International Folk and Dance Festival “Ohrid waves” is a non-competitive sample of traditional and modern dances and music performed by folkloric groups.

On the festival may participate children and youth folklore dance groups, modern dance groups, vocal groups, instrumental groups and choirs, as well as groups and performers from other art styles. The age of participants is not limited.

During the Festival each Group will have at least two performances in Ohrid and its area according to the program of the Festival. According to the number of participants we will let you know about the minutes of your performance. The performances will be in the evening hours so you can plan the day ahead and use it for visiting the historical part of the city, excursions or simply enjoying on the beach.

NOTE: Each group must send us the music for the performance by email, 10 days before the festival starts.

The festival fee is 99 euro per person. It covers organizational expenses, accommodation in a Hotel for 4 nights with 3 meals per day. On every 20 participants, 21st member is free of charge.

Participation fee can be paid via bank transfer or in cash on the day of arrival. Advance payment of 10 euro per person should be made after receiving the official invitation.

Accommodation

The accommodation of the participants is in Hotels in Struga and Ohrid very close to the beach. The Groups will be accommodated in rooms with 3 beds and 4 beds on a full board basis. Only 3 double rooms are available per group which can be used for the Leaders and drivers.

The Groups must send the rooming list by 5th June 17. Groups that will not send, the rooming list will be made by festival organization and can’t be any changes upon arrival.

If the group shows interest in extending the stay the organizers should be informed during the application process (for full board accommodation the price is 25 euro per person per day).

Transport and Travel Conditions

The groups should pay the travel expenses by themselves to Ohrid and back. The groups coming by bus should use their own transport all the time during the festival and the small journeys and excursions around the city.

The festival will organize the transport for the groups coming by plane by picking them up from Ohrid airport to hotel and back to the same Ohrid airport. The cost of the transportation will be covered by the group and will be additionally agreed according to their number. You can also arrive through Skopje, Tirana or Thessaloniki Airport which are only 200 km from Ohrid.

The participant group has to arrive in Struga on 22nd of July 2017 (starting with lunch) and leave on 26th of July 2017 after having breakfast and leave the rooms till 11:00.

The number of participants is limited. Therefore, we will appreciate if you can send us your application by 15th of May 2017. After receiving your application we will send you the official invitation for participating on the Festival. We will also assist you in obtaining visa for Macedonia if necessary. Each member must have travel insurance policy.

The organizer reserves the right to any changes in the program, and the participants will be informed on time. The copy right of all video materials and pictures are ownership of the Organization of the Festival. By applying you confirm that you accept all festival conditions.