25/04/2017

MONOLOG DEDUS

Pe scena Palatului Culturii din Bistriţa, de Ziua Teatrului în lume, actorul Dorel Vişan, „senatorul melcilor”, a susţinut un spectacol, ponind de la poezii de Mihai Eminescu, acompaniat de un pian, pe ale cărui clape se simţeau acordurile lirei, cu fiecare clapă, ca o silabă.

Prilej de a spune adevăruri la care a ajuns în timp, actorul s-a identificat cu gândirea poetului şi a comentat conduite de viaţă, de învăţătură, cu înţelepciune. Dacă intenţia i-a fost de a-l aduce pe Eminescu mai aproape de genul dramatic, atunci a reuşit. Şi numai prin „Monologul lui Luca Arbore”, text ce făcea parte dintr-o serie de monologuri, pe care Eminescu şi-a propus să le scrie, dar nu le-a mai finalizat şi, de aceea, au rămas mai puţin cunoscute.

Este greu de transmis pe scenă idei. Scena care se bazează mai mult pe mişcare, pe dialog între personaje. Dorel Vişan a cântărit mult prin discursul lui, suficient ca să le înlocuiască pe acestea toate.

Poezia lui Eminescu a răsunat adânc, însoţită de trei sentimente, re-cunoscute de actor în toată gândirea poetului, sentimente cu care fiecare dintre noi se identifică în viaţă. Acestea sunt iubirea, ura şi frica.

Prelungirea lui Eminescu, în timp, în teatru, este o încercare de a înţelege rosturi şi o formă de permanentizare a unei stări de poezie eminesciană. Care la Bistriţa există şi este împrospătată cu fiecare eveniment frumos inspirat.   ELENA M. CÎMPAN 

Spune ce simti

*


*