MONOLOG DEDUS

Pe scena Palatului Culturii din Bistrița, de Ziua Teatrului în lume, actorul Dorel Vișan, „senatorul melcilor”, a susținut un spectacol, ponind de la poezii de Mihai Eminescu, acompaniat de un pian, pe ale cărui clape se simțeau acordurile lirei, cu fiecare clapă, ca o silabă.

Prilej de a spune adevăruri la care a ajuns în timp, actorul s-a identificat cu gândirea poetului și a comentat conduite de viață, de învățătură, cu înțelepciune. Dacă intenția i-a fost de a-l aduce pe Eminescu mai aproape de genul dramatic, atunci a reușit. Și numai prin „Monologul lui Luca Arbore”, text ce făcea parte dintr-o serie de monologuri, pe care Eminescu și-a propus să le scrie, dar nu le-a mai finalizat și, de aceea, au rămas mai puțin cunoscute.

Este greu de transmis pe scenă idei. Scena care se bazează mai mult pe mișcare, pe dialog între personaje. Dorel Vișan a cântărit mult prin discursul lui, suficient ca să le înlocuiască pe acestea toate.

Poezia lui Eminescu a răsunat adânc, însoțită de trei sentimente, re-cunoscute de actor în toată gândirea poetului, sentimente cu care fiecare dintre noi se identifică în viață. Acestea sunt iubirea, ura și frica.

Prelungirea lui Eminescu, în timp, în teatru, este o încercare de a înțelege rosturi și o formă de permanentizare a unei stări de poezie eminesciană. Care la Bistrița există și este împrospătată cu fiecare eveniment frumos inspirat.   ELENA M. CÎMPAN 

Leave a comment