28/05/2017

UN ACADEMICIAN LA COLEGIUL NAŢIONAL „LIVIU REBREANU” DIN BISTRIŢA

Cine nu-l cunoaşte pe Ioan Aurel Pop? Se întâmplă, poate, o dată la o sută de ani ca un academician să treacă pragul unui şcoli. Am spune că a fost o vizită ca-ntre academicieni, dacă nu uităm faptul că şi Liviu Rebreanu a fost membru al Academiei Române.

Conferinţa pe care a susţinut-o Ioan Aurel Pop în Sala Festivă a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, în mod clasic, folosind mijloace tradiţionale, de expresie, de limbaj, de atitudine, şi modern, prin suportul electronic, vizual, a atras atenţia auditivă şi cea vizuală, numindu-se cu un titlu-întrebare, „Aşa se scrie istoria: români buni, români răi?” Poate că la prima vedere unii s-ar fi aşteptat la o abordare care să despartă mai mult şi nu să apropie, aşa cum s-a întâmplat, de fapt.

Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Profesorilor de Istorie din România, filiala Bistriţa-Năsăud, coordonator, Claudiu Şular, cu participare însemnată, profesori, elevi, şi Rotary Club Bistriţa Nosa, cu o prezenţă semnificativă, de nume alese, de elită, din diverse domenii. Cuvântul din deschidere a aparţinut directoarei Violeta Griga, care şi-a exprimat bucuria de a participa la Conferinţă şi de a reprezenta şcoala într-un moment deosebit. Moderatorul acţiunii a fost Eladie Greere, un cunoscător al invitaţilor, ce a ştiut să acorde fiecăruia timp cuvenit, mai ales în partea a doua, de dialog.

Conferinţa în sine a conţinut o prezentare de ansamblu a istoriei. Orice formulă, cum ar fi „o lecţie de istorie”,  a fost cu mult depăşită şi alegând-o astfel am micşora semnificativ din valoarea Conferinţei. Profesorul, istoric, academician, a vorbit despre locul istoricilor, care se află „în faţa unui puzzle”, despre istoria ca realitate, nu ca ficţiune, despre scrierea şi re-scrierea istoriei, nu din memorie, ci pe bază de izvoare, de surse, de documente, despre istoria- eseu, trecând în revistă epoci întregi, de la Antichitate şi până la aşa- numitul „obsedantul-deceniu”, cu exemple de pe vremea dacilor, a romanilor, a umaniştilor, cu Dimitrie Cantemir, a Şcolii Ardelene, despre curente, cum ar fi cel autohton, Coşbuc, Blaga, sau naţionalist, prin Iorga, Eminescu, ajungând la prezent, cu libertatea de opinii, şi încheind cu ideea potrivit căreia „scopul istoriei ca ştiinţă este căutarea adevărului” şi cu definiţia că „istoria este prezentul oamenilor care au trăit în trecut, iar pentru ei acesta a fost prezent”. Concluzia, limpede, după tot drumul prin istorie, a fost că cel mai mult contează specializarea pentru cei care se ocupă de istorie, şi nu numai, pentru că această condiţie este necesară în orice activitate.

La invitaţia lui Claudiu Şular, am participat, din spirit de colegialitate, la Conferinţa lui Ioan Aurel Pop. Atrasă în primul rând de un nume derutant dat Conferinţei. M-a dus cu gândul mai întâi la o revoltă a felului cum se scrie istoria, pentru români buni şi pentru români răi, diferit, şi apoi la o posibilă interogaţie, care s-ar adresa şi ar aştepta răspuns de la toţi, buni sau răi. Intonaţia şi accentul pot face diferenţa dintre cele două opţiuni. În al doilea rând, mi-a plăcut cum vorbeşte Ioan Aurel Pop, de câte ori l-am auzit. O retorică rară, azi, cald intelectuală, o sumă de lecturi, nu doar istorice, un orizont dincolo de ţară şi dincolo de timp.

Ca profesor, apreciez că foştii studenţi, mulţi dintre ei, profesori, au venit să-şi (re)vadă, să-şi susţină îndrumătorul, mentorul. Ca scriitor, îmi râde inima când văd cât de frumos (re)cunosc alţii, de alte discipline, frumuseţea unei poezii învăţate pe de rost. Când a participat la  Colocviul „George Coşbuc”, în noiembrie 2016, Ioan Aurel Pop, ca istoric, a fost mai convingător decât mulţi în discursul lui, echivalând intervenţiile la microfon ale lui N. Manolescu sau Irina Petraş. Ca jurnalist, este îmbucurător faptul că în fruntea unor instituţii nu se află doar oameni politici, ci şi adevărate capacităţi ale momentului, aşa cum este Ioan Aurel Pop, rector al Universităţii „Babeş- Bolyai”, Cluj- Napoca. Am ascultat Conferinţa cu interes şi cu … un pic de rezervă, întrebându-mă dacă oare Ioan Aurel Pop nu şi-a mai pierdut din bogăţia ideilor sau din farmecul prezentării. La capitolul acesta, am pierdut. Pe lângă ştiinţa de carte, Ioan Aurel Pop are un cult pentru limba română, un echilibru în a vorbi despre provinciile româneşti, o sensibilitate pentru credinţă şi se pricepe la cuvinte potrivite, ceea ce face ca o lumină/ lumânare să ardă.

După Conferinţă, dialogul a continuat în acelaşi cadru cu intervenţii şi întrebări dintre cele mai diferite, de la erori, istorice, umane ( Nicholas Kazan), probleme ale Comisiei de Cultură din Proiectul de ţară ( Florin Iliescu), gânduri dinaintea Centenarului Unirii, 2018 ( Ioan Seni).

În fiecare zi mai e o zi. Prezenţa lui Ioan Aurel Pop la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, vorbind despre cum se scrie istoria, marchează o sărbătoare în acest sens.

Spune ce simti

*


*