28/05/2017

CLAUDE KARNOOUH, O VIZIUNE ANTROPOLOGICĂ ASUPRA POPORULUI ROMÂN

Volumul semnat de cunoscutul antropolog francez Claude Karnoouh, ”Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critic-filosofice ale unui sceptic în acțiune”, apărut la Alexandria Publishing House provoacă la o dezbatere incomodă pe marginea unei genealogii a globalizării.
Claude Karnoouh s-a născut în martie 1940 la Paris, unde și-a făcut și studiile superioare. Din 1959 și până în 1965 a urmat studii de științe (fizică și chimie) la Sorbona, iar din 1966 până în 1969 studii de științe umane (filosofie, antropologie socială, sociologie și lingvistică) la Universitatea Paris X Nanterre. Începând din 1970 este membru al Centrului National de cercetare științifică (CNRS) și a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). În 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. Din 1991 și până în 2002 a fost profesor invitat al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj unde, în cel de al doilea semestru al anului universitar, a susținut un curs despre aspecte ale modernității târzii în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale, economice). Este autor a șase cărti și peste o suta de articole și eseuri de antropologie culturală și politică, filosofia culturii și filosofie politică.
Volumul ”Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critico-filosofice ale unui sceptic în acțiune” face parte din Colecția Gândește a Alexandria Publishing House are o prefață semnată de Adrian-Paul Iliescu, profesor doctor la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, seful catedrei de Filosofie politică și morală. Tot la Alexandria Publishing House, în 2014, a mai apărut și volumul ”Raport asupra postcomunismului”, volum prefațat de prof. univ. dr. Aurel T. Codoban.

Cartea lui Claude Karnoouh este, cu siguranţă, o enciclopedie în care se fac trimiteri istorice, politice, teoretice, iar încărcătura de citate şi de evocări, fapte şi întâmplări surprind cititorul, care trebuie să stea cu creionul în mână pentru că va afla foarte multe date interesante. Este un demers intelectual care nu duce lipsă de beneficii pentru cititori.

În scrierile sale, Claude Karnoouh vorbeşte  despre „specialiştii” care au umplut astăzi piaţa şi care nu-şi mai găsesc locul în societate tocmai din cauza inflaţiei. Acesta este de părere că specializarea nu este ţelul final al formării intelectuale deoarece aspirăm la o practică inteligentă, productivă. Este similar cu a înţelege o temă muzicală, dar asta nu înseamnă că înţelegi o întreagă cultură muzicală.

Volumul reuneşte eseuri de filozofie politică, de antropologie, de estetică care discută despre ceea ce a reprezentat substructura angajamentelor politice ale gânditorilor şi artiştilor în momentele cele mai tragice ale secolului al XX-ea european. Se vede în lectură nu doar cunoaşterea operelor marilor filozofi ai lumii, ci şi aprofundarea teoriilor acestora, cititorul fiind provocat ,pornind de la aceştia, să-şi exerseze propria gândire critică, provocându-l să reconstruiască arhitectura interpretărilor istoriei, ale culturii şi ale politicului. Filozoful atrage atenţia şi asupra faptului că „dacă intelectualul vrea să acţioneze, trebuie să-şi afunde mâinile în noroiul politicii”, ceea ce nu ar fi normal. Cu toate acestea, dincolo de discursurile academice, intelectualul nu poate fi un cavaler în alb, purtător al unei morale intelectuale, deoarece trebuie să se adapteze vremurilor.

Mai interesant în această carte este viziunea autorului asupra poporului român, ştiind faptul că ne-a cercetat mulţi ani tradiţiile. „Mă străduisem să traduc în cuvinte şi fraze, multiple impresii, imaginile, sentimentele, asocierile de idei şi de amintiri pe care le născuseră în mine toate acele cuvinte dintr-o limbă străină, dar care încet îmi deveniseră familiară, parcursul şi modul de a fi al oamenilor, ceea ce văzusem şi auzisem, mirosurile noi pe care le inhalam uneori până la greaţă, obiectele necunoscute pe care le pipăiam, mâncărurile din care mă hrăneam până la saţietate. Da, am învăţat mult să bat drumurile, potecile, cărările”, spune Claude Karnoouh.

Se pare că în satele noastre a descoperit forţa gândirii meditative în poesisul cuvântului ritual, al unei culturi în agonie pe cale de dispariţie. „Aici, ca şi în poezia limbii franceze, există ceva care-mi vorbeşte imediat. În desfăşurarea unei noi bogăţii insolente contrastând cu o mizerie arhaică omniprezentă, totul se arată mai clar decât în mediul nostru mai ipocrit şi şlefuit”, spune autorul, subliind faptul că regimurile comuniste au lăsat să subziste suprafeţe de autonomie socială.

A fost impresionat de faptul că pe teritoriul nostru a întâlnit ţărani care cultivă pământul încă arhaic, existând încă raporturi vii între om şi pământ, amintindu-ne încă o dată de dragostea pentru glie surprins atât de bine în romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu. Imaginea unui om care îşi păştea vacile între blocurile sociale din Cluj sau a ciobanului care avea grijă de oi pe malurile Someşului, rezemat în bâtă, i-au rămas vii filozofului: „Această relaţie hrănitoare, arhetipală este cu mult mai autentică decât portul unui costum tradiţional popular în zilele de sărbătoare naţional”.

Încă o dată se dovedeşte că nu este bine să folosim cuvintele ţăran sau cioban în momentul în care dorim să jignim pe cineva, din contră, ar trebui să arătăm respect pentru aceste categorii sociale: „A vorbi despre munca altora, fără a-i proba vreodată tu însuţi rigoarea şi existenţele înseamnă a reproduce acelaşi comportament ca al nomenclaturii”.

La noi, Claude Karnooud a văzut profesori universitari, medici, scriitori care ştiu să pună un rând de salată în grădină, să cosească iarba, să facă vin, să mulgă o vacă: „Aici sensul vital al alternanţei anotimpurilor nu este încă întru totul uitat… Timpul nu are acelaşi ritm ca la noi, totul este aici mai lent, desigur mai incert, mai titrat, mai nonşalant, mai meditativ şi mai puţin analitic”.

Pornind de la momentul în care Nicolae Ceauşescu a fost ucis, filozoful face o amplă dezbatere asupra a ceea ce înseamnă gândirea românilor care au o versiune rustică asupra judecăţii de apoi, crezând că cei care l-au împuşcat au fost nedrepţi şi că se va abate asupra tuturor membrilor familiei lor un blestem. Vorbeşte apoi despre credinţa în omniprezenţa semnelor providenţei divine în cele mai mici gesturi, acţiuni şi cuvinte ale oamenilor şi naturii, despre faptul că oamenii îşi fac semnul crucii când trec prin faţa bisericii, când fac o călătorie cu maşina, în vreme ce şoferii îşi pun la maşini fel şi fel de iconiţe.

„Nu nutresc nicio iluzie despre devenirea Europei şi a lumii, în general, totul şi toate lucrurile vor trebui să se conformeze voinţei pe care Occidentul o trasează pentru planetă într-o versiune inedită a statului universal care guvernează lumea. Iată de ce caut să păstrez în amintire aceste câteva rămăşiţe europene ale unei societăţi pe care am pierdut-o şi care rămâne aici în câteva locuri care încet-încet… pălesc. O nouă sărăcie, precum şi o nouă bogăţie accelerează dezrădăcinarea vertiginoasă a oamenilor şi împing inexorabil metastazele rătăcirii. Iată de ce caut încă să mă-mbăt cu peisaje a căror forţă magică izvorăşte din contemplarea lor”, declară filozoful. Se pare că ataşamentul faţă de pământ al românilor l-a impresionat, vorbind despre o patrie adevărată, în care omul are propria casă. De altfel, această noţiune pentru pământ a fost întotdeauna punctul central al existenţei noastre, primele globuri terestre apărând încă din secolul al XV-lea, chiar înainte de descoperirea Americii, în care continentele erau desenate, desigur imaginar, ceea ce făcea din pământ un spaţiu unic, teatrul unei lumi unde oamenii îşi vor juca propria lor devenire.

„Globalizarea pare deci a fi pe cale de a se împlini în totalitate, şi chiar dacă mai rămân pe ici pe colo colţişoare de arhaism ce se pretind ireductibile prin piaţă, economie, constrângeri tehnologice… se vor integra curând în Occident, în generalitatea sa”, spune filozoful, care crede că vor dispărea anumite culturi, ritualuri care vor fi zăvorâte în mici sertare ale cunoştinţelor pozitive, liniştitoare, în conceptele antrologiei sociale şi culturale, în cele ale istoriei religiilor sau istoriei civilizaţiilor. Vom fi toţi pe aceeaşi scenă iar rolurile pe care le vom juca vor fi în aceeaşi piesă, iar uniformizarea identităţilor nu poate fi un lucru atât de benefic, cu toate acestea vor fi anumite sacrificii pentru producerea lumii noi.   Despre toate acestea şi multe altele, despre starea noastră de a fi, despre întrebări primordiale ale lumii veţi găsi date în volumul lui Claude Karnoouh, care merită a fi citit ca o oglindă filozofică şi antropologică a noastră, a tuturor. Menuţ Maximinian 

Spune ce simti

*


*