Deşi suntem în epoca informaţiei şi a tehnologiei, îmi place că, totuşi, mai sunt zone în care tradiţiile se păstrează din moşi-strămoşi. Valea Salautei este una dintre aceste zone şi mai exact, Salva. Am ales să scriu despre acest sat plin de tradiţii, deoarece am luat parte la un obicei ce se ţine de sute de ani în această zonă, şi anume clacă la secerat cu adusul cununii. Tradiţia spune că prin acest obicei, toată suflarea din sat, de la mic la mare, îmbracă straiele populare, îşi iau secerile şi coasele şi se duc la un om cu stare, un bun gospodar din comunitate, unde, toţi cei adunaţi se pregătesc de secerat.

Astfel, pornesc cu toţii la drum şi până ajung la lanul de grâu ce urmeaza a fi secerat,  fredonează cântece specifice sărbătorii şi tradiţiei în curs de desfăşurare. Ajunşi la locul faptei, femeile mai în vârstă, le învaţă pe cele tinere şi fără experienţă, cum să secere lanul de grâu, cum să facă grămezile secerate şi cum să aleagă spicele de grâu din grămezile făcute. După care, feciorii din sat sunt învăţaţi de cei bătrâni cum să facă claiele de grâu, şi anume fiecare smoc făcut de fetele mândre nemăritate să fie pus cu mare tact pe un par înalt de 2 metri.

Tot tradiţia spune că e obligatoriu ca primul smoc înfipt în par să fie bagat de un fecior tânăr şi neînsurat, pentru a aduce noroc, iar ultimul smoc de grâu trebuie lăsat în lan, pentru a se usca o zi întreagă şi să fie plouat , pentru ca următoarea recoltă să fie la fel de bogată ca şi aceasta. După ce toate aceste etape au fost gata, urmează a se da un premiu fetelor care au fost mai harnice şi care au făcut cele mai multe smocuri de grâu, iar asta o decid femeile cu mai multă experienţă. Răsplata constă într-o cunună de grâu, frumos împletită şi împodobită cu flori de pe câmp, pe care fetele o să o poarte inapoi, în drum spre casa omului gospodar ce-i aşteaptă cu masa pline de bunătăţi şi bucate alese. Dar nu înainte de a închina un pahar de pălincă, mulţumiţi de recolta proaspăt strânsă.

Aşadar, fetele cele mai harnice şi nemăritate, ce au luat cununa, , stau în fruntea alaiului şi cântă, în drum spre casă. Totodată, sătenii ce nu au luat parte la seceriş, ies la poartă cu ulcele sau găleţi pline de apă, pentru a le stropi pe frumoasele fete, ce îşi duc cununa cu mare mândrie, rumene în obraji şi cu cosiţe împletite. Tradiţia spune că prin stropitul fetelor ce poartă cununa, de fapt se stropeşte lanul de grâu ce tocmai a fost secerat, pentru a aduce noroc, ploaie şi multă prosperitate pe parcursul anului. Ajunşi la casa gospodarului, locul de unde au plecat, sunt aşteptaţi de către gazdă, dar şi de către feciori dornici de însurătoare, care preiau cununele de la fete. Astfel, că fiecare flăcău îşi alege câte o mândră, căreia îi ia cununa , o ţucă, după care încing o horă chiar în curtea bunului gospodar.

Este de observat înţelegerea şi armonia dintre generaţii, la acest obicei participând toate categoriile de vârstă, cel mai tânăr membru având doar câteva luni. Desigur, a luat parte la sărbătoare din braţele mamei, care era mândră de pruncul ei, dar era de ajuns că, deşi un pui de om fiind, făcea atmosferă şi atrăgea atenţia în mod nevoit.

Evenimentul a fost organizat de doamna Virginia Linul, meşter popular din Salva. La gospodăria doamnei s-au strâns o mulţime de săteni, toţi pregătiţi pentru a continua tradiţia ce ţine din moşi-strămoşi. Toţi cei adunaţi au fost încântaţi de ansamblul „Izvorul Someşului”, ce a întreţinut atmosfera prin cântece populare româneşti, dar şi cu dansuri specifice zonei. Organizatorul s-a pregătit intens pentru acesată sărbătoare, cu pălincă, vin de casă, plăcintă cu brânză de oaie, cozonaci, dar şi cu 3000 de sărmăluţe, la care a muncit o clacă formată din 3 femei bătrâne din sat, printre care şi mama doamnei Virginia.

De menţionat este faptul că, deşi vremea nu a ţinut cu secerătorii, aceştia nu s-au dat bătuţi şi au ignorat ploaia, văzându-i de treabă. Petrecerea, plină de joc şi voie bună, a ţinut pănă seara, după care fiecare sătean s-a întors la casa sa, povestind prin sat, celor care nu luat parte la acest obicei, ceea ce au pierdut.

Este de aprecit că în aceste momente grele, lovite de criză, de necazuri, de vremea năpăstioasă, cineva se mai gândeşte şi la tradiţii şi obiceiuri, iar aici, în cazul de faţă este vorba de meşterul popular, Virginia Linul, căruia îi mulţumim pentru iniţiativă.

foto: Alexandra Singeorzan