25/05/2017

CLAUDE KARNOOUH, O VIZIUNE ANTROPOLOGICĂ ASUPRA POPORULUI ROMÂN

Volumul semnat de cunoscutul antropolog francez Claude Karnoouh, ”Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critic-filosofice ale unui sceptic în acțiune”, apărut la Alexandria Publishing House provoacă la o dezbatere incomodă pe marginea unei genealogii a globalizării.
Claude Karnoouh s-a născut în martie 1940 la Paris, unde și-a făcut și studiile superioare. Din 1959 și până în 1965 a urmat studii de științe (fizică și chimie) la Sorbona, iar din 1966 până în 1969 studii de științe umane (filosofie, antropologie socială, sociologie și lingvistică) la Universitatea Paris X Nanterre. Începând din 1970 este membru al Centrului National de cercetare științifică (CNRS) și a predat, de asemenea, la Universitatea Paris X Nanterre, Sorbona, INALCO, Universitatea din Gand (Belgia), Charlostville (Virginia, SUA), Urbino (Italia), ELTE (Budapesta). În 1973 a întreprins mai multe anchete de etnografie și folclor în satul Breb din Maramureș. Din 1991 și până în 2002 a fost profesor invitat al Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj unde, în cel de al doilea semestru al anului universitar, a susținut un curs despre aspecte ale modernității târzii în postcomunism, îmbinând diverse abordări (politice, culturale, economice). Este autor a șase cărti și peste o suta de articole și eseuri de antropologie culturală și politică, filosofia culturii și filosofie politică.
Volumul ”Pentru o genealogie a globalizării. Eseuri critico-filosofice ale unui sceptic în acțiune” face parte din Colecția Gândește a Alexandria Publishing House are o prefață semnată de Adrian-Paul Iliescu, profesor doctor la Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucuresti, seful catedrei de Filosofie politică și morală. Tot la Alexandria Publishing House, în 2014, a mai apărut și volumul ”Raport asupra postcomunismului”, volum prefațat de prof. univ. dr. Aurel T. Codoban.

Cartea lui Claude Karnoouh este, cu siguranţă, o enciclopedie în care se fac trimiteri istorice, politice, teoretice, iar încărcătura de citate şi de evocări, fapte şi întâmplări surprind cititorul, care trebuie să stea cu creionul în mână pentru că va afla foarte multe date interesante. Este un demers intelectual care nu duce lipsă de beneficii pentru cititori.

În scrierile sale, Claude Karnoouh vorbeşte  despre „specialiştii” care au umplut astăzi piaţa şi care nu-şi mai găsesc locul în societate tocmai din cauza inflaţiei. Acesta este de părere că specializarea nu este ţelul final al formării intelectuale deoarece aspirăm la o practică inteligentă, productivă. Este similar cu a înţelege o temă muzicală, dar asta nu înseamnă că înţelegi o întreagă cultură muzicală.

Volumul reuneşte eseuri de filozofie politică, de antropologie, de estetică care discută despre ceea ce a reprezentat substructura angajamentelor politice ale gânditorilor şi artiştilor în momentele cele mai tragice ale secolului al XX-ea european. Se vede în lectură nu doar cunoaşterea operelor marilor filozofi ai lumii, ci şi aprofundarea teoriilor acestora, cititorul fiind provocat ,pornind de la aceştia, să-şi exerseze propria gândire critică, provocându-l să reconstruiască arhitectura interpretărilor istoriei, ale culturii şi ale politicului. Filozoful atrage atenţia şi asupra faptului că „dacă intelectualul vrea să acţioneze, trebuie să-şi afunde mâinile în noroiul politicii”, ceea ce nu ar fi normal. Cu toate acestea, dincolo de discursurile academice, intelectualul nu poate fi un cavaler în alb, purtător al unei morale intelectuale, deoarece trebuie să se adapteze vremurilor.

Mai interesant în această carte este viziunea autorului asupra poporului român, ştiind faptul că ne-a cercetat mulţi ani tradiţiile. „Mă străduisem să traduc în cuvinte şi fraze, multiple impresii, imaginile, sentimentele, asocierile de idei şi de amintiri pe care le născuseră în mine toate acele cuvinte dintr-o limbă străină, dar care încet îmi deveniseră familiară, parcursul şi modul de a fi al oamenilor, ceea ce văzusem şi auzisem, mirosurile noi pe care le inhalam uneori până la greaţă, obiectele necunoscute pe care le pipăiam, mâncărurile din care mă hrăneam până la saţietate. Da, am învăţat mult să bat drumurile, potecile, cărările”, spune Claude Karnoouh.

Se pare că în satele noastre a descoperit forţa gândirii meditative în poesisul cuvântului ritual, al unei culturi în agonie pe cale de dispariţie. „Aici, ca şi în poezia limbii franceze, există ceva care-mi vorbeşte imediat. În desfăşurarea unei noi bogăţii insolente contrastând cu o mizerie arhaică omniprezentă, totul se arată mai clar decât în mediul nostru mai ipocrit şi şlefuit”, spune autorul, subliind faptul că regimurile comuniste au lăsat să subziste suprafeţe de autonomie socială.

A fost impresionat de faptul că pe teritoriul nostru a întâlnit ţărani care cultivă pământul încă arhaic, existând încă raporturi vii între om şi pământ, amintindu-ne încă o dată de dragostea pentru glie surprins atât de bine în romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu. Imaginea unui om care îşi păştea vacile între blocurile sociale din Cluj sau a ciobanului care avea grijă de oi pe malurile Someşului, rezemat în bâtă, i-au rămas vii filozofului: „Această relaţie hrănitoare, arhetipală este cu mult mai autentică decât portul unui costum tradiţional popular în zilele de sărbătoare naţional”.

Încă o dată se dovedeşte că nu este bine să folosim cuvintele ţăran sau cioban în momentul în care dorim să jignim pe cineva, din contră, ar trebui să arătăm respect pentru aceste categorii sociale: „A vorbi despre munca altora, fără a-i proba vreodată tu însuţi rigoarea şi existenţele înseamnă a reproduce acelaşi comportament ca al nomenclaturii”.

La noi, Claude Karnooud a văzut profesori universitari, medici, scriitori care ştiu să pună un rând de salată în grădină, să cosească iarba, să facă vin, să mulgă o vacă: „Aici sensul vital al alternanţei anotimpurilor nu este încă întru totul uitat… Timpul nu are acelaşi ritm ca la noi, totul este aici mai lent, desigur mai incert, mai titrat, mai nonşalant, mai meditativ şi mai puţin analitic”.

Pornind de la momentul în care Nicolae Ceauşescu a fost ucis, filozoful face o amplă dezbatere asupra a ceea ce înseamnă gândirea românilor care au o versiune rustică asupra judecăţii de apoi, crezând că cei care l-au împuşcat au fost nedrepţi şi că se va abate asupra tuturor membrilor familiei lor un blestem. Vorbeşte apoi despre credinţa în omniprezenţa semnelor providenţei divine în cele mai mici gesturi, acţiuni şi cuvinte ale oamenilor şi naturii, despre faptul că oamenii îşi fac semnul crucii când trec prin faţa bisericii, când fac o călătorie cu maşina, în vreme ce şoferii îşi pun la maşini fel şi fel de iconiţe.

„Nu nutresc nicio iluzie despre devenirea Europei şi a lumii, în general, totul şi toate lucrurile vor trebui să se conformeze voinţei pe care Occidentul o trasează pentru planetă într-o versiune inedită a statului universal care guvernează lumea. Iată de ce caut să păstrez în amintire aceste câteva rămăşiţe europene ale unei societăţi pe care am pierdut-o şi care rămâne aici în câteva locuri care încet-încet… pălesc. O nouă sărăcie, precum şi o nouă bogăţie accelerează dezrădăcinarea vertiginoasă a oamenilor şi împing inexorabil metastazele rătăcirii. Iată de ce caut încă să mă-mbăt cu peisaje a căror forţă magică izvorăşte din contemplarea lor”, declară filozoful. Se pare că ataşamentul faţă de pământ al românilor l-a impresionat, vorbind despre o patrie adevărată, în care omul are propria casă. De altfel, această noţiune pentru pământ a fost întotdeauna punctul central al existenţei noastre, primele globuri terestre apărând încă din secolul al XV-lea, chiar înainte de descoperirea Americii, în care continentele erau desenate, desigur imaginar, ceea ce făcea din pământ un spaţiu unic, teatrul unei lumi unde oamenii îşi vor juca propria lor devenire.

„Globalizarea pare deci a fi pe cale de a se împlini în totalitate, şi chiar dacă mai rămân pe ici pe colo colţişoare de arhaism ce se pretind ireductibile prin piaţă, economie, constrângeri tehnologice… se vor integra curând în Occident, în generalitatea sa”, spune filozoful, care crede că vor dispărea anumite culturi, ritualuri care vor fi zăvorâte în mici sertare ale cunoştinţelor pozitive, liniştitoare, în conceptele antrologiei sociale şi culturale, în cele ale istoriei religiilor sau istoriei civilizaţiilor. Vom fi toţi pe aceeaşi scenă iar rolurile pe care le vom juca vor fi în aceeaşi piesă, iar uniformizarea identităţilor nu poate fi un lucru atât de benefic, cu toate acestea vor fi anumite sacrificii pentru producerea lumii noi.   Despre toate acestea şi multe altele, despre starea noastră de a fi, despre întrebări primordiale ale lumii veţi găsi date în volumul lui Claude Karnoouh, care merită a fi citit ca o oglindă filozofică şi antropologică a noastră, a tuturor. Menuţ Maximinian 

PREZENȚĂ BISTRIȚEANĂ LA VIENA

Palatul Culturii Bistriţa a fost prezent la evenimentele dedicate Zilei Europei, ce au avut loc weekend-ul trecut la Viena. Astfel, scriitorul Zorin Diaconescu şi artistul Petre Petruse au fost prezenţi la invitaţia lui Ioan Godja la manifestările româneşti ce au avut loc cu acest prilej. Despre evenimentele ce s-au derulat am purtat un dialog cu Zorin Diaconescu. – Ce tematica a avut programul de la Viena? -Programul de la Viena și-a propus să marcheze a 10-a ediție a “Zilei Europei la poarta Maramureșului” – monument a cărui replică se află la Viena, în Bohmer Prater – un dialog cultural dintre localnici și comunitatea românească, susținută din țară și de Palatul Culturii din Bistrița, partener al manifestărilor organizate de mai multe asociații, animate de energicul și sufletistul Ioan Nelu Godja și grupate în jurul proiectului media pentru românii de pretutindeni radiotvunirea.com Tematic cele 2 zile au însemnat folclor, literatură, artă plastică, muzică, teatru. Din reacția publicului autohton dar și a autorităților austriece a rezultat capacitatea de dialog, apropierea în spiritul unității în diversitate. – Câteva cuvinte despre organizatori şi participanţi -Organizatorii și-au propus o misiune care i-a încărcat cu multă responsabilitate: întocmirea unei cărți de vizită a culturii române, pentru care și-au unit forțele Cercul Cultural Româno Austriac ”Unirea”, ”RadioTV Unirea” Wiener Neustadt, Asociația ”Kultur10” Sectorul 10 Favorit Viena, ”Organizația Austro Română” din Viena și ”Centrul Cultural Sighetul Marmației” Maramureș România – împreună cu invitații printre care se numără și Palatul Culturii din Bistrița. – Câteva cuvinte despre delegaţia bistriţeană Solistul îndrăgit de muzică populară Petre Petruse a încântat publicul din Prater cu un repertoriu care a electrizat audiența încât o prezență într-un spectacol de cântec și joc s-a trasformat într-un recital, aplaudat de un public care nu a ezitat să se ridice si să danseze pe melodiile îndrăgite care mergeau direct la suflet fiind cântate departe de casă. Eu am avut privilegiul de a prezenta în centrul de evenimente Schwarzberg în fața unui public pretențios volumele “Malul Tăcerii” și “Duminică în Manhattan” de Dorel Cosma, antologia “Conexiuni de Noiembrie” (autori: Dorel Cosma și Menuț Maximinian) și primul număr la noii reviste “Conexiuni literare” apărut cu câteva zile în urmă. Mi s-a dat prilejul să vorbesc și despre evenimentul în premieră organizat de IGF (Uniunea Mondială de Folclor) la Senatul României in cinstea zilei Europei și în sprijinul ideii de coeziune prin cultură, inclusiv cultura populară. – Care a fost programul delegaţiei noastre? Am avut un program … “sportiv” în sensul că după o scurtă pauză de pregătire, Petre Petruse a coborât din mașină și a urcat pe scenă. Ziua următoare a fost marcată de un GPS cu … “personalitate” care se încăpățâna să se “răzgândească” în cele mai aglomerate intersecții din centrul Vienei, încât am găsit spațiul cultural din Schwarzenbergplatz 10 mai degrabă datorită providenței decât grație tehnicii. Important este că am cunoscut sau reîntâlnit oameni care vibrează pe aceeași lungime de undă. Împreună am reconfirmat că în viața spirtuală nu există puteri mai mari și mai mici, nu există săraci sau bogați. În cultură avem cu toții o șansă si ne bucurăm de fiecare ocazie când ni se dă posibilitatea să demonstrăm acest fapt. Menuţ Maximinian

DORIAN POPA ÎN CĂUTAREA TINERELOR TALENTE, LA BISTRIȚA !

Palatul Culturii Bistrița organizează în 1 iunie, 2017, concursul de muzică și dans pentru copii ”AȘ DORI SĂ FIU O STEA” . Preşedintele juriului va fi Dorian Popa, actor şi cântăreţ, fost membru al trupei LaLa Band şi unul dintre protagoniştii serialului “Pariu cu viaţa”.

Vineri, 19 mai, ora 17:00, va avea loc preselecția ”Aș dori să fiu o stea”, dintre toți cei înscriși se vor alege 20 de concurenți care în 1 iunie, de Ziua Copilului, își vor demonstra talentul în fața juriului și a publicului bistrițean.

Premiile din acest an: Locul I – 700 euro; locul II – 500 euro; locul III – 300 euro.

De asemenea, în această zi specială dedicată tuturor copiilor, vor fi prezenți la Bistrița – X-Style Kids Arad – coregrafi Maura și Dorian Cosma, o trupă care mereu reușește să impresioneze juriul și publicul la concursurile naționale și internaționale.  La finalul lunii mai vor fi în Croaţia la  World  Dance Masters şi în august, spera să ajungă, pentru al treilea an consecutiv, la cea mai importantă competiţie de nivel mondial: Hip Hop Internaţional, Phoenix –Arizona, SUA.

De Ziua Copilului însă, vor fi la Bistrița și vor încinge atmosfera cu un show extraordinar !

Dorian Popa va susține și un concert, la finalul concursului, alături de toți concurenții concursului ”Aș dori să fiu o stea”, ediția cu numărul II.

18 MAI – ultima zi pentru înscriere !  DORIS COSMA

O NOUĂ PREMIERĂ A TEATRULUI PROFESIONIST LIVIU REBREANU. UN INTERVIU GUSTAT DE PUBLIC

Teatrul profesionist Liviu Rebreanu surprinde prin premierile pe care le-a pus în scenă la Palatul Culturii încă de la înfiinţare. Cea mai recentă reprezentaţie a fost piesa Interviu, regia și scenografia: Mihai Panaitescu. Din distribuție au făcut parte Teodora Voineagu – Reportera, Mihai Panaitescu – Reporterul, Alexandra Podu – avocata, Nuțica, sudorița, primărița, femeia la fân, Constantin Podu – secundul, Amelia Crețiu – Tuți. Tema piesei este o emisiune de televiziune susținută de doi prezentatori carismatici având 5 femei drept invitate pentru a vorbi despre feminitate. Toate aceste elemente compun povestea unui spectacol de teatru care ajunge să se transforme pe parcurs într-o parodie a emisiunilor comerciale din zilele de astăzi. Textul ,,Interviu” de Ecaterina Oproiu este luat drept pretext de către actori pentru a blama circul mediatic pe care îl vedem în fiecare zi. Astfel, spectacolul se transformă din unul teatral în unul social, în care te regăsești tu ca spectator. Pe lângă hohote de râs, spectacolul ridică întrebări și propune schimbări. Merită evidenţiată prezenţa actriţei bistriţence Amelia Creţiu, care a jucat-o te Tuţi, angajată a Centrului Cultural Municipal, care a debutat, iată, cu aplauze furtunoase pe scenă. Nu uităm de Alexandra Podu, care s-a prezentat excelent, jucând rând pe rând tipologii diferite ale femeii. Printre spectatorii prezenţi în sală s-au aflat şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, şi managerul instituţiei gazdă, Dorel Cosma, evoluţia artiştilor fiind apreciată de public prin ovaţionarea la scenă deschisă. Prin proiectele lui, Teatrul profesionist Liviu Rebreanu se dovedeşte a fi un bun câştig cultural pentru urbea noastră, bistriţenii arătând încă o dată că sunt mari iubitori de teatru.

Menuţ Maximinian

LANSAREA VOLUMULUI ”POVEȘTI ROMÂNEȘTI DIN NEW YORK”, LA PALATUL CULTURII

Palatul Culturii Bistriţa și Societatea Scriitorilor Bistriţeni “Conexiuni” Vă invită la Lansarea volumului  ”Povești românești din New York” de Menuţ Maximinian.
Prezentarea revistei „Conexiuni literare”, Prezintă: Elena M. Cîmpan, Zorin Diaconescu, Amfitrion: Dorel Cosma
Joi, 18 mai, ora 19:00 în Sala ”Conexiuni” a Palatului Culturii Bistriţa.
18519912_1499761270094739_6634637523250817891_n
download

MAIALUL BISTRIȚEAN MAGHIAR – EDIȚIA CU NUMĂRUL XVII

Un eveniment mult aşteptat şi organizat de Primăria Bistriţa și Palatul Culturii Bistrița, s-a derulat în Pădurea Schulerwald, cu ocazia Maialului bistriţean maghiar, aflat la a XVII-a ediţia, la care au participat şi s-au întrecut în pregătirea gustoasei mâncări – „Cel mai bun gulaş” – 16 echipe.
Activitatea a demarat la ora 11:00, iar la ora 13:00, a început jurizarea de către trei comisii de jurizare conduse de primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul Gelu Muthi administratorul public, George Avram, care au acordat note ţinând cont de gustul şi mirosul gulaşului, calitatea mâncării, aspectul standului şi modul de prezentare, stabilindu-se un câştigător la fiecare comisie, care au intrat într-o urnă de unde au fost stabiliţi câştigătorii locului I, II şi III. Astfel, locul întâi l-a ocupat echipa Ţapinarii, locul II – echipa Primăriei Ketegyhaza din Ungaria, iar locul trei – echipa Nadia Tătar & Friends. Regulile concursului au fost aceleași ca și în anii precedenți, concurenţii şi-au adus de acasă ingredientele necesare pregătirii gulaşului, mai puţin carnea, cartofii şi lemnele, care au fost asigurate și în acet an de primărie. La final, însă, echipele concurente trebuiau să ofere gratuit, cel puțin 30 de porţii persoanelor prezente la maialul unguresc.

Au întreținut atmosfera cu un program artistic organizat de Palatul Culturii Bistrița, formațiile de muzică și dans din: Ungaria, Teaca, Voivodeni, Luduș, Iernut, Bogata, Rodna, Fanfara Garnizoanei Bistrița, Orchestra Profesionistă a Centrului Cultural Municipal și Ansamblul Profesionist ”Mureșul” din Tg. Mureș.

DORIS COSMA 

UNIUNEA MONDIALĂ DE FOLCLOR ÎN PREMIERĂ LA PALATUL PARLAMENTULUI DIN ROMÂNIA

Cu ocazia Zilei Europei Palatul Parlamentului din România a găzduit marți, 9 mai 2017, un eveniment deosebit ce va rămâne înscris în istoria culturii populare.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Comisiei pentru cultură și media din Senatul României la iniţiativa președintelui Uniunii Mondiale de Folclor, Prof.Dr. Dorel Cosma și a senatorului Ioan Simionca.

Simpozionul cu titlul „Sprijinim Uniunea Europeană prin folclor”, desfășurat la 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană și împlinirea a 140 de ani de la Independența de Stat a României, a venit ca și o recunoaștere  a meritelor pentru conservarea elementelor definitorii ale moştenirii folclorice.

Deschiderea manifestărilor a aparținut atât grupului de pop-opera ”Distinto” cât și sopranei Maria Luigia din Italia, care au intonat Imnul de Stat al României și Imnul Europei.

Amfitrioni ai acestui eveniment au fost președintele Comisiei pentru cultură și media din Senat, domnul Lucian Romașcanu și președintele Uniunii Mondiale de Folclor I.G.F, Prof. dr. Dorel Cosma, care au subliniat importanța culturii populare cât și a promovării valorilor nationale, a unității în diversitate, mai ales în contextul european actual.

La această amplă manifestare, de o importanță deosebită, pe lângă membrii biroului executiv I.G.F. (Nicolas Charlety – preşedinte adjunct, Benito Ripoli – preşedinte adjunct, Jose Antonio Viñas Mira  – vicepreşedinte, Ameen Kasem – vicepreședinte, Vladan Tesanovic – vicepreședinte, Rosen Bogdanov – secretar general, Pahone Pop – trezorier adjunct, Bulent Uzun – membru în comisia artistică, și scriitorul Mesut Senol), au participat și alți invitați atât din țară cât și din străinătate, de la ambasadori, parlamentari și personalități ale vieții culturale.

Ca o recunoaștere a a muncii depuse pentru conservarea elementelor definitorii ale moştenirii folclorice și pentru implicarea în promovarea și susținerea culturii, s-au oferit momente de recunoștință, prin acordarea ”Distincției de aur I.G.F.” unor personalități prezente la eveniment, președintelui Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, ambasadorului Turciei în România, domnul Osman Koray Ertaş, ministru secretar de stat, domnului Alexandru Pugna, senatorului Ioan Simionca, primarul Bistriței, Ovidiu Teodor Crețu, primarul din San-Giovanni Rotondo – Italia, primarul din Razgrad – Bulgaria și altor persoane din comisia de cultură a Senatului României, precum și vicepreședintele Institutului Cultural Român – Mirel Taloș.

Pe lângă mesajele transmise în cadrul simpozionului „Sprijinim Uniunea Europeană prin folclor” și a legăturilor create între participanții veniți din Franța, Bulgaria, Spania, Italia, Israel, Turcia, Germania Serbia și România, pe holurile Parlamentului s-a realizat și o expoziţie cu cele mai importante evenimente realizate de către Uniunea Monială de Folclor, care s-a bucurat de un real success fiind vizitată atât de președintele României, domnul Klaus Iohanis cât și de președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, prezent într-o vizită oficială la Senatul României cu ocazia împlinirii a 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană.

Finalul simpozionului a aparținut artiștilor atât din țară cât și din străinătate prezenţi în costume populare, fiind o pată de culoare cum nu a mai fost în Parlamentul României, remarcă făcută chiar de președintele Comisia pentru cultură și media din Senat, domnul Lucian Romașcanu.

 Aici găsiți mai multe poze de la eveniment

ADRIAN PUȘCAȘ

05122017093225be6a3914 05122017093310be6a3862 05122017093343be6a3930 05122017093406be6a3945 05122017093614be6a4030 05122017093646be6a3989 05122017093822be6a3909 05122017093911be6a3919 05122017093935be6a3878 05122017094026be6a3972 05122017094113be6a3976 05122017094132be6a3951 05122017094158be6a4073 05122017094230be6a4046 05122017094254be6a4054 05122017094327be6a4096 05122017094408be6a4105 05122017094448be6a4125 05122017094603be6a4140 05122017094625be6a3837 05122017094638be6a3836 05122017094734be6a4195 05122017094808be6a4208

ZILELE OPEREI ”CONSTANTIN PAVEL”, EDIȚIA A VIII-A

Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” organizează în 20 și 21 mai, la Palatul Culturii din Bistrița, Zilele Operei ”Constantin Pavel”, ediția a VIII-a.

Sâmbătă 20 mai, ora 19.00, va avea loc un concert extraordinar Traffic Strings, cu participarea sopranei Adriana Gheorghișor și baritonului Constantin Alexandru.

Prețul unui bilet: 15 lei.

Duminică 21 mai, ora 19.00: ”Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini”, cu Orchestra și Corul Operei din Brașov, dirijor Bogdan Botezatu (Craiova). În distribuție, Daniel Pop, Diana Țugui, Florin Ormenișan, Ioan Cherata, Daniel Mateianu, Noemi Modra, Mihaela Popa.

Prețul unui bilet: 15 lei.

CARTEA VREMURILOR APUSE

Pentru a nu lăsa uitării gânduri, evenimente, amintiri şi trăiri de mai demult, Victor Ştir a scris recent cartea „Pajiştea mânzului de cristal”, Editura StudIS, Iaşi, 2016. Dacă se vorbeşte despre o actualitate a textului, aceasta nu se întâlneşte în paginile acestui roman, „ritmuri de iarnă”, cum este subintitulat încă de la bun început. Victor Ştir imaginează chiar o asemănare între un tablou cu o pajişte pe care stă şi paşte liniştit un mânz şi o cuprindere de spaţiu alb în care urmează a se scrie cartea, povestea cu toată îndrăzneala specifică unei asemenea creaţii.

Atenţionarea asupra cheii de lectură soseşte încă de la început, când se spune că acţiunea romanului se petrece într-o ţară imaginară, Ionia, unde oraşele se numesc Ionia şi toate personajele poartă numele Ion şi Ioana. Inventivă această abordare strict scriitoricească, dezminţindu-se imediat perspectiva fictivă, de poveste, prin prezentarea „la cald”, încă, a realităţii dinainte de ’89, ca o temă ce mai atrage cititori cunoscători sau necunoscători ai acelor vremuri.

Romanul lui Victor Ştir e o poveste formată din mai multe poveşti, desprinse din epoci diferite, mergând până departe, cu mărturisiri ale bunicilor şi străbunicilor, preluate de urechile unui urmaş atent şi pasionat de istorii. Relatat succesiv la persoanele întâi şi a treia, ca într-un joc dintre martor şi interpret, romanul capătă astfel prospeţime şi ţine trează lectura de la un capăt la celălalt. De fapt, este vorba despre o arhitectură propusă a fi respectată, în toată desfăşurarea de construcţie a textului. Doar că mulţimea de informaţii, de amintiri şi trăiri, ce vin parcă toate deodată, îl fac pe narator să abandoneze uneori planul şi să lase lucrurile/ rândurile să se mai aşeze şi singure, într-o logică a lor, ce scapă de sub controlul nemijlocit al scriitorului. Este bine, este rău?!… În orice caz, este un experiment la care este supus cititorul, invitat de a călători în timp, împreună cu faptele cărţii.

Tentaţia unui roman scris de un poet are totdeauna unele precauţii. Dintre acestea ar fi căutarea poeziei din textul narativ. Şi există, desigur, cu prisosinţă: disponibilitatea de a descrie, de a compara, de a lăsa mesajul la jumătatea drumului: „Dimineaţa la ora cinci era ziuă şi păsărelele se hârjoneau în pomii care străjuiau blocurile lungi, cenuşii, pe lângă care plopii se ridicau ca nişte imenşi şerpi cu pielea zgrunţuroasă. Frunzele tremurau mişcate de o boare secretă, venind de sus, învăluind crengile ca o ceaţă discretă, dar cu destulă putere.” Aşa începe cartea, ca o introducere liniştită, statică şi paşnică, numai bună de spus poveşti de altădată. Pe lângă poezia prezentă în carte, există şi puseuri de filosofie, tot specifice gânditorului de la… „Mesagerul”, ziar la care lucrează Victor Ştir. Cu trimiteri către realitatea imediată sau îndepărtată, ele asigură partea de meditaţii, destul de bine reprezentată şi ea în carte: „Cine poate şti mecanismele creierului? Unii spun că gândirea curge prin noi, alţii că efectiv noi am produce-o. Fără a şti cum.” Lucrurile se complică printr-o serie de episoade care intervin în discursul aşa-dorit organizat al scriitorului. Se găsesc în cartea aceasta o mulţime de ingrediente din reţetarul de alcătuire a unei opere, încât nu e prea străină ideea cum că din fiecare s-ar mai fi putut naşte o carte, ca un fascicul de raze. Referirea priveşte, de exemplu, situaţia în care la baza unui text stă un manuscris găsit, la care se face referire. Aici este vorba despre „Monadologia”, o lucrare împrumutată de la un filosof ce încerca să scrie un eseu despre lumină şi ochi. Apoi, viaţa din istoria comunistă este o altă sursă de investigaţie romanescă, cu biroul de partid, Europa liberă, Radio şanţ, raţia alimentară.

Peste toate aceste fragmente de roman în roman, imaginea bunicului deţine un loc important şi privilegiat, ca un fel de girant al sensibilităţii scriitorului: „bunicul meu pe care îl iubeam mai mult decât pe oricare alt om din lume”.

Dincolo de mărturii ale vremurilor ce au fost, „Pajiştea mânzului de cristal” oferă şi imaginea unui personaj, nebun, ca toată nebunia în care a trăit, şi din care multe au fost înţelese, şi mai multe au rămas ne-înţelese, într-o înţelepciune simplă, de multe ori nerostită.

Romanul de acum al lui Victor Ştir este o creaţie de maturitate, ce are în centru destinul unui personaj, dar care excelează prin suficiente stări de meditaţie generate de un timp în care literatura, ca multe alte lucruri, nu era la liber şi nu se putea scrie orice. Frumosul şi metaforicul titlu, „Pajiştea mânzului de cristal” , concurează la o imagine a însăşi ideii de literatură.

ELENA M. CÎMPAN 

TRADUCERI ŞI MEDITAŢII

Veronica Ştir, o cunoscută traducătoare din limba franceză, a finalizat într-o carte, la Editura StudIS din Iaşi, 2016,  cele „Cinci meditaţii asupra existenţei” ale lui Nikolai Berdiaev, după varianta Irénei Vildé-Lot, apărută la Fernand Aubier, L’Edition Montaigne, Paris, 1936.

Nikolai Berdiaev, reprezentant al existenţialismului, este filosof rus, preocupat de filosofia religiei, care a trăit între anii 1874 şi 1948. În cele cinci ample meditaţii, Berdiaev vorbeşte despre singurătate, societate şi comunicare, despre condiţia filosofului, „tragică, aproape toată lumea este împotriva lui”, despre lecturi şi învăţături, cu note grăitoare din filosofi de marcă, Hartmann, Nietzsche, Husserl, Jaspers, Kierkegaard, într-o aleasă horă de termeni şi concepte, de afirmaţii şi îndoieli, de porţi deschise din una în alta, ca un fir al trăirii înţelese.

Prima meditaţie, „Situaţia tragică a filosofului şi sarcinile filosofiei”, porneşte de la conflictul dintre filosofie şi religie, de-a lungul istoriei, prezentând idei potrivit cărora „filosofia s-a împrospătat întotdeauna din surse religioase” şi „creştinismul s-a introdus în însăşi intimitatea gândirii şi a transformat toată problematica”, pentru a lămuri ce este filosofia personală, subiectivă, şi cea impersonală, obiectivă.

A doua meditaţie, „Subiectul şi obiectivitatea”, oferă informaţii despre teoria cunoaşterii, construită pe opoziţia dintre subiect şi obiect, cu trimiteri la Fichte, Hegel, Luther. Berdiaev susţine că „experienţa existenţială este anterioară cunoaşterii”, că „termenul de existenţă este preferat celui de viaţă, pentru că viaţa este o categorie biologică, în timp ce existenţa este o categorie ontologică” şi că „a exista înseamnă a locui în sine, în lume, a fi aruncat într-o lume biologică şi socială”.

Meditaţia a treia, „Eul, singurătatea, societatea”, aduce în discuţie punctul de la care pleacă filosofia: „Filosofia pleacă de la eu, nu de la obiect: ea se naşte cu îndoiala asupra obiectului”, „eul e primitiv”,  Descartes pretindea că-l deduce pe eu din gândire „Je pense, donc je suis!” ( „Cogito, ergo sum!”), dar în realitate nu pentru gândire exist, ci gândesc pentru că exist. Apoi, aflăm că „orice eu seamănă cu altul în calitate de eu pur; dar fiecare nu este unul decât în ceea ce-l deosebeşte de celelalte”. Problema singurătăţii este privită ca un fenomen social: „ea presupune întotdeauna conştiinţa unei conexiuni cu celălalt. (…) Ceea ce rămâne să ne întrebăm este dacă această singurătate este definitivă şi eternă sau dacă nu e decât un moment în destinul omului, al lumii, al lui Dumnezeu.”

A patra meditaţie, „Răul timpului, schimbarea şi eternitatea”, se ocupă de timp, ca problemă fundamentală a existenţei umane. Timp obiectiv şi subiectiv, trecut, prezent şi viitor, timp pierdut, regăsit, ucigaş, salvator, sunt feţe ale acelui timp, pe care credem că îl avem dat, ca un destin. Timpul şi sfârşitul, timpul şi infinitul, clipa, teoria relativităţii, sunt dimensiuni de bază pe care Berdiaev şi le ia aliat în demersul său filosofic existenţialist.

Ultima meditaţie din carte, a cincea, „Persoana, societatea şi comuniunea”, tratează legăturile persoanei cu eul, cu individul, cu lucrul şi cu obiectul, ca un păienjeniş de categorii existenţiale, în căutarea unui sens definitiv. Dar sensul filosofiei este ca sensul vieţii. Se cere doar trăit. Pledoaria pentru comuniune înseamnă apropierea de Dumnezeu. Şi Berdiaev încheie apoteotic: „Feuerbach… voia să treacă de la ideea de Dumnezeu la ideea de om. Apoi Nietzsche … a vrut să treacă de la ideea de om la ideea de supraom. (… ) În prezent trebuie să înţelegem într-un fel nou că a trece la om înseamnă a trece la Dumnezeu.”

Dacă ne gândim că „meditaţiile” lui Berdiaev au apărut la Paris în 1936 şi ele rămân valabile azi, la aproape 100 de ani trecuţi, atunci este uşor de recunoscut esenţa filosofiei existenţialiste.

Cum traducerea este o activitate de cuvinte, este o înflorire de sensuri şi imagini noi, un caleidoscop redimensionat cu fiecare privire, traducătorul este cel care trebuie să aleagă varianta  potrivită aspectului nou, pe care îl îmbracă  o operă. Cu siguranţă, la capătul unei munci îndelungi, Veronica Ştir se re-găseşte în dualitatea creator- traducător, ca un binom dătător de lumină.

ELENA M. CÎMPAN