25/05/2017

PARIS – CULTURĂ, ARTĂ, ȘI LITERATURĂ … CU VICTORIA FĂTU NALAȚIU

16 mai 2017- Vernisajul  expoziţiei „ Espace” organizată de Association Rencontres Europeennes Europoesie- Paris, Galerie Thuillier

Ajungem la 18. 10, îmbrăcate cu hainele de călătorie. Disperare…..Lumea aşteaptă discursul directorului, noi, cu ditamai bagajele, abia sosite, ne chinuim, într-un colţişor lângă galerie, să scoatem tablourile. Victoria Fătu-Nalaţiu, pictoriţa şi scriitoarea bistriţeană, invitată de onoare a acestei expoziţii, este obosită şi dezamăgită de întârzierea neprevăzută.

Preşedintele asociaţiei, Joël Conte, ne aşteaptă, întârziind pe cât posibil discursul. Stresul, oboseala şi tensiunea dispar ca prin farmec după depozitarea valizelor în spatele unei perdele din fundul galeriei. Primirea, plină de căldură, de admiraţie şi respect adresate doamnei Nalaţiu, tablourilor şi poeziilor ei, ne înseninează ziua. Petrecem câteva ore într-o atmosferă magică, înconjurate de lucrările unor artişti coreeni, francezi, tunisieni, români:  tablouri de o valoare inestimabilă, tapiserii şi fotografii  însoţite de poezii. Se leagă prietenii, se continuă poveşti începute cine ştie când, în împrejurări asemănătoare.

17 mai 2017- Galeria Arturo Maccagni

Victoria Fătu Nalaţiu este invitată de către o veche prietenă, Marieva Sol, să viziteze galeria acesteia, la Rosny-sur-Bois, în marginea Parisului.  Tablourile expuse aici sunt parcă desprinse din lumea copilăriei, spaţiul restrâns fiind compensat de  lucrările ludice, vesele şi ingenios poziţionate. O seară frumoasă, cu oameni speciali, într-o atmosferă tipic franţuzească. Respectul de care se bucură pictoriţa bistriţeană şi admiraţia pentru creaţiile ei domină discuţiile din timpul cinei. Joël  Conte,  prieten comun al celor două artiste ne însoţeşte, cu răbdare şi ospitalitate.

20 mai 2017-  Galerie Thuillier

Pictori, poeţi şi fotografi  îşi prezintă operele expuse într-o  după amiază  specială organizată de către  Joël Conte.

Lansare de carte: Malul tăcerii- La rive du silence, Dorel Cosma

Recităm, în paralel, în română şi în franceză, cugetări din cartea Victoriei Fătu Nalaţiu- Frumuseţe răpitoare într-alt cer de poezie şi, după o prezentare a personalitaţii profesorului-doctor Dorel Cosma, recităm poezia Zeul de piatră, din cartea acestuia. Versurile sunt răsplătite cu aplauze. Gazda noastră ne completează, rememorând pe scurt prietenia dintre domnia sa şi directorul Dorel Cosma.

Prezentăm prietenia dintre Bistriţa şi cei de aici, colaborarea fiind probată cu imagini de la vizitele lor în oraşul nostru şi articolele lui Joël din revista Conexiuni literare.

Toţi cei cu care vorbim îşi amintesc, cu plăcere, de căldura şi ospitalitatea cu care au fost primiţi în România. Încântarea este reciprocă, primim şi oferim prietenie şi colaborare. Într-adevăr cultura nu cunoaşte graniţe…
Profesor,

Uilean Teodora Laura

PATRU NUME PENTRU ANSAMBLUL FOLCLORIC PROFESIONIST ”CUNUNA DE PE SOMEȘ”

Începând cu anul 2017, Ansamblul „Cununa de pe Someş” a devenit profesionist, gir al calităţii artiştilor ce de 45 de ani au prezentat pe scenele naţionale şi internaţionale momente de înaltă virtuozitate, prilej pentru publicul spectator de a se întâlni cu tradiţiile, obiceiurile, portul şi dansul popular, nu doar din Bistriţa-Năsăud ci din întreg arealul românesc Dansatorii, soliştii vocali şi orchestra oglindesc frumuseţea vetrei străbune în fiecare cântec, joc, dar şi prin portul străbun, toate altoite pe autenticitate, ce se întorc, fremătând de înţelesuri, spre publicul care se bucură de fiecare dată când bistriţenii evoluează pe scenă. „Cununa de pe Someş” este unul dintre cele mai valoroase ansambluri din ţară, dar şi din Europa, trofeele obţinute de-a lungul anilor arătându-ne că sunt cu adevărat ambasadorii spiritului bistriţean, lecuind suflete şi ţinând lacrima de bucurie în cumpănă pentru sute de mii de spectatori în faţa cărora a evoluat de-a lungul timpului. În urma concursului dat în faţa unei comisii de specialitate, Ionela Toma, Anamaria Marti, Elisabeta Buzu şi Bogdan Berbecar sunt tinerii solişti angajaţi care vor evolua, de acum, alături de cunoscuţii Petre Petruse şi Marioara Sighiartău, sub sigla profesionistă a „Cununii de pe Someş”. Din comisia de concurs au făcut parte oameni avizaţi, amintind aici pe etnomuzicologul Gelu Furdui, artistul profesionist Dorina Oprea, maestrul coregraf Jozsef Molnar din Mureş, prof. univ. Mircea Câmpeanu de la Centrul Creaţiei Cluj, dirijorul Dorel Rohian de la Ansamblul „Mărţişorul” şi Silvestru Peteac, doctor în coreologie. „Dorim să schimbăm concepţia în ceea ce înseamnă un ansamblu profesionist pentru că nu vom avea în repertoriu doar dansuri populare, ci şi dansuri de societate şi moderne, iar concepţia coregrafică va avea o nouă viziune. Chiar dacă va dura un an până când ne vom pregăti aşa cum trebuie, vom ieşi în faţa publicului cu noul ansamblu doar atunci când lucrurile vor fi ca la carte. Îmi doresc ca după acest concurs, şi după pregătire asiduă, când vom urca pe scenă în faţa publicului, să putem spune că la Bistriţa avem unul dintre cele mai frumoase ansambluri profesioniste din ţară”, ne-a declarat managerul instituţiei, Dorel Cosma.

Menuţ Maximinian

MONOLOG DEDUS

Pe scena Palatului Culturii din Bistriţa, de Ziua Teatrului în lume, actorul Dorel Vişan, „senatorul melcilor”, a susţinut un spectacol, ponind de la poezii de Mihai Eminescu, acompaniat de un pian, pe ale cărui clape se simţeau acordurile lirei, cu fiecare clapă, ca o silabă.

Prilej de a spune adevăruri la care a ajuns în timp, actorul s-a identificat cu gândirea poetului şi a comentat conduite de viaţă, de învăţătură, cu înţelepciune. Dacă intenţia i-a fost de a-l aduce pe Eminescu mai aproape de genul dramatic, atunci a reuşit. Şi numai prin „Monologul lui Luca Arbore”, text ce făcea parte dintr-o serie de monologuri, pe care Eminescu şi-a propus să le scrie, dar nu le-a mai finalizat şi, de aceea, au rămas mai puţin cunoscute.

Este greu de transmis pe scenă idei. Scena care se bazează mai mult pe mişcare, pe dialog între personaje. Dorel Vişan a cântărit mult prin discursul lui, suficient ca să le înlocuiască pe acestea toate.

Poezia lui Eminescu a răsunat adânc, însoţită de trei sentimente, re-cunoscute de actor în toată gândirea poetului, sentimente cu care fiecare dintre noi se identifică în viaţă. Acestea sunt iubirea, ura şi frica.

Prelungirea lui Eminescu, în timp, în teatru, este o încercare de a înţelege rosturi şi o formă de permanentizare a unei stări de poezie eminesciană. Care la Bistriţa există şi este împrospătată cu fiecare eveniment frumos inspirat.   ELENA M. CÎMPAN 

LA MULȚI ANI, CORNEL UDREA!

Întreg colectivul ”Palatului Culturii” Bistrița, împreună cu managerul, prof.dr. Dorel Cosma, urează scriitorului, umoristului și dramaturgului, Cornel Udrea, un sincer și călduros ”La mulți ani!”, multă sănătate și fericire, astăzi, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani !

La mulți ani, maestre !    

DOMNIȘOARA POGANY, UNUL DINTRE CELE MAI CELEBRE ȘI CUTEZĂTOARE PORTRETE ALE SECOLULUI XX

Domnișoara Pogany, cunoscută și sub numele francez Mademoiselle Pogány, este o statuie creată de Constantin Brâncuși în 1913, clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Numele statuii provine de la pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911. Tânăra i-a servit lui Brâncuși drept model în cele câteva luni cât i-a fost și iubită.

Brâncuși a creat cinci versiuni ale „Domnișoarei Pogany”, în decurs de 2 decenii: ghipsul inițial datează din anul 1912; el a fost urmat de execuții în marmură și bronz în anii 1913, 1919, 1931 și 1933.

  • „Domnișoara Pogany I” din anii 1912-1913 există într-o versiune de marmurăși 4 versiuni de bronz cu zona părului patinată. Una dintre aceste versiuni în bronz se găsește la Museum of Modern Art (MoMA) din New York.

Este socotită de critici drept unul dintre cele mai celebre și cutezătoare portrete ale secolului al XX-lea. Opera reprezintă o nouă concepție a portretului. Figura de o delicatețe extraordinară, cu ochi enormi ca de libelulă, este în același timp un portret și efigia unei frumuseți încărcate de mister. Asemănarea cu fotografia pictoriței Margit Pogany este frapantă. Aceasta a vizitat atelierul lui Brâncuși în 1910 sau 1911, iar după război s-a stabilit în Australia. „Domnișoara Pogany II” din 1919 este făcută din marmură cu vinișoare, fixată pe un soclu de piatră, care la rândul lui e așezat pe trei socluri de lemn. Se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris.

  • „Domnișoara Pogany III” din 1931 este executată în marmură albă pe un soclu de calcar și lemn de stejar.] Este ultima variantă în marmură. Nici acum Brâncuși nu renunță la mâini, deși sunt sculptate într-un relief mai puțin adânc. Ochii dispar, fiind sugerați numai de arcada sprâncenelor. Portretul capătă o înfățișare mai nobilă, mai austeră. Dan Grigorescu scria: „…Ochii aduc aminte de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiție bizantină. Părul modelului este strâns deasupra grumazului într-un coc dublu spiralat, ca un fel de mere de aur, iar pe gâtul ce coboară prelung, mâinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic. De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degajă într-adevăr o vrajă halucinantă.”
  • În fine, „Domnișoara Pogany IV” din 1933 este din bronz lustruit și are un soclu de piatră plasat pe un soclu de lemn. Este o versiune în bronz a variantei sculptate în 1919. Despre această operă Brâncuși spunea:[

„Probabil că pot să mă gândesc la o interpretare încă mai bună. Cine poate spune că o operă de artă e terminată?” „Domnișoara Pogany” I și III (din 1912 și respectiv 1931) se află la Philadelphia Museum of Art din PhiladelphiaPennsylvaniaSUA.

Domnișoara Pogany de la Craiova O replică a sculpturii „Domnișoara Pogany” a lui Constantin Brâncuși se află la Muzeul de Artă din Craiova. Este o piesă controversată, realizată în anii 1950 în matrița lui Constantin Brâncuși, de către Octavian Moșescu, un fost ucenic al sculptorului.Piesa, turnată în bronz, valorează peste 2 milioane de euro. Lucian Dobârtă0323201708270817440328_1496566583708160_1486600206_n0323201708280017455247_1496566653708153_1352585651_o0323201708280817467812_1496566597041492_1742230708_n0323201708283617474554_1496566633708155_1253791864_n0323201708285617496310_1496566580374827_1116692761_n

COPACUL

A nu vedea copacul din cauza pădurii şi a nu vedea pădurea din cauza copacului… Două viziuni, două ipostaze, două atitudini, greşeli, perspective, metode, trucuri. Pierderea în detalii sau concentrarea pe un singur lucru. Expunerea esenţialului sau găsirea de piedici până la el. Clarificarea, (i)luminarea sau obscurul, greul, nedefinitul.

Imaginea este asemănătoare cu desenul din covor sau covorul din jurul desenului. Cât este bine conturat şi cât se pierde în decor. Cât se spune şi cât se (sub)înţelege?

Minţile ne sunt diferite. Unii aleargă spre lucruri bine definite, le urmăresc cu interes, îşi construiesc monumentul, statuia propriilor idealuri, la care slujesc o viaţă. Alţii, risipitori (în bine şi în rău), răspândesc frumosul, pierd timpul cu lucruri aparent mărunte, şi, puţin câte puţin, descompun statuia, nu fac decât să rupă câte o bucată, în timp ce echipa cealaltă adaugă material cât mai mult, pentru ca opera să fie cât mai vizibilă.

E diferenţa dintre cantitate şi calitate, dintre material şi spiritual, dintre agonisire şi risipire. Supunere sau libertate? Frâu liber imaginaţiei şi creaţiei sau absurdul respectat cu sfinţenie? Cu umilinţă. Cu capul în jug până la (auto)distrugere.

Suntem fiecare un copac. O piramidă. Şi, la un moment dat, în jur cresc alţi copaci, de-o seamă sau diferiţi, cu care suntem sau nu suntem de acord. Dar cu care ne aseamănă cei ce se uită la noi. „Nătărăii” ne întrec, aşa cum credea Eminescu, şi de-am fi „cu stea în frunte”.

Copacul e mai mereu singur. Şi… „unde-i unul nu-i putere”, ca-n vremuri de unire. Dar grădina capătă frumuseţe şi rodnicie cu fiecare copac în parte. Datoria este să menţinem copacul verde. Până şi al limbii române, folosind un gând din Fănuş Neagu.

Singur, cu ideile tale, până când apar cei din cor, care preiau, îşi însuşesc şi dau mai departe ca dintr-al lor. Atunci, te confunzi cu ei. Stai la bloc, ţi-ai cumpărat un apartament, cu rate, cu sacrificii, şi, deodată, când deschizi ochii mai bine, vezi cu cine te învecinezi. Ai un loc de muncă, pe care ţi l-ai dorit, visat, râvnit şi, la un moment dat, răsare în jur spoiala, demagogia, paranoia. Ce să faci? Ai intrat în horă, joacă!

E ca atunci când alegi să-ţi ridici o casă. Într-un loc de vis. Şi, în scurt timp, te vezi înconjurat de alte clădiri, ridicate ca din apă, ce-ţi iau şi soarele, şi lumina, şi deschiderea, ba nici nu se potrivesc la stilul tău. Sau tocmai se aprobă vreo şosea, vreo pasarelă, un alt şantier în preajma ta. Ce-ţi distruge, la modul cel mai moden posibil, toată liniştea, de toate zilele.

Aceasta este soarta copacului.

ELENA M. CÎMPAN

 

 

HORNUL

Prima dată mă gândesc la hornar, ca să-mi induc starea de noroc răsărit din senin. Din horn. Dar atât de rar. La începutul şi la sfârşitul iernii, înainte de frigul (ne)aşteptat, şi după ce au trosnit lemne şi au încălzit suflete reci, apare omul cu sârma-n spinare, învărtită în cerc pe după cot, să cureţe de funingine semeţele semne ale existenţei. Hornurile. Se şi spune la numărătoare, localitatea respectivă are 150 de hornuri, adică de poziţii, tocmai bune să-şi plătească impozitele. Ca şi cum hornul e suficient, el ia locul casei, al vieţii şi activităţii dinăuntru.

Apoi mă gândesc la hornul de la ţară în comparaţie cu cel de la oraş. Când satele se acoperă de zăpadă, fumul ce triumfă pe hogeag încălzeşte parcă şi el cerul, dar curat mirositor, semn că în sobă au fost puse la ars lemne destinate ( cu destin ) să dea căldură, sănătoasă. În oraşe, printre care şi cel în care ne aflăm, fost burg cu case îngrămădite una-n alta, pe lângă care au mai apărut construcţii independente ori rămase printre blocuri, salvate demolărilor de sfârşit de eră, nu ştiu ce se aruncă în foc, de la tălpi de papuci nemaipurtabili, la ciorapi de nylon sau pungi de plastic, de putoarea  răspândită, mai ales pe seară, când se potoleşte poluarea sonoră, devine insuportabilă, compensând cu miros greu celălalt greu al zilei.

Ce or fi pus pe foc, ar fi spus cineva, de miroase a hoit? „Hoitul” lui Baudelaire.

Când nu ar mai fi nimic de a fi descompus, se descompune în atmosferă, sferă, o respingere de a ieşi seara la plimbare, fără a ţine mâna la nas, cu o batistă, un şal, o eşarfă. Mâine-poimâine vom merge tot mai mulţi pe drum cu nasul şi gura acoperite, ca în spital, aşa cum se mai observă prin locurile publice, ca măsură împotriva microbilor. Dar ce-i de făcut cu mirosurile, pe care mulţi nici nu le simt?

Poluarea aerului este una dintre cele mai periculoase. La oraşe, dar şi la sate. Zile când marginile drumului ard, de iarbă uscat, sunt tot mai numeroase, primăvara devreme. Nu pot fi găsite şi alte metode pentru curăţenie, numai focul, oricât de purificator ar fi el? Se mai făceau focuri, prin tradiţie, de Alexii, dar nici să aprinzi scânteie din orice, ca şi cum nu se mai folosesc mătura, grebla, că mai bine şi mai uşor dai foc. Şi mai comod.

Apoi, gândul m-a dus la imaginea în care din fiecare fir de iarbă ardea şi scotea fum câte un horn. O îngrămădeală suprarealistă, grea pentru ochi, pentru nas şi pentru respiraţie. Unde să fugi? Pretutindeni e la fel.

Răspândesc şi împânzesc pământul în neştire. Urme. Dacă s-ar aduna toate hornurile în mijlocul străzii principale şi li s-ar da foc!… Aşa, ca pe rug. Să nu mai miroase urât în lume. A fum greu. Nu contează dacă de pe horn ar ieşi fumul veştii că e papă sau episcop. Să nu fie înecăcios!  ELENA M. CÎMPAN     

MUZA ADORMITĂ, SIMBOLUL OULUI PRIMORDIAL

Muza adormită sau Muză dormind este o sculptură de bronz creată de Constantin Brâncuși în 1910. Acesta a fost inițial sculptată din marmură, având-o pe baronesa Renée Irana Franchon ca model. Finisând sculptura, Brâncuși a prelucrat mai multe variante în bronz, care sunt acum în muzee din întreaga lume, inclusiv la Muzeul Metropolitan de Artă din New York City și la Muzeul Național de Artă Modernă din Paris.  La numai doi ani după crearea Somnului, în care fața nu este bine definită din blocul de marmură, Muza adormită realizeaza miracolul: capul alungit, abia atingând suprafata soclului, într-un echilibru fragil; muza este într-o lume aparte, o lume a ei, transmisă de materialul care a creat-o. Brâncuși realizează câteva variante de Muză adormită, un simplu craniu oval bine șlefuit.
Artistul nu este interesat de detaliile feței, ci încearcă să exprime sensibilitatea figurii prin forma ovoidală, el considerand oul, forma mamă a capului uman. Brâncuși va inaugura seria capetelor de copii culcate pe dreapta, începutul acelei etape care îl va duce treptat spre desăvârșitele forme ovoidale. Stilul lui Brâncuși s-a transformat prin folosirea luciului. Brâncuși realizează două variante, una aflându-se în colecția Katia Granoff, iar cea de-a doua la Institutul de Artă din Chicago .

Sculptura este un model al unui cap, fără corp, cu marcaje pentru anumite caracteristici, cum ar fi părul, nasul, buzele și cu ochii închiși. În lucrarea A History of Western Art (O istorie a artei occidentale), Laurie Adams spune că sculptura are „o curbiliniaritate abstractă, de calitate și un contur neted care crează o impresie de eleganță.” Prin turnarea lor în metal, cu un finisaj fin, aceste sculpturi au „forme arhetipale moderne, autosuficiente”.Lucian Dobârtă0313201712372217238789_1485805264784292_212038877_n0313201712372717274826_1485805251450960_1688019550_n0313201712373317275011_1485805281450957_1823709152_n0313201712373817328111_1485805268117625_2009955600_n

SE CONTUREAZĂ PRIMA MONOGRAFIE CULTURALĂ DIN ISTORIA BISTRIȚEI

La 120 de ani de la înfiinţarea Casei de Cultură Bistriţa, se conturează prima monografie culturală din municipiul Bistriţa. Pentru realizarea acesteia s-a constituit un colectiv redacţional a cărui întâlnire a avut loc joi la Biblioteca Centrului Documentar al Palatului Culturii. Istoria activităţilor culturale, sub coordonarea managerului Palarului Culturii, dr. Dorel Cosma, va fi elaborată de un colectiv format din Vasile Jimboreanu, Zorin Diaconescu, Elena M. Cîmpan, Menuţ Maximinian, Alexandru Cristian Miloş şi Doris Cosma. De asemenea, în bunul mers al întocmirii lucrării, vor fi implicaţi şi Mihai Berbunschi, Adi Puşcaş, Maria Herineanu, Vasile Moldovan. Se doreşte ca prima lucrare care vorbeşte despre activitatea culturală de mai bine de un secol a Palatului Culturii să fie una de referinţă şi să fie lansată de Târgul Mare al Bistriţei. „Dorim să aşezăm istoria instituţiei noastre într-o carte care peste timp să fie un reper pentru ceea ce s-a întâmplat de-a lungul timpului în Bistriţa din punct de vedere cultural. Este prima iniţiativă de acest fel şi sper ca lucrurile să decurgă bine astfel încât la sărbătoarea Bistriţei să ne bucurăm împreună de o lucrare de referinţă”, ne-a declarat dr. Dorel Cosma, managerul Palatului Culturii. O ilustrată din 1907, provenită din colecţia personală a regretatului profesor Oscar Scrabel, care prezintă o ipostază a clădirii pe axa nord-sud, are inserat în partea sa superioară un text din care se deduce „aniversarea a 25 de ani de la inaugurarea Uniunii Meseriaşilor din Bistriţa, respectiv 21 aprilie 1907. De la început imobilul a avut destinaţie de esenţă culturală, dar şi de petrecere a timpului liber în mod plăcut şi eficient pentru cei aproximativ 18.000 de orăşeni cât avea Bistriţa spre finele secolului al XIX-lea, între care majoritatea erau saşi, apoi romani, evrei şi maghiari. Într-un timp relativ scurt de la înfiinţarea acestui Gewerbeverein, în 1898 este semnalată deja apariţia unei orchestre filarmonice, într-o formulă relativ consistentă sub raport numeric, iar apoi în 1912 un document al vremii precizează susţinerea de către această orchestra a unui spectacol cu Opera „Liliacul” de J. Strauss, în care alături de cântăreţii autohtoni au fost prezenţi şi solişti ai Operei din Viena. Au existat formaţii de teatru în limbile germană, romana şi maghiară care au activat în cadrul acestei instituţii de cultură. Sunt de reţinut activităţile formaţiilor artistice românesti care conform unei invitaţii din 1907 avea următorul conţinut: „Teatru, Concert, Petrecere cu joc”, invitaţie lansată cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român. După Naţionalizarea din 1948 instituţia poartă până în 1952 denumirea de Căminul Cultural „George Coşbuc”, iar după această dată Casa Raională de Cultură „George Coşbuc” Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, iar azi, Palatul Culturii. De atunci şi până în prezent la această deosebită instituţie s-au perindat generaţii de artişti pe la diferitele formaţii artistice contribuind în mod esenţial la ridicarea prestigiului culturii bistriţene în ţară şi în lume. Palatul Culturii este în momentul de faţă centrul convergent al acţiunilor culturale la nivelul municipiului, aici putând fi urmărite atât spectacole ale formaţiilor proprii cât şi spectacole ale unor instituţii profesioniste din ţară şi străinătate.

Menuţ Maximinian

 

 

0310201708280217193855_10212157171228598_147267793_o

O SCRIITOARE DIN BISTRIȚA-NĂSĂUD, PREMIATĂ LA FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE ”POESIS” !

Festivalul Internațional a fost inițiat de revista și editura ,,Salonul literar”, Fundația Social-Culturală ,,Miorița” și Liga Scriitorilor din Vrancea-1998 (director Culiță Ioan Ușurelu), de revista online ,,Grai românesc”, editura ,,Liric-Graph” (director Sîmpetru Trandafir) și de Associazione ,,Poiesis”-Taranto, Italia (director Giovanni Monopoli). Juriul Internațional a fost alcătuit din Giovanni Monopoli (Italia), Carlo Sorgia (Italia), Florentina Macsim (România), Elena Spătaru (România), Culiță Ioan Ușurelu (România, președinte) și Diana Oltean (România, secretar literar). La categoria ,,Proză” Nada Linul Urian (Comuna Uriu, Bistrița-Năsăud) a câștigat locul I, locul II a fost ocupat de Ioana Codruța Tudoriu (Galați), iar locul III a fost obținut de Dumitru Dănăilă (Buzău) și Mariana Moga (Sebeș). La categoria ,,Poezie” s-au oferit, de asemenea, locurile I, II și III unor scriitori din Târgoviște, Tulcea și Italia, alături de alte mențiuni speciale, precum Premiul ,,Nicoleta Arturo Sîmpetru”, Premiul Special al revistei ,,Salonul literar” (București), Premiul Special al ,,Associazione Poiesis”(Italia), Premiul Fundației ,,Miorița”, Premiul revistei online ,,Grai românesc”, Premiul Special al Editurii ,,Liric-Graph”. Este pentru al doilea an consecutiv când Nadia Linul Urian cucerește o distincție importantă în Italia. În 2016, profesoara din Cristeștii Ciceului a câștigat Mențiunea de Onoare a concursului ,,Premio Letterario Internazionale Corona” pentru povestirea ,,Oala de lut”.  AMELIA CREȚIU0303201710475817124910_1227513850689584_1325247934_n0303201710475117092346_1227515517356084_68024330_n