20/08/2017

WELTLITERATUR POETICA

…Sunt suflet in sufletul neamului meu, “ Bin’s Seele in der meiner Verwandschaft’s Seele“, ca devenire de axion metaphorizat la Festivalul Mondial de Literatura, Weltliteratur – Poetica, editia treia de la Köln…Am fost prezent la toate cele trei editii de pina acum si nimeni din spatiul nostru mioritic prezent” Niemand aus dem Myorithischeraum dabei”…Stralucim ca deobicei prin absenta, “ brilliert durch Abwesenheit” iar institutiile oficiale din tara, Uniunea Scriitoriilor cu nenumarate reviste literare afiliate, Institutul Cultural Roman cu numeroase sedii in Occidentul European, Ministerul Romanilor de Pretutindeni, cu ministru de resort, care in realitate s-au dovedit a fi Ministerul Romanilor de Nicaieri “ Ministry of Nowhere’s Romanians ” ne ofera jalnicul buchet de Bürokratism, Barbaro-kratism, si anihilismul prin adancile taceri” Abschaffungs-kratismul…Tragic ard in suflet pe stinsele vetre / innveninat de veninuri pe arsele trepte… Cum voluntarismul diasporic este crunt rejectat de toate institutiile tarii, exceptind cel putin pina acum UZP-ul prin ziarul Rasunetul si TV Bistrita si recent Conexiuni Literare a Palatului Culturii – Bistritz, Director D. Cosma, nu-mi ramine decat un aspru protest impotriva indiferentismului national si international prin care Romania este mereu in rescufundare…
Este de neinteles, ca desi suntem nascuti sub acelasi cer albastru din Myorithicum, “unter dem blauen Himmel geboren” intru acelasi Myorithische – Ost – Heimatland, Arroganz si Ignoranz al autoritatilor autochtone depasesc conceptibilul unor realitati dramatice, “ being beyond of conceptible realities”, fiind localizati intr-un spatiu al uitarii si obnubilarii, “Geblendeteraum“…Sunt convins ca autoritatile de resort guvernamental si parlamentar vor da acelasi raspuns prin tacere, Gesegnete Schweigen, care in loc sa sfinteasca indraznirea, “den Mut zu heiligen” vor re-inneca si palida-mi speranta / de-al meu propriu vis mistuit ma vaet…
Si totusi speranta nu trebuie sa moara niciodata, preservind astfel limbajul infrumusetarii din epic si poetic” durch Verschönerung der Gedichte” prin care sa restructuram in ethic si aesthetic pe acest Sapiens unic, visator si tulburator!
/ Sunt Sapiens si ce mai sunt? Homo Anthropios bolborosind Cuvant!
Sunt Sapiens! Si ce mai sunt? Homo Anthropos salasluind Descant!
Sunt Sapiens! Si ce mai sunt? Homo Anthropos divinizind Cuvantul prin Descant!
                                                                                                                             Augustin Ostace – UZP – 6171 – Deutschland Diaspora
http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0711201714345619441932_1321778917918774_8722273832699611948_o.jpg

 

CARTEA ”ÎN UMBRA MEA”, A ANEI ZEGREAN, UNANIM APRECIATĂ

În organizarea Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”, s-a desfășurat sâmbătă, de la ora 18.00, la Palatul Culturii, o întâlnire a membrilor Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, având pe agendă simpozionul „Vara literaturii”, ediţia a doua, lansarea cărţii de poezie „În umbra mea”, de Ana Zegrean, și o evocare „Eminescu”.
Directorul Centrului Cultural Municipal, prof.dr. Dorel Cosma, a amintit prezenţa artistei Victoria Fătu Nalaţiu la Paris, a scriitorului și jurnalistului Zorin Diaconescu la Viena, apoi a prezentat revista „Unirea”, a românilor de la Viena, și cartea „Vraja emigraţiei”, de Theodor Damian de la New York. În continuare, Dorel Cosma a arătat că Ana Zegrean este autoarea mai multor cărţi de poezie, bine primite de critică, și o membră activă în cadrul societăţi ,,Conexiuni”, care scrie o poezie ce merită aprecierea cititorilor. Președintele Societăţii ,,Conexiuni”, Elena M. Câmpan, a vorbit în cadrul simpozionului „Vara literaturii” despre ancheta realizată de revista „Steaua” privind literatura feminină și la care răspund poete cunoscute, astfel Elena M. Cîmpan făcând o lină trecere spre lansarea volumului „În umbra mea”, la care apreciază bogăţia tematică, profunzimea, accentele feministe. Scriitorul și jurnalistul Menuţ Maximinian a apreciat poezia autoarei găsind similitudini cu opera lui George Bacovia, acesta sugerându-i să fie mai stăruitoare, să îndrăznească mai mult pentru impunerea poeziei sale, valoroasă. La rândul său, poetul Alexandru Cristian Miloș și-a construit comentariul marșând pe latura tragică a poeziei în care se regăsește autoarea, căreia i-a sugerat să se îndepărteze de pasiunea pentru epigramă, care ar fi o specie literară facilă.
Scriitorul David Dorian și-a așezat comentariul sub titlul „Delicateţe și tragism”, spunând, între altele: „Așa cum dă de înţeles titlul volumului de versuri «În umbra mea», demersul poetic al Anei Zegrean este unul discret, circumscris stărilor profunde în care sentimentele colosale nu sunt exprimate în cuvinte dintre cele mai zgomotoase. Suferinţa, drama existenţială, se derulează în singurătate, sensurile tainice ale vieţii și morţii fiind căutate într-un panteism ce amintește de Blaga: „toamna/a ucis soarele/ lângǎ o tufă/ de sânger// copleşit de tristeţe/ îl veghezǎ/ un înger// înroşite/ zǎrile curg/ s-a aprins întreaga pǎdure// şi în sufletul meu/ simt cum taie/ nemiloasa secure”.

Scriitoarea și pictoriţa Victoria Fătu Nalaţiu a făcut un excurs doct, cu citate, despre condiţia de creator, procesul creaţiei și artă, iar referindu-se la „În umbra mea”, a spus că „este o carte tulburătoare”. Poeta Raveca Fercana a citit un poem compus din mixarea unor versuri din volum, iar poetul și pictorul Gheorghe Mizgan, aflat într-o fază de creaţie marcată de experiment, a citit un text în care toate cuvintele încep cu litera a (dedicate Anei), un exerciţiu de dexteritate și inventivitate.
În final, Elena M. Cîmpan a anunţat momentul dedicat comemorării din 15 iunie a lui Mihai Eminescu, iar Alexandru Cristian Miloș a prezentat textul său „Eminescu şi NASA”, demonstrând spiritul vizionar al marelui poet, care cu mai bine de 150 de ani înainte a intuit rezultatele unor cercetări ale oamenilor de știinţă de la NASA, fapt absolut mirabil. Poetul bistriţean îl socotește pe Eminescu cel mai mare poet al tuturor timpurilor.
Cu sesiunea de autografe s-a încheiat lansarea celei mai noi cărţi a Anei Zegrean.

VICTOR ȘTIR

SILVIU RADU, DESPRE CODEX AUREUS, LA PALATUL CULTURII

Palatul Culturii Bistriţa a fost gazda lansării volumului „Codex Aureus – Nume de cod” semnat de Silviu Radu. Evenimentul s-a derulat în cadrul Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” şi a debutat cu cuvântul managerului instituţiei gazdă, Dorel Cosma, care a vorbit aplicat despre volumul lansat, dar şi despre cărţile academicianului Ioan Hadârcă lansate cu acest prilej. Au urmat apoi cuvintele scriitorilor Menuţ Maximinian, Elena M. Cîmpan, Zorin Diaconescu, dar şi a senatorilor Ioan Simionca şi Mihai Ruse. Romanul de debut al lui Silviu Radu îmbină faptele real cu ficţiunea, pornind de la manuscrisul „Codex Aureus”, scris în anul 800, la comanda împăratului Carol cel Mare, care se află împărţit în Biblioteca din Cetatea Alba Iulia şi la Vatican. Cartea ne descoperă personaje care ne duc cu gândul la lumea întortocheată în care trăim, avocata Elena Tundrea, procurorul Victor Ronta, ministrul Transporturilor – Tofan Bădescu, ofiţerul SRI – Florin Corbea construind o intrigă în care cititorul va fi acaparat. Romanul are o scriere legată, aşezată, coerentă, dincolo de tema poliţistă după unii, politică în viziunea altora, regăsind orizontul cotidianului, ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în ţara noastră. O carte ce face parte dintr-o trilogie care este plină de suspans, istorie şi acţiune. Merită evidenţiat şi modul în care scriitorul Silviu Radu, preşedintele Casei de Comerţ Brăila, îşi promovează cartea, atât printr-un site personal, cât şi prin pagina de facebook, în acelaşi timp romanul beneficiind şi de un spot publicitar video. În finalul întâlnirii, scriitorul Silviu Radu a acordat autografe, fiind impresionat de întâlnirea de la Bistriţa şi promiţând că viitoarea carte va fi lansată, în premieră la Bistriţa, şi mai apoi în alte oraşe.

MENUȚ MAXIMINIAN

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711170518358831_1300969159999750_1220969043553691350_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711171118814469_1300970359999630_2848172293910473870_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711171718814845_1300970023332997_4157383288477680688_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711172418815219_1300969486666384_5731083540593590256_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711173018815428_1300969316666401_2738223008002978402_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711173518839624_1300969479999718_850703300699326936_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711174118839660_1300969163333083_6815496062653058614_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711174618880159_1300969309999735_8022503401767444720_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711175318880284_1300970136666319_8021005319214222774_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711175918891474_1300969236666409_4939874980578054958_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711180618891602_1300970016666331_8451125461169005381_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711181418891825_1300969906666342_7895757459954299610_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711182018920723_1300969166666416_1801864756348140650_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711182618921041_1300969489999717_9209579545772017566_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711183218921215_1300969779999688_8515267152283974038_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711183818922476_1300970139999652_2621589049585211989_o.jpg

http://www.bistritaculturala.ro/i/poze/mari/0607201711184319023636_1300969589999707_413895511549008414_o.jpg

PARIS – CULTURĂ, ARTĂ, ȘI LITERATURĂ … CU VICTORIA FĂTU NALAȚIU

16 mai 2017- Vernisajul  expoziţiei „ Espace” organizată de Association Rencontres Europeennes Europoesie- Paris, Galerie Thuillier

Ajungem la 18. 10, îmbrăcate cu hainele de călătorie. Disperare…..Lumea aşteaptă discursul directorului, noi, cu ditamai bagajele, abia sosite, ne chinuim, într-un colţişor lângă galerie, să scoatem tablourile. Victoria Fătu-Nalaţiu, pictoriţa şi scriitoarea bistriţeană, invitată de onoare a acestei expoziţii, este obosită şi dezamăgită de întârzierea neprevăzută.

Preşedintele asociaţiei, Joël Conte, ne aşteaptă, întârziind pe cât posibil discursul. Stresul, oboseala şi tensiunea dispar ca prin farmec după depozitarea valizelor în spatele unei perdele din fundul galeriei. Primirea, plină de căldură, de admiraţie şi respect adresate doamnei Nalaţiu, tablourilor şi poeziilor ei, ne înseninează ziua. Petrecem câteva ore într-o atmosferă magică, înconjurate de lucrările unor artişti coreeni, francezi, tunisieni, români:  tablouri de o valoare inestimabilă, tapiserii şi fotografii  însoţite de poezii. Se leagă prietenii, se continuă poveşti începute cine ştie când, în împrejurări asemănătoare.

17 mai 2017- Galeria Arturo Maccagni

Victoria Fătu Nalaţiu este invitată de către o veche prietenă, Marieva Sol, să viziteze galeria acesteia, la Rosny-sur-Bois, în marginea Parisului.  Tablourile expuse aici sunt parcă desprinse din lumea copilăriei, spaţiul restrâns fiind compensat de  lucrările ludice, vesele şi ingenios poziţionate. O seară frumoasă, cu oameni speciali, într-o atmosferă tipic franţuzească. Respectul de care se bucură pictoriţa bistriţeană şi admiraţia pentru creaţiile ei domină discuţiile din timpul cinei. Joël  Conte,  prieten comun al celor două artiste ne însoţeşte, cu răbdare şi ospitalitate.

20 mai 2017-  Galerie Thuillier

Pictori, poeţi şi fotografi  îşi prezintă operele expuse într-o  după amiază  specială organizată de către  Joël Conte.

Lansare de carte: Malul tăcerii- La rive du silence, Dorel Cosma

Recităm, în paralel, în română şi în franceză, cugetări din cartea Victoriei Fătu Nalaţiu- Frumuseţe răpitoare într-alt cer de poezie şi, după o prezentare a personalitaţii profesorului-doctor Dorel Cosma, recităm poezia Zeul de piatră, din cartea acestuia. Versurile sunt răsplătite cu aplauze. Gazda noastră ne completează, rememorând pe scurt prietenia dintre domnia sa şi directorul Dorel Cosma.

Prezentăm prietenia dintre Bistriţa şi cei de aici, colaborarea fiind probată cu imagini de la vizitele lor în oraşul nostru şi articolele lui Joël din revista Conexiuni literare.

Toţi cei cu care vorbim îşi amintesc, cu plăcere, de căldura şi ospitalitatea cu care au fost primiţi în România. Încântarea este reciprocă, primim şi oferim prietenie şi colaborare. Într-adevăr cultura nu cunoaşte graniţe…
Profesor,

Uilean Teodora Laura

PATRU NUME PENTRU ANSAMBLUL FOLCLORIC PROFESIONIST ”CUNUNA DE PE SOMEȘ”

Începând cu anul 2017, Ansamblul „Cununa de pe Someş” a devenit profesionist, gir al calităţii artiştilor ce de 45 de ani au prezentat pe scenele naţionale şi internaţionale momente de înaltă virtuozitate, prilej pentru publicul spectator de a se întâlni cu tradiţiile, obiceiurile, portul şi dansul popular, nu doar din Bistriţa-Năsăud ci din întreg arealul românesc Dansatorii, soliştii vocali şi orchestra oglindesc frumuseţea vetrei străbune în fiecare cântec, joc, dar şi prin portul străbun, toate altoite pe autenticitate, ce se întorc, fremătând de înţelesuri, spre publicul care se bucură de fiecare dată când bistriţenii evoluează pe scenă. „Cununa de pe Someş” este unul dintre cele mai valoroase ansambluri din ţară, dar şi din Europa, trofeele obţinute de-a lungul anilor arătându-ne că sunt cu adevărat ambasadorii spiritului bistriţean, lecuind suflete şi ţinând lacrima de bucurie în cumpănă pentru sute de mii de spectatori în faţa cărora a evoluat de-a lungul timpului. În urma concursului dat în faţa unei comisii de specialitate, Ionela Toma, Anamaria Marti, Elisabeta Buzu şi Bogdan Berbecar sunt tinerii solişti angajaţi care vor evolua, de acum, alături de cunoscuţii Petre Petruse şi Marioara Sighiartău, sub sigla profesionistă a „Cununii de pe Someş”. Din comisia de concurs au făcut parte oameni avizaţi, amintind aici pe etnomuzicologul Gelu Furdui, artistul profesionist Dorina Oprea, maestrul coregraf Jozsef Molnar din Mureş, prof. univ. Mircea Câmpeanu de la Centrul Creaţiei Cluj, dirijorul Dorel Rohian de la Ansamblul „Mărţişorul” şi Silvestru Peteac, doctor în coreologie. „Dorim să schimbăm concepţia în ceea ce înseamnă un ansamblu profesionist pentru că nu vom avea în repertoriu doar dansuri populare, ci şi dansuri de societate şi moderne, iar concepţia coregrafică va avea o nouă viziune. Chiar dacă va dura un an până când ne vom pregăti aşa cum trebuie, vom ieşi în faţa publicului cu noul ansamblu doar atunci când lucrurile vor fi ca la carte. Îmi doresc ca după acest concurs, şi după pregătire asiduă, când vom urca pe scenă în faţa publicului, să putem spune că la Bistriţa avem unul dintre cele mai frumoase ansambluri profesioniste din ţară”, ne-a declarat managerul instituţiei, Dorel Cosma.

Menuţ Maximinian

MONOLOG DEDUS

Pe scena Palatului Culturii din Bistriţa, de Ziua Teatrului în lume, actorul Dorel Vişan, „senatorul melcilor”, a susţinut un spectacol, ponind de la poezii de Mihai Eminescu, acompaniat de un pian, pe ale cărui clape se simţeau acordurile lirei, cu fiecare clapă, ca o silabă.

Prilej de a spune adevăruri la care a ajuns în timp, actorul s-a identificat cu gândirea poetului şi a comentat conduite de viaţă, de învăţătură, cu înţelepciune. Dacă intenţia i-a fost de a-l aduce pe Eminescu mai aproape de genul dramatic, atunci a reuşit. Şi numai prin „Monologul lui Luca Arbore”, text ce făcea parte dintr-o serie de monologuri, pe care Eminescu şi-a propus să le scrie, dar nu le-a mai finalizat şi, de aceea, au rămas mai puţin cunoscute.

Este greu de transmis pe scenă idei. Scena care se bazează mai mult pe mişcare, pe dialog între personaje. Dorel Vişan a cântărit mult prin discursul lui, suficient ca să le înlocuiască pe acestea toate.

Poezia lui Eminescu a răsunat adânc, însoţită de trei sentimente, re-cunoscute de actor în toată gândirea poetului, sentimente cu care fiecare dintre noi se identifică în viaţă. Acestea sunt iubirea, ura şi frica.

Prelungirea lui Eminescu, în timp, în teatru, este o încercare de a înţelege rosturi şi o formă de permanentizare a unei stări de poezie eminesciană. Care la Bistriţa există şi este împrospătată cu fiecare eveniment frumos inspirat.   ELENA M. CÎMPAN 

LA MULȚI ANI, CORNEL UDREA!

Întreg colectivul ”Palatului Culturii” Bistrița, împreună cu managerul, prof.dr. Dorel Cosma, urează scriitorului, umoristului și dramaturgului, Cornel Udrea, un sincer și călduros ”La mulți ani!”, multă sănătate și fericire, astăzi, la împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani !

La mulți ani, maestre !    

DOMNIȘOARA POGANY, UNUL DINTRE CELE MAI CELEBRE ȘI CUTEZĂTOARE PORTRETE ALE SECOLULUI XX

Domnișoara Pogany, cunoscută și sub numele francez Mademoiselle Pogány, este o statuie creată de Constantin Brâncuși în 1913, clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național. Numele statuii provine de la pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911. Tânăra i-a servit lui Brâncuși drept model în cele câteva luni cât i-a fost și iubită.

Brâncuși a creat cinci versiuni ale „Domnișoarei Pogany”, în decurs de 2 decenii: ghipsul inițial datează din anul 1912; el a fost urmat de execuții în marmură și bronz în anii 1913, 1919, 1931 și 1933.

  • „Domnișoara Pogany I” din anii 1912-1913 există într-o versiune de marmurăși 4 versiuni de bronz cu zona părului patinată. Una dintre aceste versiuni în bronz se găsește la Museum of Modern Art (MoMA) din New York.

Este socotită de critici drept unul dintre cele mai celebre și cutezătoare portrete ale secolului al XX-lea. Opera reprezintă o nouă concepție a portretului. Figura de o delicatețe extraordinară, cu ochi enormi ca de libelulă, este în același timp un portret și efigia unei frumuseți încărcate de mister. Asemănarea cu fotografia pictoriței Margit Pogany este frapantă. Aceasta a vizitat atelierul lui Brâncuși în 1910 sau 1911, iar după război s-a stabilit în Australia. „Domnișoara Pogany II” din 1919 este făcută din marmură cu vinișoare, fixată pe un soclu de piatră, care la rândul lui e așezat pe trei socluri de lemn. Se află la Muzeul de Artă Modernă din Paris.

  • „Domnișoara Pogany III” din 1931 este executată în marmură albă pe un soclu de calcar și lemn de stejar.] Este ultima variantă în marmură. Nici acum Brâncuși nu renunță la mâini, deși sunt sculptate într-un relief mai puțin adânc. Ochii dispar, fiind sugerați numai de arcada sprâncenelor. Portretul capătă o înfățișare mai nobilă, mai austeră. Dan Grigorescu scria: „…Ochii aduc aminte de ochii Precistelor zugrăvite pe vechi icoane de tradiție bizantină. Părul modelului este strâns deasupra grumazului într-un coc dublu spiralat, ca un fel de mere de aur, iar pe gâtul ce coboară prelung, mâinile, alungite ca doi lujeri, se odihnesc într-un gest caracteristic. De o individualitate unică, portretul, asemănător modelului, degajă într-adevăr o vrajă halucinantă.”
  • În fine, „Domnișoara Pogany IV” din 1933 este din bronz lustruit și are un soclu de piatră plasat pe un soclu de lemn. Este o versiune în bronz a variantei sculptate în 1919. Despre această operă Brâncuși spunea:[

„Probabil că pot să mă gândesc la o interpretare încă mai bună. Cine poate spune că o operă de artă e terminată?” „Domnișoara Pogany” I și III (din 1912 și respectiv 1931) se află la Philadelphia Museum of Art din PhiladelphiaPennsylvaniaSUA.

Domnișoara Pogany de la Craiova O replică a sculpturii „Domnișoara Pogany” a lui Constantin Brâncuși se află la Muzeul de Artă din Craiova. Este o piesă controversată, realizată în anii 1950 în matrița lui Constantin Brâncuși, de către Octavian Moșescu, un fost ucenic al sculptorului.Piesa, turnată în bronz, valorează peste 2 milioane de euro. Lucian Dobârtă0323201708270817440328_1496566583708160_1486600206_n0323201708280017455247_1496566653708153_1352585651_o0323201708280817467812_1496566597041492_1742230708_n0323201708283617474554_1496566633708155_1253791864_n0323201708285617496310_1496566580374827_1116692761_n

COPACUL

A nu vedea copacul din cauza pădurii şi a nu vedea pădurea din cauza copacului… Două viziuni, două ipostaze, două atitudini, greşeli, perspective, metode, trucuri. Pierderea în detalii sau concentrarea pe un singur lucru. Expunerea esenţialului sau găsirea de piedici până la el. Clarificarea, (i)luminarea sau obscurul, greul, nedefinitul.

Imaginea este asemănătoare cu desenul din covor sau covorul din jurul desenului. Cât este bine conturat şi cât se pierde în decor. Cât se spune şi cât se (sub)înţelege?

Minţile ne sunt diferite. Unii aleargă spre lucruri bine definite, le urmăresc cu interes, îşi construiesc monumentul, statuia propriilor idealuri, la care slujesc o viaţă. Alţii, risipitori (în bine şi în rău), răspândesc frumosul, pierd timpul cu lucruri aparent mărunte, şi, puţin câte puţin, descompun statuia, nu fac decât să rupă câte o bucată, în timp ce echipa cealaltă adaugă material cât mai mult, pentru ca opera să fie cât mai vizibilă.

E diferenţa dintre cantitate şi calitate, dintre material şi spiritual, dintre agonisire şi risipire. Supunere sau libertate? Frâu liber imaginaţiei şi creaţiei sau absurdul respectat cu sfinţenie? Cu umilinţă. Cu capul în jug până la (auto)distrugere.

Suntem fiecare un copac. O piramidă. Şi, la un moment dat, în jur cresc alţi copaci, de-o seamă sau diferiţi, cu care suntem sau nu suntem de acord. Dar cu care ne aseamănă cei ce se uită la noi. „Nătărăii” ne întrec, aşa cum credea Eminescu, şi de-am fi „cu stea în frunte”.

Copacul e mai mereu singur. Şi… „unde-i unul nu-i putere”, ca-n vremuri de unire. Dar grădina capătă frumuseţe şi rodnicie cu fiecare copac în parte. Datoria este să menţinem copacul verde. Până şi al limbii române, folosind un gând din Fănuş Neagu.

Singur, cu ideile tale, până când apar cei din cor, care preiau, îşi însuşesc şi dau mai departe ca dintr-al lor. Atunci, te confunzi cu ei. Stai la bloc, ţi-ai cumpărat un apartament, cu rate, cu sacrificii, şi, deodată, când deschizi ochii mai bine, vezi cu cine te învecinezi. Ai un loc de muncă, pe care ţi l-ai dorit, visat, râvnit şi, la un moment dat, răsare în jur spoiala, demagogia, paranoia. Ce să faci? Ai intrat în horă, joacă!

E ca atunci când alegi să-ţi ridici o casă. Într-un loc de vis. Şi, în scurt timp, te vezi înconjurat de alte clădiri, ridicate ca din apă, ce-ţi iau şi soarele, şi lumina, şi deschiderea, ba nici nu se potrivesc la stilul tău. Sau tocmai se aprobă vreo şosea, vreo pasarelă, un alt şantier în preajma ta. Ce-ţi distruge, la modul cel mai moden posibil, toată liniştea, de toate zilele.

Aceasta este soarta copacului.

ELENA M. CÎMPAN

 

 

HORNUL

Prima dată mă gândesc la hornar, ca să-mi induc starea de noroc răsărit din senin. Din horn. Dar atât de rar. La începutul şi la sfârşitul iernii, înainte de frigul (ne)aşteptat, şi după ce au trosnit lemne şi au încălzit suflete reci, apare omul cu sârma-n spinare, învărtită în cerc pe după cot, să cureţe de funingine semeţele semne ale existenţei. Hornurile. Se şi spune la numărătoare, localitatea respectivă are 150 de hornuri, adică de poziţii, tocmai bune să-şi plătească impozitele. Ca şi cum hornul e suficient, el ia locul casei, al vieţii şi activităţii dinăuntru.

Apoi mă gândesc la hornul de la ţară în comparaţie cu cel de la oraş. Când satele se acoperă de zăpadă, fumul ce triumfă pe hogeag încălzeşte parcă şi el cerul, dar curat mirositor, semn că în sobă au fost puse la ars lemne destinate ( cu destin ) să dea căldură, sănătoasă. În oraşe, printre care şi cel în care ne aflăm, fost burg cu case îngrămădite una-n alta, pe lângă care au mai apărut construcţii independente ori rămase printre blocuri, salvate demolărilor de sfârşit de eră, nu ştiu ce se aruncă în foc, de la tălpi de papuci nemaipurtabili, la ciorapi de nylon sau pungi de plastic, de putoarea  răspândită, mai ales pe seară, când se potoleşte poluarea sonoră, devine insuportabilă, compensând cu miros greu celălalt greu al zilei.

Ce or fi pus pe foc, ar fi spus cineva, de miroase a hoit? „Hoitul” lui Baudelaire.

Când nu ar mai fi nimic de a fi descompus, se descompune în atmosferă, sferă, o respingere de a ieşi seara la plimbare, fără a ţine mâna la nas, cu o batistă, un şal, o eşarfă. Mâine-poimâine vom merge tot mai mulţi pe drum cu nasul şi gura acoperite, ca în spital, aşa cum se mai observă prin locurile publice, ca măsură împotriva microbilor. Dar ce-i de făcut cu mirosurile, pe care mulţi nici nu le simt?

Poluarea aerului este una dintre cele mai periculoase. La oraşe, dar şi la sate. Zile când marginile drumului ard, de iarbă uscat, sunt tot mai numeroase, primăvara devreme. Nu pot fi găsite şi alte metode pentru curăţenie, numai focul, oricât de purificator ar fi el? Se mai făceau focuri, prin tradiţie, de Alexii, dar nici să aprinzi scânteie din orice, ca şi cum nu se mai folosesc mătura, grebla, că mai bine şi mai uşor dai foc. Şi mai comod.

Apoi, gândul m-a dus la imaginea în care din fiecare fir de iarbă ardea şi scotea fum câte un horn. O îngrămădeală suprarealistă, grea pentru ochi, pentru nas şi pentru respiraţie. Unde să fugi? Pretutindeni e la fel.

Răspândesc şi împânzesc pământul în neştire. Urme. Dacă s-ar aduna toate hornurile în mijlocul străzii principale şi li s-ar da foc!… Aşa, ca pe rug. Să nu mai miroase urât în lume. A fum greu. Nu contează dacă de pe horn ar ieşi fumul veştii că e papă sau episcop. Să nu fie înecăcios!  ELENA M. CÎMPAN