25/04/2017

CONCERT EXTRAORDINAR DE SFINTELE PAȘTI CU ORCHESTRA OPEREI DIN BRAȘOV

Primăria Municipiului Bistriţa şi Palatul Culturii Bistrița organizează în ziua de 18 Aprilie 2017 tradiţionalul Concert extraordinar de Paști, susţinut în acest an de soliștii Cristina Oltean, Florin Ormenișan și Orchestra Operei din Brașov. Dirijor: Alexandru Ilie.

Concertul va avea loc marți 18 Aprilie 2017 în sala de spectacole a Palatului Culturii, începând cu ora 18.00, iar prețul unui bilet este de 15 lei.

BILETELE SE PUN ÎN VÂNZARE LA SEDIUL PALATULUI CULTURII DE LUNI PÂNĂ VINERI ÎNTRE ORELE 11:00-13:00 ȘI  17:00-20:00. 

17858409_1401800023210576_1428180565_o17793316_1401799999877245_918389099_n

POEZIA RELIGIOASĂ, AZI

Dezbaterea pe tema poeziei religioase, care/ dacă se mai scrie azi, la modul general sau sporadic, în opere sau în fragmente de operă, constituie provocarea pentru membrii Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, la întâlnirea din 10 aprilie 2017, de la Palatul Culturii din Bistriţa.

De la poezia din biserică, poezia scrisă de oameni ai bisericii, cu rol de învăţătură, precum pe vremea lui Varlaam sau Dosoftei, şi până la biserica din poezia modernă, ca sfinţenie a celor scrise şi pătimite, există un drum întortocheat, despre care se pot emite păreri diverse, contradictorii.

Aflându-ne în aşteptarea unui moment de aducere aminte asupra Învierii, suntem mai sensibili, mai deschişi cu ceea ce gândim, vorbim şi scriem.

De aceea, o astfel de temă poate aduce rodnicie şi armonie în Societatea noastră, pentru că şi prin cuvânt se produc minuni. Înţelegerea aspectului de religiozitate în ceea ce priveşte textul scris reprezintă o etapă a maturităţii de creaţie.

Totodată, lansarea de carte, prilejuită de apariţia volumului „Şi toamna înfloresc trandafirii”, scris de energo-bio-terapeutul Alexandru Dumitru Bar, din Bistriţa, reprezintă un al doilea punct de atracţie al evenimentului apropiat. Poeziile domnului Bar se înscriu unei poetici venită din afară, cu distanţa corespunzătoare faţă de elementele specifice unei astfel de lumi şi, de aceea, poate, surprind şi devin convingătoare.

Într-o primăvară a dezgheţului, a înverzirii, a înfloririi şi a însoritului timp, să ne însoţim la următoarele „Conexiuni”, cu gând curat, pentru ca inspiraţia să ne însoţească şi ea, la rându-i.

ELENA M. CÎMPAN

POEZIA, STRIGĂT PE DINĂUNTRU

Pornind de la lucrarea pictorului Edvard Munch, considerat un manifest al curentului expresionist în artă, aflată şi pe coperta întâi a cărţii de poezie cu acelaşi titlu, „Strigătul”, de David Dorian, Editura Charmides, 2017, poetul declară încă de la început o afinitate pe care o resimte faţă de singurătate, aşa cum a făcut şi în cazul personajului Tristan, de care s-a simţit atras şi cu care s-a asemănat în alte cărţi.

Citind cartea lui David Dorian, am regăsit imagini transpuse în versuri, culese din însorita Sicilia sau din inepuizabila Elada. Aş spune că „Strigătul” este unul târziu, al ecoului ajuns la coacere, al unor urme ce au săpat  până au dat de forma poeziei. Şi aici, poetul scrie o poezie ca o proză sensibilă şi lirică, intitulându-şi grupajul „Poveşti adevărate”.

De la o călătorie, rămasă în amintire, cu semne care nu se şterg, trecând zi de zi pe stradă, realizând alte şi alte drumuri, ca un ritual, înţelegând detaliile cu un ochi atent şi întors mereu spre sine, David Dorian, „poetul de la bibliotecă”, se defineşte a fi un adept al metaforei şi al imaginii artistice, pe care le amestecă maestru, aşa cum cărţile pe un raft îşi schimbă locul din când în când, cele noi în faţa celor vechi, apoi clasici alături de moderni, în ideea de împrospătare cu aceleaşi elemente.

Prospeţime se degajă şi din poeziile lui David Dorian. Din şi prin cuvinte. Bogate, bine alese, numite „snopi de cuvinte”. Singurătatea, iubirea, fericirea, ruginirea sunt stări care îl cuprind pe poet, atât cât să scrie o poezie de neuitat. La început, aflat în „Călătorie”, simţurile deţin controlul în perceperea noului, ca pe un destin: „Ceea ce simt e o stradă dimineaţa, pe care trece ea (…), în Sicilia/ la Taormina, când ne închipuiam că am fi poeţi celebri/ (…) Noi, vechi poeţi, apreciam priveliştea incendiară;/ nicidecum a vulcanului Etna, profilat în zarea de smalţ şi/ ceramică” sau „Pe Acropole, în cuşca zeilor, amarnic/ măsuram Atena aşternută la tălpi./ Şi marea, ochi depărtat, clipind/ din pleoape de var.” Din „chicoteala singurătăţii”, poetul extrage, ca un admirator de frumos, doar liniile esenţiale, îndepărtând „reprezentări în graffiti”, adulmecând simplitatea de veacuri, ce îl atrage, ca în „Pastel”: „Soarele cade oblic peste casa bătrânului mandarin ce doarme / pe un pat de scânduri./ (…) Toamna e ca mierea sălbatică”…  Iubirea e printre picături, e ceea ce umple golul, „Trup ce se ia singur în braţe, se caută/ în poduri cu ploi leoarcă de amintiri”, „îmbrăţişări fără braţe, sărutări fără buze”. În cele din urmă, poetul  desluşeşte mesajul: „abia acum înţeleg Strigătul, tabloul lui/ Munch: mumia ţipă în sine…/ Pe stada aglomerată/ trec femei, mulţimi de femei; îţi seamănă/ ca două picături de whisky” şi „Când ne trezim singuri bem şi cântăm: aleluiah!/ Strângem la piept iubita de singurătate.” Singurătatea e „încăpătoare” şi până la fericire mai e un pas: „cum să-mi explic fericirea  ce mă inundă/ ca şi cum aş călători sub ape,/ aş merge la nesfârşit luminând abisuri.” În atmosfera creată, „Singurătatea se roagă duminica pe străzi” şi „În iarbă furnicile construiesc/ cimitire”, pe când „înserarea înfloreşte chipurile”. Din umbră, pândeşte sfârşitul, numit la David Dorian „ruginire”, cu un termen din materie, absolut filosofic. Îl găsim aici pe Zeul Pann, iar şi iară, măcinând gândurile poeţilor: „”Sub umbra verde-adormitoare/ a nucului îţi pleci chipul săpat de pâraie, (…) Ce aer nostalgic vieţuieşte acolo/ în lumea neaerului, ce vaier!// Bătăile inimii,/ ce clopote de meduze!” David Dorian simte la fel de bine degradarea, precum înflorirea. Şi anunţă, din timp, prin veştile sale poetice: „Un aer vechi a putrezit în piept./ În singurătatea oraşului,/ ploi ruginite”, „Ţi-s ochii toamne prin care îngerii ruginesc” şi într-o arheologie a poetului se descoperă „cioburi de lună”, când „Lumina iernii/ sfârâie/ la sânul/ unei/ călugăriţe.”

Poezii, precum „Vals”, ce se adună în „Să cânte muzica: vals, vals, vals/ în braţele singurătăţii” şi „Sufletul”, cu trimiteri la o exegeză proprie,  „Îmi pregătesc coborârea în iad./ Iadul e o cârciumioară, la ferestre muşcate, (…) Sufletul, o zăpadă murdară”, rotunjesc universul poetic al lui David Dorian, făcându-l un şaizecist, care scrie poezie ca un optzecist. ELENA M. CÎMPAN 

POEZIE

LICEUL PROMIS

Liceul meu nu este acesta.

Liceul meu a rămas undeva

În timp, aşa cum se întâmplă,

Cu clase ca nişte amintiri

Închise între patru pereţi

Şi un profesor cât o lume întreagă;

Din banca mea a pornit lumea mea,

De parcă mă aflam cu faţa la mare –

Numai vis…

 

Liceul meu nu este acesta.

Liceul meu este locul unde elevii

Scriu, aproape zilnic, teste, lucrări,

Teze şi teme, chiar poezii, poveşti,

Interpretări şi alte câteva teorii;

Mă uit la ei ca la un cer cu stele,

Alcătuit din ochi mari,

Deschişi, în semne de-ntrebare –

Numai vis…

 

Liceul meu nu este acesta.

Liceul meu stă ascuns în bănci

De lemn, în ghiozdane, în caiete, în cărţi,

În jurnale, în absenţe, în prezenţe,

În ore, în pauze, în aşteptare;

L-am căutat şi elev,

L-am căutat şi profesor,

Singura certitudine –

Numai vis…

ELENA M. CÎMPAN 

POEZIA

Ce e poezia? „Înger palid cu priviri curate/ Voluptuos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate/ Strai de purpură şi aur peste ţărâna cea grea”, la Eminescu, „jurnalul unui animal marin care trăieşte pe uscat şi ar vrea să zboare”, la Carl Sandburg, poezia rămâne poezie, indiferent de poeţi. E alt anotimp, e primăvară, e prima zi de primăvară, primăvara poeţilor.

Poezia e acolo unde se termină tot şi începe tot. Poezia este Crezul celui care crede în poezie. „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune/ Înşirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”, e iar Eminescu. Poate că poezia la români e Eminescu. Ideea de Eminescu.

Poezia e uşoară pentru că e grea.

Poezia nu trebuie luată în deşert.

Poezia nu e competiţie. Nu se trezeşte la bătrâneţe.

Poezia e veşnic tânără.

Îndemnul de-a scrie poezie e bumerang, lipsit de recunoştinţă. Poetul „făcut”, nu „născut” uită. Creatorii sunt orgolioşi. Poezia nu are asemenea trăsături.

Poezia toarce în inimile noastre. E respirare, e gramul de viaţă, fără de care ne-am stinge mai degrabă.

Cine nu iubeşte poezia, nu iubeşte nimic şi pe nimeni. E sărac şi gol.

Copilăria poeziei şi gravitatea poeziei, adevărul poeziei şi frumuseţea poeziei se rostogolesc zi şi noapte peste pământul poeziei.

Poezia e continent de rezervă, e anotimp de trecere, e dor de nimic şi de nicăieri, e murmur de chemare, de aşteptare, de îngânare, e ritual zilnic, ca mişcarea.

Nu toate sunt poezie, dar poezie e în toate.

Poezia înseamnă „cuvinte potrivite”, după Arghezi, „necuvintele”, după Nichita Stănescu.

De ziua ei, să ne gândim la poezie ca la o fiinţă dragă, căreia i-am făcut rău sau bine, să o iubim, să o iertăm, ca să ne iubească şi ca să ne ierte.

ELENA M. CÎMPAN 

„CULOAREA NU RĂMÂNE ÎN LOC”, AFIRMĂ ONIŢA MUREŞAN, ARTIST PLASTIC

Recentul vernisaj din foaierul Palatului Culturii din Bistriţa, „Dintre atâte primăveri…”, autoare Oniţa Mureşan, m-a dus cu gândul la Dimitrie Anghel, poetul grădinilor, şi la poezia lui „Din grădină”: „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde…/ Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!/ Râd în grămadă; flori de nalbă şi flori de mărgărint,/ De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.”

Într-un simbolism aparte, în lucrările Oniţei Mureşan îşi dau mâna parfum, culoare, sunet, generând o stare de admiraţie, ca-n faţa unui tablou din natură. Pentru că rolul unei pânze care prezintă natură, fie că sunt flori, copaci, stânci, mare, este de-a aduce aproape, în faţa ochilor, peisajul trăit şi oferit spre trăire mai departe.

Operele Oniţei Mureşan sunt ample, în dimensiuni mari sau mici, inspirate şi pictate pe muzică celebră: Concertul nr. 2 din Rachmaninof oferă un tablou în trei părţi, Simfonia în alb de Ceaikovski se potriveşte bujorilor ca de balerină, Simfonia în roz, de Chopin, Celest al lui Liszt, Fortissimo, al lui Prokofiev, creează o adevărată muzică a florilor, grupată sub genericul „Dor de primăvară”, cu lucrări surate, ce se caută, se aşteaptă şi se completează una pe cealaltă, ca-ntr-o grădină, unde florile înfloresc pe rând, la timpul lor.

Oniţa Mureşan face din culori mişcare, drum, poveşti. Ea spune şi crede că o culoare nu rămâne pe loc. Ea trece, se transformă. De aceea, albul de ghiocel, scrijelit, zgâriat, murdărit, crăpat, oferă etape ale culorii atât de simplă şi atât de semnificativă.

„Dintre atâte primăveri”… „Care lasă malurile, câte oare le vor  sparge/ Vânturile, valurile?…”

ELENA M. CÎMPAN 

Recentul vernisaj din foaierul Palatului Culturii din Bistriţa, „Dintre atâte primăveri…”, autoare Oniţa Mureşan, m-a dus cu gândul la Dimitrie Anghel, poetul grădinilor, şi la poezia lui „Din grădină”: „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde…/ Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!/ Râd în grămadă; flori de nalbă şi flori de mărgărint,/ De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.”

Într-un simbolism aparte, în lucrările Oniţei Mureşan îşi dau mâna parfum, culoare, sunet, generând o stare de admiraţie, ca-n faţa unui tablou din natură. Pentru că rolul unei pânze care prezintă natură, fie că sunt flori, copaci, stânci, mare, este de-a aduce aproape, în faţa ochilor, peisajul trăit şi oferit spre trăire mai departe.

Operele Oniţei Mureşan sunt ample, în dimensiuni mari sau mici, inspirate şi pictate pe muzică celebră: Concertul nr. 2 din Rachmaninof oferă un tablou în trei părţi, Simfonia în alb de Ceaikovski se potriveşte bujorilor ca de balerină, Simfonia în roz, de Chopin, Celest al lui Liszt, Fortissimo, al lui Prokofiev, creează o adevărată muzică a florilor, grupată sub genericul „Dor de primăvară”, cu lucrări surate, ce se caută, se aşteaptă şi se completează una pe cealaltă, ca-ntr-o grădină, unde florile înfloresc pe rând, la timpul lor.

Oniţa Mureşan face din culori mişcare, drum, poveşti. Ea spune şi crede că o culoare nu rămâne pe loc. Ea trece, se transformă. De aceea, albul de ghiocel, scrijelit, zgâriat, murdărit, crăpat, oferă etape ale culorii atât de simplă şi atât de semnificativă.

„Dintre atâte primăveri”… „Care lasă malurile, câte oare le vor  sparge/ Vânturile, valurile?…”

ELENA M. CÎMPAN 

Recentul vernisaj din foaierul Palatului Culturii din Bistriţa, „Dintre atâte primăveri…”, autoare Oniţa Mureşan, m-a dus cu gândul la Dimitrie Anghel, poetul grădinilor, şi la poezia lui „Din grădină”: „Miresme dulci de flori mă-mbată şi mă alintă gânduri blânde…/ Ce iertător şi bun ţi-e gândul, în preajma florilor plăpânde!/ Râd în grămadă; flori de nalbă şi flori de mărgărint,/ De parc-ar fi căzut pe straturi un stol de fluturi de argint.”

Într-un simbolism aparte, în lucrările Oniţei Mureşan îşi dau mâna parfum, culoare, sunet, generând o stare de admiraţie, ca-n faţa unui tablou din natură. Pentru că rolul unei pânze care prezintă natură, fie că sunt flori, copaci, stânci, mare, este de-a aduce aproape, în faţa ochilor, peisajul trăit şi oferit spre trăire mai departe.

Operele Oniţei Mureşan sunt ample, în dimensiuni mari sau mici, inspirate şi pictate pe muzică celebră: Concertul nr. 2 din Rachmaninof oferă un tablou în trei părţi, Simfonia în alb de Ceaikovski se potriveşte bujorilor ca de balerină, Simfonia în roz, de Chopin, Celest al lui Liszt, Fortissimo, al lui Prokofiev, creează o adevărată muzică a florilor, grupată sub genericul „Dor de primăvară”, cu lucrări surate, ce se caută, se aşteaptă şi se completează una pe cealaltă, ca-ntr-o grădină, unde florile înfloresc pe rând, la timpul lor.

Oniţa Mureşan face din culori mişcare, drum, poveşti. Ea spune şi crede că o culoare nu rămâne pe loc. Ea trece, se transformă. De aceea, albul de ghiocel, scrijelit, zgâriat, murdărit, crăpat, oferă etape ale culorii atât de simplă şi atât de semnificativă.

„Dintre atâte primăveri”… „Care lasă malurile, câte oare le vor  sparge/ Vânturile, valurile?…”

ELENA M. CÎMPAN         0321201709161617356981_1488789031152582_2039031268_o0321201709185817352759_1487573537940798_1501612051_n03212017091934img9275_0

COMUNICAT DE PRESĂ

Ca o fructificare a unor preocupari constante de implicare in viata sociala a comunitatilor in care cu totii traim si folosind prilejul Zilei Mondiale a Apei 2017, Cluburile Rotary Bistrita Nosa si Rotary Nasaud, care fac parte din Districtul Rotary 2241 Romania-Republica Moldova, vor lansa Miercuri 22 Martie, incepand cu orele 13,00, ”Proiectul Educatia privind apa si igiena sanitara”, destinat informarii, constientizarii si educarii generatiei tinere – si nu numai – asupra utilizarii rationale a apei, ca si pentru asigurarea sanatatii personale si a celei publice prin igiena.

 

In cadrul ceremoniei de lansare a Proiectului Rotary, care va avea loc la Scoala Gimnaziala „ Lucian Blaga”, Sala Festiva, Str. Garoafei Nr. 8 , se vor prezenta materialele educationale realizate prin eforturi proprii, in sustinerea campaniei de informare privind apa si igiena sanitara,  materiale destinate a fi diseminate in perioada urmatoare in randul scolilor din mai mult de 10 judete din Romania si mai multe raioane din Republica Moldova, la care beneficiari vor fi aproximativ 20.000 de elevi, din peste 700 de clase.

 

La eveniment au fost invitati reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Bistrita-Nasaud , Directia de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud, elevi si profesori, precum si Rotarieni din Bistrita si Nasaud.

 

Rotary District 2241 Romania-Republica Moldova

Florin Iliescu-Responsabil Comisie de apa-sanitatie

Cu sprijinul
RC Bistrita Nosa – presedinte Cristian Tuturuga

 si

RC Nasaud – presedinte Sorin Dobricean

images

Rotary+Clubs+of+Calgary+and+Area

PASĂREA MĂIASTRĂ, ASPIRAȚIA SPRE ÎNĂLȚIME

Partea I

Pasărea  Măiastră sculptată în 1910, relevă aspirația lui Brâncuși către perfecțiune. Forma pe care artistul o dă Pasării Maiastre ne trimite cu gândul la divinitățile păgâne, la reprezentările animalelor zeificate. Măiastra, nu este o pasăre obișnuită ci una specială, înzestrată în legendele populare românești cu puteri magice, fiind aceea care îl ajută pe Făt Frumos să își întâlnească marea dragoste. Inițial Brâncuși alege un soclu format dintr-un grup de personaje primitive care își susțin capetele cu mâinile, dar în variantele ulterioare îl va înlocui cu fragmente din Coloana Infinitului. Între 1910 si 1944, Brâncuși a creat 29 de păsări, căutând să exprime esența zborului, care pentru el simbolizează ascensiunea către spiritualitate și transcendență. Pentru Brâncuși zborul este „cel mai minunat lucru din natură”.

Măiastra, este o serie de treizeci de sculpturi de păsări în bronz și în marmură realizate de Constantin Brâncuși între anii 1910-1918. Măiastra este printre primele sculpturi ale lui Brâncuși în care acesta a folosit forma abstractă unei păsări. Lucrarea este inspirată de pasărea legendară a folclorului românesc Pasărea măiastră, o creatură mitică cunoscută pentru penajul de aur și cântecele fermecate. De asemenea, poate că Brâncuși a fost influențat și de baletul Pasărea de Foc cu muzica lui Igor Stravinski, bazat pe versiunea rusă a unei păsări mitice similare, care a avut premiera la Teatrul Național de Operă din Paris la 25 iunie 1910. „Bucuria cea mai mare, notează Brancuși, este contactul dintre esența noastră și esența eternă.“ Brâncuşi a cucerit lumea cu mituri româneşti, cum este cel al  Pasării Maiastre, din care au rezultat  Măiestrele sale (Păsări în vazduh). O temă care ocupă un loc privilegiat în opera sa este cea a păsării, a zborului. Prima lucrare din acest ciclu este Măiastra (1912), o lucrare în bronz al cărei nume este dat de o pasăre miraculoasă din legendele populare româneşti. Dominantă între păsări, uneori chiar în toată fauna mitologică, Pasărea Măiastră aparţine de fapt Celuilalt Tărâm, sau lumea de dincolo. Ca regină a păsărilor, ea aminteşte întrucâtva de pasărea Garuda din textele sanscrite. Trăind în izolare, arătându-se arareori în splendoarea penajului ei cu strălucire multicoloră, ea are o nesecată putere magică şi un scop justiţiar. Uneori apare în ipostaza de pasăre oraculară. Cântecul ei nu răsună decât în singurătate, dar cine are privilegiul să-l asculte, întinereşte spontan.

 

A consemnat Lucian  Dobârtă_LuciD / 8 / 3/ 2017

0309201711572415879134_1479959055368913_613746799_n 0309201711573117197965_1479959178702234_163370576_n 0309201711575617203554_1479959032035582_68678254_n 0309201711580717203869_1479959105368908_77082116_n

CONEXIUNI BISTRIȚENE LA BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ IAȘI

Biblioteca Centrală Univesitară Mihai Eminescu Iaşi a găzduit Zilele revistei Lumina Lină, publicaţie editată la New York de prof. univ. dr. Theodor Damian. Evenimentul a fost moderat de Lucian Vasiliu, directorul revistei Scriptor şi s-a derulat în cadrul celebrului cenaclu Junimea. Au opinat despre revista Lumina Lină, dar şi despre cea mai recentă carte a părintelui Theodor Damian – „Lazăre, vino afară!”, criticii Theodor Codreanu, Ioan Holban, scriitorii Gellu Dorian, Simona Modreanu, în sală fiind prezenţi şi Casian Maria Spiridon, Aurel Ştefanachi şi alte nume cunoscute ale scrisului ieşean. Având o legătură deosebită cu revista Lumina Lină şi cu directorul acesteia, Theodor Damian, managerul Palatului Culturii Bistriţa, dr. Dorel Cosma, a fost prezent la eveniment alături de scriitorii Zorin Diaconescu şi Menuţ Maximinian. În acest cadru s-a vorbit despre puntea culturală dintre Bistriţa şi New York, concretizată prin realizarea unei ediţii a Zileleor Lumina Lina la Bistriţa dar şi prin schimbul cultural ce a avut loc în metropola americană anul trecut, dintre Cenaclul Mihai Eminescu şi Societatea Scriitorilor Bistriţeni Conexiuni. În cadrul cenaclului Junimea au fost lansate cărţile Duminica în Manhattan – Dorel Cosma, Conexiuni de noiembrie – Dorel Cosma şi Menuţ Maximinian şi revista Conexiuni, oferite mai apoi tuturor participanţilor prezenţi la eveniment. Manifestarea dedicată revistei Lumină Lină şi pr.Theodor Damian a fost realizată de Consiliului Judeţean Iaşi, Uniunea Scriitorilor din România, Cenaclul şi Editura Junimea. Doris Cosma0306201712440317141754_10212126498261793_2032859350_n0306201712440817140885_10212126498301794_1343769175_n0306201712441417124867_10212126498221792_621188696_n0306201712441917160667_10212126498181791_1101354846_n

MULȚUMESC – SPECTACOL DE TEATRU-DANS

Palatul Culturii Bistrița vă invită la spectacolul de teatru-dans ”Mulțumesc” care va avea loc în data de 7 Martie, de la ora 18:00.

S-a creat o rețetă de dragoste, pe mai multe nivele.Iubirea de cuplu și incapacitatea de a somatiza nevoile celuilalt.În zilele de astăzi trăim un consumerism absolut, în care totul a ajuns să fie trăit la jumătate.Ne creem o lume virtuală mai reală decât realul.Iluzia a devenit reală.

Spectacolul arată adevărată parte care zace între două suflete.Se spune că atunci când sufletele nu se mai simt aproape ,încep să țipe pentru că inimile lor sunt prea departe.E vorba de iubire, de alegere, sacrificiu .Ea e dispusă să sacrifice toată relația ,să se sacrifice total și dezinteresat artei, indiferent de costul durerii. 
Un spectacol în care singurul adevăr pe care îl pot reda este mulțumirea. 
Mulțumirea de a trece prin experiențe și a învață din ele.

Mulțumirea de sine care necesită căutări.

Mulțumirea de a exista prin dans.

Din distribuție fac parte: Oana Mureșan și Simion Zaiț.

Regia și coregrafia: Oana Mureșan

16777061_10154901759496217_234311683_o