Categories
Bistrita Educație News

Elevii bistrițeni au la dispoziție peste 4.500 de locuri în liceele din județ

Media generala obtinuta la Evaluarea Naționala constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învațamântul liceal de stat. Numarul de locuri care se aloca pentru clasa a IX-a de liceu, la învațamântul de zi, este cel puțin egal cu numarul absolvenților învațamântului gimnazial din promoția anului 2011, adică 130 de clase pentru forma de învățământ la zi, a câte 30 de elevi, din care 41 de clase la profil teoretic, 80 de clase profil tehnologic si 9 clase profil vocational.

În județul Bistrița-Năsăud mai există cinci clase la seral și două cu frecventa redusa (Teaca și Feldru), precum si patru clase pentru învățământul special, a cate 12 locuri, alocate Grupului Școlar Sf. Maria Bistrița-Năsăud. Înscrierea la învațamântul seral sau cu frecvența redusă a candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani pâna la data de 11 septembrie 2011, inclusiv, se face la un centru special desemnat de inspectoratul scolar.

Prin urmare în județ există un număr total de 141 de clase, cu 4.568 de locuri.

Înscrierea în clasa a IX-a, în liceele de stat se face fara examen, pe baza mediei de admitere. Media de admitere este media aritmetica între media generala la Evaluarea Naționala susținuta de absolvenții clasei a VIII-a si media generala de absolvire a claselor a V-a si a VIII-a.

Înscrierea în clasa a IX-a, a absolvenților de gimnaziu se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescatoare a mediilor de admitere, în baza opțiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv si în limita locurilor aprobate, prin planul de scolarizare, pentru unitațile scolare finanțate de la bugetul de stat.

Acțiunile de completare a opțiunilor pentru absolvenții clasei a VIII-a se desfasoara în perioada 29 iunie ! 5 iulie 2011, iar pana la 15 iulie se vor afisa listele cu cei admisi în acea unitate, pe filiere, profiluri, specializari, domenii ale pregatirii de baza.

Sursa foto: www.gandul.info

Categories
Bistrita Educație News

Sute de elevi de la Grupul Școlar Grigore Moisil au absolvit liceul

În această dimineață, sute de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a, care au învățat la Grupul Școlar Grigore Moisil au participat la festivitatea de absolvire a liceului.

Cu emoții peste măsură și pregătiți să își croiască fiecare drumul său, aceștia au pășit pentru ultima dată în clădirea în care funcționează liceul.

Părinți cu lacrimi în ochi și cu flori în mână au venit să își felicite copiii care au reușit să își termine studiile liceale. Mulți dintre ei sunt pregătiți să urmeze o facultate, însă, până la admiterea la facultate mai au de trecut un prag. Ei vor susține în curând examenul de Bacalaureat și spun că sunt foarte emoționați.

“Am emoții acum pentru că am terminat liceul, dar când mă gândesc că imediat vine examenul de Bac deja mă panichez. Pentru examen am emoții foarte mari și sper să trec cu bine de el” spune Alina, care acum a terminat clasa a XII-a.

Festivități de absolvire a liceului au loc și la alte licee din oraș, iar pe toți acești elevi îi așteaptă Bacalaureatul.

Categories
Bistrita Educație News

Aproape două milioane de lei, investiți în modernizarea Liceului cu Program Sportiv

Astăzi, primarul Bistriței, Ovidiu Crețu, a făcut recepția finală a lucrărilor care s-au desfășurat la Liceul cu Program Sportiv din Bistrița.

Acestea au fost făcute prin intermediul unui proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și a avut o valoare totală de 1.847.177,47 lei, inclusiv TVA din care, asistența financiară nerambursabilă este de 98%, iar contribuția beneficiarului este de 2%.

Modernizarea efectuată transformă liceul într-unul european, în care elevii merg cu plăcere la cursuri. Au fost efectuate lucrări de consolidare și modernizare a clădirii prin recompartimentarea sălilor de sport și a vestiarelor, prin realizarea unei șarpante noi, pardoseli din parchet, placarea pereților cu faianță la grupurile sanitare și vestiare, refacere finisaje  exterioare, refacere tencuieli și a  finisaje interioare.

De asemenea, clădirea a fost izolată termic, s-au modernizat instalațiile electrice, sanitare și de încălzire și s-au montat inclusiv panouri solare. Sălile au fost dotate cu echipamente de pregătire profesională, IT și didactice. Lucrările au început la finele anului 2009.

Primarul Bistriței, Ocidiu Crețu, se declară mulțumit de cum arată la ora actuală liceul și speră ca tot mai multe unități școlare să sufere astfel de transformări.

Categories
Bistrita Educație News

Liceul cu Program Sportiv, modernizat pe bani europeni

Lucrările de modernizare ale atelierelor Liceului cu Program Sportiv din municipiul Bistrița s-au încheiat. Beneficiarul proiectului prin care s-au realizat aceste lucrări este Primăria Bistrița, motiv pentru care astăzi va avea loc recepția finală a lucrărilor.

Proiectul a fost finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională și a avut o valoare totală de 1.847.177,47 lei, inclusiv TVA din care, asistența financiară nerambursabilă este de 98%, iar contribuția beneficiarului este de 2%.

Astfel, s-au efectuat lucrări de consolidare și modernizare a clădirii prin recompartimentarea sălilor de sport și a vestiarelor, prin realizarea unei șarpante noi, pardoseli din parchet, placarea pereților cu faianță la grupurile sanitare și vestiare, refacere finisaje  exterioare, refacere tencuieli și a  finisaje interioare. De asemenea, clădirea a fost izolată termic, s-au modernizat instalațiile electrice, sanitare și de încălzire și s-au montat inclusiv panouri solare. Sălile au fost dotate cu echipamente de pregătire profesională, IT și didactice. Lucrările au început la finele anului 2009.

Liceul cu Program Sportiv este singura unitate școlară din județ care promovează sportul de perfotmanță la atletism, fotbal, gimnastică artistică băieți, gimnastică ritmică fete, handbal băieți ! fete, schi alpin, schi fond, tenis de masă, volei ! în filiera vocațional sportivă.

Categories
Educație

Liberalii nu-i uită pe cei săraci

Tinerii liberali din Bistrița-Năsăud au pregătit și în acest an mici atenții pentru copiii mai puțin norocoși, din preajma lor, tranformându-se asfel în mesageri consecvenți ai lui Moș Crăciun.

Privind cu speranță spre viitor și cu dorința de a aduce puțină bucurie pe chipurile celor mici, acești tineri au pus mână de la mână pentru a pregăti cât mai multe surprize.

Fie ca lumina sărbătorilor de iarnă să se reverse peste noi toți, iar gândurile și faptele oamenilor de bine să se amplifice de la an la an!