20/09/2017

Imunda muscă – fluture în jurul lămpii

Mi-aduc aminte de inocentul Însuși El Premierul Adrian Năstase (fost nepot al Mătușii Tamara, că l-a exonerat Justiția de această mult prea coruptă rudenie) când, întrebat ce crede despre corupţia de care era acuzat crapul (pardon, consilierul său) guvernamental Fănel Păvălache, a răspuns cu obișnuitu-i limbaj împănat de glumițe și metafore, că este firesc. În jurul Puterii se adună destui “fluturi în jurul lămpii”, atraşi de diversele avantaje produse de actul de guvernare într-o țară cu un buget generos ce pare al nimănui (dar e, de fapt, bunul clientelei politico-mafiot-interlop-economice). Zic eu că mult mai potrivită ar fi fost referirea la “borcanul cu miere” spre care dau năvală muştele. Căci “lumina” Puterii în România nu a fost niciodată strălucitoare, ci, mai degrabă, palid-bolnăvicioasă, lăsând conuri de umbră, generoase spaţii dubioase de obscuritate unde s-au putut desfășura/cloci puzderie de afaceri dubioase. Așa că nu pot descrie efemerii fluturi lăcomia și prolificitatea imundei muște, ce umple cu răhăței orice loc pe care-și așează multiplele lăbuțe.
Fenomenul de înrăhățire a spațiului bugetar s-a petrecut devreme, odată cu “revoluţia în direct”. Dintr-o dată ne-am trezit cu o năvală bâzâitoare de candidaţi la îmbogăţire – mai întâi pozând în “revoluţionari” cu certificate (statut original, unic în lumea actuală, pelungind amintiri despre ilegaliști de pe vremea proaspăt-chipurile-îngropatului-comunism). Pretinzând “răsplata jertfei patriotice”, s-a ajuns prin acele certificate să se murdărească și ce mai rămăsese curat din presupusa Revoluţie – curat murdar, coane Fănică (trăiască fripturismul)! Şi, să citez dintr-un editorial al domnului Ioan Pop: “ca ruşinea să fie sigură, au apărut peste noapte legiune de profitori dintre cei ce n-au călcat vreodată pe locurile de-acum istorice. Toţi sunt acum oameni de afaceri mai mult sau puţin prosperi”. Asta în vreme ce victimele “teroriștilor” și ai mineriadelor lui Ion Iliescu aşteaptă încă o dreptate uitată.
De la acest profitabil început n-a fost deloc greu să se ajungă la clientelismul politic cultivat pe faţă încă în primii ani de guvernare FSN, PDSR, CDR, PSD, PNL, PDL – nici un partid, nici o alianță de guvernare nu a reușit să se debaraseze de clientelism politic – nu câtă vreme acolo sunt sponsorii de campanie electorală, acolo sunt banii negri ce intră în mod netransparent în bugetul partidelor și sunt răsplătiți, în caz de câștigare a puterii, cu lucrări și/sau funcții publice. Și așa se vor permanentiza lucrurile atâta vreme cât bugetul va fi un adevărat corn al abundenței doar pentru niște privilegiați ai României – de la băieții deștepți din energie, la regii asfaltului șamd.
Fluturașii din jurul lămpii s-au transformat de mult într-o masă colcăitor-zumzăitoare de muște ce se strivesc de borcanul cu miere și nu mai au loc unele de altele. Motiv pentru care-și smulg piciorușele, aripioarele și se umplu de răhăței – mierea-i tot mai puțină, borcănelul tot mai gol. Unde sunt glorioasele vremuri ale transformării din PCR în FSN – Apoi în PDSR și PSD, când putea să zumzăie musca satisfăcut-greoi de la atâta cărăușie de miere din borcanul bugetar către locul de puit și numărat ouă? Locuri din economia subterană, prin tuneluri bine cunoscute de fosta securitate, deloc deranjate de “emanaţii” din decembrie 89… Deloc deranjate de o justiție ce se joacă de-a potența numai atunci când îi sunt amenințate privilegiile.

http://sareinochi.com/2011/12/29/imunda-musca-fluture-in-jurul-lampii/

Victor Popa: Ţara lui 1001 de nopţi

Cîţi dintre noi nu ne-am dori ca, dintr-un singur gest, o magie, să schimbăm lucrurile. Mai ales în zi de leafă. Hocus-pocus, şi avem suficienţi bani pentru a ne plăti factura, să luăm haine şi cele trebuincioase pentru familie. Şi, poate, ne mai rămîne şi ceva mărunţiş pentru ţigări şi, dă Doamne, o binemeritată – după o lună de muncă – beriucă. Aşa că, hocus-pocus. Rezultatul… Încercaţi şi dumneavoastră.

Din păcate, lucrurile nu stau aşa. Dincolo de magia visului, pentru noi, muritorii de rînd, chestiile astea nu au valoare mai mare decît o ceapă degerată. Poate, uitîndu-ne în jurul nostru, vedem adevăraţii magicieni ai zilei de azi, reuşind tot felul de scamatorii, una mai deşteaptă decît alta, în plus şi profitabile. Magicienii zilei – nu care cumva să i numiţi profitori, baroni sau alte epitete de genul ăsta, lansate de presa aia care are tot felul de interese şi vrea să destabilizeze – îşi văd zilnic de treaba lor. Netulburaţi de nimeni – altă mare magie. În securitatea vrăjii, ascunşi după vălurile generate de magice beţe, la umbra borurilor jobenelor pline de iepuraşi ingenui, magii zilelor noastre ne creează nouă iluzii şi lor profit. Vrăji precum licitaţii, trucuri precum contracte pe banii contribuabilului, magii care iau ochiul instituţiilor abilitate să rupă vraja. O lume de mai mici sau mai mari Merlini.

În urma lor rămîne doar basmul. Că altceva oricum nu se leagă de vrajă. Românie, file de poveste. Ţara lui 1001 de nopţi. Hocus-pocus, şi noapte bună. Vise plăcute tuturor. Magia pentru voi se ascunde în somn şi vrajă în fiecare zi.

 

 

Ce clică de imbecili ne dictează destinul?

Deputatul PSD Victor Socaciu se străduiește să-și dovedească inutilitatea ca și politician (plătit degeaba cu bani publici, trimis degeaba în Parlamentul României de niște votaci) – și-i reușește cu mult mai bine decât lălăiala folchist-patriotică pe care o practica împreună cu ex-Cenaclul Flacăra, al ex-colegului Adrian Păunescu (eminamente decedat). Disperat să raporteze depășiri de legi la hectarul de efort intelectual depus, cenaclistul a depus la Parlament o inutilitate botezată “inițiativă legislativă” prin care ar dori să se interzică folosirea în spoturile publicitare difuzate la radio și tv a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural național, cum ar fi Ateneul Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau vechi colinde (potrivit Mediafax). Cred că aceasta era prioritatea de grad zero din legislația varză a României. Din păcate, în ritmul acesta (individul este la a doua inutilitate legislativă proipusă pe anul în curs), până la alegeri vom mai avea parte de câteva imbecilități din partea lui.

Datorită unor astfel de inutili, aruncați în Parlament în ultimii 22 de ani cu furca votului pe listă sau a schilodului vot “uninominal” redistribuit, suntem acum prinși ca într-un corset de legi inutile (mai grav: interpretabile), suntem obligați să ținem cont de reglementări anormale numai pentru a da de lucru unei supradimensionate tagme de avocați-juriști-procurori-judecători. Nu există nici cea mai mică bunăvoință a reducerii legilor/legislației la un nivel minim obligatoriu.

În altă ordine de idei, dacă limba română face parte din patrimoniul cultural național, are să vină un idiot să ne propună să fie interzisă în spoturile publicitare? Păi așa, nu mai bine propunem pedepse usturătoare pentru cei care exprimă în limba română idei suburbane sau mediocre – să-i vedem pe Antonescu, Ponta și o serie de maneliști politici scoțând bani din buzunare pentru inepțiile pe care ne obligă să le citim/vedem/ascultăm prin toate mijloacele de mediatizare moguliene?

Te pui cu mintea odihnită? Singura inițiativă pe care, din păcate, nici nu o vor propune si nici nu o vor vota vreodata, nici Socaciu și nici alți colegi de suferință de-ai domniei sale, ar fi obligativitatea controlului periodic cu privire la discernământul celor care propun și fac legi.

Despre o altă inutilă lege a scris, cu umor și talent colegul meu Ion Mureșan în anul 2002. Îmi face o nespusă plăcere să restitui către public această bijuterie intitulată Legea lui „gît-legău” şi-a lui „de perete frecătoriu”

  • George Pruteanu a reuşit să stîrnească un hohot de rîs naţional. Legea prin care DEX-ul a fost ridicat la rang de Cod penal nici măcar nu trebuie combătută. Iniţial am vrut să scriu o compunere avînd ca personaj un parlamentar care merge la cumpărături, joacă un meci de tenis, urmăreşte la televizor o repriză de fotbal şi traduce totul în dialectul Pruteanu. M-am oprit însă, căci ieşea o gogomănie atît de hazoasă încît a trebuit să fac eforturi ca să mă opresc din rîs. De altfel, şi fără compunerea mea mass-media românească nu se mai poate opri. De vreo trei zile, Pruteanu a ajuns un fel de Bulă. Rîd şi copiii din clasele primare la gîndul că vor merge la McDonald’s şi în loc de un hot-dog vor cere un „cîine fierbinte” la pachet. Nici măcar naţionalist nu pot să-l consider pe senatorul Bulă. Nici măcar patriot înflăcărat. Pentru amîndouă e, totuşi, mult prea ridicol. În fond, George Pruteanu nu a dorit decît să-şi lege de nume o tinichea care să zornăie prin ani. A vrut să intre, dacă altfel nu se poate, măcar cu tinicheaua de codă în istorie. Latiniştii ardeleni, cînd au propus ca la cravată să i se spună „gît-legău” iar la chibrit „de perete frecătoriu” aveau merite naţionale deja adjudecate în epocă. Senatorul de PNŢCD, PSD şi ce-o mai fi e doar o caricatură de lingvist. Dacă e ceva care trebuie să ne dea de gîndit, e calitatea parlamentului României. Numai la gîndul că nişte oameni cu mutre serioase, cu gît-legău şi sacouri elegante, care vorbesc o limbă românească îndoielnică, au stat cuminţi şi au dezbătut nişte tîmpenii îţi dă fiori. Dacă doar dezbăteau, treacă-meargă, dar ei au şi votat legea. În loc să se preocupe de legile proprietăţii, în loc să elaboreze acte normative necesare apropierii noastre de Uniunea Europeană, dînşii găsesc timp pentru a vorbi şi a vota soarta cailor verzi pe pereţi. Cînd cetăţeanul nu ştie ce-o să bage în gură, aleşii lui discută despre amenzile pe care să i le dea pentru ce scoate pe gură, pe lîngă multele înjurături. Dacă pînă acum naţia nu prea avea încredere în Parlament, de acum au pierdut şi dramul de prezumţie de seriozitate cu care mai era creditat. Aleşii au ajuns în postura de grup umoristic, ceva de genul „Vacanţa Mare”. Mă opresc aici. Nu înainte de a semnala senatorilor şi deputaţilor că nici cuvîntul Parlament nu e tocmai neaoş, şi ca atare ar trebui tradus grabnic în româneşte, pînă nu intră legea în vigoare. Ca să nu mai piardă vremea consultînd tot felul de lingvişti, propun să fie adoptată ca varianta cea mai corectă pentru un amendament la DEX, următoarea: „Parlament – substantiv neutru, din francezul parlement = de mangal frecătoriu”.

http://sareinochi.com/

 

Lipsa încrederii în propriile puteri – adevărata criză a Occidentului

Cu ce-am început noi anul 2011 și cu ce suntem pe cale să-l încheiem? Cu Islam și lipsă de încredere în forțele proprii. Tunisia, Egipt, Libia sunt trei țări care au scăpat de dictatorii lor “legitimi” pentru a se procopsi cu “frățiile musulmane”, niște băieți care iubesc democrația din adâncul a tot ceea ce mai rămâne de curățat de pe caldarâm după ce le explodează emisarii. După valurile de sânge împrăștiate pe străzile și piețele din Kabul, Bagdad, Teheran, Cairo, Tripoli șamd și miile de hârburi pe patru roți convertite-n bombe artizanale (fără taxe de poluare), s-a spulberat (odată cu bisericile aruncate în aer de acest Crăciun în Nigeria) deșarta speranță că lumea islamului se poate liberaliza/democratiza, că ar putea exista vreodată stabilitate în lumea arabă – nu câtă vreme singura lor resursă va fi petrolul, iar religia impusă cu forța: islamul. Este ca și cum ai cere relansare economico-financiară în Grecia și clasă politică decuplată de mafia capitalismului de cumetrie în România.

Vă puteți închipui că până și Transnistria a scăpat de cel de-al cinci-lea mandat al lui Igor Smirnov, că alegerile au fost câștigate (citez și mă minunez) de către “opozantul Evgheni Sevciuk” care „l-a învins pe pe candidatul sustinut de Moscova, Anatoli Kaminski”? Nu știu ce lampă a lui Aladin a fost frecată de ne-am procopsit în acest an pe cale să treacă cu “Duhul Libertății” – până și Rusia nu mai este la adăpost de acesta: dovadă stau zecile de mii de manifestanți anti-Putin care și-au găsit profet/purtător de cuvânt în Mihail Gorbaciov (artizanul Perestroikăi și al asasinării lui Ceaușescu de Crăciun, prin intermediarul Ion Iliescu). Dar ce folos, că nu democraţia, ci naţionalismul, panslavismul şi fanatismul religios îi animă pe mult prea mulţi dintre aceștia.

În timp ce americanii se retrag din Irak și Afganistan, bomba atomică iraniană devine tot mai vizibilă, la fel ca cele din din arsenalul Pakistanului, o țară pe cale de re-islamizare după eșuarea tentativei americane de democratizare a universului arab și musulman. Despre bomba atomică nord-coreeană nu mă pronunț – acolo sunt chinezii să hotărască dacă le este de folos sau nu.

Și că am ajuns să vorbim despre chinezi, unii văd în ei viitorul, alții declinul economiei mondiale. Motiv pentru care europenii (care nu și-au permis un război în Irak, de al cărui petrol au depins total economic – dar nu au avut încotro și au trebuit să joace după cum li s-a cântat) par a se îndepărta de SUA (deși economia acestora dă semne să-şi revină durabil) şi să se dea pe mâna unor alianţe cu statele BRIC, cu Rusia şi mai cu seamă cu noul “Everest economico-financiar al lumii”, care este China – cu un regim totalitar clădit pe represiune și frică unde se clonează întreaga tehnologie occidentală transferată acolo din lăcomia celor care conduc multinaționalele.

Dar cât se va mai menține autoritatea regimului de la Beijing? Optimiștii sunt tentați să declare/susțină că nici o tiranie nu este veșnică – că “primăvara arabă” (cel mai recent exemplu) a demonstrat acest lucru. Deh, după 40 – 50 de ani de huzur a dictatorilor, aceștia au fost înlocuiți, cu ajutorul de neprecupețit al rețelelor de socializare, cu apropiații acestora (la fel ca și în România). Este evidentă incapacitatea revoltaților de a obține mai mult decât debarcarea regimurilor dictatoriale. De ce? Păi, la fel ca și în România anului 1989 – cine să dea de mâncare, apă, căldură și electricitate „poporului” dacă nu cei care știu cum funcționează rețelele de distribuție. Când acestea au fost centralizate/monopolizate, iar serviciile de distribuție țin de apăsarea sau nu a unui buton, de deschiderea sau nu a unei valve, de semnătura din vârful unui stilou sau pix, la ce altceva să te aștepți? Când lumea “dictatorilor” este în afaceri “frățești” cu cea a “democraților” și toată lumea se cunoaște cu toată lumea, doar respectarea semnăturilor de pe contracte îi ține în viață pe primii și în TOP-ul Forbes pe ceilalți. Iar morala nu ține loc de foame, iar dizidenții sunt o cifră statistică de pe urma cărora vor încasa niște bani ceva fundații de caritate, la fel ca și după maidanezi, balenele albastre, copacii din zona ecuatorială și aurul de la Roșia Montană. Să-mi fie scuzat cinismul, dar cine ajunge primul la resurse rade totul – fie că-i vorba despre petrol, mână de lucru ieftină, idee de salvare a calotelor glaciare, wolfram, aur, sau căinarea drepturilor și libertăților civile ale celor oprimați. Adevăru-i că, în numele “democrației” suntem în budă atâta vreme cât spiritul libertăţii şi al datoriei civice devine tot mai anemic. Cu izvorul de muncă în migrație după mâna de lucru ieftină, cu un cult al vânzării de nimic din “servicii” sau datoriile altora, Occidentul este departe de a redescoperi resursele care i-au conferit cândva măreţia (nimic fără Dumnezeu, nimic fără muncă!). Problema Occidentului nu este numai cea a crizei datoriilor, ci cea a încrederii în capacitatea sa de redresare. Națiunile au impresia, exact ca și oamenii care le alcătuiesc, că există salvare individuală. No, așe ceva nu se egzistă!

http://sareinochi.com/

 

“UNDE-S TERORIŞTII? AU AJUNS MINIŞTRI!” (I)

Motto: “Revoluţia de la Timişoara a fost, încă din primele ei ore, nu doar anticeauşistă, ci şi categoric anticomunistă. În toate zilele Revoluţiei s-a scandat de sute de ori: «Jos comunismul!» În consens cu aspiraţia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut şi noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar şi falimentar. Idealul Revoluţiei noastre a fost şi a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţiei europene.”

Un așa-zis terorist, prezentat triumfător poporului.

Un așa-zis terorist, prezentat triumfător poporului.

CUM A ÎNCEPUT?: În 22 decembrie 1989, la ora 10,00, la Radio s-a anunţat moartea generalului Vasile Milea, ministrul Apărării Naţionale (cel care ordonase înarmarea trupelor din subordine, identificase inamicul în masele de manifestanţi ce “băgau” “copii şi bătrâni în faţă” şi ordonase foc asupra lui). Versiunea oficială a morţii a fost:“trădătorul Vasile Milea s-a sinucis”. La ora 11,00, Nicolae Ceauşescu a făcut o ultimă tentativă de a se adresa mulţimii de oameni aflate în faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, cu scopul de a o întoarce de partea lui şi a sistemului comunist. A fost huiduit, drept pentru care, dacă luăm de bună versiunea oficială, dictatorul a acceptat planul generalului Victor Athanasie Stănculescu (“omul lui de casă”, cel pe care l-a desemnat, după eliminarea generalului Milea, drept ministrul al Apărării Naţionale), să părăsească sediul cu ajutorul unui elicopter (în fapt, devine din ce în ce mai certă varianta că i s-a sugerat lui Ceauşescu să aplice planul “ROVINE-IS-70″, ruta 4: “SOARELE”). La ora 12,08, elicopterul pilotat de Vasile Maluţan, în care se afla cuplul Ceauşescu, a decolat de pe terasa CC cu destinaţia Snagov. Elicopterul a staţionat acolo câteva minute. Conform mărturiei pilotului (decedat, câţiva ani mai târziu, în condiţii suspecte), Postelnicu şi Bobu au fost debarcaţi, după care, împreună cu cuplul Ceauşescu şi gărzile de corp ale acestuia, au decolat fără o destinaţie precisă. Ultimele informaţii date de pilot cu privire la cei doi dictatori pe care susţine că i-a debarcat pe marginea unei şosele, a fost că  s-au urcat într-un autoturism “Dacia 1300″ şi s-au îndreptat către Târgovişte. Mai târziu această maşină va fi identificată ca aparţinând doctorului Delcă, medic la un dispensar rural din judeţul Dîmboviţa.

(Cu privire la periplul Ceuşeştilor în ziua de 22 decembrie 1989, asupra căruia vom reveni la momentul oportun, trebuie să reţinem următoarele aspecte: – Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost reţinuţi (şi, încă, nu se ştie, cu exactitate, dacă au fost deţinuţi) din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, iniţial de către Miliţia din Tîrgovişte, după care au fost duşi în unitatea MApN comandată de col. Kemenici; – asupra acestor aspecte au fost informaţi, pe loc, superiorii colonelului Kemenici şi, prin gen. Victor Athanasie Stănculescu, au fost puşi în temă şi cei din grupul domnului Ion Iliescu (vezi în acest sens declaraţiile d-lui Gelu Voican Voiculesc şi gen. VA Stănculescu); deci, cel mai târziu din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, cei care vor prelua puterea (şi, în final, vor condamna şi executa cuplul dictatorial) ştiau locul în care se află aceştia; – cu toate acestea, au ţinut ascuns acest lucru multă vreme, ţinând sub teroarea comunicatelor, date prin intermediul Televiziunii Române Libere şi Radioului, populaţia civilă, cei responsabili au declarat că a fost necesară ascunderea arestării celor doi pentru a nu da informaţii utile acoliţilor lor; părerea noastră este că se putea anunţa populaţiei civile arestarea cuplului Ceauşescu, fără a anunţa locul deţinerii lor, dar aceasta nu ar fi servit scopurilor celor care preluau puterea şi nu ştiau ce să facă cu atâta amar de revoluţionari anticomunişti pe străzi…)

Concomitent cu decolarea elicopterului de pe acoperişul CC, clădirea a fost invadată de manifestanţii din piaţă. În jurul orei 13,00, la “Cabinetul 1″ s-a constituit primul, autointitulat, “Comitet Revoluţionar”. Acesta era alcătuit din 8 membri, printre care şi domnul Dumitru Mazilu, fost raportor cu privire la drepturile omului al RSR la ONU şi profesor la Şcoala de cadre a Securităţii de la Băneasa. La Televiziune, contrar programului obişnuit, a început o emisiune în direct. În faţa unei ţări uimite, un grup de revoluţionari, din care s-au detaşat actorul Ion Caramitru şi scriitorul Mircea Dinescu, au anunţat:“Fraţilor, am învins! Dictatorul a fugit!” Regizorul Sergiu Nicolaesu, prezent şi el pe platoul Studioului 4, probabil în virtutea obişnuinţei de a juca roluri de voievozi, a dat ordin Armatei (un civil!) să se retragă în cazărmi.

 

La ora 14,30, Theodor Brateş, redactor şef adjunct la TVR, dar care până atunci nu a apărut pe ecranele televizoarelor, l-a introdu în atenţia ţării (practic în… Revoluţie) pe “Tovarăşul Ion Iliescu, fiul unui revoluţionar şi patriot, el însuşi revoluţionar şi patriot”. Cu această ocazie, d-l Ion Iliescu l-a acuzat pe Ceauşescu de“întinarea idealurilor nobile ale socialismului” şi, imediat după aceasta, a declarat: “L-am sunat, acum 20 de minute, pe generalul Stănculescu. El se află la Ministerul Apărării Naţionale. A dat dispoziţii ca trupele dispersate în oraş, şi care aveau ordinul să tragă, să revină în cazărmi şi a ordonat ca o coloană de blindate, care se îndrepta de la Piteşti către Bucureşti, să se întoarcă din drum. (…) Facem apel la Securitate şi la «securişti» să se trezească în ultimul ceas şi să abandoneze această clică de trădători de ţară. (…) Deci, tovarăşi, avem în acest moment garanţia că armata se află alături de noi”. Ne surprinde, desigur, că un simplu director de editură primise, la nici un ceas de la fuga “comandantului suprem”, un raport amănunţit despre starea armatei din partea, proaspăt numitului ministru al Apărării Naţionale, gen. Victor Athanasie Stănculescu… În continuare, d-l Ion Iliescu a declarat: “În cursul zilei vom constitui un Comitet al Salvării Naţionale, care va începe să facă ordine în treburile ţării. Îi convoc(în ce calitate? – n.m.) pe toţi cei care se pot angaja în această operă constructivă, care trebuie să înceapă încă de azi, la ora 17,00, la sediul Comitetului Central”. La ora 17,30, în sala de şedinţe de la etajul 2 al CC, unde îşi desfăşura activitatea “Comitetul Revoluţionar”, a pătruns un grup condus de d-l Ion Iliescu. Acest grup şi-a impus autoritatea, substituindu-se “Comitetului Revoluţionar” şi creând “Frontul Salvării Naţionale”. În aceiaşi clădire, undeva într-o încăpere, fostul prim ministru (pe vremea tulburărilor sociale din Valea Jiului – 1977), Ilie Verdeţ, a încercat şi el să organizeze un guvern provizoriu. Din acest guvern făcea parte şi generalul Victor Athanasie Stănculescu. Citându-l pe d-l Gelu Voican Voiculescu: “generalul Stănculescu, având vocaţie de trădător”, a mers şi a informat despre existenţa acestui al doilea guvern pe cei din grupul Ion Iliescu. Grupul d-lui Ion Iliescu va “dizolva” şi această tentativă de guvern. Pentru seara zilei de 22 decembrie 1989, în Piaţa Palatului, a fost anunţat un mare miting la care, s-a supus că se vor comunica noii conducători ai României. Concomitent, persoane rămase necunoscute, prin intermediul TVR şi Radio, au solicitat forţe militare în zonă. În piaţă şi în zonele adiacente au fost dislocate (la cererea unor “necunoscuţi”?) importante forţe militare, miliţie şi gărzi patriotice, fără să existe un plan de acţiune unic, cunoscut şi aprobat de către toate forţele înarmate care existau în zonă. Aproximativ la ora 18,00, în Piaţa Palatului, mulţimea a început să strige: “Fără comunişti!”, “Fără comunişti!”, ca rezultat al apariţiei în balconul clădirii CC al PCR a o serie de foşti activişti notorii ai partidului, în frunte cu “tovarăşul” Ion Iliescu.

(– pe de o parte, dezideratul mulţimii strânse în faţa clădirii CC: “Fără comunişti!”, nu putea fi un slogan acceptat pentru întreaga pletoră de activişti ai Partidului Comunist Român care a fost ţinută în umbră şi înlăturată de la cozonacul privilegiilor de către politica de clan a lui Nicolae Ceauşescu; – pe de altă parte, aceste eşaloane doi, trei, patru (în funcţie de tupeul şi oportunismul celor care, scoşi la suprafaţă de valul revoluţionar al maselor, s-au prezentat în faţa naţiunii cu pretenţia de a o conduce într-o epocă nouă), erau, chipurile, angajate în ocuparea “vidului de putere”, lupta devenind, pe măsură ce trecea timpul, tot mai făţişă şi mai violentă; prin “vid de putere” toţi aceşti “emanaţi ai revoluţiei” nu puteau să înţeleagă decât să pună mâna pe funcţiile ocupate în aparatul de partid şi de stat de către Ceauşescu şi ai lui – suprastructura puterii; infrastructura puterii era (şi a fost) asigurată de toţi acei specialişti înregimentaţi regimului comunist şi care, cu începere din 22 decembrie 1989, au rupt comunicatele prin care “condamnau ferm actele de vandalism ale huliganilor de la Timişoara” şi le-au trimis la Bucureşti pe cele “de adeziune sinceră faţă de Frontul Salvării Naţionale”; – în expectativă stăteau acei comandanţi ai Forţelor Armate care, până la fuga “comandantului suprem” de pe clădirea fostului CC al PCR (şi mulţi şi după aceea), au condus represiunea; aceştia trebuiau să-şi negocieze, prin loialitate – faţă de una dintre tabere, locul în viitoarea societate; – tot în expectativă stăteau şi acei comandanţi ai Forţelor Armate care ştiau de existenţa variantelor de fugă ale conducerii superioare de partid şi de stat în cazul în care Capitala ar fi căzut în mâinile inamicului (ce dacă “inamicul” era poporul român?) şi pentru care plecarea Ceauşeştilor cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central şi direcţionarea spre Tîrgovişte nu reprezenta decât aplicarea uneia dintre aceste variante; – pentru toate aceste tabere, poporul ieşit în stradă reprezenta un factor de instabilitate care putea să compromită variantele de preluare a puterii după modul în care s-a presupus că ar fi mai benefic pentru România – în sensul că dacă “unda verde” a răsturnării conservatorului Ceauşescu, fără ca să intervină nimeni din exterior în ajutorul lui, s-a dat de la Moscova, atunci, în mod necesar, puterea trebuia preluată de către comuniştii zişi “reformişti” şi nu de către o grupare cu tendinţe democratice sau, mai rău, care ar fi dorit să-l readucă pe tiran înapoi; acest factor de instabilitate trebuia să fie îndepărtat într-un fel sau altul, lăsând locul celor trei tendinţe enunţate (dacă au existat chiar trei!) pentru a se război între ele;)

Până când accesul la documente şi la Arhive va fi blocat şi până când protagoniştii nu vor face confesiuni cel puţin apropiate de realitate, toate ipotezele prezentate rămân variante posibile ale adevărului. Deocamdată, în acest raport, nu-mi propun o analiză a acaparării puterii şi a persoanelor implicate în acest mecanism. Îmi propun să prezint fapte care demonstrează teoria conform căreia, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, în jurul orei 18,00, presiunea maselor asupra celor care se luptau pentru putere trebuia redirecţionată înspre alte obiective (fără nici o valoare), cei implicaţi în represiunea de până atunci trebuind să-şi recaptete credibilitatea. De aceea, după aproape o zi de relativă acalmie, în care armele au tăcut şi n-au mai existat victime, a început din nou să se tragă, au început să moară, în mod nejustificat, oameni…

(Reproduc din jurnalul acţinilor de luptă al UM 01060 Bucureşti una dintre misiunile primite în 22.12.1989: “În jurul orei 18,00, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea fostului CC şi Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor superioare”.Rezultatul? … Strigăte puternice, apeluri repetate în Piaţa Palatului: «Opriţi focul!», «Opriţi focul!», «Nu mai trageţi!», «Nu mai trageţi!», «Armata e cu noi!». La ora 18,23, ceea ce mai târziu se va numi Frontul Salvării Naţionale îşi începuse şedinţa organizatorică. Afară, în faţa Comitetului Central, încep să tragă nevăzuţii “terorişti”. Armata ripostează şi ea. “Când marea bucurie a libertăţii poporului se revarsă pe toate străzile Capitalei, adunându-se în şuvoaie nestăvilite în marea Piaţă a Palatului, de undeva, dintr-un colţ, ca din bârlogul unei fiare hăituite, au ţâşnit dârele de foc ale gloanţelor ucigaşe. Ultima bandă de terorişti şi trădători de patrie – adevăraţii criminali ai acestor zile, cei care au înroşit în noaptea de 21 spre 22 decembrie caldarâmul străzilor cu sânge omenesc, sânge tânăr, nevinovat. Baricadaţi în propria lor spaimă care i-a cuprins la tunetul mâniei necruţătoare a poporului, ei şi-au trimis limbile de foc ale agoniei lor iremediabile, sfâşiind cerul abia înseninat al libertăţii noastre. Apelurile armatei noastre la încetarea focului, a violenţei, reprezintă expresia înaltei conştiinţe patriotice a ceasului de faţă: avem de apărat bunuri de nepreţuit, avem de apărat liniştea muncii noastre, şi în primul rând avem de apărat vieţile oamenilor care au făcut şi fac totul pentru ţară, pentru fiinţa ei de azi şi de mâine. În timp ce în Piaţa Palatului, vieţi tinere de soldaţi înfruntau gloanţele vrăjmaşe, am văzut pe ecranele televizoarelor o «maşină infernală» descoperită la una din intrările Televiziunii, pusă în scopul de a provoca panica şi dezordinea, de a împiedica desfăşurarea acţiunii revoluţionare de instaurare a noii ordini sociale pe care poporul român doreşte să o întroneze. Evenimentele istorice pe care le trăim arată că nu există «maşină infernală» în stare să întoarcă sau să împiedice mersul implacabil al voinţei poporului.”(“Scânteia poporului”, 24 decembrie 1989). … În Piaţă răsunau apelurile la încetarea focului şi violenţei… Cum se face, mă întreb, că toate victimele acestei Revoluţii române provin numai dintre cei care au câştigat această luptă? Unde sunt cadavrele inamicului? Cine a fost acest inamic?)

Din Raportul SRI privitor la evenimentele din decembrie 1989 (publicat în 1994)Majoritatea ţintelor, apărute pe ecranele radiolocatoarelor de la punctul de comandă al Apărării Antiaeriene, au fost create electronic. Au fost descoperite baloane gen meteo, dar echipate cu reflectoare poliedrice metalice, care puteau introduce semnale asemănătoare unor aeronave reale. Pe cutiile aparatelor de bord erau inscripţii în limbile rusă şi engleză – «Fabricat în URSS». În zona localităţilor Zărneşti şi Vîlcele au fost descoperite două simulatoare electronice de ţinte radar, care au funcţionat până la epuizarea bateriilor. Erau de provenienţă sovietică şi aparţinuseră secţiei militare a fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român.”

(“…În Piaţa Aviatorilor, la gura de intrare în metrou, sunt aşezate, pentru a fi ridicate, câteva cadavre de oameni. Sunt victimele luptelor din timpul nopţii. Într-un tramvai 42 podeaua este plină cu cioburi de geam. Dar nu lipseşte nici un geam. «Au tras şi în tramvai, bandiţii. Noroc că n-au nimerit pe nimeni. Geamul l-am înlocuit repede, la depou, dar n-am mai stat să măturăm cioburile, am pornit repede în cursă» – ne spune manipulantul.”)

Gheorghe Mitroi, ziarist la “Scânteia poporului”: “În 22 decembrie 1989, la ora 13.00, ţara întreagă, cu sufletul la gură, a ascultat primul comunicat al postului de radio naţional liber: «Victoria este a poporului, armata este cu noi!» (…) în aceste zile grele când o mână de iresponsabili aparţinând clicii care ne dusese la cataclism a ordonat să se tragă în fraţii, părinţii şi copiii noştri, armata română, adevărata armată de români, şi-a dovedit până la urmă credinţa sfântă în popor, şi-a dat seama că adevăraţii duşmani ai săi erau nu în faţa trupelor, ci în spatele lor. (Până să realizeze acest lucru, din păcate, armata nu a fost cu noi! – n.m.) În seara zilei de 22 decembrie am auzit, la radio, apelul lui Ion Iliescu care asigura întreaga naţiune că armata se află alături de popor şi chema unităţile de securitate să se trezească măcar în această ultimă clipă, trecând şi ele cu adevărat în slijba poporului.”

Ştefan Ciochinaru: “În seara de vineri ne aflam în cabina de emisie a Radiojurnalului pentru a remite echipei prima ediţie a jurnalului. Totul părea să fie perfect. Dar în câteva minute s-a dezlănţuit iadul. Se trăgea puternic pe strada Temişana. Cei din jur au schiţat un fel de zâmbet. «Nimic neobişnuit, părea să zică, trag teroriştii». Însă în jurul orelor 22,00, situaţia s-a înrăutăţit. Armele au început să se audă şi de pe strada Nuferilor. (…) Din Radio nu se mai putea ieşi, dar nici intra. Apoi, aproape din oră în oră, atacurile s-au repetat. Aproximativ la orele 23,00, gloanţele ucigaşe au început să vină şi dinspre Virgiliu. Eram încercuiţi. Situaţia devenea dramatică. Un glonte a pătruns printre jaluzelele cabinei de la Radiojurnal. «Culcat!» a strigat cineva. Camera mirosea a praf de puşcă (de la un singur glonte?!! – n.m.). Doi militari s-au apropiat de ferestre, le-au deschis şi s-au apucat «gospodăreşte de treabă», încrucişând focurile cu ale teroriştilor. la un moment dat, prin portavoce s-a auzit o somaţie: «Încetaţi rezistenţa, este inutil, sunteţi încercuiţi. Predaţi-vă imediat!» Pe moment am răsuflat uşuraţi. Greşeam. Cei somaţi erau însuşi apărătorii noştri (în ce limbă au fost somaţi, dacă au fost somaţi? – n.m.). Şi iată că a fost lansat acel apel dramatic către armată, către populaţia Capitalei, pentru a împiedica cu orice preţ căderea Radiodifuziunii. Se trăgea continuu. Şi iată că a început să se audă un vuiet, la început, difuz, neclar, apoi tot mai puternic: «Li-ber-ta-te, Li-ber-ta-te! Noi suntem aici!» Apoi un puternic foc de baraj a părut că sfâşie cerul. Venise şi armata. Din nou,totul părea că va fi bine. Dar dimineaţa era, încă, departe. Oamenii radioului îşi continuau munca. Telefoanele sunau tot timpul. Aproape erau blocate de apeluri. La «Emisie», prin ce resurse numai ei ştiu, redactorii lucrau continuu. Când noaptea se îngemăna cu primele ore ale dimineţii, au sosit tancurile. Dar teroriştii păreau a fi pretutindeni. Profesionişti de primă mână, trăgători de elită lunetişti. La etajele 7 şi 8 unul dintre ei a ciuruit pervazele centimetru cu centimetru (nici n-avea altă treabă – n.m.). Colonelul Gheorghe Sumă, comandantul forţelor de apărare, a stăpânit însă situaţia. Soarta Radioului nu va mai fi pusă nici o clipă sub semnul îndoielii.” “Vineri noaptea (22 decembrie 1989), în jurul orei 22,30 – ne spune căpitanul Gheorghe Ene –, în timp ce o parte dintre ostaşii M.Ap.N., împreună cu gărzile patriotice din Comitetul orăşenesc al Frontului Salvării Naţionale (rapid s-a mai organizat şi Frontul – n.m.)preluau controlul şi paza platformei industriale şi a punctelor vitale ale oraşului, iar alte companii motorizate se îndreptau în mare viteză spre Bucureşti pentru a apăra Radioteleviziunea, un comando de 4 elicoptere şi o grupă de terorişti terestră a atacat UM 01422 şi depozitul de muniţii al garnizoanei Rîmnicu Sărat. După un intens schimb de focuri, militarii sprijiniţi de peste 100 de membri ai gărzilor patriotice şi de muncitori veniţi din fabrici pentru a tăia căile de retragere ale acestor mercenari, au reuşit să lichideze atacul, ordinea şi liniştea în zonă fiind complet restabilită sâmbătă dimineaţa la ora 7,00.” (o grupă = 8 până la 10 oameni; şi unitatea şi depozitul aveau paza întărită şi o mare putere de foc – câţi terorişti “sinucigaşi” au fost anihilaţi? – n.m.). “În timp ce aceşti terorişti atentau la libertatea noastră, în unităţile industriale din municipiul Buzău muncitorii au reuşit să realizeze producţiile planificate şi chiar să le depăşească. După cum ne-a relatat ing. Ioan Nuţ, directorul Întreprinderii de geamuri, în ultimele 24 de ore s-au realizat şi livrat suplimentar economiei naţionale peste 4.000 mp de geam tras şi laminat, întreaga cantitate fiind trimisă rapid la Bucureşti şi Timişoara.”

Mircea Bunea: “În noaptea de 22/23 decembrie 1989 am dus ziarul “Adevărul” în studiourile televiziunii române. Am trăit acolo o experienţă terifiantă. Prin beznă, sub tirul armelor gorilelor asasine, m-am târât pe scări şi pe coridoarele spuzite de moloz şi cioburi de sticlă în urma a doi tineri care s-au oferit să-mi fie călăuze. Din ţevile sparte de gloanţe la etajul 11 al turnului TV curgea apa până aproape de parter. (Este clar că acele ţevi au fost sparte prin trageri din interior căci la etajul XI, prin ferestre, putea fi atins doar tavanul –n.m.) Uneori am sărit peste morţi şi răniţi. Nu cred să pot uita vreodată gemetele unui tânăr împuşcat în burtă. Nici figura – întrezărită la lumina din lift – a tânărului medic sosit să-i ofere primul ajutor. Probabil că nicicând nu le voi afla numele. Atunci, acolo, orice cuvânt ar fi fost inutil.”

Ion Iliescu, viitor preşedinte al României (informare a Frontului Salvării Naţionale, prezentată la TVRL în seara zilei de 23 decembrie 1989): Dragi cetăţeni, am avut o zi plină şi grea. Venim chiar de la comandamentul militar al FSN. datorită acţiunilor criminale ale unor bande de terorişti instruiţi special în lupta împotriva maselor populare şi apărarea dictatorului, activitatea noastră normală nu s-a putut desfăşura normal în cursul acestei zile. Am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor. Existenţa acestor grupe de terorişti, a unor indivizi fanatizaţi, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuinţe, în cetăţeni, provocând victime în rândul militarilor, este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceauşescu, care a făcut enorm de mult rău poporului şi care nu a economisit mijloace, mijloace enorme şi acţiuni gândite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unităţi de represiune. Vrem să vă spunem că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor. (nu ar putea d-l Ion Iliescu să dea un exemplu din “mica minoritate” care se opunea “marii majorităţi”? – n.m.) De fapt există un consens naţional împotriva dictaturii. Acţiunile diversioniste, teroriste, criminale ale grupelor de terorişti, care vor să împiedice funcţionarea noii puteri şi să destabilizeze societatea noastră este o ultimă zvârcolire a acestei creaţii monstruoase a dictaturii antipopulare. De fapt trebuie să vă spunem că nu este vorba de un număr mare de elemente teroriste, dar acestea sunt special instruite şi dotate pentru acţiuni de acest gen. (Ce bine informat era “dizidentul” Ion Iliescu… – n.m.)În cele mai multe cazuri ei reuşesc să îngreuneze activitatea unităţilor militare pentru că, aşa cum aţi văzut foarte mulţi, teroriştii acţionează din clădiri locuite, chiar din apartamente, ceea ce face dificilă folosirea tehnicii militare, intervenţia armatei, care trebuie să evite cât mai mult pierderile în rândurile cetăţenilor. Este o perfidie fără seamăn, o cruzime care nu găseşte calificativele potrivite. De aici şi dificultăţile pentru lichidarea acestor acte de cruzime. De aceea, facem apel la cetăţeni să înţeleagă situaţia în care ne aflăm şi să înlesnească pe toate căile activitatea militarilor. Cetăţenii din blocurile în care teroriştii acţionează – este vorba de zonele fierbinţi, în jurul Televiziunii, Radiodifuziunii, în jurul sediului Comitetului Central, Ministerului Apărării Naţionale, alte câteva puncte – îi sfătuim să evacueze pe cât posibil clădirile şi să se cazeze la cunoscuţi, în alte locuri pentru a înlesni activitatea unităţilor noastre militare. Ne aflăm, stimaţi cetăţeni, într-un moment revoluţionar, din păcate, marcat de sacrificii. Noi am circulat mult pe străzile Capitalei în cursul acestei zile şi am văzut scene emoţionante de conştiinţă cetăţenească, de iniţiativă şi autoorganizare, de pază obştească, de control al circulaţiei pe drumuri. Am vrea însă, în legătură cu acest lucru, să informăm că numai armata dispune de tancuri şi unităţi blindate. Teroriştii sunt organizaţi ca puşcaşi, dotaţi însă bine cu armament şi instruiţi în mod deosebit. De aceea, pe drumurile publice unde s-au organizat baraje şi puncte de control este bine să nu fie împiedicate unităţile militare, respectiv blindatele, camioanele cu militari, tancurile să poată circula cât mai liber spre punctele în care trebuie să acţioneze. Venind aici de la Ministerul Apărării Naţionale a trebuit să oprim să parlamentăm şi să discutăm:  oamenii sunt de bună credinţă pentru că nu vor să lase pe oricine să treacă. De aceea vrem să ştiţi: tancurile sunt numai ale lor. Maşinile blindate, de asemenea. (Deci, cu alte cuvinte, fie îi anunţăm pe terorişti, că dacă atacă cu tancuri sau cu blindate, vor putea fi confundaţi cu armata, fie anunţăm armata să fie vigilentă şi să tragă în orice blindat ce se apropie de ea, altfel nu ne explicăm cum se face că armata care apăra clădirea Marelui Stat Major a tras în blindatele în care erau îmbarcaţi USLA-şii ce le veneau în ajutor în 24 decembrie 1989? Dacă “blindatele sunt numai ale armatei”, prin ce împrejurare s-a produs tragicul accident din faţa Marelui Stat Major al Armatei? Poate că armata a anticipat posibilitatea că teroriştii vor profita de comunicatul FSN, şi a tras în mod preventiv în orice blindat a văzut prin zonă… – n.m.) De asemenea, am ruga să se gândească şi alte forme de lărgire a conlucrării şi participării maselor populare în sprijinul acţiunilor unităţilor militare, inclusiv constituirea de cât mai multe gărzi patriotice pentru apărarea unităţilor proprii, unităţilor economice, a unor puncte de activitate generală pentru nevoile cetăţenilor, ca şi în sprijinul unităţilor care acţionează în jurul punctelor fierbinţi. Aici trebuie să se acţioneze neapărat în strânsă coordonare cu armata şi numai în subordinea armatei pentru că sunt reguli militare de activitate. De asemenea, trebuie să vă spunem că teroriştii nu sunt în uniforme. Ei sunt civil. (Şi atunci, în loc să le spui cetăţenilor să stea în casă, să nu le pui viaţa în pericol, ceri să vină câţi mai mulţi civili în “punctele fierbinţi”, civili a căror uniformă nu o ştim descrie altfel decât “civilă” – deci ca a “teroriştilor”. Şi atunci, pentru ca aceşti civili să nu fie confundaţi cu “teroriştii” datorită “uniformei” comune, îi înarmăm, îi împuşcăm, cât mai accidental posibil şi, până să-i declarăm “eroi martiri”, îi arătăm lumii întregi ca “terorişti”? – n.n.) De multe ori caută să creeze confuzie, şi-au pus şi banderole ca să fie confundaţi cu oameni din formaţiunile de apărare organizate de cetăţeni şi creează astfel confuzie (Şi atunci, cetăţeanul Ion Iliescu, pentru a evita confuzia şi morţile inutile, de ce nu le-a cerut cetăţenilor de bună credinţă să părăsească “punctele fierbinţi”, să le lase în seama armatei, a oamenilor în uniformă ce nu se pot confunda între ei? – n.m.). Împuşcă din orice poziţie. De aceea, este important ca cetăţeni din formaţiunile noastre – individual înarmaţi – să nu acţioneze pentru că pot să fie confundaţi cu teroriştii şi să cadă victime confruntărilor cu unităţile militare, ci să se constituie în unităţi ordonate, organizate, subordonate unităţilor militare. Să fie o unitate de acţiune, dar să nu creăm panică, confuzie şi victime în plus. La comandamentul militar pe care l-am avut am stabilit câteva măsuri imediate în vederea acţiunii din această noapte, de mâine dimineaţă, precum şi în orele imediat următoare pentru o mai mare eficienţă în lichidarea bandelor teroriste. În funcţia de ministru al apărării naţionale a fost numit generalul colonel Nicolae Militaru, care este ajutat de cei doi primi-adjuncţi – generalii Ştefan Guşe, şeful marelui Stat Major, şi Victor Stănculescu. În fine, stimaţi cetăţeni, vrem să vă informăm că Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu au fost arestaţi(anunțăm “civilii” abia în 23 decembrie 1989, seara târziu, nu?… – n.m.) şi se află sub pază militară. Sunt, de asemenea, arestaţi Ilie şi Nicu Ceauşescu şi câteva slugi ale clanului Ceauşescu – Dincă, Postelnicu, Bobu şi alţi câţiva. Va veni momentul judecăţii drepte, severe a poporului, a celor care s-au făcut vinovaţi de această tragedie naţională. Sperăm însă ca prin acţiunea conjugată a unităţilor forţelor populare să lichidăm şi această ultimă zvârcolire a hidrei înveninate a clanului Ceauşescu. Este nevoie de unitate, este nevoie de colaborare strânsă. Ei vor provoca încă multe necazuri, dar procesul este ireversibil. Nimeni nu mai poate întoarce roata procesului de înnoire a României! Să ne urăm succes! V-am informat asupra activităţii de bază – activităţile militare. Vrem însă să vă spunem că deja am discutat cu mai multe ministere pentru a asigura desfăşurarea normală a activităţii economice. Cu Ministerul Energiei Electrice, cu Ministerul Aprovizionării Tehnico-Materiale, C.S.P., cu comerţul şi cooperaţia, cu alte câteva ministere economice pentru ca în unităţile industriale activitatea să decurgă în mod normal, să putem intra în următoarele zile pe o activitate constructivă. Din păcate, în legătură cu aceste ultime probleme, nu am putut să trecem până acum la o activitate normală în cadrul organizat al planului consiliului nostru, dar sperăm să lichidăm cât mai repede cuiburile de terorişti şi să ne consacrăm muncii constructive. O ultimă informare. S-a luat măsura de eliberare a tuturor deţinuţilor politici. Toţi au fost eliberaţi.”

Stelian Chiper: “Duminică dimineaţa (24 decembrie 1989), un grup de terorişti, împreună cu elemente declasate au dat foc arhivei Tribunalului din centrul municipiului Buzău. Pompierii au intervenit prompt şi au stins incendiul, salvând de la distrugere această monumentală clădire. (…) În jurul orei 23.00, gloanţele teroriste au început să ţiuie din nou în intersecţia Magistralei Unirii cu Bulevardul Stadionului şi în zona Crâng.Se trăgea asupra unei unităţi militare de transmisiuni, dar şi pe deasupra blocurilor din zonă. Armata noastră populară şi gărzile patriotice au dat imediat riposta cuvenită teroriştilor. În zorii zilei de luni (25 decembrie 1989 – n.n.), ca nişte fiare hăituite, teroriştii s-au retras în cimitirul evreiesc, în pădurile Spătaru şi Frasinu din apropierea Buzăului, unde au fost lichidaţi de forţele armatei şi miliţiei. Bilanţul acestui Crăciun însângerat: 19 morţi şi 49 de răniţi. Luni, de la ora 15.30, în municipiul Buzău nu s-au mai auzit şuierul gloanţelor teroriste ucigaşe. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, maiorii Dumitru Costin şi Constantin Dulhac, au asigurat că până la lăsarea serii toate focarele de incertitudine vor fi lichidate.”

Elena Ştefănescu: “(…) Copiii de la Leagănul de copii nr. 1 din Bucureşti (…) se extaziau cu toată fiinţa lor (…) minunându-se de această sărbătoare pregătită în mare grabă printre veşti nu tocmai vesele, cum că Leagănul ar fi în pericol, cum că teroriştii s-au strecurat prin apropiere. (Un obiectiv “strategic” foarte căutat de către terorişti, nu? – n.n.) «Copiii cuminţi nu sunt împuşcaţi» se auzeau din loc în loc semne ale nevinovatei lor înţelegeri a evenimentelor. Nu, nu veţi fi împuşcaţi, oamenii de bine sunt la datorie, apărându-vă!”

Ion Mândru, 23 ani, sculer matriţer la IMRA: “Am făcut armata la paraşutişti. Am semnalat armatei un terorist străin. Cunosc cum «sună» fiecare armă românească. Pe ucigaşul ăla care se refugiase la etajul 10 (într-un bloc pe Calea Rahovei) l-am depistat cu urechea.” (sic! – n.m.)

SOFIA. Agenţia bulgară de ştiri B.T.A. transmite că în timp ce nava bulgară “Petr Karamancev” se afla în apropiere de portul dunărean Brăila, la 23 decembrie seara,teroriştii au deschis asupra ei foc din câteva puncte de rezistenţă aflate pe ţărm. În corpul navei s-au găsit însemnele a 40 de gloanţe care au atins-o. Teroriştii clanului Ceauşescu au deschis foc şi asupra navei sovietice de pasageri “Amur”, care se afla în imediata apropiere de nava bulgară, precizează B.T.A.

BONN. Agenţia D.P.A. din R.F. Germania informează că John Tagliabue, corespondentul est-european al cotidianului american “The New York Times” a fost împuşcat la Timişoara. Autoturismul în care ziaristul se găsea, împreună cu trei alţi colegi americani şi belgieni a fost supus unor tiruri puternice de către terorişti. (Veţi vedea mai în colo cum, la Turda, armata a deschis foc, nejustificat, asupra tuturor maşinilor cu număr de înmatriculare străin care au avut neşansa să treacă prin zonă. Un cetăţean american a fost ucis, trei cetăţeni germani fiind răniţi – n.m.)

AGERPRES. “Am văzut pruncul smuls odată cu viscerele din trupul unei femei însărcinate. Relatări cutremurătoare asupra atrocităţilor de la Timişoara. Un cimitir din Timişoara. Gropi comune abia descoperite şi scene pe care o minte sănătoasă nu le poate închipui. Trupurile poartă mărturia atrocităţilor săvârşite de forţele de securitate ale lui Ceauşescu. Victimele fuseseră torturate – aveau unghiile smulse şi pielea arsă. Apoi au fost ucise şi stropite cu acid pentru a nu putea fi recunoscute niciodată. Cimitirul acesta nu este unic în Timişoara. Altele, probabil, adăpostesc asemenea gropi comune, relatează Nenad Petrovici şi Matia Kokovici, reporteri la Agenţia Taniug şi la Vecerni List din Zagreb. Într-un cimitir, spun cei doi reporteri, am văzut atrocităţi ce nu pot fi povestite. Ni s-a tăiat respiraţia, iar mâinile de pe camera de luat vederi au început să tremure. Totuşi am reuşit să filmăm imagini care într-o bună zi vor deveni pagini ale unei istorii a dezonoarei. Am văzut gropile comune ale victimelor lui Ceauşescu, trupul unei femei însărcinate cu pruncul nenăscut scos afară odată cu viscerele. Alte imagini şi mai îngrozitoare îi aşteptau pe reporterii iugoslavi, despre care li s-a povestit. De exemplu, despre un om crucificat ca Isus într-o capelă, membrele fiindu-i smulse unul câte unul pe viu. Ambii reporteri au afirmat că nu s-au îndoit nici o clipă de relatările pe care le-au auzit, deoarece au văzut ei înşişi lucruri pe care nu şi le-ar fi putut închipui.”

Rezultatul direct al acestor apariţii scrise şi televizate? Gheorghe Manea, corespondentul “Scânteii Poporului” în judeţul Dâmboviţa s-a prezentat la sediul Consiliului judeţean al FSN Dâmboviţa. În încăperea unde se afla preşedintele Consiliului şi alţi membri ai acestuia, printre care şi col. Gheorghe Alexe şi Păun Gabriel Virgil, acesta din urmă l-a împiedicat să se informeze despre activitatea Consiliului. Corespondentul a fost târât afară din încăpere, scos pe uşă şi prezentat mulţimii din stradă: “iată, acesta este un ziarist securist”. Drept urmare, fără nici un fel de altă explicaţie, corespondentul “Scânteii Poporului” a fost serios molestat, i s-au rupt hainele, fiind salvat într-un târziu de persoane care-l cunoşteau.

În ceea ce priveşte “cimitirul ororilor” de la Timişoara, atât de necesar în acreditarea ferocităţii slugilor lui Ceauşescu, cu greu opinia publică a putut să accepte ideea că a fost un fals grosolan, încă o bucăţică în puzzle-ul dezinformării cu care civilii au fost agresaţi, pentru a li se distrage atenţia de la lupta pentru putere dusă între cei aflaţi în clădirea Comitetului Central şi cei aflaţi în clădirea Marelui Stat major al Armatei. Citez din cotidianul “Adevărul” de marţi, 6 februarie 1990: “BLASFEMIE  – Reproducem din cotidianul de mare tiraj «Le Monde» – numărul din 27 ianuarie 1990 – următoarele: «Masacrul de la Timişoara nu a existat». «Imaginile cadavrelor mutilate, arătate la televiziunile întregii lumi după masacrele de la Timişoara, rezultă dintr-o înscenare pusă la cale pentru a incrimina Securitatea – poliţia secretă a lui Ceauşescu – au afirmat trei medici din oraş, citaţi de canalul de televiziune privat RTL-Plus. După aceşti medici, cadavre ale unor persoane decedate de moarte naturală au fost aduse de la Institutul Medico Legal şi de la spitalele oraşului de către «revoluţionari» şi prezentate camerelor TV ca victime ale Securităţii. O femeie arătată împreună cu cadvrul unui copil deasupra ei – imagine care a lovit în mod deosebit sensibilităţile – era, de fapt o româncă decedată în urma unei intoxicaţii alcoolice. Copilul nu-i aparţinea, după cum au declarat medicii. Cât despre cicatricele găsite pe toracele anumitor cadavre, ele nu proveneau, cum s-a crezut, de la torturi, ci de la autopsiile practicate după deces». ODIOS! Blasfemie! Aşteptăm explicaţii clare de la RTL-Plus! Senzaţionalul nu se poate difuza, totuşi, cu orice preţ! (Cristian Toma Mocanu)”

 

CUM S-AU FABRICAT TERORIŞTII?În luna noiembrie 1990, la Televiziunea Română, domnul Mihai Tatulici a prezentat, “în direct şi la o oră de maximă audienţă”, fotografia unui terorist arab. Această imagine avea să fie reluată în unul dintre cele 12 episoade ale filmului “Revoluţia română în direct”. Tatăl “teroristului arab”, domnul Gheroghe Constantinescu, a văzut fotografia şi l-a contactactat pe d-l Tatulici, ocazie cu care acesta află că “teroristul” este român. Avea 25 de ani şi se numea Cristian Lupu. Murise la Spitalul de urgenţă. Cristian Lupu a lucrat la Centrul de Calcul electronic al Ministerului Minelor din strada Dionisie Lupu, a fost căsătorit şi a avut o fetiţă de vârsta grădiniţei. În 22 decembrie, în jurul orei 12,00, a fost trimis cu nişte acte la Ministerul de resort şi, trecând prin Piaţa Palatului, a aflat că Ceauşescu a fugit. S-a întors la locul de muncă pentru a duce vestea cea bună. Împreună cu un grup de colegi a plecat la Televiziune, unde a făcut parte din pichetele formate la poartă. Acestea s-au constituit la cererea personalului tehnic din interior, pentru a limita intrarea oamenilor care au invadat instituţia. După vreo 2 ore au fost solicitate câteva persoane care trebuiau să facă legătura dintre etaje şi poartă. Printre cei care s-au prezentat ca voluntar a fost şi Cristian Lupu. În incinta Televiziunii, maiorul Mihai Ciocodei, de la UM 0673 Bucureşti, unitate care se ocupa de reparaţii şi dotările unităţilor Ministerului de Interne, a dat arme “celor care nu se tem să le mânuiască”, contra unui simplu act de identitate. Ulterior, pe baza livretului militar, lăsat în schimbul pistolului primit, maiorul Manea Tudor, de la IGP, a încercat să recupereze arma de la domiciliul decedatului. Actul a fost returnat de la Televiziune, fără nici o menţiune că posesorul ar fi murit, sau ar fi dispărut. Cei de la Comisariat au considerat că se află în faţa unui livret militar pierdut de către un om în viaţă sau, mai rău, era actul prin care o persoană a primit o armă, s-a folosit de ea, după care nu a mai returnat-o. Arma a fost recuperată, până la urmă, de la Spitalul de urgenţă. În noaptea de 22 decembrie, conform martorului Marius Dinu, Cristian Lupu a fost rănit superficial la umăr, dar a rămas pe poziţie, fără să dea importanţă rănii, până în dimineaţa zilei de 23 decembrie 1989, când s-a oferit să-l însoţească la Spitalul de urgenţă pe un coleg grav rănit. Gabriel Godorogea (fost coleg de liceu al lui Lupu, pe atunci student la electronică, fugit din ţară în urma “mineriadei” din iunie 1990), i-a dus pe amândoi la Spital cu maşina “Dacia 1300″ cu nr. 13-B-531. I-a lăsat acolo şi s-a întors la Televiziune. Doctorul Marius Scarlet a declarat că, în camera de gardă, deşi dezbrăcat complet, Cristian Lupu a refuzat să-şi predea pistolul (pe care-l ascunsese în chiloţi). Acest fapt, coroborat cu împrejurarea că era brunet, cu faţa smeadă şi cu o dificultate de vorbire, nedepistată la timp în copilărie, au trezit suspiciunea medicilor care au decis că au de a face cu un “terorist”, deşi gestul acestuia de a nu-şi preda arma, era normal într-o situaţie de luptă şi în cazul în care este de presupus că a fost instruit de cel care i-a dat în primire arma că trebuie să o apere cu preţul vieţii. Dr. Marius Scarlet, care este convins şi în ziua de azi că a avut de a face cu un “terorist” autentic, a declarat că, în nici un caz, rana cu care l-a internat el pe Cristian Lupu nu ar fi putut să-i provoace moartea. Declaraţia a fost susţinută de cea a doctorului Petre Panaitiu.

(Fişa medicală cu nr. 21714, pe care este trecut numele, vârsta şi domiciliul internatului, atestă internarea lui Cristian Lupu în Spitalul de urgenţă la ora 10,00 în dimineaţa zilei de 23 decembrie, cu diagnosticul: “plagă prin împuşcare umăr stâng şi plăgi multiple mâna stângă”. Pe aceeaşi fişă, o zi mai târziu, scrie: “şoc traumatic, şoc hemoragic, insuficienţă respiratorie şi circulatorie acută, deces intervenit la ora 21,30 în ziua de 24 decembrie 1989″. La internare tensiunea şi pulsul sunt normale, nu se specifică decât starea de agitaţie psiho-motorie maximă şi agresivitatea. În continuare, la ora 17,45 apar notate observaţii post-operatorii. Este menţionat faptul că bolnavul fusese operat cu anestezie totală de către dr. chirurg ortoped Marius Scarlet, medic de gardă, asistat de dr. Petre Panaitiu şi anestezist Mihai Vasilescu. Şeful echipei de gardă care a efectuat epicriza era Eugen Subţirică. Nu înţelegem de ce, pentru o rană la umăr s-a folosit narcoza totală. Audiaţi, medicii a căror nume apare pe fişă au declarat că nu au efectuat nici o operaţie. Dr. Marius Scarlet, care-şi aducea perfect aminte de tânăr, a spus că a efectuat doar toaleta chirurgicală a rănii la camera de gardă şi că bolnavul a fost tratat corespunzător anti-şoc. În fişa medicală a lui Cristian Lupu nu există fişa de operaţie.)

În ziua de 23 decembrie 1989, în jurul orei 12,00, directorul Petre Anton de la Centrul de Calcul a fost sunat de către maiorul de securitate Condoiu care, în acea vreme, răspundea de Ministerul Minelor din partea DSS. Acesta s-a informat cu privire la Cristian Lupu, dacă este angajat al unităţii, ce fel de om este şi, totodată, a anunţat că acesta a fost rănit şi este suspectat că ar fi terorist. În acest timp Cristian Lupu a fost mutat de la etajul II, unde fusese internat iniţial, la alt etaj şi s-a lansat zvonul că, la internare, nu a avut asupra lui nici un act, numai un pistol (deşi mai târziu, familiei i se vor returna, sub semnătură, de către col. dr. Meclea, buletinul de identitate, alte legitimaţii de serviciu sau pentru diverse biblioteci aflate în portofelul acestuia, un lănţişor de aur şi un medalion). Colegii de servici, imediat după telefonul mr. Condoiu, au plecat la spital să-l viziteze, însă nu au fost lăsaţi să intre. În schimb, operatorul Dan Vasile le-a arătat o fotografie, obţinută de la Agerpres, în care Cristian Lupu este întins într-un pat şi este păzit de un ostaş. Aceasta este fotografia care va apărea ulterior în albumul “Cronica însângerată a Bucureştiului în revoluţie”, editat de către redacţia “Tineretul liber” (fostă “Scânteia tineretului”) şi la Televiziune pentru serialul consacrat revoluţiei. Suspiciunea noastră este că această fotografie şi poate şi altele de acest fel au fost făcute intenţionat în scopul de a se acredita ideea că “teroriştii” există şi chiar au fost prinşi. Trebuie să menţionăm, însă, că spitalele nu au fost păzite deşi, de la un moment dat, medicii au început să anunţe că internaţi cu răni uşoare încep să moară, în mod suspect, după 24 – 48 de ore.

(Maria Ilie, soră la serviciul reanimare, a fost cea care a anunţat familia că Cristian Lupu a murit în ziua de 25 decembrie la ora 04,00. În fişă  a fost notată ora morţii ca fiind 21,30 în 24 decembrie 1989. Familia a vrut să recupereze cadavrul, să-i facă o înmormântare creştinească, dar acesta nu a figurat în evidenţa Morgii în 25 decembrie 1989. Cadavrul lui Cristian Lupu nu a figurat nici între cele 400 de corpuri luate în evidenţă la IML Vitan-Bârzeşti. În ziua de 27 decembrie 1989, Centrul de Calcul a emis adresa nr. 2271 prin care a cerut Spitalului de urgenţă să permită unei delegaţii de 2 colegi să elucideze cauza reală a morţii lui Cristian Lupu, dat fiind faptul că se cunoştea că fusese internat cu o rană nesemnificativă. Nu s-a dat curs acestei cereri. Cadavrul lui Cristian Lupu a fost găsit de către familie de abia în dimineaţa zilei de 27 decembrie 1989 la Institutul Medico-Legal. Era trecut în evidenţă ca neidentificat. Pe trupul gol cineva a scris cu o carioca neagră “terorist”. De corp erau prinse şi două bilete. Ele au fost ataşate de la Spitalul de urgenţă. Pe primul scria “nr. 139″, “T” şi “neidentificat”, pe al doilea “73″, “neidentificat”, “25 – 30 ani”, “decedat 25.XII”, “139″ şi “T”. Cauza declarată a morţii, în lipsa unei fişe: “inima a cedat după cea de-a doua intervenţie chirurgicală”. Corpul a sosit la IML într-un grup de cadavre expediate de la Spitalul de urgenţă. În 28 decembrie familia a obţinut acte de la Spitalul de urgenţă prin care s-a atestat că suspectarea ca “terorist” a lui Cristian Lupu a fost o greşeală, că acest caz a fost cercetat de către colonelul Ghircoiaş de la IGM (ulterior arestat pentru implicare în arderea cadavrelor de la Timişoara la crematoriul “Cenuşa”) şi “suspectului nu i s-a putut reţine în sarcină nici o activitate teroristă”.)

Cristian Lupu a murit pe patul de spital aşa cum s-a văzut în emisiunea d-lui Mihai Tatulici. Deşi a fost filmată cu video-camera, de pe casetă a dispărut, la difuzare, data şi ora filmării la care s-a făcut înregistrarea. În schimb familia a făcut rost de o copie a acestui film în care, pe banda sonoră, nu apare vocea care acuză de terorism un muribund ci zgomotul ambiant al unui salon de spital, cu şoaptele surorilor, cu clinchetul de instrumente etc. Cel care a realizat filmarea şi a înregistrat acuza de terorism pe banda sonoră a casetei este regizorul Ion Cărmăzan. Prieten cu Matei Firică, fiul directorului Spitalului de urgenţă, regizorul Cărmăzan a putut pătrunde, prin această relaţie, în spital şi să filmeze. Precizăm că în salonul unde a fost internat Cristian Lupu, în data de 24 decembrie 1989, au fost mai multe echipe de filmare, toate atrase de vestea capturării unui “terorist”. Pe una dintre aceste casete filmate în 24 decembrie 1989, la ora 11,00, apare Cristian Lupu înconjurat de personal medical şi un tânăr care, agitaţi, îl întreabă cine este, cine i-a dat arma şi cine l-a trimis să omoare oameni. Pe această casetă, până la ora 11,30 apare Cristian Lupu răspunzând greoi la întrebări: îşi spune numele, afirmă că arma i-a fost dată de un general de la Otopeni, la Televiziune. Şi altceva nimic. Neagă că ar fi omorât oameni sau că ar fi terorist. Cere apă şi pare sfârşit. Este legat de pat cu feşe. În acelaşi salon se mai află un alt “terorist” imobilizat. Acesta spune, fără să ezite, unitatea militară din care face parte, numele comandantului său, de unde vine şi-şi dă adresa. Personalul spitalului este isterizat, nu vor să creadă nimic şi îi ameninţă că îi omoară “dacă nu spun tot”. Acesta este rezultatul isterizării continue făcute de către Teodor Brateș și compania de zgomot a lui Ion Iliescu din studiourile Televiziunii și Radioului public!

Revenind la faptul că nici unul dintre medicii specificaţi în fişă nu a recunoscut că ar fi participat la vreo operaţie ca cea descrisă ca efectuată asupra lui Cristian Lupu şi la faptul că trupul acestuia nu a prezintat nici o urmă de incizie în acest sens, rezultă că cel care a întocmit fişa a făcut-o, ulterior consumării decesului lui Cristian Lupu şi fără ştirea medicilor. În orice caz era vorba despre o persoană avizată asupra termenilor folosiţi în spital şi asupra unde şi ce anume trebuie să scrie pentru ca falsul să se apropie cât mai mult de realitate. Doctorii au afirmat că, sub presiunea numărului mare de “terorişti” anunţaţi prin radio şi Televiziune că ar fi internaţi la ei în spital, au cerut sprijin pentru ca unitatea să fie păzită, crezând, în mod sincer, că aceşti “terorişti” fie vor fi eliberaţi de colegii lor, fie ucişi pentru a nu putea fi interogaţi, fie linşaţi de către civilii care pierduseră pe cineva apropiat lor. Cu toate acestea, cererii lor nu i s-a dat curs. Ca urmare, au declarat că numai în Spitalul de urgenţă au existat aproape 100 de asemenea cazuri ciudate, în care persoane rănite uşor au decedat după 24 – 48 de ore din motive necunoscute dar fără nici o legătură cu rana sau rănile cu care fuseseră internate.

Trebuie să ne dea de gândit, în modul cel mai serios, nenumăratele dispariţii anunţate în epocă şi cereri de ajutor în depistarea sorţii copilului unor familii disperate. Reproducem o astfel de cerere (există mai multe de acest fel, referitoare la militari în termen care au dispărut la Bucureşti, Braşov, Sibiu şi pe care le-am documentat urmărind anunţurile de dispariţii de persoane publicate în presa vremii). Dacă la civili te gândeşti că, nefiind identificat cadavrul, s-ar putea ca nimeni să nu se mai intereseze de el, la militari nu ne putem pune problema la fel. Militarii în termen sunt într-o evidenţă foarte strictă şi dispariţia unuia dintre ei, în mod nejustificat, pune în mişcare, în primul rând, justiţia militară cel puţin sub acuzaţia de dezertare. Dar când unităţile militare din care fac parte nu vor să dea relaţii despre soarta acestor militari atunci, coroborând cu tragicul caz prezentat, ne punem întrebarea (şi ne dăm răspunsul, din păcate, afirmativ) dacă nu s-a profitat până şi de morţi în încercarea disperată de a crea “terorişti”. Facem precizarea că toţi aceşti dispăruţi sunt din zone izolate ale ţării, din sate aflate în afara rutelor circulate, fără legături lesnicioase cu Capitala.

(“Subsemnaţii Stoica Kalman şi Csirke Terez, domiciliaţi în comuna Ceauşu de Cîmpie nr. 155, jud. Mureş, vă rugăm din suflet a ne ajuta pentru a afla ce s-a întâmplat cu fiul nostru Stoica Attila, în vârstă de 22 de ani, care satisfăcea stagiul militar la UM nr. 02644, batalion Cerna-Vodă. Interesându-ne la unitate ne-au informat că a fost trimis la Bucureşti, alte relaţii nu ni s-au putut da. Deşi am mers de două ori la Bucureşti, nu am putut afla nimic. Vă trimitem alăturat şi fotografia fiului nostru pentru a fi publicată, poate aşa veţi putea culege informaţii. Sunteţi singura noastră speranţă, deoarece din luna noiembrie nu mai avem veşti de la fiul nostru care trebuia să se elibereze din armată la 18 ianuarie 1990. Cu lacrimi în ochi şi cu mare durere în suflet”.)

Cine s-a ocupat de această diversiune? Cine eticheta terorişti printre răniţi? Şi cine ucidea? Şi mai rămâne o întrebare pentru d-l Mihai Tatulici: domnia sa a făcut parte din colectivul care a redactat albumul amintit mai sus, album care conţine datele reale despre Cristian Lupu, cu specificaţia că a fost confundat cu un “terorist”. Atunci de ce a mai prezentat pe post filmul care, chipurile, “proba” existenţa “teroriştilor străini”, implicaţi în Revoluţia română? Cui i-a folosit această dezinformare? Sunt întrebări la care voi încerca să răspund în volumul III al acestei lucrări. NB: în anul de grație 1998, împreună cu regretatul comandant al Procuraturii Militare Cluj, colonel de justiție (r) Tit-Liviu Domșa, am fost chemați la București, la Direcția Generală a Procuraturilor Militare unde ni s-a transmis, în clar, de către generalul Mugurel Florescu (un artizan al mușamalizării crimelor din 1989) că “ar fi cazul să înțelegem”: “nici măcar Istoria nu va consemna existența acestor oameni”. În susținerea volumului III al acestei cărți (încă nescris), am pornit prin a monitoriza toate cazurile de dispariție anunțate în presa vremii cu privire la militari în termen în perioada decembrie 1989 – decembrie 1990. Am avut câteva surprize de proporții, iar Nenea Titi, cum îi spuneau cunoscuții colonelului Tit-Liviu Domșa, prin conexiunile sale ajunsese să demonstreze clar că “teroriștii” erau trupe ale Direcției de Informații a Armatei, iar cei descoperiți ca fiind “dispăruți”, militari în termen care, niciodată, nu au fost declarați dezertori (deși dispăruseră!), au fost victime ale acțiunilor operative ale acestor “specialiști”. Cu privire la acești dispăruți trebuia “să înțelegem” că “nici măcar Istoria nu [le] va consemna existența”. Din păcate, între timp, Nenea Titi a murit, răpus de un cancer, iar eu am cam depus armele.

DESPRE RĂZBOIUL INFORMAŢIILOR. Aşa cum diversiunea este o parte a dezinformării, la fel aceasta este parte componentă a războiului informaţiilor. Tratez, sub rezerva sărăciei de concepte şi (culmea!) informaţii, acest subiect deoarece în perioada de după 22 decembrie 1989 e sigur că România a avut parte de un asemenea tip de război. Şi, dacă elimin din ecuaţia Revoluţiei române intervenţia străină (asupra căreia, deocamdată, nu mă pot pronunţa – mă refer la perioada de după 22 decembrie 1989), acest război a existat şi s-a consumat între părţi ale factorilor de decizie români – implicate în lupta pentru puterea “abandonată”, sub presiunea străzii, de către clanul Ceauşescu.

Cei care au studiat fenomenul, care în perioadele zise “de pace” se poartă sub numele de război economic, disting trei aspecte în derularea “conflictului”: a şti tu însuţi, a-l împiedica pe celălalt să ştie şi a-l face să deţină cunoştinţe deformate (aceasta este categoria războiului informaţiilor unde se înscrie, ca metodă, dezinformarea). Avem, deci, trei războaie într-unul singur: războiul pentru informaţie, războiul prin informaţie şi războiul contra informaţiei. Totul se rezumă la maniera în care este prezentată informaţia, pentru a crea efectul dorit al acesteia. După Alvin şi Heidi Toffler (vezi “Război şi anti-război”, Bucureşti, Editura Antet, 1995), există (în cadrul războiului informaţiilor) şase mijloace de “înşelare a spiritelor” (noi am spune, raportat la evenimentele de după 22 decembrie 1989 din România, de “încingere” a spiritelor): acuzaţia de atrocităţi (“teroriştii” care “trag din orice poziţie”, “atacă orfelinate şi grădiniţe” etc. – vezi şi cadavrele dezgropate din cimitirul săracilor din Timişoara); dilatarea hiperbolică a mizelor (ori “ei”, “teroriştii”, ori “firava noastră democraţie” etc.); satanizarea sau dezumanizarea adversarului (Silviu Brucan despre “terorişti”: “Ei au depus un jurământ să-l apere pe dictator până la moarte şi numai când călăul a fost executat au început să se predea masiv. Nu toţi, însă, şi mai există pericole…” etc.); polarizarea acţiunilor (de genul: “cine nu este cu noi este împotriva noastră” etc.); invocarea unei sancţiuni divine (“Dumnezeu, în decembrie 1989, a fost român” etc.); metapropaganda (sau discreditarea propagandei şi argumentelor adversarului, aruncând suspiciunea asupra oricărei afirmaţii a acestuia). În mod cert cititorul a găsit suficiente elemente cu privire la decembrie 1989 care să se încadreze în tiparul expus mai sus.

http://sareinochi.com/

Democrația originală este în pericol, măi dragă

Ion Iliescu: "Instanța a judecat cum trebuie în cazul Năstase". Deci: nu corect, ci "cum trebuie". Acum USL va trebui să muncească din greu la albirea restului de dosare.

Ion Iliescu: "Instanța a judecat cum trebuie în cazul Năstase". Deci: nu corect, ci "cum trebuie". Acum USL va trebui să muncească din greu la albirea restului de dosare.

Așa zisa Opoziție a scremut un text de moțiune de cenzură pe care l-a botezat: “După 22 de ani, democrația este în pericol”. Singurul “pericol” ar fi la adresa originalei democrații de cumătrocrație instaurate în Romania de către Ion Ilici Iliescu după ce a ratat șansa vieții sale de-a ne aservi Uniunii Sovietice, numai pentru că aceasta s-a destrămat mai repede decât a semnat el tratatul de „cooperare”. Tot ce vine dinspre construcția politică care-l conține pe acesta și pe acoliții săi sub acoperire este nociv. Dar, să revenim la textul (co)moțiunii. “Promovând legea comasării alegerilor, prin procedura angajării, veți reporta această criză de legitimitate și pentru următorii 4 ani. Vom avea aleși locali nelegitimi, un Parlament nereprezentativ, pe modelul celui din ultimii ani când ați forțat crearea unui grup parlamentar de tansfugi politici, împreună cu care ați dat naștere unei majoritati toxice nesocotind voința electoratului”, se afirmă în textul moțiunii.

… aceste afirmații despre “legitimitate” și “reprezentativitate” venind și din partea lui Antenescu, care, la rându-i, vine de pe locul 2 în Parlament, este mai mult decât gargara politicianistă cu care ne-a obișnuit. Este mojicie, lipsă de bun simț, obrăznicie, sfidare și dispreț față de cetățenii inteligenți din România. Propagandiștii USL au comis din nou un text pentru proști și amăgiți.

În ceea ce privește „majoritatea toxică”, poate ne vorbește câteva Călin Popescu Trădătoriceanu despre cum i-a rezistat lui, fără nici un fel de probleme, minoritatea la guvernare – cu prețul împovărării viitorului copiilor copiilor României, cu ajutorul complicilor din PSD. Greu cu “democrația” asta: era foarte bună în 2007 când Sterlingeanu dădea afară din guvern toți miniștri PD, dar acum când USL face foamea pe margine (cu tot cu sponsori) că nu are majoritatea în Parlament nu mai este bună (în fix aceleași condiții defecte de funcționare: cu dezertări politice, cu transferuri, lovituri sub centură, cerșetorie și șantaj politic la guvernare). Sau ne zice Tonta despre cum a fost să guverneze “ilegitim” și “nereprezentativ” alături de “toxicii” de la PDL. Dar el pe-atunci doar se gudura pe lângă viitorii „transfugi politici” pentru a obține sprijin în mazilirea lui Geoană. Sau ne zice Bombonel (că tot l-au scos judecătorii de relația penală cu mătuși-sa Tamara) cine a avut șansa, în 2003, de a schimba Constituția care permite în clar la Articolul 114 angajarea răspunderii guvernului? Numai că pesedeaua era moartă în coteț la acea dată, nu guița nimic ci doar dădea cu râtul prin legea de bază a țării să mărească mandatul președintelui la 5 ani – ca să fie și Însuși El Năstase 10 ani șef de țară, la fel cum a fost și mentorul său kaghebist…

Dacă acești indivizi ar dori să fie onești (lucru aplicabil aproape întregii clase politice actuale), ar depune moțiune de cenzură cerând vot uninominal pur, o lege a partidelor politice în care să se bată în cuie transparența banilor care sponsorizează campaniile electorale, modul în care sunt promovați toți incompetenții de partid în funcții publice, ar discuta despre retragerea statului din afaceri mănoase pentru sponsorii partidelor care ajung la guvernare, despre modernizarea aparatului administrativ local, despre ajutarea mediului de afaceri (nu numai al celui clientelar) șamd. Ar fi multe de discutat în mod onest, dar nu cu astfel de pramatii politice! Ei ne vorbesc despre democrație și principii numai când “principiile” lor sunt încălcate. Când Ion Iliesc a fost președinte trei mandate, atunci a fost democrație făcută cu mineri și flori plantate-n tâmplă de intelectual cu târnăcopul, Iliescu fiind elogiat atât de către cumătrocrații din PSD, cât și de către ipocrinii din PNL.

http://sareinochi.com/

 

gbnews.ro: Legenda unui Târg născut prin cezariană

Blasfemie! – ar striga unii, și aș putea fii de acord, dacă… Târgul de Crăciun al „pruncului” Ovidel nu ar fi altceva decât o altă blasfemie. După ce puterea și guvernarea actuală au sabotat Bistrița și nu au dat niscaiva zăpadă, să simțește și cetățeanu bistrițeanu că-i atmosferă de sărbătoare, Târgul (fără număr!) organizat, pardon, aruncat în priveliștea pietonală a orășeanului s-a dovedit a fi un fâs (pentru ca să nu spun un pârț).

Trei caciuli de pciele, două de blană, suc de mere de la sponsor, zorzoane, bobo de pom cu diferite arome încă neexpirate, și multă miere! Să mai zică cineva că nu curge mierea râuri-râuri în burgul nostru. Singurele exponate ce mai aveau iz de Crăciun și nu de Ostermark au fost drăgălașele felicitări și alte simboluri de sezon create de copii – singurii care s-au prins că e vorba de Naștere și nu de Înviere! Ah! Era să uit de „tarabele” de vin fiert Skol, aceleași la care de Zilele Bistriței se mulgea bere, de această dată fără terase (lăsând răutățile la o parte, „moșu” Crețu a început să socializeze, în special cu presa, servind și închinând câte un păhărel de vin fiert cu aromă de Fuchs, colăceii fiind înlocuiți de covrigei și alte snaksuri).

Dar…oare care ar fi povestea „pruncului” Ovidel, a celor trei crai Luca, Florinel și Ionuț, a „neprihănitei” Floare, a inimosului Andrei și a purtătorului acestora de cuvinte. Vai! Era să uit de „îngerașul” protector al struțului (element esențial în această poveste), nimeni altul decât Vasilică – un fel de Pegas altoit cu Hermes al Bistriței – un mic Herodot…

A fost odată ca niciodată, pe vremea când struții se plimbau liniștiți pe pietonal, ignorând poveștile cu Xena, îmbrăcați în armuri multicolore, pestriți și veselei, un prunc pe numele lui de botez Ovidel. Ursitoarele i-au prezis un viitor măreț născut din cenușa unei biserici. La nașterea lui, trei crai de la răsărit au venit cu daruri alese, dar și cu servitute în serviciu. Craiul Luca, târgoveț principal, i-a adus pruncului toate bucuriile toamnei în orice sezon, iar pruncul i-a dat piața pe mână și un târg anual. Inimosul Andrei i-a șoptit pruncului „taci, copile!”, dar acesta nu-l băgă în seamă.

Craiul Florinel, protector din fire, i-a adus pruncului străjerii cetății, să-l iubească și să-l prețuiască, dar și să-l ocrotească, iar pruncul i-a dat în schimb controlul asupra tuturor caleștilor din burg, să le ridice și să le coboare, ca într-un carusel nebun. Inimosul Andrei i-a șoptit pruncului „taci, copile!”, dar acesta nu-l băgă în seamă.

Cel de-al treilea crai, cel Ionuț, mai crețiu la minte decât ceilalți doi, i-a închinat pruncului tot ce se poate construi, repara sau reabilita. Pruncul l-a răsplătit cu dale noi, cu asfalt la ofertă și foarfece pentru tăierile arboricole. Inimosul Andrei i-a șoptit pruncului „taci, copile!”, dar acesta nu-l băgă în seamă.

Nici neprihănita Floare nu putea sta liniștită (nicio clipă) la auzul cuvintelor crailor și pruncului, șoptindu-i celui din urmă „semnează Ovidel și … totul va fi bine!”.

Mihăiță, arhanghelul purtător de cuvânt, nota tot și dădea mai departe, anunțând veștile întocmai și la timp în tot orășelul blagoslovit.

În tot acest timp, de undeva de sus, îngerașul Vasilică căuta cu migală potcoava din ciocul struțului, dar nu o vedea din cauza bârnei din ochi.

După cum vă spuneam mai sus, struțul are un rol esențial în această poveste, doar că noi încă nu am găsit … esența!

Povestea noastră se încheie cu un cor ce colindă frumos în seară, la lumina bradului aprins de prunc, lângă niște colăcei, puțină șunculiță și șorici, două vorbe și-o cană cu vin.

De atunci, din vremuri struțiene și până în vremuri crețiene, pentru a marca momentul, se organizează un frumos Târg cu multe căciuli din blană și piele ce simbolizează darurile crailor aduse pruncului, cu multă miere, ce simbolizează promisiunile pruncului către crai, zorzoane și briz-brizuri, simbolistica neprihănitei Flori, suc de mere pentru inimosul Andrei, toate în fața presei, fapt ce aduce aminte de împrăștierea veștilor de către purtătorul arhanghel de cuvinte. Și Vasilică, ce ne aduce aminte de struți. Sau invers…

Povestea nu se termină aici, ea continuă de la ediție la ediție, așa că nu mai încălecăm pe struț, ci pe-o șa: și-așa mai departe…

mai multe puteti citi AICI: http://www.gbnews.ro

Mașina de măcinat muci

În Constituție, se specifică faptul că, acolo unde există, legea europeană primează în fața celei românești. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că România trebuie să treacă în Constituţie, şi nu în alt act normativ, prevederile privind bugetul şi deficitul structural, din acordul convenit la summit-ul UE. Deoarece Articolul 148 din Constituție se aplică numai pentru ratificarea tratatelor de aderare sau modificare a celor constitutive. Ori la Bruxelles s-a ajuns, prin veto-ul UK, la imposibilitatea adoptării unui tratat modificator. Așa că, deocamdată, statele UE au fost determinate să abandoneze calea adoptării unui tratat și să aleagă calea mai anevoioasă ca fiecare stat să-și modifice constituția proprie. Acest lucru l-a explicat în calr Traian Băsescu, și de care vrea să profite Victor Ponta (indiferent de costurile românilor și României), prefăcându-se că nu pricepe, dar servindu-ne tentativă de cooperare în interesul comun european. De unde și debitarea prostiei că, potrivit USL, “nu este necesară modificarea Constituţiei pentru impunerea regulii privind deficitul maximal, ci de o lege specială, adoptată cu votul a două treimi din numărul senatorilor şi deputaţilor”. Adică un fel de “la calendele grecești” (pentru cititorii care au deschis mai târziu Google-ul, această expresie îi este atribuită de Suetoniu împaratului roman Augustus care ar fi afirmat despre rău-platnici că își achită datoriile “ad calendas graecas” – referire ironică la faptul că grecii, spre deosebire de romani, nu aveau prima zi a lunii din calendar, numită “calendae”, zi obișnuită de restituire a datoriilor).

Fără Crin Antonescu, că acesta nu servește nici partidul, nici Patria de cu de dimineață, co-președintele Uniunii Suspine și Lamentații Victor Ponta, însoțit de un băiat căruia nu reușesc să-i rețin numele, unul de la Partidul Antenelor Varanului securist Dan Voiculescu, ne-a prezentat cam care-i alternativa așa-zisei Opoziții la planul de ieșire din criza datoriilor suverane al Uniunii Europene: comitet anti-criză, guvern de tehnocraţi şi alegeri anticipate… Păi, e bine, m-am liniști – asistăm la obișnuita gargară a lui CheGargara… dacă și-a început „planul” cu înființarea unui comitet este clar: ca să-ngropi ceva în România este necesar doar să găsești resursele necesare înființării unui comiter/comiții. După care începe bâlciul declarativ, într-o logică pe care nici Ponta nu cred să o priceapă – cred că-i place cum îi curg cuvintele din gură, cam cum îi plouau până de curând mucii. Pe de o parte:“Guvernul Boc a amânat foarte mult deciziile importante pentru România”; pe de cealaltă: “Uniunea Social-Liberală își asumă implementarea în România a deciziilor luate la Bruxelles”, însă numai după numirea unui Guvern de tehnocrați și organizarea de alegeri anticipate. Cum vă ziceam, interesantă logică: adică Guvernul Boc a amânat deciziile nepermis de mult, iar acum trebuie să amânăm orice demers/decizie până când vom avea alt Parlament!? În plus, nu mai departe decât cu o zi-două mai înainte voia alegeri anticipate pe considerentul că “nu avem un Parlamentul legitim”. Azi zice că nu are rost să se modifice Constituția, că “obligativitatea respectării deciziei convenite la Bruxelles prin Tratatul de guvernanță fiscală se poate face printr-o lege specială, în temeiul articolului 148 din Constituție, care prevede că implementarea legilor legate de tratatele europene se face de către Parlament, în ședință comună, cu votul a două treimi dintre senatori și deputați”. Ori, articolul la care face referire „juristul” Ponta se referă la orice altceva decât modificarea Constituției – în plus, singura lege ”cu caracter constituțional” este chiar cea care produce modificarea Constituției, adică Art. 73, alin. 2: “Legile constituţionale sunt cele de revizuire a Constituţiei”. Victor Ponta nu vrea revizuirea Constituției, ci vrea doar o lege “cu caracter constituțional”Nu există așa ceva: să vrei să ai o lege cu caracter constituțional, însă care să nu fie de revizuire a Constitutiei. Așa cum i-a scăpat păsărica în clar: ”Potrivit USL, nu este necesară modificarea Constituției pentru impunerea regulii privind deficitul maximal, ci de o lege specială, adoptată cu votul a două treimi din numărul senatorilor și deputaților”. (mulțumesc @Cetățean) Bine remarca încă de vineri Traian Băsescu, anticipând gargara Uniunii Suspine și Lamentații: “România nu are act echivalent cu Constituţia, şi aici niciun politician nu ar trebui să se joace (…) Take it or leave it”.

Ponta știe că nu mai poate câștiga alegerile cu peste 50% (nici Putin nu a reușit). Știe că USL are doar 42% în sondaje, la un an până la alegeri. Nu este la guvernare, iar trendul USL este descrescător, oricât s-ar strădui sluguțele mass media să-l coafeze. Așa că își joacă cărțile pe care crede că le are după cât îl duce capul și știe. Că de dus capul nu-l prea duce, o demonstrează și alegația că Traian Băsescu “a semnat”, la Bruxelles, tratatul de guvernanta fiscală “fără a avea un mandat în acest sens și în lipsa unei dezbateri interne”. Când Ponta se juca cu lopățica Ion Ilici Iliescu semna tratatul cu URSS. Avea mandat?

Și nu-mi dă pace marota cu “tehnocrații”: când le-a fost propus un prim ministru tehnocrat Croitoru, vicele de la Banca Națională, liderii PSD-PNL-PC au fugit ca dracu’ de tămânie. Acum l-ar place la guvernare cu tot cu Banca Națională – numai să fie incluși și ei acolo (amândoi ca tehnocrați a zisului de nimic, Antonescu cu plusul de merit al artei somnului de frumusețe).

Referințe:

  • Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a apreciat ca nu se pune problema si nu ar fi logic ca Romania, tara aflata, in prezent, in program cu Fondul Monetar International, sa contribuie cu bani la eventualele fonduri de garantare ale FMI, informeaza Agerpres. Ministrul a adaugat ca acordul de guvernanta fiscala, la care a aderat si Romania, decis la summitul UE de vineri, reprezinta un pas important spre constituirea “Statelor Unite ale Europei”. (Hotnews)
  • Traian Basescu: Deciziile din noaptea de 8-9 decembrie au transformat UE intr-un mare santier care se reconstruieste institutional. De la o simpla uniune monetara, UE devine o uniune monetara, fiscala si economica. (Hotnews) Asta-i tare: “As vrea sa vorbesc in primul rand pentru romani si mai putin pentru politicieni”. “Eu am informat CE ca Romania va participa la Acordul de integrare fiscala. Ca sef de stat nu puteam avea alta pozitie, intelegand care erau riscurile. Daca Parlamentul refuza, este problema Parlamentului. Miercuri ma intalnesc cu partidele politice, pentru discutii pe aceasta tema. Este nevoie de un efort al intregii clase politice”, a declarat duminica presedintele Traian Basescu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni. Seful statului a mai adaugat ca “Pe romanul de rand acest acord nu il va afecta in niciun fel. In schimb, ii va garanta ca va trai intr-o Uniune Europeana sanatoasa. Cred ca este bine pentru romani sa stie ca si Romania va face parte din acest acord.”
  • “Prevederea de 3% deficit în Constituţie e o uriaşă prostie, cred că i-a fost inspirată de noul său prieten, Viktor Orban, că am vazut că şi Viktor Orban vrea să modifice Constituţia. Deficitele şi, în general, economia nu ţin cont de deciziile politice ale lui Băsescu. O prostie de genul ăsta numai la Viktor Orban am văzut şi am văzut că Traian Băsescu, în Europa, în afara de Viktor Orban, nu mai are niciun fel de partener, nimeni nu mai vrea să stea de vorbă cu el. S-au găsit amîndoi: doi oameni la fel de înguşti în gîndire, la fel de dornici de putere absolută. Şi, repet, pentru noi prietenia dintre Băsescu şi Viktor Orban e un pericol pentru noi ca ţară şi ca poziţie în Europa”a declarat Victor Ponta. (…) deficitul bugetar este limitat prin Constituţie în Germania, în Elveţia şi în toate statele americane (cu excepţia Vermont-ului, paradisul stîngismului pe continentul american) iar propuneri de a introduce o asemenea regulă sînt şi în Statele Unite, la nivelul statului federal (un asemenea amendament a picat în 1995, la doar un singur vot) sau Franţa. Dacă prostiile lui Băsescu se mai întîlnesc pe la nemţi, americani sau francezi, Ponta e ceva mai original şi exclusivist: prostii ca ale lui nu mai vezi decît foarte rar, şi numai la Crin Antonescu.

http://sareinochi.com/2011/12/11/masina-de-macinat-muci/

 

Uăi! Ați privit vreodată viitorul drept în ochi?

Zice Victor Ponta: "Eu nu m-am vândut, ca să îmi rezolve cineva dosarele penale și să primesc o funcție, ca Oprea". Și-atunci, pentru ce anume s-a vândut?

Zice Victor Ponta: "Eu nu m-am vândut, ca să îmi rezolve cineva dosarele penale și să primesc o funcție, ca Oprea". Și-atunci, pentru ce anume s-a vândut?

După ce unul s-a trezit din somnul de frumusețe, iar celălat s-a privit în oglindă și s-a declarat prematur maturizat, co-președinții USL Crin Antonescu și Victor Ponta ne-au transmis și nouă cam ce-au înțeles din rezultatul summitului european de la sfârșitul acestei săptămâni: “Acest dictator, despot întunecat, chior odios, nu se gândește la viitorul României. Crede că țara asta este moșia lu’ tac-su? Să-i întrebe și pe cei al căror viitor îl amanetează ca să-i târască în Europa la disciplină fiscală și plata impozitelor. Da! Să-i privească în ochi (dacă poate!) și să-i întrebe dacă vor în Europa, căci al lor e viitorul României care este, nu al lui Băsescu și a clicii sale de aplaudaci și jurnaliști vânduți”.

Referințe:

  • Crin Antonescu: “Basescu si Boc sunt ultimii doi lideri comunisti importanti din Europa”. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat, vineri seara, la Ploiesti, ca presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc sunt “ultimii doi lideri importanti comunisti din Europa” si ca acestia nu pot folosi “termenul de dinozaur la adresa unor preopinenti politici”. Crin Antonescu a afirmat, intr-o declaratie de presa, la Ploiesti, raspunzand unei intrebari, ca afirmatia premierului Emil Boc potrivit catreia liderii USL Crin Antonescu si Victor Ponta sunt “dinozauri populisti” este “lipsita de imaginatie”. In acest context, Crin Antonescu a spus ca cine a citit programul economic sau oricare dintre programele USL, nu poate gasi in acestea vreun element populist, informeaza Gandul.
  • Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, la emisiunea “Actual B1″ difuzata de B1 TV, ca Parlamentul Romaniei este ilegitim din cauza ca ar fi plin de tradatori, acestia fiind cumparati de presedintele Traian Basescu. “Pai cum? Cu toti tradatorii pe care i-a cumparat Basescu. Eu nu m-am vandut ca sa imi rezolve cineva dosarele penale si sa primesc o functie ca Oprea”, a spus Ponta, care sustine ca modificarea Constitutiei trebuie facuta de un Parlament legitim. Social-democratul a precizat ca bugetul pe 2012 deja prevede un deficit bugetar mai mic de 3%. Ponta a spus ca Opozitia este dispusa la dialog pentru aplicarea deciziilor luate in cadrul summit-ului de la Bruxelles. “Daca se fac alegeri in ianuarie sau februarie trecem imediat la modificarea Constitutiei, dar la noi alegerile se tot amana. Bugetul pe 2012 oricum prevede un deficit bugetar mai mic de 3%. Din punctul de vedere al Opozitiei exista disponibilitate de dialog nu ca sa schimba un text din Constitutie, ci ca sa aplicam ce s-a decis la Bruxelles”, a adaugat liderul PSD.
  • Vineri, intr-o declaratie pentru HotNews.ro, Victor Ponta a respins o modificare rapida a Constitutiei care sa permita introducerea unor reguli stricte pentru tinerea sub control a deficitului bugetar, modificare ceruta de Traian Basescu pentru aderarea Romaniei la Acordul de Guvernanta Fiscala convenit la Consiliul European. “Nu putem sa modificam Constitutia cu un Parlament in care sunt tradatori ca UNPR”, a spus liderul social-democrat.
  • Traian Basescu a spus vineri ca introducerea in legislatia romaneasca a unor prevederi precum limitarea deficitului structural la 0,5 din PIB e posibila doar prin modificarea Constitutiei.
  • Din categoria viitorului vârât în ochi: “Tinand cont de situatia internationala, unica varianta prin care Occidentul ar putea deveni interesat de alternativa USL este cea care arunca Romania in haosul revolutionar. La aceasta concluzie au ajuns strategii mogulilor si imediat s-au pus pe treaba. Urmariti atent operatiunea de suspendare a Presedintelui, care se muta de pe o saptamana pe alta si din Parlament in strada, pe principiul Occupy Wall Street. Pai daca Soros poate, de ce sa nu poata ditamai strutocamila USL ?  Frunzariti ziarele, forumurile si blogurile apropiate de USL, priviti atent televiziunile mogulesti si veti vedea cum periodic se indeamna la revolta, la nesupunere, la revolutie. Parasirea Parlamentului de catre toti senatorii si deputatii opozitiei, provocarea de alegeri anticipate, iesitul in strada saptamanal pe diverse motive si categorii sociale sau profesionale sunt cateva dintre planurile USL pentru aceasta iarna.”
  • Agitatorul Guzganian: “Dacă iubeşte ţara preşedintele Traian Băsescu ar trebui să lase partidele în pace, să nu le invite nicăieri”, a scris pe blog, Varujan Vosganian, referindu-se la invitaţia lansată partidelor politice de către şeful statului de a participa la consultări în privinţa Acordului de Guvernanţă Economică. Totodată viceliderul liberal recomandă lui Traian Băsescu să se abţină să modifice Constituţia în conformitate cu acordul, apreciind că Parlamentul se poate descurca bine şi singur în această privinţă

de Ștefan Ciocan

http://sareinochi.com/

 

“Grupul de pe lac” ar face la Primăria Cluj-Napoca “oac-oac”! (broscuțele cu gura mare nu s-ar teme să înghită din nou contractele grase ale municipalităţii)

Dacă Cluj-Napoca, orașul meu natal, este o cloacă pestilențială când vine vorba despre afaceri, prin regula de trei simplă nici măcar nu pot să-mi închipui cam ce ar fi fiind Bucureștiul. Dar nu despre București este vorba în acest material în care încerc să descifrez ițele intereselor care ar putea duce atât la resuscitarea arogantului Ioan Rus, cât și la distrugerea politică a lui Emil Boc prin intermediul cazului Apostu-Bica. Nu voi putea desluși nimic, firește, fără a nu trece și prin ițele încurcatului caz Gazeta care a fost primul atac la imaginea lui Emil Boc cu beneficiar final președintele Traian Băsescu. În recentul scandal “de mită” și (hopa, Paszkany, își mai aduce oare aminte cum îi scria scrisori pe această temă lui Traian Băsescu?) “spălare de bani”, pare că printre destinatarii finali nu-l mai regăsim pe președintele Traian Băsescu (În paranteză fie spus, într-un material de pe blogul personal, Rodica Culcer îl citează pe Traian Băsescu care s-a declarat dezamăgit de PDL și a afirmat despre cei anchetați de DNA că au băgat banii din șpăgi în buzunarele proprii, nu în cele ale partidului).

Restul numelor politice sonore: Daniel Buda, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Emil Boc șamdrezistă există și sunt cam aceleași ca și în 2006. Nu trebuie decât să răspundem la întrebarea qui prodest și, ca niște băieți galanți ce suntem, să dăm căutarea după femeie (chercez la famme, cum ar zice francezul Poirot). Bun, o femeie am găsit: Aspazia Droniuc – dar am găsit noi toată îmbârligătura de afaceri în care a fost implicată (cu diverși beneficiari și profitori din psetilențialul mediu de afaceri și politică clujean) încât să putem spune cu mâna pe inimă ce anume a pus-o în postura de dublu denunțător? Să fi fost dispearea omului prins de “organe” asupra faptului și care caută o negociere (faptă interzisă prin lege în România) cu anchetatorul? Să fi fost misiune de infiltrare? Să fi fost sacrificiu suprem (“lasă, fată, și-așa ai scleroză-n plăci, Patria îți va fi recunoscătoare”) în beneficiul unei pături de oameni de politico-afaceri autohton care nu a mai încăput, de prea multă vreme, la contractele grase pe bani publici – deși acești bani publici au curs destul de în belșug pe aceste meleaguri? Cum de s-a ajuns ca, din 2009 (data începerii monitorizării lui Sorin Apostu din rațiuni de “siguranță națională”) și până azi, an de dinaintea celui electoral, să se producă fapte de-un pericol atât de social încât să se dea mandat de reținere după mandat de reținere de abia acum – și cu probe de-o subțirime atât de evidentă încât procurorii să fie nevoiți să apeleze la PR de presă ca să-și justifice ancheta – de la faza cu pepenarii care dau declarații pe banda rulantă că n-au dat șpagă dar care sunt consemnați sub condeiul unui de-alde Mihai Bacalu drept: “legătura dintre pepenari și Apostu a fost făcută de Emil Boc și Radu Berceanu”…? Păi, după ce citești materialul îți dai seama că Mihai Bacalu fie este un cretin rău intenționat, fie este un idiot bine manipulat. Dacă nu vă mai aduceți aminte, vă reamintesc: grupul Gazeta a stat 6 luni în celulă ca pericol social extrem pentru că, susțineau procurorii și aprobau judecătorii, dădeau, în scop de șantaj, titluri mari, incitante, fără nici o legătură cu conținutul materialului, cu scopul de a crea o anumită stare de spirit și confuzie în opinia publică. Dar materialul lui Mihai Bacalu, pe larg mediatizat exact pe platforma media proaspăt achiziționată de către Vasile Dâncu, Ioan Rus (posibil beneficar prin nominalizarea de către USL la alegerile pentru Primăria Cluj-Napoca) și Arpad Paskany (fost implicat pentru spălare de bani și constituirea unui grup de șantaj în cazul Gazeta – cazul său fiind disjuns), ce, Doamne iartă-mă, c-am vrut să scriu de mamă, este!? Intrați în articolul popmpos intitulat: Boc si Berceanu au intermediat relația dintre primarul arestat Apostu și pepenari; Zeci de pepenari au fost audiați de DNA, să vedeți cum nu se scrie nimic care să justifice titlul. Cum bine observă și Liviu Alexa:“Procurorii DNA Cluj au fost pragmatici: au jucat actul acuzării în instanță (și au câștigat tot până acum) și au acuzat perfect în presă, distrugându-l pe Apostu cu detalii bine țintite, a căror răspândire a creat deja, înainte de a fi emisă vreo sentință, portretul primarului-șpăgar-lipsit-de-scrupule”.

De când Gheorghe Funar, candidatul securiștilor de bine a câștigat Primăria municipiului Cluj-Napoca în 1992, municipiul reședință de județ a fost fieful scandalurilor (Caritas, Banca Dacia Felix), patrimoniul său fiind devalizat sistematic – atât de sistematic încât când, în 2004, Emil Boc a preluat primăria, după 12 ani de jaf, nici măcar nu se mai știa care îi este patrimoniul rămas. Până și locuințele de serviciu dispăruseră. Iar milițienii, procurorii și judecătorii care activau în Cluj-Napoca fuseseră împroprietăriți pe diverse străzi cu nume de cireș, vișin sau caisă și adjudecați. Ce să te miri că un prejudiciu adus bugetului local de către Gheorghe Funar, în valoare de doar 50 de milioane de lei vechi la nivelul anului 1998 a fost considerat prea mărunt de către anchetatori ca să înceapă o anchetă penală… Cum ar fi fost dacă ar fi existat o lege a răspunderii care să-i facă să răspundă pe acei anchetatori care nu s-au obosit să se dea jos din pat pentru a ancheta dispariția în buzunarul progeniturii lui Gheorghe Funar a infimei sume de numai 50 de milioane de lei vechi (aproape 50 de salarii medii lunare la acea vreme!)?

Clujul a fost dintotdeauna și a rămas un câmp de bătălie economic și politic. Sunt convins că în toate orașele și județele României s-au dezvoltat astfel de câmpuri de bătălie în care interese financiare se împletesc cu cele politice și, din armonizarea lor, se nasc și se distrug cariere. În Cluj-Napoca războiul intereselor a început necruțător din momentul în care Emil Boc – ca primar și președinte al partidului ce tocmai îl dăduse pe președintele României l-a declarat/decretat ca fiind “viitoarea capitală economică a României”. Sub controlul său, războiul a avut mai puține victime pe față până în momentul în care, în 2006, Alianța D.A., cu ajutorul neprecupețit al intereselor liberale din Cluj s-a destrămat și s-a pus problema destituirii președintelui Traian Băsescu. Atunci s-a pus pe tapet cazul Gazeta – caz cu ramificații complexe care, sperau unii, va putea compromite atât imaginea lui Emil Boc (ca șef al unicului partid de opoziție de după destrămarea Alianței D.A.) și, prin compromiterea sa, a lui Traian Băsescu – președintele care le-a stat ca sula-n coaste intereselor financiar-economice a celor care nu mai puteau jefui România după bunul lor plac (deh, capitalism de cumetrie). Iar interesele mafiote financiar-politoco-economice existente între social democrați și liberali au fost puse în adevărata lor lumină – culminând cu tentativa de suspendare a președintelui Traian Băsescu, prin dărâmarea în plină criză a primului guvern Boc și cu tentativa de impunere a unui guvern condus de către Johannis; cu tentativa de a impune un ministru de Interne gen senatorul PSD Cătălin Voicu, cu tentativa de a impune un președinte gen Mircea Geoană șamd. Credeți că înfrângerea cu numai 70 de mii de voturi din anul de grație 2009 a pus cu botul pe labe gașca intereselor comune social democrat-liberale? Sau că au fost cumințiți de faptul că Emil Boc, odată ajuns la București ca prim-ministru, s-a înconjurat numai de clujeni și a închis, ca într-o sferă, orice acces la el? Că încercarea de-a înlocui o haită de prădători economici cu o alta a fost de natură să îmbunătățească relațiile dintre găști? Din contră, tăierea oricărui acces la un mic trafic de influiență pentru a accede la fondurile bugetului au acutizat ura – i-au obligat pe protagoniștii excluși de la ciolan să-și re-evalueze “prieteniile”, “relațiile” și modul de operare. Prin arestarea lui Cătălin Voicu, rețelele de care vorbea el nu au fost desființate, ci numai obligate să se adapteze.

De câteva mii de ani vorbim de 10 păcate capitale împotriva cărora s-a luptat, inclusiv prin coercițe religioasă, doar cu 10 porunci (legi). Și? Azi avem nenumărate legi și coduri și mijloace de luptă și, la fiecare adăugare, se naște o nouă fentă. Iar fenta o nasc, în 9 din 10 cazuri, chiar cei pui să vegheze ca acest lucru să nu se întâmple. Ce zicea Cătălin Voicu?“Dacă eu m-am dus la Interne, omule, ai toată Procuratura României, ai toată Justiţia în mână, ai toată Curtea…” Și cum de este posibil acest lucru? Deoarece puterea corupe, iar puterea absolută corupe la modul absolut. Iar în România avem tot felul de enclave de putere absolută care pot fi activate în tot felul de interese obscure – unica motivație fiind garanția celor care le activează că privilegiile acestor enclave nu vor fi alterate prin nimic. Azi cea mai periculoasă enclavă de putere absolută sunt magistrații (procurori și judecători). De ce? Pentru că nu au nici un element de responsabilizare a muncii pe care o fac – nu răspund prin nimic pentru ceea ce fac greșit atunci când fac. Iar zilele acestea exact această luptă se duce cu magistrații (care și-au permis ca, prin asociația lor, să facă un pact cu Partidul Social Democrat) – o tentativă de responsabilizare a acestora. La care au răspuns inclusiv prin amenințarea cu mișcări de stradă.

Cel mai complet cod legislativ este cunoscut de toată lumea drept Codul lui Hammurabi (Amurappi), care a apărut între anii 1792-1750 î.Hr., anii domniei respectivului rege. Codul conține 282 de legi aplicabile tuturor claselor sociale existente în acel timp. Codul lui Hammurabi a fost preluat de aproape toate civilzațiile Orientului Mijlociu până a pătruns împreună cu Biblia (Vechiul Testament) în lumea creștină, care s-a dezvoltat în Europa după căderea Imperiului Roman. Dintre toate cele 282 de legi aș dori să menționez numai una singură – cea numerotată cu numărul 43: “Dacă un judecător ia o decizie într-un caz, iar apoi se dovedeste că a gresit, va fi pus să plătească de douăsprezece ori cât a impus el acuzatului și nu i se va permite să mai judece”. Codul lui Hammurabi (Amurappi). Deci, acum 4000 de ani se putea ca un judecător să plătească pentru deciziile sale greșite (voite sau din incompetență), acum în vremuri moderne există scutire – se face grevă, magistrații se răscoală dacă le este verificată munca (Haos în sistemul judiciar: Magistrații amenință cu proteste radicale dacă modificările Ministerului Justiției, cu privire la răspunderea disciplinară, se vor aplica! Predoiu vorbește la TV despre cât de corupți sunt magistrații). Unde este justiția? – era omenirea cu mult mai civilizată acum 4000 de ani? Categoric da.

Referințe:

http://sareinochi.com/