Categories
Agenda News Politică

„Ciocu mic la ei, că NOI suntem la PUTERE, acum!”. Radu Moldovan le arată cine e JUPÂNU și împarte cum are chef! PDL – iștii OBRAZNICI, puși la respect!

Pe vremea lui Liviu Rusu (ianuarie 2011), primarii PSD au luat cu asalt Consiliul Județean, chiar când se împărțeau banii. Chemați la sunetul din goarnă al opoziției, aceștia au cerut dreptate, urlând lozinci de galerie, prin rărunchii lui Fane Sângeorzan: „Băăăăăăăăă, aici nu-i casa TA” sau „Hoții, hoții…”, „Huuuuuooooo, huuuuuuoooo!”

Exilat din comuna Feldru la numai 180 de voturi distanță de un nou fotoliu de primar, Fane tace pitit sub bocancul vânătoresc a lui Radu Moldovan.

Metoda de gherilă a fost folosită acum doi ani, în momentul felierii tortului public. Între timp roata s-a întors, camarila s-a schimbat și pe modelul „Ciocu mic la ei, că NOI suntem la PUTERE, acum! ” banii au fost împărțiți REGEȘTE.

De data asta, consilierii din opoziție au luat-o în freză și au făcut joc de glezne, în timp ce Radu Moldovan a tăiat tortul bugetar după bunul plac. Miezul PSD a luat grosul, respectiv: Crețu ! 20 miliarde, Romocea din Năsăud a umflat 10 miliarde, Nicu Moldovan (Beclean) a pișcat 8 miliarde, Venig de la Sângeorz a luat 6 miliarde, iar Romeo Florian (Lechința) tot 6 miliarde.

Primarii trădători Simionca din Budacu de Jos și Bălăjan din Dumitra au umflat 200.000 de lei pentru afișare în campanie cu USL-ul!

În batjocură au primit bani primăriile PDL din Șanț – 5.000 lei, Spermezeu ! 5.000 de lei, Lunca Ilvei 10.000 de lei, Parva 10.000 de lei, Feldru 20.000 de lei.

Cu o majoritate confortabilă, USL-iștii fac EXACT ce-i taie capul, întocmai ca și „ăia dinaintea lor”. Diferența e că opoziția PDL e VARZĂ, iar Radu Moldovan defilează cu zâmbetul pe buze printre atacurile sterile a lui Urâte sau Curteanu.

Cosmin Botezat

Categories
Agenda Monden News Politică

FOTO: Ioan Oltean a servit friptura femeilor de la Spermezeu

Ioan Oltean ne surprinde din nou, de aceasta data intr-un mod foarte diferit …

De 8 martie s-a aflat la Spermezeu, in mijlocul femeilor sarbatorite de ziua lor de autoritatea locala, in frunte cu primarul Sorin Hognogi.

Deputatul PDL a lasat pe toata lumea cu gura cascata, cand a aparut in usa bucatariei de la Caminul Cultural, cu mainile pline de platouri cu friptura, care mai apoi au ajuns in buna regula pe masa sarbatoritelor …

Amanunte si imagini inedite, luni seara de la ora 19,00, pe TV Bistrita.

 

v. m. bratfalean

Categories
News Politică Stirea Zilei

Ce leagă Radu Moldovan, nici mințile STRĂLUCITE nu DEZLEAGĂ! ACUM, toți juriștii BUCHISESC!

In ședința ordinară, Radu Moldovan a dat directive clare și i-a pus pe consilierii supleanți să jure credință patriei. Fără ca opoziția să voteze ordinea de zi, USL a obținut majoritatea și a trecut la tăiat și spânzurat: toate proiectele lor au fost votate și imediat au exclus doi consilieri județeni: pe Luca Peter și Ștefan Todea.

PDL-iștii au părăsit sala și se adresează Prefecturii în cazul avizului de legalitate a Hotărârilor de Consiliu Județean. Aceștia sunt convinși că Țintean le dă cu flit și se adresează instanțelor.

Iată cum s-a desfășurat CIRCUL: ora 14.15 Redl citește din Constituție și amenință cu pușcăria dacă nu se îndeplinește o hotărâre definitivă și irevocabilă a Tribunalului, respectiv validarea supleanților USL; ora 14.25 opoziția zice că nimeni nu-i obligă să ridice mâna și NU votează ordinea de zi; ora 14.26 pe baza hotărârii instanței, Radu Moldovan își pune oamenii să jure și îi unge consilieri. Debusolați, PDL-iștii cer pauză de consultări. Ora 14.45 ! consilierii PDL părăsesc ședința. În următoarele 10 minute USL DEFILEAZĂ și toate proiectele trec lejer. BONUS: Todea și Luca Peter sunt EXCLUȘI din CJ. Referitor la această manevră, „meseriașa” în administrație Mica Oprea zice „NO comment”, iar reprezentantul Guvernului în teritoriu, respectiv prefectul Țintean s-a fofilat în a da un răspuns clar.

PDL-iștii se adresează instanței pentru modul în care Radu Moldovan a obținut puterea în CJ și merg pe proceduri. În schimb, președintele CJ zice că el e curat ca un crin și doar a respectat sentința DEFINITIVĂ și IREVOCABILĂ a Tribunalului BN.

Manevra lui Radu Moldovan a creat o speță unică pe MAPAMOND, iar armatele de juriști din Prefectură, Consiliu Judetean, PDL, USL, și judecătorii de la Tribunal își pun mințile la contribuție și caută soluția ideală în acest caz fără precedent, creat la nivelul Consiliului Județean.

Cosmin Botezat

Categories
Agenda News Politică

EXCLUS din PP-DD, Todea trece la ATAC. E GATA să dea în judecată partidul care l-a consacrat…

Ștefan Todea a fost mazilit de propriul partid și implicit și-a pierdut fotoliul de consilier județean. Fostul președinte de filială PP-DD scoate as-ul din mânecă și demonstrează tuturor că el are dreptate. Pe STATUT.În primă fază, Todea se va adresa Comisiei de Etică și Disciplină  din cadrul partidului și ulterior va ataca în contencios administrativ hotărârea de consiliu județean prin care a fost destituit.

Dacă i se dă cu flit, Todea este gata să dea în judecată PP-DD-ul și zice că nu are nicio abatere disciplinară.

În ședința ordinară a CJ, Todea a studiat în profunzime STATUTUL PP-DD, cartea de căpătâi ce are ascunse formulele câștigătorii în astfel de cazuri. Fostul șef PP-DD și-a încercuit articolul câștigător și speră să revină la butoane cât mai repede.

În schimb, Ramona Bugnar a scăpat teafără și nevătămată din răfuiala cu Radu Moldovan și își păstrează în continuare fotoliul de consilier județean.

Cosmin Botezat

Categories
Agenda News Politică Stirea Zilei

Luca Peter NU se teme de „BAU-BAU” Radu Moldovan. Zice că e consilier pe bune și e COMPATIBIL. Scandalul cu A.N.I e “șopârlă” marca USL!

Luca Peter merge neînfricat la lupta cea mare cu Radu Moldovan și USL. Agenția Națională de Integritate l-a acuzat de conflict de interese și  INCOMPATIBILITATE pentru că în mandatul trecut a încheiat un contract de executare lucrări de reparații cu o instituție subordonată CJ. Acest lucru este speculat la maxim acum și executivul CJ cere încetarea mandatului actual.

Consilierul PDL jură că e nevinovat și a depus peste tot documente prin care demonstrează că de fapt e COMPATIBIL cu statutul de consilier județean. Acesta a făcut mai multe copii cu răspunsul primit de la procuror, care cică îi este favorabil.

Actele au fost depuse la Prefectură și la Consiliul Județean, iar Luca Peter e convins că manevra e pusă la cale de Radu Moldovan cu un singur scop: să-l bage-n sperieți pentru a trăda.

„Procurorul s-a pronunțat încă din 2012 în legătură cu statutul meu de consilier județean. O să aduc la ședința ordinară actele în care mi-au comunicat acest lucru. A.N.I nu are dreptate. Punct. Păi dacă aveam bube-n cap, credeți că cei dinainte mă iertau? Acum se dezgroapă morții din interes politic, dar mie nu mi-e teamă și nu o să votez NICIODATĂ cu USL. Eu am dat în judecată A.N.I dar am înterupt procesul pentru că nu își avea rost, dar acum vreau din nou să mă judec și să le arăt că am dreptate”  susține Luca Peter

Acesta a fost surprins IMEDIAT ce a depus la Prefectură actele ce-i atestă nevinovăția. Monica Săsărman, colega de partid a lui Peter îl va apăra în această speță cu USL-iștii care vor să dezbine opoziția…

Cosmin Botezat

Categories
Agenda News Politică Stirea Zilei

FOTO: Ștefan Todea vrea să-și SCAPE pielea. Se întâlnește cu PDL-iștii la sfat de taină…

Stefan Todea, fost președinte al Organizației Județene a PP-DD va fi mazilit și din ultima funcție pe care o deține: cea de consilier județean. Cel puțin astea sunt intențiile partidului, care a anunțat că-i retrage sprijinul politic și-l va schimba, la următoarea ședință ordinară. Dacă Ramona Bugnar s-a dat pe brazdă și a negociat cu puterea, colegul și și fostul ei șef direct NU vrea să audă de USL…

Disperat, TT-ul apelează la PDL-iști pentru o mână de ajutor și un sfat prietenesc, dezinteresat. Vasile Marc și Florin Urâte sunt ultimele speranțe a lui Todea și sfătuitorii de taină al celui care a condus PP-DD-ul în campanie. Consilierii județeni au zăbovit în fața Consiliului Județean timp de 15 minute și au discutat aprins: Todea a scos niște hârtii din geantă și cei trei le-au analizat împreună, ca frații. S-au strâns de mână și au plecat care-ncotro, după ce toți au admirat Merțanul TT-ului…

Ședința ordinară de Consiliu Județean va avea loc mâine, iar Radu Moldovan va încerca să-și încropească o majoritate confortabilă și să DEFILEZE în continuare. Cu orice preț… Rămâne de văzut dacă Todea va scăpa basma curată sau va jertfit pentru ideile democrat-liberale, pe care le-a îmbrățișat în ultimul timp.

Citește și:

FOTO: DIVIDE et IMPERA! Radu Moldovan o MOMEȘTE pe Ramona Bugnar. A chemat-o la negocieri de culise și îi promite MAREA cu SAREA!

Cosmin Botezat

Categories
Agenda News Politică Stirea Zilei

UPDATE: TT-ul a fost exclus din PPDD; Exclus de „dușmani”, Dănuț Oltean are la piept Constituția MOV! El dovedește că PP-DD funcționează ILEGAL la Bistrița!

UPDATE 15.40

Stefan Todea, fost lider judetean al PPDD si consilier judetean, a fost dat afara din partid. Informatia vine din interiorul organizatiei judetene. In acest context, mai spune sursa, i s-a retras deja sprijinul politic din Consiliul Judetean, locul urmand sa fie ocupat de contestatul Ciprian Bresfelean. Amanunte la ora 18.00 pe TV Bistrita …

Stefan Todea declara ca nici nu se pune problema si ca va actiona in instanta si la CNA TV Bistrita.

v. m. bratfalean

Dănuț Oltean susține că el e cel care a pornit motoarele PP-DD în Bistrița. Prezent încă de la înființare în structurile de partid, Oltean a fost MAZILIT de conducerea de la București și săltat din funcția de consilier local, odată cu Lucian Ungur.

La orice eveniment public, domnul Oltean ține la piept o cărticică de căpătîi a partidului: STATUTUL PP-DD. Fostul șef pe municipiu crede cu tărie că tot ce se întâmplă la Bistrița cu acest partid este în afara regulilor interne și se fac grave abateri.

Oltean demonstrează „pe statut” că actuala conducere nu are susținere legală și ORICINE dă în judecată PP-DD poate căștiga lejer. Cu constituția MOV la piept, Dănuț Oltean poate fi cel care face dreptate la Bistrița în privința filialei PP-DD, revendicată de o serie de personaje locale încă de la înființare…

Cosmin Botezat

 

Categories
Agenda News Politică Stirea Zilei

FOTO: Don’șoru’ Florian își face CABINET de SENATOR! Surpriza e alta: lucrarea e executată NU de firmele „de casă”, ci de băieții „de casă”!

Cum bine i se șade unui demnitar, senatorul Cristian Florian își face cabinet parlamentar pe Pietonalul „Liviu Rebreanu”. În spațiul respectiv a funcționat cabinetul lui Ioan Botiș, motiv pentru care orice urmă a fost îndepărtată de urgență (să nu poarte ghinion). Mobila va fi realizată la comandă și probabil va fi adus și un palmier asemănător cu cel din biroul de prefect. Săptămâna viitoare va avea loc inaugurarea oficială a cabinetului de DEMNITAR, cu șampanie, sfeștanie și toate-cele necesare…

De remarcat că operațiunea de modernizare NU este realizată de societățile familiei Florian (este cunoscut faptul că fostul prefect a fost jurist la trustul de firme de construcții deținut de ai lui). De această dată, au fost puși la treabă băieții de casă ai partidului, cei care vor da seamă în fața DEMNITARULUI dacă ceva nu iese ca la carte.

Luca Iancu și Geea Balaszyi sunt cei care-l consiliază pe Cristi Florian, aceștia fiind angajați la cabinetul CELUI MAI TÂNĂR senator din România.

Cosmin Botezat

Categories
News Politică Stirea Zilei

Un tun numit Pepe marca Dede

Știm că politica e o afacere pentru unii și o mare păcăleală pentru mulți, secretul e să știi de care parte a calului să te așezi ca să apuci șeaua și nu copita. Cu cât mai numeroși păgubiții, cu atât mai mare profitul pentru băieții deștepți, de aceea avem partide mari și partide mici. Ne place? Desigur, altfel nu am repeta aceeași schemă la infinit.

Partidul Poporului a apărut ca o mare speranță. NU vă panicați. Nu e vorba de mântuirea neamului și nici de belșugul promis de Ioan Stoica prin Caritas. Speranța îi chema doar pe asediatorii partidelor baricadate în sedii să încerce un culoar liber, sau care părea liber la ora aceea. Marketing curat: câteva săptămâni de efort pentru 4 ani de confort, ceva cheltuială, cu banii altuia, dacă se poate și la schimb – te așteaptă fotoliul din palatul parlamentului, full option cu mașină și consilieră, ofertă în limita stocului disponibil. O campanie susținută discret de producătorul de automobile Bentley și de asociația de locatari din Cartierul Primăverii, București, România. Evident că toate acestea nu au cum să tulbure viața omului de rând. Doar cei care își doreau să fie din nou ce-au fost și încă mai mult decât ! știți zicala, au avut parte de nopți nedormite și zile de zbucium, unii cu folos și mulți în zadar. Marketingul politic este o piață și orice piață se bazează pe concurență, aidcă orice e permis dacă aduce profit. Așa își fură straletele una celeilalte fotbaliștii amanți, așa își fură și aleșii voturile sau votanții. Unii au candidat, alții au reușit, iar cei șmecheri au profitat.

Normal că nimeni nu-i va mai deranja pe bieții votanți care i-au făcut pe unii consilieri, pe alții primari și pe alții parlamentari. Între timp au apărut niște „decizii politice” și „n-avem timp acum”, dar, oameni buni, culcați-vă liniștiți, vă purtăm noi de grijă. Și ce-ar mai putea face acum ei, votanții? Să meragă la sediu și să-i întrebe de sănătate pe cei de-acolo? Noapte bună, la sediu sunt de mult alții, tot prin „decizii politice”, iar cei noi, copiii mamei decizia, știu doar legea tăcerii: nimeni nu are dreptul să vorbească.

Asta ar fi pe scurt istoria înnoirii vieții noastre politice, sau cum au fost trași pe sfoară niște oameni cumsecade altminteri, care au vrut să fie șefi de partid înainte de a avea partid, așa că s-au apucat să facă un partid și pe când l-au terminat a venit apa și l-a luat. Concluzia nu e că apa ar fi de vină. Drumul spre București e uneori mai întortochiat decât credem.

Zorin Diaconescu

Categories
Agenda Info-box Lifestyle Monden News Politică

FOTO: Celebra jurnalistă Simona Bozbici e consilier parlamentar. Ghici pe cine consiliază?

Simona Bozbici e consilier parlamentar în regimul USL. Deputatul Stelică Dolha este cel pe care doamna Bozbici îl sfătuiește începând cu 18 ianuarie 2013.

Jurnalista are o bogată experiență: de-a lungul carierei a fost redactor-șef al cotidianului Adevărul (varianta locală), a avut propriul ziar „Bistrița Express”, a lucrat la „Mesagerul”, a avut emisiuni la „Radio Transilvania”, iar în prezent realizează emisiuni la „AS-TV”.

Ovidiu Bozbici, soțul Simonei Bozbici a fost consilierul deputatului Ioan Oltean, dar a trecut la PSD în 2008. Din staff-ul lui Stelică „Alain Delon” Dolha mai face parte (Cristina Pop 22 de ani), care este șefa cabinetului parlamentar.

În medie, un consilier parlamentar câștigă lunar un salariu cuprins între 1.000 ! 1.500 de lei.

Cosmin Botezat

UPDATE: vezi
http://bistritaonline.ro/2013/02/20/breaking-news-simona-bozbici-a-demisionat-de-la-camera-deputatilor/

redacția