30/04/2017

VLĂDUȚ SĂRMAȘ ȘI ANAMARIA MARTI, PE PODIUM LA FESTIVALUL LUCREȚIA CIOBANU

Cea de-a doua ediţie a Festivalului de Folclor Lucreţia Ciobanu ne-a demonstrat încă o dată că folclorul autentic se află pe mâini bune. Tinerii interpreţi din toată ţara au fost prezenţi într-un maraton folcloric ce s-a derulat pe scena Sălii Thalia, din Sibiu în acompaniamentul orchestral asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, dirijor Gabriel Popescu. În urma concursului, juriul prezidat de Elise Stan, a hotărât ca doiuă dintre premii să revină judeţului nostru, astfel Iuliana Tudor i-a chemat pe scenă în cadrul Galei, pe Vlăduţ Sărmaş, de la Liceul de Muzică care a primit premiul II şi pe Anamaria Marti, de la Cununa de pe Someş, care a primit premiul Agenţiei de Folclor. Aceste premii se adaugă celorlalte distincţii pe care cei doi tineri le-au adus de-a lungul timpului, demnonstrând că abordează folclorul atât prin ţinută, cât şi prin melodiile interpretate. Printre cei care i-au încântat pe spectatori şi telespectatori, evenimentul fiind transmis de televiziunea naţională, au fost şi artiştii bistriţeni Alexandru Pugna şi Viorica Telcean, dar şi Mădălina Mîrza, care au cântat alături de nume cunoscute ale cântecului popular Viorica Macovei, Mariana Ionescu Căpitănescu, Ionuţ Fulea, Mariana Deac, Nineta Popa, Mariana Anghel.

Menuţ Maximinian0322201708511617455004_10212284918142191_1247739497_o0322201708512417431827_10212284918102190_1518880161_o0322201708513517454896_10212284918062189_1488057921_o0322201708514117410197_10212284917942186_291649038_n

BIBLIOTECA DIN TURNUL PALATULUI

Leonardo Padura, Ereticii

 

Un roman care începe în Cuba anilor 30 din secolul trecut si se sfârșește în zilele noastre cu deportarea imigranților clandestini pentru unii si refugiați pentru alții. Este un roman in care găsești toate elementele genului, de la suspansul unui tablou de Rembrandt care dispare misterios până la politica spectaculară a zilelor noastre.

Conde este un detectiv care este mai degrabă precoupat de dezlagarea tainelor subconștientului unei societăți tulburate decâ de rezolvarea misterului unei crime, un personaj complet si complex pe care cititorul îl poate indragi de la prima pagină.

Romanul are 500 de pagini, deci e loc si pentur o incursiune în Amsterdam, nu cel de acum ci din secolul 17, pentru satisfacția cititorului îndrăgostit în aceeasi măsură de exotic și de ezoteric.

Pe scurt este o carte care sfidează toate categoriile si genurile literare, un adevărat regal pentru cititior, editor si traducător.

 

[Leonardo Padura, Heretics, Farrar, Straus & Giroux,  2017]

DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A POEZIEI

Tâlcul scrisului după Derek Walcott

 

Despre poezie ca rugăciune:

Niciodată nu am separat poezia de rugăciune. Am crescut cu aceasta credință despre vocația religioasă a poeziei. Ce am descris în O alta viață despre omul ajuns pe coama dealului, omul care vede disoluția dimprejur – este o experiență trăită frecvent de scriitorii tineri. Am simțit si eu dulceața acestei melancolii, sentimentul ca ești muritor, sau uneori te simți nemuritor, recunoștința față de frumusețea pământului, frumusețea vieții din preajma noastră. Toate acestea contribuie la forța scriitorului tânăr iar pe unul vârstnic îl îndeamna la plâns. E vorba doar de lacrimi, nicicum de grimase sau schimonoseli, e un flux energetic care se reproduce natural. Trupul se topește în cele văzute și nevăzute. Acest flux își gaseste sălașul în poet. El poate fi exprimat într-un fel, dar cred că toți continuăm să purtăm în amintirile noastre senzația acelei contopiri. E exteaz,… de fapt e recunoștință.

[Din The Paris Review, interviu cu Edward Hirsch, 1986] 

Muza Adormită de Constantin Brâncuşi / Valoarea imensă a unei opere avangardiste

Muza a fost cumpărată de proprietara unei firme de consultanţă în domeniul artei şi va rămâne în Statele Unite. Operele realizate de Brâncuşi sunt destul de rare la licitaţii. Modelată în lut, ‘Muza Adormită I’ aparţine primilor ani petrecuţi de marele artist român la Paris şi a fost dusă în Statele Unite în 1913.  

 ”Muza adormită ” a atras atenția lui Mary Harriman Rumsey , tânara moștenitoare a averii familiei Harriman, care deținea căile ferate și care avea să devină un client fidel și sponsor al artistului român de­-a lungul anilor. A cumpărat capul de lut în 30 aprilie 1913, reprezentând una dintre primele lucrări ale lui Brâncuși care ajunge într-o colecție americană. Capul de lut prezentat la Armory Show a continuat să rămână în proprietate privată americană, fiind revândut în diferite ocazii. Recent a fost oferit de casa Christie’s la New York, în cadrul licitației de artă impresionistă și modernă de primăvară. Întâia “Muză Adormită” a fost sculptată de Brâncuși în marmură albă între anii 1909 și 1910, pentru ca până în anul 1912 să realizeze alte 3 versiuni, între care și aceasta. Există, de asemenea, și 5 versiuni în bronz.                                                    

 Operele lui Brâcuși se bucură de un succes uriaș printre colecționari. În 2012, “Prometeul” din bronz al artistului a fost adjudecat cu peste 12 milioane și jumătate de dolari, iar in 2009, sculptura “Madame LR” a întrecut toate așteptările: a fost cumpărată cu 36 de milioane de dolari. Lucrarea(Muza), modelată în lut, înfățișează un cap de femeie cu ochii închiși și a fost realizată de Brâncuși îin primii ani ai perioadei sale de artist independent, la Paris.                                          Model i-a fost baroneasa Renée­ Frachon. Casa de licitatii a estimat sculptura lui Brâncuși între 8 și 12 milioane de dolari. Ofertele pentru lucrarea modelată în lut au pornit, îinsă, de la 6 milioane de dolari. Într-un final, și-a găsit un nou proprietar, pentru suma de 9.125.000 de dolari, cumpărătorul fiind proprietara unei firme de consultanță din domeniul artei private.

 Pe site-ul casei de licitatii Christie’s găsim chiar o descriere completă a operei de artă. Brooke Lampley, director Departamentul de Artă Impresionistă și Modernă: ”Muza adormită, prin forma ovoidă și trăsăturile stilizate, a fost prima dintr-un lung șir de lucrări care definesc poezia vizuală și, fără îndoială, modernă a lui Brâncuși.”  Lucian Dobârtă0321201709045717275011_1485805281450957_1823709152_n0321201709050517328111_1485805268117625_2009955600_n0321201709051217321762_1485805248117627_145273989_n0321201709063317439506_1492986840732801_179638578_n0321201709063917409913_1492986854066133_1454089081_n

COMUNICAT DE PRESĂ

Ca o fructificare a unor preocupari constante de implicare in viata sociala a comunitatilor in care cu totii traim si folosind prilejul Zilei Mondiale a Apei 2017, Cluburile Rotary Bistrita Nosa si Rotary Nasaud, care fac parte din Districtul Rotary 2241 Romania-Republica Moldova, vor lansa Miercuri 22 Martie, incepand cu orele 13,00, ”Proiectul Educatia privind apa si igiena sanitara”, destinat informarii, constientizarii si educarii generatiei tinere – si nu numai – asupra utilizarii rationale a apei, ca si pentru asigurarea sanatatii personale si a celei publice prin igiena.

 

In cadrul ceremoniei de lansare a Proiectului Rotary, care va avea loc la Scoala Gimnaziala „ Lucian Blaga”, Sala Festiva, Str. Garoafei Nr. 8 , se vor prezenta materialele educationale realizate prin eforturi proprii, in sustinerea campaniei de informare privind apa si igiena sanitara,  materiale destinate a fi diseminate in perioada urmatoare in randul scolilor din mai mult de 10 judete din Romania si mai multe raioane din Republica Moldova, la care beneficiari vor fi aproximativ 20.000 de elevi, din peste 700 de clase.

 

La eveniment au fost invitati reprezentanti ai Inspectoratului Scolar Bistrita-Nasaud , Directia de Sanatate Publica Bistrita-Nasaud, elevi si profesori, precum si Rotarieni din Bistrita si Nasaud.

 

Rotary District 2241 Romania-Republica Moldova

Florin Iliescu-Responsabil Comisie de apa-sanitatie

Cu sprijinul
RC Bistrita Nosa – presedinte Cristian Tuturuga

 si

RC Nasaud – presedinte Sorin Dobricean

images

Rotary+Clubs+of+Calgary+and+Area

RAPORTUL LUI PILAT DESPRE IISUS HRISTOS – CUTREMURĂTOR !!!

Raportul este scris de Pilat (guvernatorul Iudeii) catre  Tiberiu (imparatul Imperiului Roman) imediat  dupa Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos

 
            Raportul lui Pilat a fost găsit în una din  bibliotecile Vaticanului de către un student  german care se afla la Roma pentru studii  teologice. Dar studentul acesta nu l-a  găsit prea important ca să-l copieze.  Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani  fostul student să-i povestească despre el unui  englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem  de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a  convins pe tânărul german, ajuns între timp  profesor de teologie, să ia legătura cu  Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în  posesia documentului Nahan l-a tradus în limba  engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare  tiraj din  Anglia.
Către Cezarul Tiberiu, Nobile  Suverane,  salutare!
Cauzele  care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au  fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi  evenimentele care au avut loc în provincia mea  acum câteva zile, au fost de un astfel de  caracter care mă face sa vi le raportez cu  de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc  surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia,  nu se va schimba cu totul soarta naţiunii  noastre, căci se pare ca în zilele din urmă,  zeii au încetat de a mai putea fi  ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt  gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care  eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea  Iudeii.
La sosirea  mea în Ierusalim, am luat în primire sala de  judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare,  la care am invitat pe Tetrarhul Galileii,  dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii  lui. La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a  arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea  mea personală!… Mai târziu, după câteva zile, a  venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze.  Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de  viclene. El pretindea că religiunea sa îl  opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la  aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni  (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am  crezut e bine să accept această scuză, dar tot  cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se  declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea  că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul  unul era cel mai greu de  cârmuit.
Atât de  turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu  cu frica sa nu izbucnească în orice moment o  răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un  singur sutaş.
Am cerut întăriri de la  Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că  şi el abia  are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia  sa. O dorinţă nestăpânită de  cucerire, adică de a ne întinde împărăţia  dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem  să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului  nostru guvernământ.
Printre  mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a  interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea –  a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând  şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce  l-a trimis.
La început mă temeam că acesta să  nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul  contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile  mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a  vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât  al evreilor.
Trecând  într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am  văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul  ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac  şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi  s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă  aşteptam să văd, atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul  şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare  cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani.  N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină  şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele  întunecate.
 
Nevoind  să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat  drumul înainte, dar am făcut semn secretarului  meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în  Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un  vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.
Când am  sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit  pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis:  „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările  filozofilor, ceva ce ar semăna predicilor lui  Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre  care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă  este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a  răspuns: “Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui  Dumnezeu”.
Tocmai din  cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în  puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani.  Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici  răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea,  poate necunoscută lui. El avea libertatea să  lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să  ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii,  neîmpiedicat de niciun mandat pretorian.  Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii,  aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar  întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri  să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul  acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi  prea marii indulgenţe pe care le îngăduie  Roma. Pe când eu, mizerabil  nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc “Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin.  Dar libertatea aceasta nemărginită, dată  lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici,  într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru  mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea  Nazarineanului.
Fariseilor  şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”;  alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi  dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În  fiecare zi se făceau plângeri la sala de  judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram  informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple  acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă  Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!
Conduita  mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o  întărire de soldaţi, după terminarea războiului  cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare  să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să  iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru  a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare.  Am scris lui Iisus, invitându-l la o  convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.
Precum  ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu  cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă  plimbam prin curtea palatului meu, când  Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar  fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără  voia  mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm  şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la  mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn,  părea că-mi zice: Iată-mă, am  sosit!
Câtva timp  eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare,  respect şi frică, asupra acestei figuri de om  supranatural, o formă de om, necunoscută  numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat  forme şi figuri la tot felul de zei şi  eroi.
 
„Iisuse,  i-am zis în cele din urmă şi limba mea  gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat,  timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi.  Împăratul este informat despre tine, şi  eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi  tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu  este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi,  şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără  îndoială aprinşi contra ta, din pricina  libertăţii pe care ţi-o dau. Mă  învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea  mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să  fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi  a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se  răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să  mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele  justiţiei…”.
Nazarineanul însă a răspuns liniştit: „Prinţ al pământului, cuvintele tale nu  ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii:  stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va  răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori  rozele Saronului, sângele celui drept va fi  vărsat…”, continuă el cu emoţie.
Eu i-am  zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru  înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii  aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică  continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru  scăpare…”.
Cu  nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi  un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă “Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui  drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea  ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să  se împlinească”!
“Tânărule,  i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca  simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă.  Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale.  Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi  poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în  pace”.
“Prinţ al  pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi  bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o  aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în  supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a  arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin  înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea  ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.
După  aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului.  Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra  Nazarineanului. Dacă  Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în  aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat  osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi  mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar  fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra  Senatului, astfel nu luă nicio  hotărâre.
Intr-o zi,  Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat  să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a  întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul.  Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un  mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea  produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip,  nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit  prin faptele sale.
Irod a  surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect  prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia  marea sărbătoare a evreilor; conducătorii  religioşi plănuiau să se folosească de această  ocazie şi de exercitarea populară, care are loc  întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor.  Oraşul era arhiplin de o  populaţie turbulentă care dorea moartea  Nazarineanului. Spionii mei mi-au  raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează  tezaurul templului ca să mituiască în acest scop  pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei  să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a  refuzat să-mi trimită. M-am văzut  atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi;  nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală  şi fiind silit să o tolerez.
Răsculaţii  au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau  că nu au de ce să se teamă de Pretoriu,  crezându-mă alături de conducătorii lor, în  privinţa aceasta, au continuat să strige:  „Răstigneşte-l!”.
Trei  partide se uniseră împotriva lui Iisus:  Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a  căror conduită era sprijinită de două motive: ei  urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul  roman. Aceştia nu au putut uita niciodată,  intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri  care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu  acea ocazie, am făcut o greşeala din  necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor,  profanarea aceasta nu s-a  micşorat.
O altă  nemulţumire pe care o purtau ei înşii, era propunerea mea, de a întrebuinţa  o parte din tezaurul templului pentru ridicarea  de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri,  ei erau plini de amărăciune.
Fariseii  erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le  păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost  siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate  pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în  faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind  prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua  singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de  a se uni cu Irodienii si Saducheii.  Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau  de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi  totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a  se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce  rezulta din aceasta.
În felul  acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului  şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa  Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere;  el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ  eu osânda definitivă, asupra  lui.
Eu i-am  răspuns că, deoarece Iisus este Galilean  afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am  poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh  viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana  Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui  om.
Îndată  palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi  ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea  numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de  populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se  pare că toata Iudeea se afla la  Ierusalim.
Eu îmi  luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre  Gali, care avusese nişte descoperiri pentru  viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele  mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi  de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea  trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra  apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea  furtunilor şi peştilor mării şi toate erau  supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele  Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului  erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele  dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele  s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate,  rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul  femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te  de puterea Cerului!”
Pe  la timpul acesta treptele de marmură,  gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul,  era adus iarăşi la mine. Eu am  pornit spre sala de judecată, urmat de garda  mea. Într-un ton aspru, am întrebat  pe popor, ce vrea!….
„Moartea  Nazarineanului” a fost  răspunsul.
„Pentru ce  crima?” am întrebat eu.
„El a  hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea  templului. El se numeşte pe sine Fiul lui  Dumnezeu, Mesia, Regele  Iudeilor”.
Eu le-am  spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.
„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”  izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată.  Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul  din temelie. În mijlocul acestei zarve  nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi  calm. ACESTA ERA IISUS DIN  NAZARET.
După mai  multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de  furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am  luat o măsură care pentru moment mi se păru că  va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca  el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa,  eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii,  arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru  acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu  s-au mulţumit decât cu viaţa lui.
În desele noastre tulburări  civile, eu am fost de mai multe ori martor al  furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic  nu se poate asemăna cu  aceasta.
Într-adevăr s-ar putea spune că in  această ocazie toate spiritele rele din ţinutul  infernului s-au strâns în Ierusalim.  Mulţimea părea că nu umblă pe  picioare, ci umblă pe sus urlând, precum  valurile unei mări înfuriate. O mare  neastâmpărată se întindea de la porţile  Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu  fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în  istoria Romei.
Ziua s-a  întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a  întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu,  Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam  rezemat de o coloană a palatului meu,  gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor  oameni cruzi care târau spre execuţie pe  nevinovatul Nazarinean.
Toţi  dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese  afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe  părţile funebre ce conduc spre Geronica  (Golgota). Un aer de jale şi  întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe  cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de  putere, se străduia să facă  ordine.
Eram lăsat  singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că  ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse  mai mult în puterea zeilor, decât în puterea  omului.
Deodată se  auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota,  care părea că este adus de vânt şi care anunţa o  agonie pe care urechea omenească, n-a mai  auzit-o vreodată. Nori mari,  întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit  aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului,  l-a  acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de  pământ a zguduit totul.
Atât de  înfricoşătoare au fost semnele ce  s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ,  încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi  exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că  Universul se sfârşeşte.”
Către  ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe  mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile  Golgotei. Jertfa era consumată!…
Mulţimea se  întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar  şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi  mohorâte şi disperate.
Mulţi erau cuprinşi de  frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră.  De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi,  trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi  învăluiseră capul în semn de întristare.
Am  auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe  care eu nu le-am înţeles. Ici si colo,  se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi,  când aruncau privirea spre muntele Calvarului  rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei  alte minuni a naturii.
M-am întors în  Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă  frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea  stropii de sânge care curseseră de la  Nazarinean.
După un  timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de  femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar  el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar.  L-am întrebat ce vrea şi el mi-a  zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit  să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe  Iisus din Nazaret”….
I-am zis: „Cerinţa ta se  va împlini”….
Atunci, primind raportul că  Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea,  ca să nu fie împiedicată.
Mai târziu câteva  zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi  au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a  sculat dintre morţi cum prezisese el.
Îmi mai  rămăsese numai această datorie, ca să fac  cunoscut împăratului această întâmplare  dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea  aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am  început a face acest raport şi, de către ziuă,  s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria  Dianei, care a venit la urechile  mele!…
Aruncându-mi privirea spre poarta  Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de  soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care  intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi  se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi,  şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit  toată noaptea.
A fost  hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune  şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să  fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a  împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi  joc de soarta muritorilor!
Era  prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe  cruce: „S-a sfârşit”.
Acesta  este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii  Voastre supus, cu respect şi  smerenie.
Guvernatorul PONŢIU  PILAT
Făcut  în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii  Martie,

Anul  4147 de la  creaţiune

 PassionOTChrist_154Pyxurz1-1024x769

DESPRE MITURI

Azi: Despre mitul că te naști poet.

 

Din naștere unele persoane stăpânesc gramatica, vocabularul şi au o mai bună dexteritate la scris sau se exprimă mai uşor. Înseamnă că s-au născut poeți? Fals.

Măsura în care stăpânești scrisul e direct proporțională cu efortul depus. Poate vă amintiți că Rebreanu era un taciturn şi se intâmpla să scrie un singur rând într-o noapte. Totuşi a ajuns părintele romanului românesc.

Ați citit desigur rețeta infailibilă: talent plus muncă. Accentul cade întotdeauna pe muncă.

Adăugăm perseverența şi răbdarea.

Poeziile lui Eminescu au zeci de variante în manuscris. El nu a publicat nici un volum de versuri în timpul vieții.

Un sfat de la bătrânii înțelepți: ce ai publicat nu se poate lua înapoi. Deci scrieți mult şi publicați cu zgârcenie. Vă asigur că nu veți regreta.   ZORIN DIACONESCU

CEL MAI BUN FILM AL ANULUI ARE PREMIERA ÎN BISTRIȚA!

,,Moonlight”, filmul distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun film, are premiera azi, la Centrul Cultural Dacia, în Sala de Cinema ,,Adrian Pintea”, de la 20:30. ,,Moonlight” urmărește un tânăr american de culoare, din copilărie și până la maturitate, în timp ce se străduiește să-și găsească sensul în lume. Povestea atemporală despre legături umane și descoperirea de sine conturează un portret dinamic al vieții contemporane afro-americane și o intensă meditație personală și poetică asupra identității, familiei, prieteniei și dragostei. ,,De la primul și până la ultimul cadru, ,,În lumina lunii”/,,Moonlight” este unul dintre cele mai frumoase filme pe care le poți vedea. Chiron ajunge să se înțeleagă pe sine și pe lumea în care trăiește și este chinuitor, dar și captivant, să-i urmărești evoluția. Șansa unei ferestre deschise prin care poți privi în conștiința altcuiva este un dar pe care doar arta ți-l poate oferi”, scrie publicația New York Times. Regizorul Barry Jenkins a debutat în 2008 cu filmul ,,Medicine for Melancoly”. Opt ani mai târziu el revine în forță cu ,,Moonlight”, adaptarea piesei de teatru ,,In Moonlight Black Boys Look Blue”, scrisă de Tarell Alvin McCraney, și câștigă inimile criticilor și peste 150 de premii și 250 de nominalizări la festivaluri din toată lumea.

AMELIA CREȚIU0310201709273417195526_1234420203332282_133100682_o0310201709273917203537_1234420426665593_574711097_n

SĂRUTUL, SIMBOL DE MEDITAȚIE

Sărutul face parte dintr-o serie de sculpturi ale lui Constantin Brâncuși începută în anii 1907-1908.

Prima versiune, pe care o va relua sub diferite forme până în 1940, culminând cu Poarta Sărutului, parte a Ansamblului monumental din Târgu-Jiu,  este un exemplu timpuriu al stilului proto-cubist de non-reprezentare literală. Sculptura a fost expusă în 1913 la Expoziția internațională de Artă Modernă „Armory Show” și publicată în „Chicago Tribune” din 25 martie 1913. Sculptura originală în piatră de Marna se află în Muzeul de Artă din Craiova, România și este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural național.

Tema operei este una simbolistică, cu cei doi îndrăgosiți îmbrațișați, reprezentați în numroase opere încărcate de erotism,de la Auguste Rodin și Edvard Munch, la Gustave Moreau. Sculptura este considerată prima sculptură modernă a secolului al XX-lea, cu o tratare arhaizantă a formelor și deschizătoare a marilor cicluri brâncușiene.

Brâncuși a creat mai multe versiuni ale Sărutului, simplificând mereu formele geometrice și liniile la fiecare versiune, ducând de fiecare dată mai departe tendința spre abstractizare. Stilul său abstract subliniază liniile geometrice simple care echilibrează formele inerente în materialele sale cu aluziile simbolice ale artei figurative. Aici, forma originală a blocului de material este menținută, sculptura fiind a doua lucrare la care Brâncuși folosește tehnica „tăierii directe”. Sărutul este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Brâncuși, alături de Muza adormită (1908), Prometeu (1911), Domnișoara Pogany (1913), Nou-născut (1915), Pasărea în spațiu (1919) și Coloana Infinitului, cunoscută și sub numele de Coloana fără sfârșit (1938).

O versiune a Sărutului (din 1910) servește ca piatră funerară în cimitirul Montparnasse din Paris, Franța. Altă versiune poate fi văzută la Muzeul de Artă din Philadelphia.

0306201712395917141756_1476053959092756_1329434217_n0306201712400517161070_1476053935759425_501195281_n0306201712401017161155_1476053995759419_513035675_n0306201712401517197693_1476053932426092_1948656523_n0306201712402417197810_1476053962426089_710258232_n0306201712403017198323_1476053979092754_860533938_n

SCRIITORI BISTRIȚENI, PE URMELE MITROPOLITULUI IACOB STAMATI DIN GLEDIN, ÎNTEMEIETORUL MITROPOLIEI IAȘI

Puţină lume ştie că judeţul nostru a dat Moldovei unul dintre cei mai vrednici mitropoliţi, Iacob Stamati, cel care a ridicat sediul Mitropoliei, acolo unde se află şi Biserica Mitropolitană cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Prezenţi la evenimente culturale în Iaşi, scriitorii bistriţeni Dorel Cosma, Zorin Diaconescu şi Menuţ Maximinian, alături de părintele Theodor Damian de la New York, au participat la o slujbă derulată la Biserica Banu, păstorită de părintele Dumitru Merticariu. O istorie ce datează din anul 1705, biserica ctitorită de Savin Banu, este un loc în care s-a slujit de la început numai limba română faţă de alte biserici. De numele acestei biserici se leagă şi cel al mitropolitului Iacob Stamati, muzeul acesteia găzduind şi un bust al înaltei feţe bisericeşti. Mitropolitul Iacob Stamati s-a născut la 24 iunie 1749, la Gledin. A păstorit în Moldova în vremuri tulburi, în care au avut loc schimbări dese la domnie. Astfel, în timpul arhipăstoririi sale, la tronul Moldovei s-au succedat cinci domni în şase domnii: Alexandru Moruzi, Mihai Suţu, Alexandru Callimachi, Constantin Ipsilanti, Alexandru Suţu şi, din nou Alexandru Moruzi. Mitropolitul a fost chemat să reprezinte un factor de stabilitate, într-un context în care instituţia domniei trecea printr-o perioadă de instabilitate politică, pe fondul prăbuşirii ordinii otomane în Ţările Române. Mitropolitul Iacob Stamati a desfăşurat la Iaşi o bogată activitate administrativ-gospodărească şi culturală. Între realizările sale gospodăreşti, se numără ridicarea Palatului mitropolitan, care se păstrează până astăzi. În interiorul Reşedinţei chiriarhale, mitropolitul a ridicat un paraclis cu hramul Tuturor Sfinţilor. Din pisania acestui paraclis, aflăm că mitropolitul a făcut reparaţii şi la bisericile din incinta mitropoliei, „Stretenia“ şi „Sfântul Gheorghe“. Personalitatea mitropolitului Iacob Stamati s-a impus contemporanilor încă din timpul vieţii, rămânând ca o pagină luminoasă în istoria Mitropoliei Moldovei. „Odată, a doua zi de Paşti, era prânz mare la mitropolitul Iacob. Cei mai însemnaţi fruntaşi din Iaşi erau la dânsul, la masă. Era pe la mijlocul prânzului. Deodată intră un servitor în sală şi vesteşte că în curtea mitropoliei era o femeie din Ardeal, care doreşte să vorbească cu Preasfinţia Sa. «Să vie să o văd» – zice mitropolitul, doritor de a vedea pe cineva din locul naşterii sale. Îndată intră o femeie bătrână, îmbrăcată ţărăneşte, cu văl alb pe cap, cu zeche neagră, cu fotă şi încălţămine de opinci. Mitropolitul cunoscând într-însa pe mamă-sa, se ridică de la masă, o sărută, o ia de mână şi o aşează în locul său, în fruntea mesii, zicând: «Aici este locul dumitale! D-ta eşti astăzi oaspetele meu cel mai de frunte». Şi întorcându-se către oaspeţii uimiţi, le zise: «Da, fraţilor, în fruntea mesii, în locul meu trebuie să şeadă cea care mi-a dat viaţa şi a sădit în sufletul meu, de când eram mic copil, frica lui Dumnezeu. Dânsa este mama mea şi mama este tot ce am mai scump pe pământ; iară cât pentru înfăţişarea ei ţărănească, să ştiţi că îmbrăcămintea ce o vedeţi pe dânsa este podoaba şi fala sufletului meu»“. Managerul Palatului Culturii, dr. Dorel Cosma, a stabilit pentru perioada următoare o serie de conferinţe menite să facă cunoscută personalitatea mitropolitului Stamati, prima dintre ele urmând să aibă loc în perioada Postului Mare, când în oraşul nostru va fi prezent părintele Dumitru Merticariu de la Biserica Banu. De asemenea, bistriţenii noştri au vizitat şi Mitropolia Iaşiului şi Biserica Sfinţii Trei Ierarhi, unde se află racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva. Doris Cosma0306201712472817197764_10212126546743005_365160668_n0306201712473317160989_10212126546663003_1594010081_n0306201712474017160364_10212126546703004_215365711_n