26/09/2017

“APPASSIONATA”ÎMPREUNĂ CU „VIVA LA MUSICA” LA BUDVA ÎN MUNTENEGRU

Aproape de fiecare dată la întoarcerea dintr-un turneu artistic, cei mai mulţi dintre noi ne punem, retoric, întrebarea: oare vom mai putea reveni prin aceste locuri? Şi de această dată, după turneul susţinut în orăşelul Budva din Muntenegru, din sufletul multora dintre noi a pornit aceeaşi întrebare, căreia nu-i putem răspunde, necunoscând în ce măsură viitorul va ţine seama de dorinţele noastre.

Înainte de a spune câte ceva despre festival, trebuie remarcat locul în care ne-am cazat la noi în ţară, atât la plecare cât şi la întoarcere. Este vorba de vestitul „Port Cetate” de lângă Calafat, gestionat de poetul Mircea Dinescu. Aici am fost trataţi cu ospitalitate într-un cadru mirific pe malul Dunării, iar pentru acest tratament, întregului personal al pensiunii corul nostru i-a dedicat un răsunător, până în Bulgaria, „Mulţi ani trăiască” la miez de noapte.

La Budva – Bar, două localităţi învecinate din mica ţară Muntenegru, s-a desfăşurat între 6 şi 11 iulie a.c. Festivalul Internaţional „FOLK-DANCE & MUSIC – BISERNO MORE” ediţia a XI-a, la care am fost şi noi invitaţi să luăm parte. În festival au evoluat de-a lungul timpului ansambluri şi formaţii artistice din: Lituania, Letonia, Estonia, Rusia, Republica Moldova, Polonia, Cehia, Slovacia, Germania, Ucraina, Turcia, Serbia, Bosnia, România, Slovenia, Italia, Suedia, Armenia, Croaţia, Bulgaria, Ungaria. Am avut prilejul, în ediţia 2017 a festivalului, de a reprezenta România, alături de ansamblul artistic „Dorul” din Piteşti, o redutabilă şi masivă formaţie de dansuri populare.

Spectrul festivalului este destul de larg ca abordare şi participare, dar de această dată preponderente au fost formaţiile cu specific folcloric. Din acest motiv şi repertoriul pregătit şi prezentat de noi a constat în piese reprezentative de prelucrări folclorice din creaţia corală românească. Repertoriul nostru a cuprins următoarele piese corale: S. Nicolescu – Iac’aşa, Gh. Soima – Jieneasca, T. Jarda – Mă luai, luai, Al. Paşcanu – Chindia, D. Pop – Suită din Ţara Oaşului, A. Pop – Colindă de pricină, Gh. Danga – Sârba pe loc.

Date fiind nota de veselie, ritmicitatea, armonia şi complexitatea repertoriului, prestaţia noastră în festival a fost mult apreciată de public. Aprecieri pertinente şi directe au venit din partea confraţilor din festival aparţinând formaţiilor din alte ţări. Remarci de-a dreptul măgulitoare (din partea unui cor din Moscova) a primit dirijorul formaţiei noastre, Francisc Mureşan, care a condus concertul nostru în festival, într-o formă de zile mari. Această formă a dirijorului s-a indus automat şi în cor, astfel că putem spune că evoluţia noastră a fost aproape perfectă. De această dată, aprecierea ironică consacrată a dirijorului pentru noi „Foarte bine – nota 7”, s-a oprit doar la prima parte: „Foarte bine”. Este plăcut, chiar şi pentru noi artiştii amatori, să poţi trăi satisfacţia unui „foarte bine” la scenă, secondat de aplauze. Este totodată onorant să simţi că acestui „foarte bine” ţi-ai putut aduce contribuţia personală într-o colectivitate artistică reprezentând acolo în străinătate, instituţia noastră tutelară Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, oraşul nostru Bistriţa şi nu în ultimul rând ţara noastră România. Este o trăire unică de mulţumire, satisfacţie artistică şi totodată patriotică să poţi reprezenta cu cinste România între atâtea alte ţări. Acest lucru impune şi solicită renunţare, dedicaţie, efort, seriozitate, voluntariat, pasiune. Pe de altă parte, toate acestea venind din fiecare din noi coriştii ar fi degeaba fără înţelegere, sprijin şi susţinere. Iar acestea vin din partea Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, condus cu competenţe şi energii inepuizabile de Prof. Dr. Dorel Cosma. Mulţumim, Palatul Culturii şi Dorel Cosma, manager sufletist şi prieten drag, pentru că asiguraţi un cadru şi un mediu adecvat de dezvoltare artistică astfel încât de aici, de la noi, din Bistriţa, oriunde în lume alături de alte ţări, să putem plasa România pe coordonate de prestaţie artistică veritabilă, corespunzătoare şi competitivă, aducând astfel un aport la promovarea culturii româneşti pe plan extern.

O mulţumire aparte am adus-o cu toţii în drum spre casă la Mănăstirea Cozia unde, lângă mormântul lui Mircea cel Bătrân, ne-am rugat, cântând, cu Eminescu şi Marius Cuteanu:

„ … Înalţă-ne, ne mântuie

Din valul ce ne bântuie…

… O, maică preacurată

Şi pururea fecioară

Marie … „

 

Mircea Chira

                                                                                                   preşedinte

                                                                                           Corul Appassionata

07192017141518img_0032 07192017141538img_0038 07192017141709poza3 07192017141744poza7 07192017141802poza9 07192017141823poza10 07192017141854poza11 07192017141935poza1 07192017142011poza2 07192017142107poza4 07192017142122poza5

PARIS – CULTURĂ, ARTĂ, ȘI LITERATURĂ … CU VICTORIA FĂTU NALAȚIU

16 mai 2017- Vernisajul  expoziţiei „ Espace” organizată de Association Rencontres Europeennes Europoesie- Paris, Galerie Thuillier

Ajungem la 18. 10, îmbrăcate cu hainele de călătorie. Disperare…..Lumea aşteaptă discursul directorului, noi, cu ditamai bagajele, abia sosite, ne chinuim, într-un colţişor lângă galerie, să scoatem tablourile. Victoria Fătu-Nalaţiu, pictoriţa şi scriitoarea bistriţeană, invitată de onoare a acestei expoziţii, este obosită şi dezamăgită de întârzierea neprevăzută.

Preşedintele asociaţiei, Joël Conte, ne aşteaptă, întârziind pe cât posibil discursul. Stresul, oboseala şi tensiunea dispar ca prin farmec după depozitarea valizelor în spatele unei perdele din fundul galeriei. Primirea, plină de căldură, de admiraţie şi respect adresate doamnei Nalaţiu, tablourilor şi poeziilor ei, ne înseninează ziua. Petrecem câteva ore într-o atmosferă magică, înconjurate de lucrările unor artişti coreeni, francezi, tunisieni, români:  tablouri de o valoare inestimabilă, tapiserii şi fotografii  însoţite de poezii. Se leagă prietenii, se continuă poveşti începute cine ştie când, în împrejurări asemănătoare.

17 mai 2017- Galeria Arturo Maccagni

Victoria Fătu Nalaţiu este invitată de către o veche prietenă, Marieva Sol, să viziteze galeria acesteia, la Rosny-sur-Bois, în marginea Parisului.  Tablourile expuse aici sunt parcă desprinse din lumea copilăriei, spaţiul restrâns fiind compensat de  lucrările ludice, vesele şi ingenios poziţionate. O seară frumoasă, cu oameni speciali, într-o atmosferă tipic franţuzească. Respectul de care se bucură pictoriţa bistriţeană şi admiraţia pentru creaţiile ei domină discuţiile din timpul cinei. Joël  Conte,  prieten comun al celor două artiste ne însoţeşte, cu răbdare şi ospitalitate.

20 mai 2017-  Galerie Thuillier

Pictori, poeţi şi fotografi  îşi prezintă operele expuse într-o  după amiază  specială organizată de către  Joël Conte.

Lansare de carte: Malul tăcerii- La rive du silence, Dorel Cosma

Recităm, în paralel, în română şi în franceză, cugetări din cartea Victoriei Fătu Nalaţiu- Frumuseţe răpitoare într-alt cer de poezie şi, după o prezentare a personalitaţii profesorului-doctor Dorel Cosma, recităm poezia Zeul de piatră, din cartea acestuia. Versurile sunt răsplătite cu aplauze. Gazda noastră ne completează, rememorând pe scurt prietenia dintre domnia sa şi directorul Dorel Cosma.

Prezentăm prietenia dintre Bistriţa şi cei de aici, colaborarea fiind probată cu imagini de la vizitele lor în oraşul nostru şi articolele lui Joël din revista Conexiuni literare.

Toţi cei cu care vorbim îşi amintesc, cu plăcere, de căldura şi ospitalitatea cu care au fost primiţi în România. Încântarea este reciprocă, primim şi oferim prietenie şi colaborare. Într-adevăr cultura nu cunoaşte graniţe…
Profesor,

                                                            Uilean Teodora Laura

138982785801

RAPORTUL LUI PILAT DESPRE IISUS HRISTOS – CUTREMURĂTOR !!!

Raportul este scris de Pilat (guvernatorul Iudeii) catre  Tiberiu (imparatul Imperiului Roman) imediat  dupa Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos

 
            Raportul lui Pilat a fost găsit în una din  bibliotecile Vaticanului de către un student  german care se afla la Roma pentru studii  teologice. Dar studentul acesta nu l-a  găsit prea important ca să-l copieze.  Întâmplarea a făcut însă ca peste câţiva ani  fostul student să-i povestească despre el unui  englez, W.D. Nahan. Englezul s-a arătat extrem  de interesat şi prin intervenţii stăruitoare l-a  convins pe tânărul german, ajuns între timp  profesor de teologie, să ia legătura cu  Vaticanul pentru a-i procura o copie. Intrat în  posesia documentului Nahan l-a tradus în limba  engleză, încredinţându-l unui cotidian de mare  tiraj din  Anglia.
Către Cezarul Tiberiu, Nobile  Suverane,  salutare!
Cauzele  care au provocat acea tulburare în Ierusalim, au  fost in legătura cu Iisus din Nazaret, şi  evenimentele care au avut loc în provincia mea  acum câteva zile, au fost de un astfel de  caracter care mă face sa vi le raportez cu  de-amănuntul, pentru că eu nu voi fi deloc  surprins dacă, în scurgerea timpului acestuia,  nu se va schimba cu totul soarta naţiunii  noastre, căci se pare ca în zilele din urmă,  zeii au încetat de a mai putea fi  ispăşiţi. Eu, din partea mea, sunt  gata să spun: blestemată fie ziua aceea în care  eu am urmat pe Valerius Graţius la guvernarea  Iudeii.
La sosirea  mea în Ierusalim, am luat în primire sala de  judecată şi-am poruncit să se facă ospăţ mare,  la care am invitat pe Tetrarhul Galileii,  dimpreună cu Arhiereul, şi pe toţi oficianţii  lui. La ora anunţată, niciunul din oaspeţi nu s-a  arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea  mea personală!… Mai târziu, după câteva zile, a  venit la mine Arhiereul, ca să-şi ceară scuze.  Îmbrăcămintea şi purtarea sa erau grozav de  viclene. El pretindea că religiunea sa îl  opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la  aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţiuni  (ciocniri de pahare) cu ei. Eu am  crezut e bine să accept această scuză, dar tot  cu acea ocazie m-a convins că cei cuceriţi se  declară duşmani ai cuceritorilor, şi mi se părea  că, dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul  unul era cel mai greu de  cârmuit.
Atât de  turbulent era acest popor, încât eu trăiam mereu  cu frica sa nu izbucnească în orice moment o  răscoală. Pentru suprimarea ei eu nu aveam însă, decât o mână de soldaţi şi un  singur sutaş.
Am cerut întăriri de la  Guvernatorul Siriei, dar acesta m-a informat că  şi el abia  are trupe îndeajuns pentru a-şi apăra provincia  sa. O dorinţă nestăpânită de  cucerire, adică de a ne întinde împărăţia  dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem  să nu fie o cauză de răsturnare a nobilului  nostru guvernământ.
Printre  mai multe veşti ce mi-au venit, una m-a  interesat în mod deosebit: un tânăr – se zicea –  a apărut în Galileea, predicând pe un ton blând  şi nobil o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce  l-a trimis.
La început mă temeam că acesta să  nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul  contra Romanilor, dar nu după mult timp temerile  mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret, a  vorbit mai mult ca un prieten al Romanilor decât  al evreilor.
Trecând  într-o zi pe lângă locul ce se chema Siloan, am  văzut o mare adunare de popor, iar în mijlocul  ei pe un tânăr care stătea rezemat de un copac  şi, în seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi  s-a spus că este Iisus. Era tocmai ce mă  aşteptam să văd, atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii lui. Părul  şi barba sa aurie, îi dădeau o înfăţişare  cerească. El părea a fi cam de vreo 30 de ani.  N-am văzut în viaţa mea o privire atât de senină  şi de dulce, un contrast izbitor între El şi ascultătorii lui, cu bărbile lor negre şi feţele  întunecate.
 
Nevoind  să-l întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat  drumul înainte, dar am făcut semn secretarului  meu să se asocieze mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul şefului de spionaj şi de conspiraţie, care s-a ascuns în  Etruraia, aşteptând pe Cătălina. Naulius este un  vechi băştinaş din Iudeia, astfel că el cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi vrednic de toată încrederea.
Când am  sosit şi am intrat în sala de judecată am găsit  pe Naulius care mi-a istorisit cuvintele auzite de Iisus la Siloan. El mi-a zis:  „Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările  filozofilor, ceva ce ar semăna predicilor lui  Iisus. Unul dintre evreii răsculători, dintre  care sunt atâția in Ierusalim, l-a întrebat dacă  este cu cale de a da tribut Cezarului, Iisus a  răspuns: “Daţi Cezarului cele ce se cuvin Cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui  Dumnezeu”.
Tocmai din  cauza înţelepciunii lui, eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în  puterea mea să-l arestez şi să-l trimit la Pretoriu, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat totdeauna pe Romani.  Omul acesta nu era nici tendenţios şi nici  răsculător, şi eu l-am ocrotit cu protecţia mea,  poate necunoscută lui. El avea libertatea să  lucreze, să vorbească şi să facă adunări şi să  ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenicii,  neîmpiedicat de niciun mandat pretorian.  Dacă s-ar întâmpla însă, ferească-ne zeii,  aceasta este doar o presupunere, dacă s-ar  întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri  să fie înlocuită de religia lui Iisus, lucrul  acesta s-ar datora acestei nobile toleranţe şi  prea marii indulgenţe pe care le îngăduie  Roma. Pe când eu, mizerabil  nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc “Providenţa” prin care să vină peste noi această soartă şi destin.  Dar libertatea aceasta nemărginită, dată  lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogați şi puternici,  într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă (cu bogaţii) şi de aceasta a fost pentru  mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea  Nazarineanului.
Fariseilor  şi cărturarilor le zicea: „Voi sunteţi pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite”;  alteori indignat de îngâmfatele lor postiri şi  dăruiri ale bogaţilor le spunea că „doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu”, decât darurile lor bogate. În  fiecare zi se făceau plângeri la sala de  judecată contra abuzurilor evreilor bogaţi. Eram  informaţi că vreo nenorocire o să i se întâmple  acestui om; căci nu va fi fost pentru prima oară, când Ierusalimul să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei „profeţi”. Şi dacă  Pretoriul le va refuza plângerea, ei vor face apel la Cezarul!
Conduita  mea a fost aprobată de senat, şi mi s-a promis o  întărire de soldaţi, după terminarea războiului  cu Parţii, fiindcă altfel, eu nu eram în stare  să preîntâmpin o răscoală. M-am hotărât apoi să  iau o măsură, care făgăduia de mai mult, pentru  a stabili liniştea în oraş, fără a supune Pretoriul la concesiuni umilitoare.  Am scris lui Iisus, invitându-l la o  convorbire cu mine, în sala de judecată, şi el a venit.
Precum  ştiţi, Nobile Suverane, în venele mele curge sânge iberic amestecat cu sânge roman, care nu  cunoaşte frica şi este nesupus emoţiilor: mă  plimbam prin curtea palatului meu, când  Nazarineanul apăru şi, când am dat cu ochii de el, mi s-a părut ca şi cum o mână de fier mi-ar  fi legat picioarele de pământ şi tremuram, fără  voia  mea, ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm  şi liniştit ca un nevinovat. Când a venit la  mine, s-a oprit deodată şi ca printr-un semn,  părea că-mi zice: Iată-mă, am  sosit!
Câtva timp  eu am rămas încremenit şi priveam cu admirare,  respect şi frică, asupra acestei figuri de om  supranatural, o formă de om, necunoscută  numeroşilor pictori şi sculptori, care au dat  forme şi figuri la tot felul de zei şi  eroi.
 
„Iisuse,  i-am zis în cele din urmă şi limba mea  gângăvea…, Iisuse din Nazaret, eu ţi-am dat,  timp de trei ani de zile, o mare libertate de vorbire şi rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui înţelept, ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate majestuoasă, care te ridică mult mai sus deasupra acestor filozofi.  Împăratul este informat despre tine, şi  eu, umilul său reprezentant în această comunitate, sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi  tu atât de vrednic. Totuşi nu pot ascunde de tine că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii contra ta. Nici aceasta nu  este de mirat: Socrate şi-a avut duşmanii săi,  şi a căzut victima lor. Ai tăi sunt fără  îndoială aprinşi contra ta, din pricina  libertăţii pe care ţi-o dau. Mă  învinuiesc de a fi în legătură directă şi unire cu tine, cu scopul de a dezbrăca pe evrei de mica putere ce o mai au de la romani. Rugămintea  mea deci – nu zic puterea mea – este ca tu să  fii pe viitor mai cu băgare de seamă şi să eviţi  a jigni mândria duşmanilor tăi, ca să nu se  răscoale populaţia stupidă în contra ta, şi să  mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele  justiţiei…”.
Nazarineanul însă a răspuns liniştit: „Prinţ al pământului, cuvintele tale nu  ies din adevărata înţelepciune. Spune furtunii:  stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale. Furtuna îţi va  răspunde: numai Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Adevăr zic ţie, înainte de a înflori  rozele Saronului, sângele celui drept va fi  vărsat…”, continuă el cu emoţie.
Eu i-am  zis: „Tu eşti mai preţios mie pentru  înţelepciunea ta, decât toţi tulburătorii  aceştia şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de Roma, complotează contra Cezarului şi ne ţin într-o frică  continuă, aceşti mizerabili neliniştiţi. Ei cunosc că lupul din pădure se-mbracă uneori în lână şi piei de oaie. Eu te voi apăra faţă de ei. Palatul meu de justiţie este deschis ţie pentru  scăpare…”.
Cu  nepăsare, şi clătinându-şi capul, cu un har şi  un zâmbet dumnezeiesc Iisus îmi ripostă “Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi scăpare pentru Fiul Omului, nici sub pământ. Sălaşul celui  drept este acolo, zise el arătând spre cer: ceea  ce este scris in cărţile profeţilor, trebuie să  se împlinească”!
“Tânărule,  i-am răspuns eu pe un ton moale, tu mă obligi ca  simpla mea cerinţă să o preschimb în poruncă.  Siguranţa provinciilor mele, care este încredinţată îngrijirii mele cere asta. Trebuie să arăţi ai multă moderaţie în predicile tale.  Nu vătăma pe alţii, aceasta îţi  poruncesc. Fericirea ta te însoţeşte, mergi în  pace”.
“Prinţ al  pământului, a răspuns Iisus, nu am venit ca să aduc în lume război, ci pace şi iubire şi  bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezarul a dat pace lumii romane. Prigonirea nu este de la mine. Eu o  aştept de la alţii, şi o voi întâmpina în  supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care mi-a  arătat calea. De aceea, restrânge-ţi puţin  înţelepciunea ta lumească. Nu este în puterea  ta, de a aresta victima de la picioarele altarului ce ispăşesc”.
După  aceste cuvinte el a dispărut ca un nor luminos, după perdelele pretoriului.  Duşmanii lui Iisus s-au adresat în cele din urmă lui Irod, să se răzbune asupra  Nazarineanului. Dacă  Irod ar fi urmat propria sa înclinare, în  aceasta privinţă, el ar fi ordonat imediat  osânda la moarte a lui Iisus; însa el, deşi  mândru de cinstirea domniei sale, se temea de senatul Roman, de a nu comite vreo faptă care ar  fi putut sa-i nimicească influenţa sa asupra  Senatului, astfel nu luă nicio  hotărâre.
Intr-o zi,  Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat  să plece, după câteva cuvinte neînsemnate, m-a  întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarul.  Eu i-am spus că după părerea mea, Iisus este un  mare filozof, după cum unele naţiuni mari adesea  produc, şi că învăţăturile sale, cu niciun chip,  nu pot fi socotite ca fiind eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi este îndreptăţit  prin faptele sale.
Irod a  surâs cu ironie şi salutându-mă, cu respect  prefăcut, s-a depărtat.
Se apropia  marea sărbătoare a evreilor; conducătorii  religioşi plănuiau să se folosească de această  ocazie şi de exercitarea populară, care are loc  întotdeauna, la sărbătoarea Paştilor lor.  Oraşul era arhiplin de o  populaţie turbulentă care dorea moartea  Nazarineanului. Spionii mei mi-au  raportat că Arhiereii si Fariseii întrebuinţează  tezaurul templului ca să mituiască în acest scop  pe popor. Primejdia creştea pe fiecare oră. Am scris atunci la Prefectul Siriei  să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, dar el a  refuzat să-mi trimită. M-am văzut  atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi;  nişte păzitori îmbătrâniţi în mijlocul unui oraş răsculat, neputincioşi de a reprima o răscoală  şi fiind silit să o tolerez.
Răsculaţii  au pus mâna pe Iisus, şi cu toate că ei simţeau  că nu au de ce să se teamă de Pretoriu,  crezându-mă alături de conducătorii lor, în  privinţa aceasta, au continuat să strige:  „Răstigneşte-l!”.
Trei  partide se uniseră împotriva lui Iisus:  Irodienii, Saducheii şi Fariseii; Saducheii, a  căror conduită era sprijinită de două motive: ei  urau pe Iisus, şi doreau să scape de sub jugul  roman. Aceştia nu au putut uita niciodată,  intrarea mea în sfântul lor oraş, cu steaguri  care purtau chipul împăratului Roman, deşi eu cu  acea ocazie, am făcut o greşeala din  necunoaşterea legilor lor. Totuşi, în ochii lor,  profanarea aceasta nu s-a  micşorat.
O altă  nemulţumire pe care o purtau ei înşii, era propunerea mea, de a întrebuinţa  o parte din tezaurul templului pentru ridicarea  de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri,  ei erau plini de amărăciune.
Fariseii  erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus, şi nu le  păsa prea mult de guvernul nostru. Ei au fost  siliţi să înghită timp de trei ani si jumătate  pilulele amare pe care Nazarineanul le arunca în  faţa lor, în public, oriunde se ducea, şi fiind  prea slabi şi sfioşi şi neavând curajul de a lua  singuri măsurile dorite, ei au fost bucuroşi de  a se uni cu Irodienii si Saducheii.  Pe lângă cele trei partide, ei mai aveau  de luptat împotriva unei populaţii îndârjite şi  totdeauna gata de a se uni la răscoală şi de a  se folosi de confuzia şi neînțelegerea ce  rezulta din aceasta.
În felul  acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului  şi condamnat la moarte. Cu aceasta ocazie, Casa  Arhiereului, a săvârşit umilul fapt de supunere;  el şi-a trimis prizonierul la mine ca să pronunţ  eu osânda definitivă, asupra  lui.
Eu i-am  răspuns că, deoarece Iisus este Galilean  afacerea cade sub jurisdicţia lui Irod şi am  poruncit să-l trimită la el. Acel tetrarh  viclean şi-a mărturisit umilinţa, pretextând a avea respect faţa de mine, prin sutana  Cezarului, mi-a încredinţat mie soarta acestui  om.
Îndată  palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi  ocupate. Fiecare moment ce trecea, sporea  numărul tulburărilor. Ierusalimul era inundat de  populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Se  pare că toata Iudeea se afla la  Ierusalim.
Eu îmi  luasem de femeie (soţie) o domnişoara dintre  Gali, care avusese nişte descoperiri pentru  viitor. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele  mele şi mi-a zis: „Păzeşte-te! Să nu te atingi  de omul acesta, pentru că el este Sfânt! Noaptea  trecută eu l-am văzut în vis. El umbla deasupra  apelor. El zbura pe aripile vântului, şi vorbea  furtunilor şi peştilor mării şi toate erau  supuse voinţei lui. Chiar şi râul de pe muntele  Kidron, curgea plin de sânge. Statuile Cezarului  erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele  dinlăuntrul templului, s-au dărâmat şi soarele  s-a întunecat ca îmbrăcat în doliu. O! Pilate,  rău mare te aşteaptă, dacă nu vei asculta sfatul  femeii tale. Blestemele Senatului Roman! Teme-te  de puterea Cerului!”
Pe  la timpul acesta treptele de marmură,  gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul,  era adus iarăşi la mine. Eu am  pornit spre sala de judecată, urmat de garda  mea. Într-un ton aspru, am întrebat  pe popor, ce vrea!….
„Moartea  Nazarineanului” a fost  răspunsul.
„Pentru ce  crima?” am întrebat eu.
„El a  hulit pe Dumnezeu şi a profeţit dărâmarea  templului. El se numeşte pe sine Fiul lui  Dumnezeu, Mesia, Regele  Iudeilor”.
Eu le-am  spus că justiţia Romana nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea.
„Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”  izbucni însă strigătul de la gloata înfuriată.  Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul  din temelie. În mijlocul acestei zarve  nemaipomenite, nu era decât un om liniștit şi  calm. ACESTA ERA IISUS DIN  NAZARET.
După mai  multe sforţări, fără rezultate, de a-l scăpa de  furia acestor persecutori înverşunaţi, eu am  luat o măsură care pentru moment mi se păru că  va servi ca să-i scap viaţa; am dat poruncă ca  el sa fie biciuit; apoi cerând ligheanul cu apa,  eu m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii,  arătând prin aceasta, dezaprobarea mea pentru  acest fapt. Dar în zadar. Aceşti mizerabili nu  s-au mulţumit decât cu viaţa lui.
În desele noastre tulburări  civile, eu am fost de mai multe ori martor al  furiei popoarelor dar, din câte am văzut, nimic  nu se poate asemăna cu  aceasta.
Într-adevăr s-ar putea spune că in  această ocazie toate spiritele rele din ţinutul  infernului s-au strâns în Ierusalim.  Mulţimea părea că nu umblă pe  picioare, ci umblă pe sus urlând, precum  valurile unei mări înfuriate. O mare  neastâmpărată se întindea de la porţile  Pretorului până la muntele Sion, cu strigăte, cu  fluierături, cum nu s-a mai auzit niciodată în  istoria Romei.
Ziua s-a  întunecat ca un amurg, asemenea celui văzut la moartea lui Iulius Cezar cel Mare, care s-a  întâmplat tot aşa pe la mijlocul lui Martie. Eu,  Guvernatorul provinciei răsculate, stăteam  rezemat de o coloană a palatului meu,  gândindu-mă la înfricoşătorul fapt al acestor  oameni cruzi care târau spre execuţie pe  nevinovatul Nazarinean.
Toţi  dispăruseră din jurul meu. Ierusalimul, scosese  afară pe locuitorii săi, care se înşiraseră pe  părţile funebre ce conduc spre Geronica  (Golgota). Un aer de jale şi  întristare mă acoperea. Garda mea însoţise pe  cavaleri, iar sutaşul pentru a arăta o umbra de  putere, se străduia să facă  ordine.
Eram lăsat  singur şi cu inima zdrobită şi mă gândeam că  ceea ce s-a petrecut în momentul acesta stătuse  mai mult în puterea zeilor, decât în puterea  omului.
Deodată se  auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota,  care părea că este adus de vânt şi care anunţa o  agonie pe care urechea omenească, n-a mai  auzit-o vreodată. Nori mari,  întunecoşi şi negri s-au coborât şi au acoperit  aripa templului, şi aşezându-se asupra oraşului,  l-a  acoperit ca un val, şi un puternic cutremur de  pământ a zguduit totul.
Atât de  înfricoşătoare au fost semnele ce  s-au văzut, atât pe ceruri cât şi pe pământ,  încât se zice că: Dionisie Acropagul ar fi  exclamat: „sau că autorul naturii suferă, sau că  Universul se sfârşeşte.”
Către  ceasul dintâi al nopţii, mi-am luat mantaua pe  mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile  Golgotei. Jertfa era consumată!…
Mulţimea se  întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, dar  şi posomorâtă şi cu feţele lor întunecate şi  mohorâte şi disperate.
Mulţi erau cuprinşi de  frică şi de remuşcare pentru cele ce văzuseră.  De asemenea, am văzut pe mica trupă de ostaşi,  trecând mâhniţi, iar purtătorii steagului, îşi  învăluiseră capul în semn de întristare.
Am  auzit un ostaş murmurând în cuvinte străine, pe  care eu nu le-am înţeles. Ici si colo,  se vedeau grupuri de oameni şi femei adunaţi şi,  când aruncau privirea spre muntele Calvarului  rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei  alte minuni a naturii.
M-am întors în  Pretoriu întristat şi plin de gânduri care mă  frământau. Urcându-mă pe trepte, se puteau vedea  stropii de sânge care curseseră de la  Nazarinean.
După un  timp a venit la mine un bătrân, cu o grupă de  femei plângând, care rămăseseră la poartă, iar  el s-a aruncat la picioarele mele plângând amar.  L-am întrebat ce vrea şi el mi-a  zis: „Eu sunt Iosif din Arimateia, şi am venit  să cer de la tine îngăduinţa de a îngropa pe  Iisus din Nazaret”….
I-am zis: „Cerinţa ta se  va împlini”….
Atunci, primind raportul că  Iisus este mort, am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea,  ca să nu fie împiedicată.
Mai târziu câteva  zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii săi  au vestit în toată provincia, ca Iisus s-a  sculat dintre morţi cum prezisese el.
Îmi mai  rămăsese numai această datorie, ca să fac  cunoscut împăratului această întâmplare  dezgustătoare şi neobişnuită. Chiar în noaptea  aceea, ce a urmat catastrofei neaşteptate am  început a face acest raport şi, de către ziuă,  s-a auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria  Dianei, care a venit la urechile  mele!…
Aruncându-mi privirea spre poarta  Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupa de  soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei care  intona marşul Cezarului. Erau întăririle care mi  se făgăduiseră, cele doua mii de ostaşi aleşi,  şi pentru a grăbi sosirea lor, au călătorit  toată noaptea.
A fost  hotărât de soartă!… am strigat eu cu amărăciune  şi frecându-mi palmele, ca marea nelegiuire să  fie îndeplinită, şi ca pentru scopul de a  împiedica răscoala de ieri, trupele de ostaşi să sosească astăzi!!!… Soartă cruda, cum îţi baţi  joc de soarta muritorilor!
Era  prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe  cruce: „S-a sfârşit”.
Acesta  este cuprinsul raportului şi rămân al Majestăţii  Voastre supus, cu respect şi  smerenie.
Guvernatorul PONŢIU  PILAT
Făcut  în Ierusalim în a XXVIII-a zi a lunii  Martie,

Anul  4147 de la  creaţiune

 PassionOTChrist_154Pyxurz1-1024x769

LANSARE DE CARTE

Palatul Culturii Bistrița și Societatea Scriitorilor Bistrițeni ”Conexiuni” vă invită joi, 26 ianuarie 2017, ora 18:00, în sala ”Conexiuni” a Palatului Culturii Bistrița la lansare de carte – Dorel Cosma ”Duminică în Manhattan” și Dorin Arsinte ”Întors din Iad”. Prezintă: Nicolae Feier, Zorin Diaconescu, Victor Știr, Elena M. Cîmpan, Dorel Cosma. Moderator: Menuț Maximinian.

16326638_1312111642179415_983186279_o

MESAJ DE FELICITARE DIN PARIS PENTRU PALATUL CULTURII BISTRIȚA

La început de an, pe adresa Palatului Culturii Bistriţa a venit un mesaj de felicitare de la scriitorul Joel Conte, preşedintele Recontres Europeennes Europoesie, colaborator al culturii bistriţene.
„Anul 2016 a fost bogat în evenimente culturale în oraşul Bistriţa şi dumneavoastră sunteţi unul dintre actorii principali. Participarea mea cu delegaţia franceză compusă din Jean-Jackues Kelner şi Marie-Claire Seznec la Festivalul Internaţionale de Teatru şi Literatură „Liviu Rebreanu” a fost onorată prin descoperirea magnificului Palat al Culturii şi prin ansamblul de spectacole, întâlniri şi evenimente de o foarte bună calitate pe care dumneavoastră le-aţi organizat. Anul nou se anunţă promiţător ca şi proiectele dumneavoastră. (…) În aşteptarea viitoarei noastre întâlniri, vă rog să acceptaţi, domnule director, expresia sentimentelor mele respectuoase”, sunt doar câteva dintre gândurile transmise de Joel Conte, preşedintele Asociaţiei de Europoezie din Paris pentru dr. Dorel Cosma şi întreaga echipă de la Palatul Culturii.
Reamintim faptul că scriitorii bistriţeni au fost prezenţi de mai multe ori în Paris, unde au reprezentat literatura românească la întâlniri deosebite, la rândul lor poeţii din Capitala Franţei participând la cele mai importante evenimente literare din Bistriţa.

SURSA: Răsunetul.ro

dscn2607

PORȚIA DE RÂS

- Papusa, ai un iubit?

- Nu.

- Cum asa? Esti tare frumoasa.

- Nu ma lasa sotul.

 

 

Avem un Parlament tricameral:

- camera deputatilor;

- senatul;

- Jilava.

 

 

- Parinte, iarta-ma ca am gresit.

Ieri am dat cu masina peste un politician.

- Fiule, aici trebuie sa-ti marturisesti pacatele, nu sa te lauzi…

 

- Cum se numeste bagheta magica care-I face pe barbat sa dispara?

- Testul de sarcina.

 

 

La Urgente, medicul dicteaza asistentei:

– Scrie! Trauma craniana…

– Dle doctor, nu va suparati, dar se spune trauma cranio-cerebrala…

– Care dracu cerebrala? Daca avea creier crezi ca venea la ziua de nastere a sotiei, cu amanta ?!

 

 

Cineva ar trebui sa le explice Cenusareselor din ziua de azi ca adevarata Cenusareasa si-a pierdut pantoful,

nu chilotii de pe ea…

 

 

Doua prietene intr-o galerie de arta. Una dintre ele, aratând spre un tablou cu nud de femeie, spuse:

- Draga, am auzit ca ai pozat nud pentru George.

- Vai draga, cum poti sa crezi asa ceva? Eu acum sunt femeie maritata, m-a pictat din memorie.

 

 

- La ce ne mai foloseşte telefonul fix?

- Să ne găsim mobilul prin casă.

 

 

Interviu de secretară.

Directorul foarte pretenţios:

- Şi, ia spuneţi-mi domnişoară, cum vă descurcaţi pe calculator?

- Nu ştiu. Pe calculator n-am încercat încă.

 

 

Sefii mei sunt ca berea.

– Adică?

– Sunt reci, galbeni şi cu spume la gură.

 

 

- Ce frumos e în parc noaptea!, zise el.

– Uite cade o stea. Pune-ţi repede o dorinţă!, interveni ea.

– Mi-am pus, şopti el timid.

– Şi? Ce mai stai?!!

 

 

- Ion foloseşte current alternativ.

– Adică?

– Când ia de la vecinul din dreapta, când de la cel din stânga.

 

 

Cica alcoolul distruge celulele nervoase. Inseamna ca raman doar alea linistite…

 

 

Seful ii spune angajatului:

-Faci totul asa de incet incat abia reusesti sa faci jumatate din ce fac ceilalti.

Reusesti vreodata sa faci ceva repede?

- Da, sa obosesc…

011020171129397ab9305f1989964652b510ae3c6c68dd

JOI, LA TVR 3 !

Joi, 5 ianuarie 2017, de la ora 16:00, TVR 3 va transmite imagini de la Festivalul Internațional de Teatru și Literatură ”Liviu Rebreanu” Bistrița, ce a avut loc în luna noiembrie 2016, la Palatul Culturii Bistrița.

01052017090420tvr-3-online-live

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU ȘI LITERATURĂ „LIVIU REBREANU”

În aceste zile la Bistrița se desfășoară Festivalul Internațional de Teatru și Literatură ”Liviu Rebreanu”, ediția cu numărul XII 2016. Acest festival este un omagiu adus scriitorului Liviu Rebreanu, la 131 de ani de la nașterea sa.

Liviu Rebreanu, membru al Academiei Române, s-a născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua, Bistrița Năsăud. Nuvelist, dramaturg, publicist, romancier, Liviu Rebreanu se află în fruntea romancierilor români din perioada interbelică alături de reprezentanți de seamă ai romanului din literatura universală. Romanele sale au provocat un viu interes încă de la apariție și au fost traduse în majoritatea limbilor europene.

În prima zi a festivalului, de la ora 10:00, a avut loc deschiderea oficială în prezența prefectului de Bistrița-Năsăud, Ovidiu Ferenț dar și a scriitorilor naționali și internaționali invitați în aceste zile la Bistrița. A urmat Simpozionul cu tema ”Liviu Rebreanu, dramaturgul”, moderat de către Elena M. Cîmpan și Cornel Udrea. În cadrul simpozionului au susținut comunicări, și-au prezentat cărțile și revistele: Andrei Marga, Maria Muguraș Petrescu, Mariana Pândaru, Milan Richter, Sorin Lucaci, Passionaria Stoicescu, Marin Ecedi, Dorel Cosma, Mircea M. Ionescu, Aurel Rău.

De la ora 11:00, în sala ”Alexandru Misiuga”, actorii trupei de teatru de păpuși pentru copii și tineret ”Alexandru Misiuga” au jucat piesa ”Albă ca Zăpada”, cu o sală plină de copii și părinți, nerăbdători să-și revadă personajele preferate. Personajele din povestea fraților Grimm au convins micii spectatori că și de data aceasta trufia și răutatea pot fi învinse de bunătate și înțelepciune.

Șirul acțiunilor a continuat cu un fragment din ”Scurta și nefericita viață a lui Marilyn Monroe”, fragment jucat în fața publicului bistrițean de către actorii Cosmina Lirca și Dan Rădulescu. O premieră absolută la Bistrița cu ocazia inaugurării Teatrului de Proiecte, Milan Richter, însuși autorul aceste drame în două acte fiind prezent în sala de spectacole.

Iubitorii de teatru au fost poftiți în sala mare de spectacole, de la ora 19:00, pentru vizionarea piesei de teatru ”Interzis sub 18 ani”, în interpretarea actorilor Teatrului ”Excelsior” din București. La 18 ani ești „copil mare”. La 18 ani poți orice. La 18 ani ai voie să ai voie tot. La 18 ani simți că explodezi în zeci de bucățele de libertate care scapă de sub control. La 18 ani spargi zidul interdicțiilor și dai de toți pereții cu tabuuri care ți-au marcat dorințele și ţi-au încătușat așteptările.
Interzis sub 18 ani a fost spectacolul unei confruntări elastic. De o parte au fost copiii care au vrut sî decidă pentru ei, copleșiţi la un moment dat de apăsarea propriilor lor decizii, de cealaltă parte au fost părinţii care trăiau între semi-maturizare, absenţă temporară și hiper-implicare în viaţa copiilor.

Doris Cosma

1127201616320815136019_1115482865215048_4569091947015857329_n 1127201616322915241754_1115482681881733_4920869739524148888_n 1127201616323715220141_1115482368548431_4731444195877063034_n 1127201616340415135978_1115486008548067_1666287183684991539_n 1127201616353115171073_1116417988454869_8599096522099102550_n 1127201616370615267735_1116419495121385_7312634888303202055_n 1127201616373015181119_1116421511787850_8212867059059270351_n

ADUCEM IARĂȘI PRIMĂVARA CU SENINUL EI ÎN PLOI

Deschizând povestea vremii, prin condeie de lumină

Creștem pravilele lumii, visul nostru nu se-nchină.

Căci Andrei Mureșianu și-a sculptat chipul în noi,

De zvâcnim, precum plugarul, în primăvara unei ploi.

Mândru e al nostru nume, și ”cu fală” ni-l păstrăm

Noi sădim din gând lumina, ce întregi țări o dăm.

De aprindem din nou făclia, ca și în această seară,

Uimim, întreg universul, cu un dor de primăvară.

Burgul plin de frumusețe, prin condeiul nostru-nvie.

Vestind zori ”deșteptării”, noi învățăm, bine, a scrie.

Aducem iară-și primăvara cu seninul ei în ploi,

Falnic crește IMNUL ȚĂRII, ce-azi a renăscut, în noi !

VICTORIA FĂTU NALAȚIU, 16 Noiembrie 2016, în fața statuii – A. Mureșanu

vic

CENACLU LITERAR LA NEW YORK CU SCRIITORII DOREL COSMA, ELENA M. CÎMPAN ȘI MENUȚ MAXIMINIAN

Cenaclul Literar “Mihai Eminescu” și revista ”Lumina Lină” din New York - Director Theodor
Damian și redactor-șef M. N. Rusu – anunță că astăzi, 14 octombrie 2016 de la ora 7:00 PM, va avea loc lansarea de carte a scriitorilor bistrițeni, care vor lansa la New York următoarele volume:

”Bistrița în revoluție”  și ”Bilet de călătorie” de Dorel Cosma, ”Poezia noastră cea de toate zilele” de Elena M. Cimpan, ”Muchia malului” de Menuț Maximinian și se va lansa de asemenea revista Centrului Cultural Municipal ”G. Coșbuc” din Bistrița,  ”Conexiuni”.

Evenimentul va avea loc la restaurantul Boon (fost Bucharest), 40 Street cu Queens Blvd., Sunnyside, New York, după cum ne informează chiar directorul evenimentului Pr. Prof. univ. Dr. Theodor Damian.

14591595_1112167942211758_2192537934240401727_n 14657538_1112181395543746_3406883695257012986_n img20161011220857